miercuri, 28 martie 2012

You care about it?

În fiecare sâmbătă petreceam în jur de două ore alături de el. La fiecare sfârșit al acestor două ore, mă întrebam pentru ce îl plătesc, pentru ce sunt toate diplomele, care chinuiau pereții cu greutatea lor, pentru ce insista Marta să vin și să îl las să-și ofere serviciile..
Sâmbăta trecută am avut câteva discuții în contradictoriu despre motivele pentru care mie îmi pasă... în general. Ceea ce nu știe el, este că mie nu îmi pasă... în general.
- Îl mai știi pe D. ?
- Sigur că da, mă întâlnesc cu amanta lui în fiecare luni, în mall..
- Să zicem că n-ar fi așa, că ar fi exact tipul care ai crezut tu că e. Uită absolut toate detaliile neplăcute pe care le-ai aflat în ultimul timp despre viața lui. Aminteste-ți de el exact așa cum era în facultate.
O Doamne! Nu mai știu exact ce mi-a plăcut la el pe vremea aia, dar îmi amintesc parfumul lui. Îl primise de la mine, apoi a continuat să și-l cumpere. Parcă era Paco Rabanne ”1 Million”. Îmi amintesc perfect că prețul era mai mare decât numele, dar niciodată n-am pus preț pe bani, chiar dacă asta sună ciudat. L-am cumpărat la insistențele Sophiei.
- Mă rog, și..
- Și că în momentul în care pleci de aici, exact când ieși pe ușă, dai de el. De cel pe care ți s-a pus pata in facultate. Nu de cel de acum. Fă diferența. Ce ai face?
- Glumești nu? Alex, sunt sigură că nu pentru exerciții de imaginație te plătesc.
- Nu numai pentru asta mă plătești, dar oricum, tu nu pui preț pe bani, nu?
Zâmbesc. Poate totuși nu îl plătesc degeaba.
- Okay! Poate aș încerca să.. de fapt nu! Nu! L-aș lăsa în pace. Până la urmă, nu pot să uit ce fel de persoană e el azi. Cum își bate joc de fiecare femeie care îi calcă pragul. Poate așa a fost și acum câțiva ani, dar eu nu l-am văzut așa. Pe atunci eram destul de fraieră ca să fiu următoarea care îi calcă pragul. Nu, nu pot să-mi imaginez că este un om care merită, când de fapt nu e așa!
- Îți pasă.
- Ești nebun? Sigur că nu-mi pasă..
- Ba sigur că da, adică îi știi fiecare minut din viață, fiecare amantă, fiecare soție, fiecare coleg de servici, fiecare angajat. Dacă îmi amintesc eu bine.. îi știi chiar și interiorul casei...
- Bine! Biiiine! Posibil să mă intereseze 0.1% și posibil să fi auzit câte ceva despre el, dar..
- Niciun dar, s-au dus cele două ore, până data viitoare ai o temă.
Rectific, îl plătesc degeaba. Bani aruncați pe fereastră. Dar eu tot nu pun preț pe ei, deci nu pot să fiu impocrită și să mă plâng.
- Am o temă? Cred că tu ți-am imaginat prea mult cum era în facultate!
- Vorbesc foarte serios, până data viitoare, vorbește cu el. Mergi și du-i plăcintă, găsești tu ceva. Doar ești actriță, ce naiba..!!
- Chiar crezi că o să..
- Anna, lasă-mă să-mi fac datoria. Și fă-ți tema, doar atât, vorbește cu el.
Așa am ajuns la concluzia că trebuie s-o concediez pe Marta, să nu mai merg la Alex, să nu mai dau banii de pomană pe nimic, să fiu mai atentă la ce aleg să fac. Dar cum asta este mult prea complăcat și necesită multă dramă, m-am apucat de plăcintă cu mere, preferata lui...

marți, 27 martie 2012

Leapșa.

Am primit o leapșă genială de la Niahara! Merci!!

1. Ce care ai recomanda unui dezamăgit în dragoste și de ce?
I-aș recomanda ”O iubire imposibilă” de Mary Jo Putney pentru a vedea că viața te surprinde atunci când te aștepți mai puțin.

2. Ce carte i-ai recomanda iubitului/iubitei și de ce?
Hehe.. cred că i-aș recomanda ”Confesiunile unei iubărețe” de Michelle Cunnah, pentru a-l face să vadă ceea ce văd eu.

3. Ce carte ai recomanda celui mai bun prieten și de ce?
Cu siguranță ”Misterele dragostei” de Danielle Steel, pentru că poate să învețe multe din paginile acestei cărți.

4. Ce carte ai recomanda unui copil de 10 ani și de ce?
Asta e ușor, 100% i-aș băga pe gât seria Harry Potter (pe care o recomand oricui) și seria Septimus Heap.

5. Ce carte ai recomanda unui mare aventurier/călător și de ce?
Orice carte scrisă de Jules Verne. În special ”20.000 de leghe sub mări” și ”Ocolul pământului în 80 de zile”.

6. Ce carte ai recomanda unui dușman cunoscut și de ce?
”Îmi placi la nebunie” de  Federica Bosco. O să moară de plictiseală, iar eu n-o să fiu acuzată de crimă!

7. Ce carte ai recomanda unei persoane care nu iubește lectura și de ce?
Cred că ”Harry Potter”sau ”Heidi” depinde de vârstă. Eu datorită seriei Harry Potter am început să citesc și să vreau să scriu și eu, iar Heidi a fost prima carte citită de mine, in clasa a3a, spre surprinderea mea de plăcere.

8.  Ce carte ai recomanda unuia ”cu nasul pe sus” și de ce?
Revin iar la Harry.. zău acum.. se pot învăța o grămada de lucruri din seria asta! :D

9. Ce carte ai recomanda celui care apare primul în lista ta de bloguri și de ce?
Primul blog în momentul de față estee Noi 2 și un blog iar fetelor le-aș recomanda seria ”Vampirii din Morganville

Iar leapșa merge mai departe tot la ele, deoarece majoritatea o aveți, dar cine n-o are, S-O IA IMEDIAT! 

sâmbătă, 24 martie 2012

Premiu!

 Este un premiu atât de dulce! Le mulțumesc mult fetelor care dețin blogul ”Noi 2 și un blog” pentru că mi l-au dat și mie! Îmi place foarte foarte mult! Mi-au adus un zâmbet kilometric pe față! :D

Mai departe va merge la:



joi, 22 martie 2012

Entendre les applaudissements à la fin.


Scaunul devenise din ce în ce mai rigid. Ochii tăi erau ca un portal spre un trecut de care nimeni nu-și mai amintea.
Când plecasem de acasă, florile de liliac, albe, ușor obosite, îmi făceau cu ochiul de pe masa de stejar, la care am stat de atâtea ori, împreună. Am aruncat bilețelul care le însoțea. Îmi amintesc foarte bine când ți-am spus că el s-ar putea să fie acasă. Am avut amândoi noroc, atunci când curierul a venit cu frumoasele flori, el era ocupat cu un tablou. Mereu îi lua atât de mult să-și imagineze ce și cum să picteze. Dar insista că altceva, n-ar putea să facă.
Am ajuns în fața teatrului. Ușile negre și puțin zgâriate erau mult mai atractive atunci când eram mică. Veneam în fiecare primăvară. Era un fel în care sărbătoream schimbarea. Iarna cea rece în sfârșit ne lăsa în pace, în compania căldurii îmbătătoare. Așa era la fiecare început de primăvară..
Totul părea diferit. Nu mergeam oriunde, să văd orice. Era ”National Theatre”, era Londra, erai tu. Ingredientele astea făceau ca seara să fie una din cele mai frumoase.
Am intrat puțin speriată. Nu aveam nimic în comun cu oamenii care mișunau în jurul meu. Parcă mergeam fără țintă, sperând să dau de un semn care să-mi spună unde ești. Eram înconjurată de tot felul de postere, aparținâd spectacolelor care aduseseră faima acestui teatru.
Fără să vreau, mi-a apărut în minte momentul în care mi-ai spus că vrei să te duci la București. Să dai la teatru. Atunci am râs de tine. Erai un simplu puști care se plângea că fetele nu ies cu el. Dar se pare că m-am înșelat. Ai ajuns mai departe decât ți-ai imaginat.
Privirea îmi cade pe un domn în costum negru, sobru, care se uită la mine ciudat..
- Can I help you, Mrs..?
- Down, Mrs. Down. Yes. My friend Lucius is..
- Oh yes! Yes!
Un zâmbet îi traversează fața. Îmi întinde mâna. I-o strâng ușor. Mă conduce până în fața unei săli mari. Nu are ușă, ci un fel de perdeluță. Se înclină și îmi face semn să intru. Pleacă.
Trec de perdeluța, care mi-a mângâiat umerii goi ca o ploaie răcoroasă de vară și privesc înmărmurită. Sala este aproape plină. Câteva locuri, în jur de cinci, au rămas neocupate. Știu că locul meu este în primul rând. Trebuie să-l întreb cum a făcut să-mi rezerve un scaun atât de aproape, când atât de multă lume..
Nu-mi duc gândul până la sfârșit, pentru că zăresc un buchet mov, așteptând în fața scenei, pe un scaun roșu, acoperit cu un material catifelat. Flori de liliac. Trebuia să mă aștept la asta.
Le ridic ușor, mă așez și caut un bilețel. Nu apuc să-l găsesc. Cortina se ridică încet, mândră că ea află mereu prima ce ascunde și piesa începe...
Arăți atât de bine! Aveai dreptate, trebuia să vin cu tine.


Julieta: E zi, e zi! Fugi! Du-te. Pleacă-n pripă
E glasul ciocârliei care ţipă
Aşa strident în note ascuţite...
Spuneai că-n glasul ei e armonie?..
Dar nu-i, deoarece el ne dezbină...
Şi se mai spune despre ciocârlie
Că ea cu hâda broască-şi schimbă ochii?
De ce nu ar schimba mai bine glasul!

miercuri, 21 martie 2012

Proaspăt scose din colet (1)

M-am hotărât să fac și eu o nouă rubrică. Ea se numește (după cum vedeți) ”Proaspăt scoase din colet” și conține poze (făcute cu telefonul meu care e pe ducă, deci scuze pentru calitatea de baltă a pozelor) cu cele mai noi achiziții ale mele, în materie de cărți. :)


Am cumpărat din colecția ”COCKTAIL” :

Alergând pe tocuri de Anna Maxted
și
Regina gafelor de Meg Cabot

Iar într-un impuls de moment, am apăsat ”Adaugă în coș” atunci când am dat de Divergent de Veronica Roth.

Voi ce cărți ați mai cumpărat? 

Eroare judiciara de Anne Holt



Ei bine, am ajuns la a treia carte din ”Seria Neagra”. Tocmai când o ridicam în slăvi și nu mă așteptam decât la suspans și tot ce-i mai trebuie unui roman ca sa fie cu adevărat unul polițist, am dat de o poveste, drăguță, dar atât.

Nu pot să spun că are cine știe ce suspans, din contră, e o invălmășeală continuă în care fiecare personaj alearga unde crede el că găsește răspunsurile pentru propriile întrebări.

Personajele principale sunt Inger Johanne Vik - o tipă care a lucrat pentru FBI un timp, apoi a părăsit această ocupație pentru a lucra într-o Universitate - și Stubø - tipul care lucrează în poliție. Așa au dat unul de altu, Stubø avea nevoie de ajutorul lui Vik pentru a găsi unu criminal, care începuse să tot omoare copii. Draga de Vik refuza de zeci de ori (eu una, n-am înțeles de ce nu a vrut să-l ajute) până când, în timp ce stau la o cafea o convinge și atunci începe fiecare să afle câte ceva.

Mă rog, nu este o carte foarte rea. Poate pentru că m-a prins la un început de rubeolă nu am mai avut eu chef de ea. Dar sincer, nu mă așteptam să fie atât de încâlcită datorită limbajului greoi și a acțiunii fără cap și fără coadă, plus multe lucruri fără sens.

Dacă mai e cineva p-aici care a citi-o, să-mi spună și mie ce părere a avut. În rest, lectură plăcută, orice ați citi! :)

In Norvegia, un serial killer se afla in libertate. Un ucigas in serie, de cea mai abjecta speta. Care sechestreaza copii si ii omoara intr-un mod ce nu poate fi detectat de politie, apoi le trimite corpul pe adresa mamelor, insotit de acest bilet infiorator: «Ai primit ceea ce ai meritat».
Emilie, de noua ani, si Kim, de cinci ani, au disparut. Ancheta ii este incredintata inspectorului principal Ingvar Stubř. Pentru a da de urma criminalului, acesta apeleaza la Inger Johanne Vik, o ex-profiler a FBI-ului. Investigatiile ii vor conduce la Aksel Seier, condamnat cu patruzeci de ani in urma si exilat in Statele Unite. Dar sa fie el oare adevaratul criminal? Apare banuiala ca s-a comis o eroare judiciara... ca o autoritate publica a primit bani pentru a influenta rezultatul unui proces derulat cu ani in urma...
Eroare judiciara este primul volum dintr-o serie in care protagonistii sunt eroii anchetatori Vik si Stubø.
Seria – ai caror protagonisti sunt anchetatorii Vik si Stubø – a fost ecranizata de Yellow Bird Productions AB. «Primul roman dintr-o serie cutremuratoare care investigheaza motivatiile psihologice ce conduc la crime atroce.» Publishers Weekly


«Coruptia este... de neconceput in Norvegia. Din numeroase motive. In primul rând, nu exista o traditie. Ar putea parea bizar, dar coruptia presupune, in fapt, un fel de traditie nationala.» Anne Holt


 «O carte inspirata de un caz real... semnata de regina romanului politist norvegian.» Kirkus Review

«Povestea captiveaza cititorul chiar de la prima pagina, intr-o trilogie interesanta ce pune in lumina schimbarile produse in mentalitatea norvegiana din ultimii cincizeci de ani. Una dintre cele mai promitatoare serii de romane politiste nordice.»  Le Monde du Livre

«Limbaj direct, actiune sustinuta, deznodamant surprinza tor si o portretizare subtila a emotiilor umane.» USA Today

«Eroare judiciara este un roman politist construit cu inteligenta (...) personajele sale sunt teribil de credibile.» – Elle (Suedia) 

Un roman scris de fostul ministru al justitiei din Norvegia.

luni, 19 martie 2012

Misterele dragostei de Danielle Steel

Şi am ajuns iar la această autoare, foarte dragă mie. "Misterele dragostei" a fost prima carte pe care am citit-o din colecţia care se împarte cu "Libertatea pentru femei" în fiecare luni (revista şi cartea fiind numai 10lei), eu una zic ca e un preţ convenabil şi merită datorită cărţilor pur şi simplu superbe care ni sunt oferite. Aşa.. mi-am uitat ideile şi tot până am spus toate astea...
Oricum, eu am primit cartea de ziua mea, de la mama, care ştia ca mi-o doresc şi aşa m-am trezit cu ea în bibliotecă. Am fost puuuţin şceptică în ceea ce o priveşte. În primul rând m-a atras coperta şi titlul oarecum. Dar am avut reţineri pentru că îmi era frică să nu dau peste o poveste romantică dar plictisitoare şi să mă trezesc că abandonez cartea după câteva pagini. Desigur, nu s-a întâmplat aşa. Am început s-o citesc într-o seara şi cu greu am lăsat-o din mână ca să mai şi dorm, apoi am continuat-o a doua zi, când am şi terminat-o. Aşa cum am spus şi despre"Îngerul păzitor" , cărţile lui Danielle Steel te vrăjesc fără să-ţi dai seama, poate prin simplitate, poate prin personaje şi prin vieţile lor atât de obişnuite încât ajungi să te pui în locul lor la un moment dat şi să te gandeşti ce-ai face tu. Cartea de faţă începe într-o atmosferă calmă, chiar iarna, sfârşind într-o manieră care te face să spui "What the fuck?!" la fiecare rând. :)
Hope Dunne este unul dintre cei mai buni fotografi ai lumii. După o tinereţe tumultuoasă, în care a cunoscut bucuria căsătoriei, dar şi disperarea şi pierderea, şi-a găsit în sfârşit liniştea în spatele lentilei aparatului de fotografiat. Mulţumită de viaţa pe care o duce în apartamentul său şic din Soho, Hope nu-şi doreşte nimic mai mult. Dar totul se schimbă în clipa în care zboară la Londra, de Crăciun, pentru a-l fotografia pe unul dintre cei mai celebri scriitori din lume. Finn O'Neill este un tip cald şi plin de farmec, se bucură de un succes uriaş şi este atras de Hope cum nu a mai fost vreodată de cineva. Fascinată de prezenţa irezistibilă a romancierului, Hope ajunge în castelul strămoşilor lui din Irlanda, unde atenţia lui Finn se transformă în obsesie. Tot acolo, ea îi descoperă rând pe rând minciunile şi trebuie să accepte în cele din urmă că a căzut pradă unui sociopat. Fiecare dintre ei are o istorie emoţională tulburătoare, iar tema femeii prizoniere conturează o atmosferă aproape gotică.
  •  Danielle Steel sondează secretele adânci care pot apărea uneori la suprafaţa unei vieţi obişnuite şi ne oferă o poveste de neuitat despre primejdiile unei iubiri obsesive şi despre curajul de a triumfa în faţa răului.

duminică, 18 martie 2012

Într-o zi de duminică.

Chiar dacă este așa de frumos afară, nu mă laud cu cine știe ce ieșeală. Azi am stat prin curte, pe o băncuță și am citit, pur și simplu. Mai am puțin și termin ”Eroare judiciară” pe care am tot lălăit-o, nu știu de ce. Dar în fine, după ce termin de postat, iar merg la citit. :)
Așa.. am găsit niște reduceri ”wow” pe site-un Elefant, la colecția CHIC. Mai nou vreau să-mi cumpăr majoritatea cărților care aparțin acestei colecții pentru că mi-a plăcut mult Confesiunile unei iubărețeși vreau să mai încerc cărți în stilul ei. 
Mâine de dimineață (înainte să înceapă chinuitoarele ore de română, mate și ce mai am eu mâine) trag o fugă până la poștă să ridic un colet care conține ”Alergând pe tocuri” și ”Regina gafelor”. Abia aștept. Din acest motiv tot vreau să termin ”Eroare judiciară” azi.
Deci, voi ce mai faceți? Ce cărți ați mai cumpărat (de pe net sau din magazine) ? 

P.S. Ce cărți ”CHIC” îmi recomandați? :)

sâmbătă, 17 martie 2012

Nu plânge sub clar de lună de Heather Davis

Uite-o! Cartea pe care de câţiva ani tot zic că o citesc. Acum, ghiciţi ce, am citit-o! Am avut oarecare reţineri, pentru că nu sunt o fană a vârcolacilor şi îmi era frică să dau peste o carte plictisitoare pe care s-o las neterminată. Dar spre surprinderea mea de om sceptic, n-a fost aşa. Este o carte care evidenţiază realţiile dintr-o familie şi pot spune chiar că ne arată cum copiii pot fi muuult mai maturi decât părinţii lor în multe privinţe (şi aşa e!).
Lectura este uşoară, poate chiar prea uşoară, dar este o carte în compania căreia te poţi relaxa fără probleme. Povestea în sine este interesantă, poate prea scurtă, dar asta e.. dacă tanti Davis nu a mai avut chef de scris după 301 pagini.
Mi-a plăcut în mod special la poveste, faptul că Shelby nu este un clişeu, fata tocilară care găseşte un tip frumos şi el de îndrăgosteşte de ea şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu. Este o tipă okay, care povesteşte despre multele ei relaţii cu diferiţi băieţi şi da, apoi dă de alesul inimii, dar asta trebuie să se întâmple în orice carte.
Aş putea spune acelaş lucru şi despre final. Nu se termină chiar aşa cum te aştepţin în timp ce-o citeşti. Şi poate asta o face şi mai interesantă. Oricum.. vă las s-o citiţi şi apoi să vă faceţi singuri o părere. :)

Lumina lunii îţi poate schimba radical viaţa.
Şi totul începe atât de simplu…
Tu. El. Luna.
Te-ai ars!
De acord, poate că în ultima vreme Shelby a făcut câteva greşeli în relaţiile cu băieţii (dar de unde să ştie că Wes „împrumutase” acel Porsche?). Însă mama ei vitregă reacţionează de-a dreptul exagerat când o prinde sărutându-se cu un coleg de liceu.
Urmarea? Toate planurile de vară ale fetei sunt anulate, iar ea se vede nevoită să-şi facă bagajele şi să plece într-o tabără de reeducare.
Adio rochie de bal! Adio bocanci de mers în drumeţii!
Dar Tabăra Semilunii devine un loc interesant când în cale îi apare fermecătorul Austin Bridges al III-lea. Tânărul ascunde însă un teribil secret, pe care i-l dezvăluie noii sale prietene: este vârcolac! Shelby ştie limpede că nu ar trebui să se încurce cu el, dar nu poate întoarce spatele unui tip aflat la greu, mai ales când acesta arată atât de bine!
De aici nu mai este decât un pas până la o poveste de iubire, din care nu lipseşte magia clarului de lună… 

vineri, 16 martie 2012

Îngerul păzitor de Danielle Steel

Este a treia carte pe care o citesc, scrisă de această autoare. M-am apucat de ea cu speranţa că o să-mi dea acea senzaţie de linişte pe care mi-au dat-o şi celelalte două atunci când le-am citit. Aşa cum mă aşteptam, nu m-a dezamăgit. Am încercat de multe ori să scriu ceva despre cărţile ei, să îi fac şi pe alţii să le citească, dar niciodată nu mi-am găsit cuvintele prin care să explic exact ce simţi când răsfoieşti paginile unei cărţi scrisă de Danielle Steel. Pot garanta pentru zâmbete multe. Nu poţi să rezişti să nu vezi viaţa mai frumoasă după ce termini lectura.
Stilul cărţilor este atât de simplu şi de normal aş putea spune, încât nu poţi să nu înţelegi şi să nu fi atins de acţiunile la care iau parte personajele, care sunt la rândul lor foarte plăcute din toate punctele de vedere.
Sunt desigur şi cărţi mai amuzante, în care îţi vine să râzi singur de nebun, dar cartea de faţă este emoţionantă şi plină de zâmbete de regret că mai termini o pagină. Evidenţiază relaţiile dintre oameni şi greşelile pe care le fac aceştia în viaţă; dar şi cum încearcă să le repare şi sunt răsplătiţi pentru eforturile pe care le fac. Este scurtă (166 de pagini şi e "carte de buzunar"), se poate termina într-o zi, deci nu fură mult timp. Mie una mi se pare o carte bună pentru perioada asta, deoarece pur şi simplu îţi încălzeşte sufletul.
La şaptesprezece ani, Johnny Peterson  pare să aibă înainte un viitor plin de speranţe Şi de promisiuni, până când un cumplit accident de maşină transformă în tragedie vieţile tuturor celor care l-au cunoscut şi îndrăgit.
Nimeni însă nu e mai afectat de cumplita dramă ca mama lui, Alice, pentru care relaţia cu fiul cel mare a fost întotdeauna motiv de mândrie şi bucurie. Când Alice ajunge în spital doborâtă de o boală neaşteptată, ceva miraculos se întâmplă: acolo, în faţa ei, îl vede aievea pe Johnny, cu aceleaşi zâmbet şi sclipire în ochi, îndemnând-o să aibă puterea de a lupta pentru familia lor pe cale să se destrame. În săptămânile care vor urma, Johnny va apărea în cele mai neaşteptate locuri, vizibil numai pentru două persoane care îi simt cel mai mult lipsa: fratele lui de nouă ani, întemniţat într-o lume a tăcerii, şi mama lui, care acum are nevoie de propriul înger păzitor.
Într-un răstimp al speranţei și al vindecării, Johnny va păşi alături de mama sa, îndrumându-şi părinţii, iubita, sora şi fratele pe calea depăşirii suferinţei. Dar aşa cum Alice va afla curând că întoarcerea lui Johnny nu a însemnat numai ajutor pentru cei pe care i-a iubit, ci şi dezvăluirea unui scop necunoscut chiar şi lui – şi care îi va schimba pe toţi pentru totdeauna.
  • 580 de milioane de cărţi vândute în 47 de ţări! Cel mai vândut autor în viaţă, din toate timpurile!

joi, 15 martie 2012

Predicatorul de Camilla Lackberg

După cum probabil aţi ghicit, după asemănări sau autor, acesta este volumul care continuă "Prinţesa gheţurilor". Din păcate, eu le-am citit la diferenţă de aprope un an aş putea spune. Chiar şi aşa, nu mi-a luat mult să-mi amintesc de întâmplările din primul volum ca să fac legătura.
Sunt diferenţe destul de accentuate între cele două, exceptând personajele. În primul rând sentimentele sunt altfel descrise. Prietenia dintre Erica şi Alexandra, nu-şi mai găseşte locul în paginile acestul volum, dar relaţia dintre Erica şi Patrik înfloreşte cu fiecare pagină dată.
Povestea în sine nu mai este atât de sensibilă, dar garantez pentru mai mult suspans. Din propira experienţă vă spun că nu o să rezistaţi şi cu greu o s-o lăsaţi din mână. Intriga este destul de încurcată dar asta o face şi mai interesantă. Iar partea cea mai bună, ca la orice roman pliţist, este finalul în care o să vă ţineţi respiraţia fără să vă daţi seama, aşteptând un răspuns concret, care din păcate o să vină tare târziu. :)
În rest, o recomand şi celor care n-au citit primul volum, pentru că îşi pot da repede seama de acţiune, fiind explicată foarte bine. Este o lectură uşoară din punctul meu de vedere, care poate fi citită atunci când altceva nu-ţi surâde.
După Prinţesa gheţurilor, urmează Predicatorul, a doua parte a seriei de şapte romane scrisă de Camilla Läckberg
Suntem în Fjällbacka, o mică şi splendidă aşezare de pe coasta de vest a Suediei, locuită în mare parte a anului de oameni liniştiţi, dar ceva mai animată în sezonul de vară.
Un băieţel aventuros porneşte la joacă la prima oră a dimineţii. Pleacă să exploreze Prăpastia Craiului. Dar distracţia se încheie brusc atunci când descoperă cadavrul unei tinere femei dezbrăcate, care-l ţintuieşte cu privirea rece.
Poliţia ajunge rapid la faţa locului şi constată că femeia fusese asasinată. Lucrurile se complică şi mai mult atunci când sub trupul victimei sunt găsite scheletele altor două femei care fuseseră date dispărute la începutul anilor ’70. Predicatorul este un excelent roman poliţist care ţese cu talent puntea dintre un trecut încărcat de necunoscute şi un prezent ce oferă neaşteptat de multe răspunsuri. O intrigă plină de surprize îi readuce în scenă pe mult îndrăgiţii protagonişti ai romanului Prinţesa gheţurilor, scriitoarea Erica Berger şi poliţistul Patrik Hedström, care între timp au devenit cuplu. Deşi copleşită de canicula verii, pe care o suportă greu, fiind însărcinată în luna a opta, Erica nu ezită să se implice în iţele complicate ale acestui caz, aducând în sprijinul anchetei conduse de Patrick o importantă documentaţie.
 «Seria Fjällbacka» este publicată în peste 30 de ţări şi rivalizează în vânzări cu Trilogia MILLENNIUM a lui Stieg Larsson

«O povestitoare fascinantă care ne ţine mereu cu sufletul la gură.» --Independent
«Fiori de plăcere, dar şi de spaimă.» --Sun
«Läckberg e expertă în a mixa scenele de tihnă domestică şi pe cele de groază... un element-cheie pentru cei dependenţi de senzaţii tari.» -- Guardian 

miercuri, 14 martie 2012

Prinţesa gheţurilor de Camilla Lackberg

Mereu am vrut să scriu ceva despre această carte, are ceva care pur şi simplu te face să vrei să le povesteşti şi altora sau numai să-ţi spui părerea. Este primul roman poliţist pe care l-am citit. Auzisem de "Seria neagră", care a fost distribuită împreuna cu GSP, în diferite reclame şi emisiuni, iar primul impuls a fost să o iau pentru că avea un nume care suna a romane horror aşa că m-am pus pe cumpărat. Pe vremea aia nu eram chiar un fan al romanelor poliţiste, în primul rând pentru că aşa cum am mai spus, nu citisem unul şi avem impresia, complet greşită, ca sunt nişte cărţi plictisitoare şi fără sens. Singurul lucru care mă ţinea pe atunci cu sufletul la gură era o poveste cu vampiri poate, sau ceva asemănător, dar o carte cu oameni normali şi întămplări banale, în niciun caz.
Până am zis să încerc şi eu "Seria neagră" m-am tot gândit cu ce carte să încep şi ca de obicei nu m-am hotărât la niciuna aşa că am luat-o pe prima şi anume "Prinţesa gheţurilor". Pot spune că m-a fascinat încă de la început, poate pentru că autoarea are un stil aparte sau poate numai pentru că eu nu am citisem ceva asemănător. Ideea e că am terminat-o neaşteptat de repede, chiar mi-a părut rău când am întors ultima pagină, pentru că deşi crima este rezolvată, te lasă aşa.. în aşteptare. Pot spune că cel mai mult mi-a plăcut felul în care, Camilla Lackberg, pe lângă crima în sine, ajută cititorul să cunoască foarte bine personajele. Prietenia dintre Erica Falck şi prietena ei cea mai bună din copilărie, Alexandra, mi-a ajuns la suflet şi m-a făcut să-mi amintesc de prietnii pe care eu i-am pierdut în timp. Ceea ce te obligă să continui lectura, este sensibilitatea care se citeşte printre rânduri...
Fjällbacka, un orăşel pitoresc, aflat undeva într-o insulă din arhipelagul suedez...
Frumoasa Alexandra este găsită după mai multe zile moartă, în cadă. Trupul ei îngheţat şi-a păstrat tot farmecul: chiar şi aşa, Alexandra pare a fi o «prinţesă a gheţurilor».
Personajul principal este însă Erica Falck, o scriitoare de biografii, care acum – după moartea părinţilor ei – s-a retras temporar pe tărâmul natal, ca să scrie o nouă carte. Ea este cea care o descoperă pe Alexandra, fostă prietenă din copilărie. Erica este rugată de familia Alexandrei să scrie un articol în memoria acesteia. Şi cum cele două prietene nu se mai întâlniseră de 25 de ani, Erica are nevoie să-i cunoască pe cei care i-au fost apropiaţi Alexandrei, pentru a mai afla câteva lucruri despre ea şi a-i putea face un portret. Începe astfel să descopere secrete spectaculoase... Porneşte o investigaţie şi descoperă că aceasta era însărcinată. Povestea ia o nouă întorsătură când, în urma autopsiei, se dovedeşte că Alexandra a fost, de fapt, asasinată...


  • Cartea este publicată în 30 de ţări.
  • În Spania, "Prinţesa gheţurilor" a apărut în 2008 şi a fost vândută în 28 de ediţii.
  • În Suedia s-au vândut peste 1 milion de exemplare.
  • Prinţesa gheţurilor face parte dintr-o serie de 7 romane care, în ultimii ani, au rivalizat constant în vânzări cu Trilogia MILLENNIUM a lui Stieg Larsson.
  •  Cartea va fi ecranizată atât în Suedia, cât şi în Franţa.


Revista britanică de carte The Bookseller a stabilit, pe baza informaţiilor oferite de cele mai importante lanţuri de librării din Franţa, Anglia, Germania, Spania, Italia şi ţările nordice, lista celor mai vânduţi autori în Europa în 2009. Camilla Läckberg ocupă locul 6, după: Stieg Larsson, Stephenie Meyer, Dan Brown, Paolo Giordano şi Carlos Ruiz Zafón.

marți, 13 martie 2012

Leapșa.

Am primit această leapșă de la Pătrățel căreia îi super-mulțumesc! :)
Din câte am înțeles, era o leapșă pentru 8 martie, dar asta nu e foarte important. Așa că vă sfătuiesc să luați leapșa pentru că e interesantă! 
Se numește: ”Leapșa dorințelor neîmplinite” dar eu aș vrea să-i spun ”Leapșa dorințelor în realizare”. Ce trebuie să faaaac.. păăăi.. să scriu 3 dorințe care aș vrea eu să se îndeplinească. Să vedeeem..

1. Mi-ar surâde ideea de a mă împăca, cu câțiva prieteni vechi.
2. Mi-ar plăcea să scriu o carte.
3. Aș da orice pentru o mașină a timpului! 

Cam astea sunt primele 3 dorințe care mi-au venit în minte. 
Leapșa se duce mai departe la: 
Și desigur la oricine o mai dorește! :)

duminică, 11 martie 2012

Blue blue sky.

Nu credeam că poate fi atât de încăpățânat. Cine s-ar fi gândit că o să ne ia atât să ne hotărâm ce culoare o să aibă tavanul.
Încă stătea pe spate, în patul cel nou. Nu a vrut să-l luăm pe cel masiv, a vrut unul simplu și drăguț. Zis și făcut, acum se plânge că nu are loc și că patul ăsta nu-și merită banii.
Vrea să fie totul albastru pentru că îi place să privească cerul. Dar o cameră albastră, iarna, i-ar da impresia de frig.
Vrea să fie totul galben pentru că îi place căldura și tot ce ține de vară. Dar știe că o să obosească repede într-o cameră galbenă.
Vrea să fie totul roșu, pentru că pasiunea este tot ce contează pentru el. Dar pasiunea se duce și apoi..?!
Vrea să fie totul verde pentru că este profesor de biologie, dar deja s-a săturat de culoarea asta.
Vrea să fie totul negru, dar nu poate, ar fi prea ciudat chiar și pentru el.

Se ridică încet și se apropie de fereasta mică și murdară.
- Ce zici de o fereastră mai mare? Și un balcon..
- Sigur..
- Dar nu, nu.. noaptea o să ne fie frică. Și cine știe cine o să intre, urcându-se în balcon și.. nu, nu.
- Cum rămâne cu pereții? Ce culoare?
- Nu știu fată dragă, poate îi facem crem sau.. ce culoare ți-ar plăcea?
- Oricare, numai hotărăște-te!
Se mai uită puțin pe fereastră.
- Poate ar fi mai bine să alegem un tapet drăguț. Ceva cu mai multe culori.
Fantastic. Am așteptat atât pentru asta.
- Bine..
- Sau să ne mai gândim și să alegem totuși o culoare..
- Ești insuportabil!
Desigur, mă ridic și plec.

Și ăsta e motivul pentru care nu ne mutăm împreună!

sâmbătă, 10 martie 2012

Confesiunile unei iubărețe de Michelle Cunnah

E prima carte din colecția ”cocktail” pe care o citesc. Am primit-o cadou de Ziua îndrăgostiților și m-am îndrăgostit, pe loc, de copertă! Plus titlul.. pot spune că sunt o iubăreață! :)
Așa cum îi spuneam Sophiei azi, este o carte după care s-ar face o comedie romantică foooarte drăgută.
Ce pot să spun... sunt fana lui Rosie. Și eu mă îndrăgostesc la fel de des precum ea, plus deciziile pe care le iau apoi le amân și tot așa.. Și aș fi în stare să spun că port pantofi cu două numere mai mici numai pentru a părea că am picioarele mai micuțe.
Să nu mai spun de sfârșit care este oarecum evident dar foarte duulce!
Chiar nu știu ce aș mai putea spune despre această carte, dar este funny și fresh, merită citită!

Citat care mi-a plăcut mie:  ”Sincer, nu înțeleg de ce Maxie are nevoie de supraveghere douășpatru din douășpatru. E o pisică. (...) Doar nu o să se apuce Maxie să trântească în lipsa ei o petrecere secretă și să invite toate felinele din cartier la un festin de șoareci, nu? Doamne, abia acum înțeleg. Casa ar fi plină de chiștoace de țigări și cutii de bere goale lăsate de pisicile cheflii. Poliția ar veni să spargă petrecerea, pentru că muzica hip-hop o să se-audă prea tare...”
Ce-ar trebui sa faca o fata cand (a) iubitul se dovedeste a fi un ticalos, (b) mama incearca s-o convinga sa renunte la independenta si sa se mute inapoi acasa, (c) un tip misterios ii suceste capul?
Sigur ca-l iubesc pe Jonathan. Sau, cel putin, asa cred. Si atunci, de ce sunt atat de tentata sa fug in lume cu primul venit, fie el un doctor superb care a aparut de nicaieri si m-a luat – literalmente – pe sus? La urma urmei, Jonathan e OK. Si daca mi-a cumparat o pereche superba de pantofi Jimmy Choo cu doua numere mai mici n-a facut-o inadins. Si nici n-avea deunde sa stie ca seful lui imi face avansuri. Dar faptul ca nu mi-a luat apararea la petrecerea de Craciun, cand sus-numitul sef nu si-a putut tine mainile acasa, m-a scos din sarite. Rau de tot. Si, uite asa, cautarea printului a reinceput. Pana intr-o zi cand, la nunta celei mai bune prietene, mi-am dat seama ca am iesit cu absolut toti barbatii de la masa. Cum s-a putut intampla asa ceva? Ma cheama Rosie si asta e povestea mea...
 Melodia asta nu-mi iese din cap! :) 

vineri, 9 martie 2012

Leapșa.

Am primit această leapșă de la Niahara. Mulțumesc!

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieți biografia, cărui scriitor i-ați încredința aceasta?
Nu cred că aș lăsa pe altcineva să-mi scrie biografia, în primul rând pentru că mi-ar fi greu să-i povestesc cuiva viața mea, iar apoi.. nu cred că mi-ar plăcea, decât dacă aș scri-o eu.

2. Care sunt motivele pentru care i-ați încredința lui sarcina aceasta?
Tocmai am dat motivele pentru care nu aș face-o. :)

3. Este sfârșitul lumii. Ce carte ați pune în capsula cosmică pentru a păstra o urmă a umanitații?
Cred că m-ar apuca sfârșitul lumii alegând, dar până la urmă cred că aș lua seria Harry Potter. (da!! pe toate 7!!)

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală pentru a citi o carte?
Am încercat și încă încerc, să citesc câte ceva in pauze, la școală. Îmi este imposibil. Mult prea multă gălăgie. Deci nu cred că într-o pauză de orice aș putea sa citesc, tot noaptea, în pat, când e liniște și ai mei dorm, e perfect!

5. Dacă ați avea putere de a ”șterge” un personaj dintr-un roman, care ar fi acela?
Nu cred că aș renunța la un personaj, fie el bun sau rău. Pentru că scoțând unul, se schimbă tot ce urmează. Plus că autorul sigur știa el ce-a făcut când a dat viață unui astfel de personaj.

6. Care sunt motivele pentru care ați scoate acest personaj?
Nu-l scot!!! :))

7. Câți kilometri ați merge pentru a găsi o carte?
Depinde și de carte.. dar cred că întrebarea e câte ”popasuri” aș face.. :D

8. Dacă ar fi posibil să vă întoarceți în trecut, ce scriitor ați vrea să întâlniți?
Hehe.. pe Sadoveanu! Să-l întreb cu ce i-am greșit..

9. Care ar fi primele cuvinte e care i le-ați adresa (în afară de ”Bună ziua!”)?
”Puteți pronunța Ana are mere, fără să o descrieți pe Ana sau merele? :)”

10. Descrieți biblioteca visurilor voastre.
Păi, nu știu s-o descriu, dar.. ați văzut ”Beauty and the Beast”.. ei bine, biblioteca Bestiei, pe care i-o dăuiește lui Belle, este.. superbă!!


Leapșa se duce mai departe la cine o dorește..

joi, 8 martie 2012

Damnare de Lauren Kate



De curând mi-am comandat volumul doi al acestei serii, așa că m-am gândit să scriu ceva și despre primul. O să apelez la o postare de pe vechiul meu blog pentru asta. :)

În primul rând ador coperta! Este, dacă e să fiu sinceră, motivul central pentru care mi-am cumpărat cartea şi pentru care am citit-o. Dacă stai să te uiţi la imagine, încep să-ţi inflorească prin minte tot felul de poveşti dar sigur 100% nu se compară cu ceea ce ascunde cartea.
Am citit câteva recenzii legate de "Damnare" şi niciuna nu conţinea cine ştie ce cuvinte de laudă, din contră, aşa că am rămas cu ideea că ceva nu e în regula cu cartea asta. Cred că ăsta e şi motivul pentru care mi-a luat o veşnicie s-o termin. Mi-a fost oarecum frică să nu fiu dezamăgită sau să nu mă întâlnesc cu o poveste asemanătoare cu "Twilight", pentru că am văzut multe comparţii între ele. Acum că ştiu conţinutul mă întreb care-i legătura şi de ce toata lumea simte nevoia să compare orice carte cu "Twilight" de parcă până să dam cu nasul de această serie, n-au mai existat cărţi cu vampiri sau cu personaje supranaturale. Nici vorbă!
Această carte are ceva deosebit, un fel ciudat de a te face să continui să o citeşti, o poveste plăcută, numai bună de citit în zilele urâte şi plictisitoare.
Deci, pe lângă coperta care este absolut superbă, conţinutul cu siguranţă o să vă uimească. Aşa cum am mai văzut şi pe alte bloguri (dacă se simte cineva copiat, scuze) nu vă recomand să citiţi ce scrie pe spatele cărţii din motive uşor de înţeles.. sunt prea multe amănunte, iar apoi carte n-o să mai aibă nicio strălucire. Şi cum ceea ce urmează este exact ceea ce scrie pe spatele cărţii, rog persoanele care nu au citit-o să se oprească aici fără să-şi arunce ochii pe următoarele rânduri. :)
Unii ingeri sunt sortiti caderii!
Exista ceva dureros de familiar la Daniel Grigori.
Misterios si distant, el ii atrage atentia Lucindei Price inca din prima ei zi la internatul Sword & Cross, din inabusitorul Savannah. Ajunsa aici dupa ce prietenul ei moare intr-un accident misterios, Lucinda, o adolescenta de saptesprezece ani, se indragosteste de Daniel, dar descopera un adevar incredibil de  tulburator: el este un inger cazut, iar iubirea lor este veche de secole si sfarseste tragic de fiecare data cand se intalnesc.
intr-un decor apasator si opresiv, in care ingerii nu se deosebesc de muritori si unde umbrele vegheaza amenintator orice miscare, povestea lor evoca un romantism diafan si angelic.
Periculos de incitant si intunecat de romantic, ingeri cazuti este un thriller fascinant si povestea de dragoste suprema. 
 P.S. La mulți ani tuturor mămicilor! + femeilor în general. 

luni, 5 martie 2012

La răscruce de vânturi de Emily Bronte.


Știu că întotdeauna m-a atras titlul. Nu am încercat să-l înțeleg, pentru că îmi părea mult prea abstract pentru imaginația mea de atunci. Dar știu că mi-a plăcut.
Am inventat și reinventat povestea de multe ori, după cum credeam eu că se desfășoară acțiunea, știind numai titlul. Mă gândeam că este adusă în discuție o poveste de dragoste, poza de pe copertă m-a ajutat, dar nu reușeam să mă decid care să fie intriga.
Este vorba despre romanul ”La răscruce de vânturi” de Emily Bronte. Așa cum am spus, titlul nu m-a ajutat să-mi dau seama care este intriga. Prima dată când am pus mâna pe carte, mă gândeam că poate fi și ceva fantasy în ea. Mai taziu când am înțeles că este o poveste clasică, am început să mă îndrept către un tărâm cu prinți si prințese.
Apoi, într-o zi, cineva m-a convins s-o citesc. Și.. ei bine, mi-am dat seama că orice aș fi încercat eu să-mi imaginez, nu era nici măcar pe aproape de subiectul real al cărții. Nimerisem un singur punct, partea cu povestea de iubire. Dar nu este o iubire obișnuită, nu e ca orice roman de dragoste pe care am pus mâna. E complet diferit.
Aș putea recomanda această carte tuturor fără să ezit. Este genul acela de carte pe care o citești lent, numai de teama de a nu o termina prea repede. Are personaje foarte bine conturate, care ajung să-ți influențeze stările cu fiecare pagină de care treci.
După ce am terminat-o de citit, mi-am promis că o voi reciti, pentru că nu mă săturasem de atmosfera pe care o dăruiește și începusem să înțeleg personajele, să sper să iubirea dintre Heathcliff și Catherine o să dureze o veșnicie, cel puțin.
Romanul are acel ceva care te face să-l citești de fiecare dată cu drag și nostalgie și să-l înțelegi de fiecare dată diferit. Eu una, pot spune că se află printre cărțile mele preferate, poveștile mele preferate..

Domnul Earnshaw, tatăl lui Catherine este un om bogat și bun, care stăpânește conacul "Wuthering Heights" (la răscruce de vânturi). Catherine are un frate pe nume Hindley. Domnul Earnshaw aduce un copil murdar acasă, cu care Catherine se înțelege bine încă din primele clipe. Fratele ei, Hindley, din contră, nu dorește prietenia copilului. Când tatăl lui Catherine moare,Hindley moștenește averea și devine brutal și rău cu sora lui. Îl chinuiește pe Heathcliff, acesta declarându-i răzbunare. După ce pleacă de acasă, Heathcliff devine bogat și moștenește o altă casă, Thrushcross Grange. Catherine e prinsă într-o furtună și se adăpostește în casa vecină, unde îl găsește pe Edgar Linton, unul din vecinii ei. Acesta se îndrăgostește de ea, urmând să se căsătorească cu ea. Heathcliff devine și mai rece față de ea. Heathcliff se însoară cu sora lui Edgar, Issabela. Aceasta vine în casa lui, rămâne însărcinată, și naște un copil. La fel se întâmplă și cu Catherine. La nașterea fiicei sale, Catherine moare. Copii lor se îndrăgostesc unii de alții. Băiatul lui Heatcliff moare, iar fiica Catherinei se îndrăgostește de unul din nepoții lui Heathcliff,Hareton.

sâmbătă, 3 martie 2012

Martorul mut de Agatha Christie.

Hehe. Romanul împrumutat de la Sophia, care este mare fan al Agathei.
Agatha Christie este singura scriitoare despre care pot să spun, la momentul actual, că are un stil foarte simplu, dar fooooarte complicat.
Întotdeauna când citesc un roman polițist, încerc să-mi dau seama cine e vinovatul, sau să strâng și eu indicii alături de personaje. Ei bine, câteodată reușesc, câteodată nu.
Cu Poirot nu mă înțeleg niciodată, este mult prea inteligent și îmi dovedește de fiecare dată că nu am fost atentă și că vinovatul mi-a scăpat printre degete. Nici la romanul de față nu am fost de aceeași părere.. eu ziceam că asasinul era cineva, el zicea ca era altcineva, desigur, la sfârșit mi-a demonstrat că are dreptate, ca întotdeauna.
Una peste alta, este un alt roman pe care îl citești.. savurându-l dar în care se află Poirot care îți dă mereu peste nas. Trebuie să recunoaștem, este al naibii de inteligent.
Ce mi s-a părut foarte interesant, a fost faptul că faimosul detectiv lucrează de această dată pentru o persoană... ei bine, moartă. Pe lângă faptul că vrea să aiba mereu dreptate și culmea.. are, nu renunță. Simte imediat când ceva nu miroase a bine și adooor chestia asta. Am lălăit ceva romanul ăsta, pentru atmosfera frumoasă pe care am avut-o atât timp cât am citit.
Nu știu încă secretul Agathei Christie de a face cu ajutorul unor cuvinte mici, un roman mare, dar dacă o să-l aflu, promit să-l scriu pe blog.
La inceput, Hercule Poirot considera epistola trimisa de domnisoara Emily Arundell destul de tipica - un apel dramatic si oarecum isteric la ajutor, care sa fie oferit cu mare discretie. Insa ceea ce starneste interesul micutului detectiv este faptul ca scrisoarea a fost datata cu doua luni inainte de primirea ei. Cine ar astepta atat de mult ca sa trimita o pledoarie de viata si de moarte? O vizita facuta la mosia domnisoarei Emily ii dezvaluie faptul ca bogata stapana de la Littlegreen House a murit de ceva vreme, lasand in urma un testament aprig contestat si o haita de mostenitori, toti avand motive pentru a infaptui crima. Ceea ce doreste Poirot sa descopere este cine a pus scrisoarea la posta. Si, mai ales, de ce atat de tarziu?

“O poveste remarcabila, in maniera inegalabilei Agatha Christie.” - Herald Tribune

vineri, 2 martie 2012

Ritualul de L.J. Smith

Am citit această carte vara trecută, iar acum văzând că a început să fie distribuită cu revista BRAVO, am zis să vorbesc și eu despre ea. Am citit numai primul volum al seriei, cel de față și intenționez să mă apuc și de următoarele, deci oricum nu puteam să vorbesc despre ele, fără să zic ceva de acesta.
Cum spuneam, a trecut ceva timp de când l-am citit.. dar totuși îmi amintesc acțiunea. A fost chiar mai bine că s-a nimerit să-l citesc vara, pentru că și povestea începe sub căldura moleșitoare a verii. Multe părți importante de întâmplă chiar pe plajă - așa că am tânjit la mare, mult și bine în timp ce citeam.
Am auzit că s-a făcut și un serial ”Cercul secret” și am zis să mă uit și eu.. dar parcă mai mult mi-a plăcut cartea. Prefer să-mi imaginez eu fiecare personaj. Deși știam că Faye va fi jucată de Phoebe Tonkin (Cleo din H2O) și pe ea am încercat să mi-o imaginez altfel..
Posibil ca la începutul cărții să vi se pare mult prea ”pentru copii” dar sigur pe parcurs o să vă placă, cel puțin eu așa am pățit. Desigur, acțiunea se desfășoară mai mult în volumele 2 și 3, primul vrând să fie mai mult un fel de introducere în lumea vrăjitoarelor din New Salem. Pentru că, după cum cred că ați ghicit, este cu vrajitoare! Moartea mea!! :)
Deci sfatul meu: cupărați-vă seria pentru că nu o să regretați!

PUTEREA CERCULUI A ADEMENIT-O ACASA...


Fortata sa se mute din insorita Californie in mohoratul orasel New Salem, Cassie tanjeste la inceput dupa vechea ei viata. Cu timpul, se simte ciudat de legata de un grup de adolescenti care face legea in scoala ei. Initiata in sabatul vrajitoarelor, care stapaneste acolo de secole, este atrasa in Cercul secret si are parte de o aventura naucitoare si terifianta.

Dar atunci cand se indragosteste de misteriosul Adam, Cassie are de facut o alegere dificila: sa foloseasca sau nu fortele intunecate pentru a-si atinge scopul? O singura miscare gresita ar putea insemna sfarsitul!
O fascinanta poveste despre iubire, mistere intunecate si puteri supranaturale de la autoarea seriei de bestselleruri Jurnalele Vampirilor L.J. SMITH.


P.S. Cartea și serialul, sunt foarte diferite!

joi, 1 martie 2012

Primăvara începe cu tine.

E 1 Martie! Wow! Wow! Wow! E zăpadă afară..
Dar nu contează, în calendar e primăvară! :)
Așa, am revenit pe blog, mi-a fost tare dor să intru pe net și să pierd timpul pe blog! Abia aștept să mai scriu câte ceva și să văd ce mai faceți vooooi!
Acum, să încep cu ceva despre mine, apoi o recenzie mâine..
Am început dimineața urât. Azi e joi, ziua cu ore de la 10. O urăsc din ficați, dar parcă azi nu a mai fost așa rău.  Am mers cu greu până în centru să iau niște mărțișoare că cică așa-i tradiția, nu multe, pentru că anul trecut 1 Martie a fost un fiasco, fiecare a dat mărțișoare după preferințe deci am presupus că așa o să fie și anul ăsta. Mă rog.. m-am învârtit eu p-acolo și am cumpărat câteva. Apoi.. la școală cu mine.
Ajung..împart ce aveam de împărțit, primesc ce aveam de primit și începe prima oră. Eram super dezamagită că tipul de aici nu făcuse nicio mișcare. Adevărul e că nici anul trecut nu mișcase, dar mă gândeam că totuși..
Așa, se termină ora. Oricât de drăguț e proful de religie, la ora de azi nu m-a gâdilat nimic atunci când l-am văzuut.
Se sună! Haleluia!
Și și și și în timp ce stăteam cu colega la o bârfă, vine! Vine!!! :) Și îmi iau mărțișorul mult așteptat, îl pup (îl puuuup!) și atât. Deci da, am aberat atât pentru asta. Dar nu contează, așa a început primăvăra mea, cu el. Desigur, sunt flower power de atunci și sper să rămân așa toată luna!

Voi ce ați făcut aaazi? :)


P.S. Pentru că e târziu și Sophia a avut treabă azi, îi zic de acum NOAPTE BUNĂ SOPHIA! :)