sâmbătă, 30 iunie 2012

Anna cu ochii verzi de Sveva Casati Modignani (I)

Această carte mi-a fost oferită de Librăria Online LIBRIS. Mulțumesc mult! Să nu uitați de sutele de cărți în engleză pe care le găsiți pe site-ul LIBRIS la un preț mai mult decât accesibil.

Anna cu ochii verzi este o poveste împărțită în două volume cu întoarceri în trecut și reveniri în prezent pentru mai buna înțelegere și contopire cu povestea în sine. Ei bine, riscând să folosesc un clișeu, nu am putut lăsa din mâini primul volum! Cu siguranță Sveva Casati Modignani este autoarea pe care o așteptam, ce a devenit acum una din favoritele mele. Personajele sunt bine conturate iar acțiunea te ține cu sufletul la gură încât îți este greu să te oprești la o anumită pagină și să lași continuarea lecturii pentru a doua zi.

Anna, împreună cu mama sa, Maria și Cesare Boldrani, tatăl Annei, formează grupul personajelor principale ale căror vieți se desprind din rândurile șocantei istorisiri. 
Primul volum începe cu înmormântarea fastuoasă a lui Cesare Boldrani, unul dintre cei mai bogați oameni și așa cum vă așteptați unul dintre cei mai invidiați. De aici apar asocieri, uneori nefondate, între răutate și numele acestuia. Prin mărețul succes și averea ce n-a reușit niciodată să fie estimată, Cesare poate fi bănuit drept un personaj negativ, ce-a reușit să facă avere pe spatele unor oameni nevinovați. Dar pentru a elimina orice fel de dubiu, autoarea, rezervă cam 90% din primul volum, pentru expunerea vieții lui Cesare și explicarea metodei prin care acesta a ajuns de la mămăligă cu untură la o avere uriașă. Nu, nu dau din casă, adevărata lui față o veți descoperi numai citind cărțile.
Revenind. În timp ce ne este prezentată minunata bazilică, autoarea ne-o prezintă și pe Anna, sarea și piperul poveștii.

„În ochii verzi ai Annei se reflectau reverberațiile tremurătoare ale sutelor de lumânări care, arzând, formau o cortină scăpărătoare în jurul figurilor sfinților din biserică; privirea ei profundă, de smarald, înregistra imaginile acelui eveniment de la care ziarele ar fi plătit cu aur să aibă câteva imagini. Ochii verzi ai Annei, care văzuseră până atunci tot binele și tot răul din lume, priveau fără să vadă nimic.”

Anna ne este înfățișată ca o femeie frumoasă, zveltă, ce impune respect prin propria prezență. Puterea acesteia crește atunci când toată averea tatălui său și toate afacerile acestuia ajung în mâinile ei. Deși poate fi foarte ușor de subestimat, de-a lungul paginilor, ea își arată forța și gândirea perspicace, arătându-le tuturor că tatăl ei știa ce face când și-a scris testamentul. Deșteptăciunea ei ne este arătată în special la sfârșitul volumului, unde ex-președintele Consiliului de Miniștri încearcă s-o intimideze, folosindu-și prefăcătoria pentru a sustrage de la aceasta un dosar compromițător. Desigur, Anna nu ne dezamăgește și se menține pe poziții, apelând la informații aflate de la Bătrânul Boldrani. Chiar dacă reușește să aibă o reacție demnă față de tot ce îi este povestit, Anna își face un dușman din ex-ministru, care-o amenință că va face public cel mai mare secret al ei ce va duce la pierderea averii și a rangului social.

Ei bine, asta chiar se poate numi o carte bună! Chiar foarte bună! Este genul de roman pe care-l citești, conștientizezi cât de bun e, iar apoi începi să detești orice altă carte-ți pică-n brațe. Este un roman care-ți ridică așteptările la un nivel ce nu credeai că există. Este o poveste ce merită!
Lectură plăcută!

vineri, 29 iunie 2012

Sfârșit de clasa a X-a.

Poate mama are dreptate, stau prea mult pe întuneric. Poate întrebările de genul ”Ce faci de ziua ta?” sunt oarecum justificate deși eu mi-am amintit târziu că da, vine și acea zi.
Ei bine, recunosc că nu sunt bună la petreceri decât după câteva ore petrecute cu prietenul meu ginul care niciodată nu mă lasă la greu. Așa că întrebarea ce este pe buzele tuturor celor care mă cunosc, o să rămână fără răspuns până când voi cloci o idee. 
Doamne câtă melancolie!
Îmi vor lipsi zilele în care chiuleam în parc sau mergeam la o ciocolată caldă. Zilele în care o corupeam pe A. să plecăm de la ultimele ore ca să mergem la shopping. Diminețile în care îmi era prea somn să merg la orele de mate și stăteam în scara unui bloc - cu A. - și povesteam. Ei bine astea da amintiri. 
Bine, îmi voi lipsi chiar și orele de fizică! Cu tot cu testele date fără nimic scris pe ele, cu tot cu notele mici și ascultările neașteptate. 
Îmi vor lipsi toate astea, așa cum îmi va lipsi și clasa a XI-a la anul, în iunie 2013 - în caz că nu murim în decembrie.
Probabil vă întrebați ce legătură are ce am spus până acum cu ”Azi am vrut să-ți spun că..”. Niciuna. Era doar ceva ce degetele mele au scris fără aprobarea teoretică a creierului.
Pentru postarea de azi voi schimba ”spun că..” datorită subiectului în sine, cu ”mulțumesc pentru..”.
Deci, începând cu ”Azi am vrut să-ți mulțumesc pentru..” și sfârșind cu.. cu ce? Nu știu exact cui îi mulțumesc. Aș începe cu M. căruia i-aș aminti despre plimbarea din Ștrand, de anul trecut, cu o săptămână înainte de ziua mea - parcă. Menționez că aia a fost cea mai bună înghețată pe care am mâncat-o la miezul nopții. Iar ștrampii aceia rupți? Cireașa de pe tort. Ce spui dragule de noi azi? Cine s-ar fi gândit vreodată? 
Acum rememorând aventurile noastre nu pot să nu spun ”Vai ce minte aveam și noi!”. Zău dacă nu! Cine mai stă până în zori într-un parc amărât numai ca să vadă ce o să se întâmple? Cine mai stă în ploaie și apoi se culcă așa, ud? Ei bine, chestiile astea au făcut din vara trecută ceva interesant.
Terminând cu tine - teoretic - mi-a plăcut mult clasa a X-a. Am făcut atâtea! Cea mai mare realizare a fost rezolvarea unei probleme la mate, fără ajutorul profei, ceea ce din perspectiva mea este o chestie foarte tare! Apoi ar fi faptul că am învățat să nu mă mai ghidez după așa e bine sau după așa trebuie. Am învățat să delimitez binele pe care-l văd eu, de cel pe care-l văd alții. Și pot spune că bine și răul au devenit atât de diferite de la persoană la persoană încât am început să cred că ele de fapt, nu există. Existăm noi și asta nu mai lasă loc și altor personaje inefabile. Pentru că, așa cum am verificat anul acesta pe propria piele, răul făcut altora ne poate face nouă mult bine. Așa cum binele făcut altora ne poate face nouă mult rău. 
Da, viața e ciudată, dar liceul te învață cum s-o stăpânești, încet și cu răbdare. Și dacă e un lucru pe care toți îl dorim, acela este controlul, iar când îl pierdem ne ducem simultan după el. Așa că nu este chiar ceva pe care ne putem baza, dar este ceva ce putem confecționa prin orice moduri. În dragoste și război totul este permis, nu-i așa?
Lăsând și viața de liceu cu maximele ei, revin la M. căruia îi sunt recunoscătoare pentru dovada că oamenii se pot schimba, dar nu în ochii tuturor. :)


Gym Class Heroes: Stereo Hearts ft. Adam Levine. 



joi, 28 iunie 2012

When everything gets answered, it's fake!

De multe ori, acaparată de plictiseală sau pur și simplu încercată de curiozitate, intru pe diferite site-uri gossip. Citesc numai titlurile în general, conținutul de multe ori nemeritând câteva minute din viața mea. Ieri eram pe un astfel de site și citeam despre actori faimoși, care deși sunt buni sărută jalnic. Aceste informații fiind date de partenerele de film desigur. Am citit puțin din articol pentru a-i descoperi pe cei vizați și apoi am rămas așa.. poker face (gen).
Keira Knightley de exemplu, spunea că sărutul cu Orlando Bloom a fost sub așteptările ei dar i-a plăcut cel cu Johnny Depp. Dar preferatul, Depp, spune că lui nu i-a plăcut sărutul cu Keira datorită diferenței de vârstă. Acum, eu ca cititor de site-uri gossip și concomitent urmăritor de filme + fan Pirații din Caraibe, la ce mă voi gândi când voi revedea filmele? Că niciunuia nu îi plăcea cum sărută celălalt. Da, știu, sunt actori, e un rol. Ei bine, eu aș prefera să mă uit la un film - care e făcut pentru a forma o poveste frumoasă, o iluzie - fără să știu detaliile și părerile actorilor despre astfel de lucruri. Nu din alt motiv, dar strică filmul. Din moment ce se numesc actori, ar trebui să se gândească la felul în care vor suferi schimbări de imagine filmele lor atunci când ei scot ceva pe gură. Nu?


P.S. Azi am dormit fraților! Și mai mult de atât, azi e penultima zi în care merg la practică. 

miercuri, 27 iunie 2012

O călătorie spre centrul Pământului de Jules Verne

Ei bine, am mai adăugat o carte lângă cele ce-mi dovedesc că Jules Verne a fost un geniu.
Am observat de multe ori că un număr destul de larg de oameni îl consideră un autor greoi poate chiar cu o tentă plictisitoare, datorită detaliilor geografice din cărțile lui. Și eu am făcut parte din acest grup. Îmi amintesc când am citit ”20.000 de leghe sub mări” că abia înțelegeam care-i faza cu coordonatele geografice și îmi imaginam că toată cartea conține astfel de limbi străine mie. Dar n-a fost așa. Din contră, mi-a plăcut foarte mult și l-a transformat de Verne într-un scriitor preferat. Așa că, în caz că vă este frică de plictiseală, nu aveți de ce să vă faceți griji, nu veți găsi așa ceva între paginile acestui roman, sau oricare altul ce poartă semnătura lui Jules Verne. Dar, ca la orice carte, asta o puteți afla numai citind, holbatul la copertă și presupusul că interiorul nu merită descoperit nu ajută la nimic.
Revenind la conținutul cărții de față..
Acțiune începe într-un apartament din Hamburg, unde locuiește profesorul Otto Lidenbrock, cu nepotul și ajutorul său Axel, servitoarea Marta - care întotdeauna termină supa la timp - și nepoata sa Graüben. Profesorul Lidenbrock găsește într-o carte foarte veche, un manuscris - sau mai bine zis mini-manuscris - ce-i dă minunata ideea de a ajunge printr-un crater al unui vulcan din Islanda, în centrul Pământului. Chiar dacă Axel încearcă să-l oprească, prevăzând pericolul la care i-ar expune o astfel de călătorie. Dar, așa cum e orice savant, ce e moartea în fața unei descoperiri? Nimic important. Așa că, bazându-se pe această logică, profesorul, împreună cu Axel, pornesc la drum spre minunata lor aventură.
Ei bine, mă gândeam să povestesc câte ceva și din aventurile lor de când ajung la vulcan și mai ales ce găsesc când coboară în centrul Pământului, dar nu. În caz că veți citi cartea, detaliile pe care ziceam eu să le dau trebuie să le descoperiți singuri. Sau mai bine zis împreună cu Axel și profesorul Lidenbrock.
Mă întreb dacă profesorului i-a lipsit supa Martei cât au fost plecați. Întrebarea e, de fapt, s-au mai întors?


Citate: Era profesor la colegiul Johannaeum și preda un curs de mineralogie, în timpul căruia se înfuria regulat. Nu că s-ar fi preocupat de a avea elevi harnici la lecție: acest detaliu nu-l neliniștea. El profesa în mod subiectiv, cum se spune în filosofia germană, adică pentru el, nu pentru ceilalți. Era un savant egoist, un puț de știință, a cărui găleată însă scârțâia când voiai să scoți ceva din el. Într-un cuvânt, un zgârcit.”


”- Așa! m-am minunat eu puțin surprins. Dar caracterele tipăriturii sunt frumoase.
- Cum? Nefericitule! Crezi că e o tipăritură? Ignorantule, este un manuscris. Un manuscris runic. Runele erau literele întrebuințate pe vremuri în Islanda. Legenda zice că Odin în persoană le-a inventat. Privește aici, admiră, păgânule, acest scris scornit de mintea unui zeu.”


”După cădere pierdusem mult sânge. Cât de rău îmi părea că nu murisem. Simțeam acum că leșinul mă cuprinde din nou și o dată cu el moartea, poate, când un zgomot violent îmi lovi urechea.”


Lectură plăcută!

marți, 26 iunie 2012

Proaspăt scoase din colet (7)

Ce zi! Încă nu m-am decis de cuvânt i se potrivește zilei de azi. A fost cea mai pe dos zi din toate zilele pe care le-am trăit săptămâna asta - ținând cont că e marți.. - și mă îndoiesc că va fi o zi mai ciudată decât asta. M-am trezit la 7:00 fraților, pe melodia Pitbull - Hotel Room Service
Mâine de dimineață am program de la 8:00 și încă nu m-am decis pe ce melodie să setez alarma. Așa că orice sugestie aveți, nu vă sfiiți.
Deci după cinci ore de stat în laborator și dormit pe umărul lui A. s-a gândit diriga că ne-a ajuns și ne-a trimis acasă. Ceea ce m-a surprins azi a fost că la ora 8:15 am fost în stare să citesc două referate și culmea.. să le și înțeleg. Ciudat, de obicei nu mi se întâmplă.
Dar toată ziua s-a schimbat și încălzit când am ajuns acasă și am găsit un colet de la LIBRIS (unde găsiți ambele volume, la un preț mai mult decât accesibil, de 7,5lei) ce conținea următoarele cărți:


Anna cu ochii verzi de Sveva Casati Modignani

Iar săptămâna trecută mi-am cumpărat:


Eragon de Christopher Paolini (am auzit numai de bine!)

În rest, voi ce mai faceți? Cum e în vacanță sau la practică?

luni, 25 iunie 2012

Forget about karma.

Știu că am promis o recenzie dar pur și simplu nu am avut starea necesară. Până mai devreme m-a torturat gândul că mâine trebuie să mă trezesc la șapte. Uitasem că ora asta se mai găsește printre celelalte. Oribilă oră! Dar nu mai oribilă decât zece. Urăsc ora zece - dimineața - nu e nici devreme nici târziu, e așa parcă numai de dragul de a îl lega pe nouă de unsprezece. 


Stau cu un prosop în cap, mi-am făcut baie și nelipsitele căști din care urlă Mika - We are golden. I don't know about you dar toată energia din lume s-a strâns în mine la ora asta! Mă simt de parcă n-o să mai am nevoie de somn mult timp de acum încolo. Deși sunt conștientă că peste o oră - cel mult - o să mor de somn. Poate melodia e de vină, dar chiar mă aflu într-o stare demnă de invidie. Parcă n-aș avea nicio grijă, parcă mâine n-ar trebui să citesc să prezint trei referate. Dar nici nu mi se mai pare așa important acum.


Am recunoscut de zeci de ori că nu-mi place vara, dar trebuie să menționez că are un ceva care conferă senzația de libertate și veșnicie. Și ce merge cu libertatea și veșnicia mai bine decât o tură prin magazine? Shopping-ul de vară nu se compară cu cel de iarnă. Așa cum ciocolata caldă iarna este ca nectarul zeilor, iar vara este numai ceva dulce.
În altă ordine de idei, am multe așteptări de la ziua de mâine. Fără motiv, ca întotdeauna..


P.S. Există oameni norocoși, care greșesc, încontinuu dar totuși Universul e de partea lor. Eu sunt una dintre ei. Mulțumesc!

Through the darkness.

Uite-mă într-o zi de luni, în care trebuia să merg la practică dar vestea - care a venit ca soarele într-o zi geroasă - că azi nu mergem m-a atenționat că am program liber la somn. Aseară m-am culcat târziu, de dimineață aș putea spune, dar cum pisoiul mi s-a trezit devreme și a vrut să iasă afară s-a dus naibii somnul meu.


Anyway, nu pot să cred că mâine încep orele de practică la opt dimineața! Pe lângă faptul că mi se pare un lucru oribil, nici nu știu dacă o să reușesc că stau trează până la prânz. Sper să ne plictisim repede și s-o ștergem care pe unde poate. Eu sincer aș merge în Eden Pub numai ca să beau o cafea și să mă uit pe o revistă.
Parcă și o plimbare prin centru ar suna tentant, dar ați observat vreodată câți oameni - întotdeauna cei cu care nu vreți să vă întâlniți - încep să vă salute când voi nu aveți chef? Eu observ asta de fiecare dată.


Fiind atât de dimineață, mă voi întoarce în pat să citesc din O călătorie spre centrul Pământului. Mai pe seară o să vin și cu recenzia.
Hmm.. Jules Verne mereu mă face să spun: ”Vreau și eu!”. :)

duminică, 24 iunie 2012

Captiva de L. J. Smith

Pot să spun din start că am făcut o mare greșeală uitându-mă la serial. Episoadele sunt așa interesante și pline de dinamism, încât cartea de față abia mai respiră. E adevărat - așa cum am spus și la ”Ritualul” - serialul este foarte diferit de cărți. Nu înțeleg de ce mereu se simte nevoia de a schimba înfățișarea unor personaje, sau numai numele lor - în cazurile bune.
Recunosc că mi-a luat ceva să mă învăț iar cu numele personajelor și cu rolul fiecăruia. Faye a rămas tot ea - vă dezvălui că este preferata mea chiar dacă e bad girl - și se ocupă de întreținerea atmosferei. Adam a rămas la fel de.. prince charming, dar a fost cam șters în volumul ăsta. Diana, tot regina perfecțiunii a rămas - desigur, într-un fel bun. Iar Cassie, la fel de naivă dar puternică și descurcăreață - sometimes - ca și în volumul precedent.
Acum. Începutul ne este oferit de minunata Faye care o are la mână  pe Cassie cu micul ei secret. Sincer, nu mă așteptam ca poruncile lui Faye să fie cu adevărat ascultate și chiar.. împlinite; dar se pare că naivitate joacă un rol important. Nu știu dacă a fost felul în care am citit-o eu, sau chiar așa e, dar mi s-a părut puțin lălăită povestea, abia la final au început lucrurile să se mai agite..
Marea poruncă a lui Faye constă în găsirea craniului, de către Cassie. Aceasta din urmă își calcă pe inimă și trecând peste prietenia cu Diana, află că ascunzătoarea craniului este undeva pe plajă și - cu greu - îl găsește. Făcând o paranteză, chiar în câteva zile a avut timp să cerceteze toată plaja fără să atragă atenția nimănui?! Așa, deci după ce în mod miraculos în găsește i-l duce lui Faye - sau mai bine spus Faye și-l ia - pentru a începe un ritual care să scoată întunericul din el. Desigur.. reușesc. Și acum forțe întunecate bântuie orașul New Salem. Să aibă asta legătură cu băiatul care s-a spânzurat la bal? 
Ce-aș schimba eu la carte? Destul de multe. Doamna Smith mi-a dat impresia că era cam plictisită atunci când a scris-o și multe scene le-a adăugat pentru umplutură.
Întorcându-mă la conținutul inițial al cărții, spun că m-a dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai multă acțiune începută din primele capitole. Până la urmă e volumul doi, partea interesantă trebuia să fie pe la început că nu se mai pune problema de cunoscut personaje. Totul mi s-a părut monoton, lipsit de cea strălucire care te face să citești o carte concentrându-te la ceea ce se întâmplă în ea. 
Atunci când m-am apucat s-o citesc abia așteptam să văd ce se întâmplă! Ținând cont că serialul a fost amânat după un singur sezon - deși era foarte bun - m-am bazat pe romane să-mi arate sfârșitul și alte detalii care n-au fost prezente în serial. 
Oricum, eram pregătită pentru personaje mai puțin obscure, așa cum îmi aminteam din primul volum, dar am dat numai de întâmplări banale ca apoi, la final, să se întâmple ceva interesant care după toată plictiseala nu mi s-a mai părut cine știe ce...
În caz că ați cumpărat primul volum și vreți să-l citiți și pe acesta, sfatul meu ar fi să vă luați ediția de buzunar.


Lectură plăcută!


Nu uitați de Two Sisters and a Diary! :)

sâmbătă, 23 iunie 2012

Plouă... plouă.. plouă!

Ieri am vorbit de ploaie și azi o primesc. That's nice! Și încă ce ploaie! Păcat că s-a decis că înceapă fix când eu m-am hotărât că o porție de somn, după-masă, ar fi ceva bun și constructiv. În mare măsură, acum îmi dă impresia că nu se mai oprește dar asta nu e ceva rău, din contră, mă săturasem de aerul condiționat pornit 24/24.
Deci ce aș putea face pe o asemenea furtună? Liste cu cărți. Tata o să fie așa bucurooos! Până acum lista conține treizeci și trei de cărți pe care le voi devora în vacanța asta. Sper să le citesc pe toate cele pe care mi le-am propus și să nu renunț din cauza căldurii care aduce odată cu moleșeala.. lenea.

Ținând cont că nu am mai fost la școală de joi, am impresia că azi e duminică și asta mă debusolează rău. Am pierdut ieri ”Elizabethtown” pe care mi-am dorit să-l revăd și pe care îl recomand oricui citește această postare. Este un film super tare + funny! Ca să nu mai menționez prezența lui Orlando Bloom ceea ce îl face un film perfect pentru o zi ploioasă.

Ce să vă mai zic? După câte se poate oberva nu am un subiect anume, înșir niște idei fără rost, numai de dragul de a scrie ceva pe ziua de azi..
Sfatul meu? Trageți draperiile și uitați-vă la THE WOMAN IN BLACK (aici online) se potrivește perfect cu atmosfera de afară. ENJOY!

P.S. Mai târziu voi posta pe Two Sisters and a Diary. Sper că vă place blogul nostru (al meu și al lui Adry) și să vă intrige povestea atât de tare încât să fiți vizitatori fideli. ^^

vineri, 22 iunie 2012

Days are for sleep.

Ce spuneam? Că vara asta merg pe risc? Da, poate o să se întâmple și asta, dar deocamdată este prea cald pentru orice aș vreau eu să fac. Acum, la 21.16 se poate spune că ieșitul afară nu mai e un pericol, dar până acum nu aș fi ieșit afară nici dacă Orlando Bloom m-ar fi așteptat la poartă.


Mi-am făcut planul de citeală pentru vara asta și abia aștept să vină ziua de luni ca să-l încep. Da, mereu îmi place să încep un început de la.. început! :)
Pentru că azi m-am trezit târziu și oricum n-am făcut mare lucru, noaptea asta o să fie una albă, acompaniată de o baie rece, un film bun, pizza sau floricele - mă decid greu - și o carte interesantă. Ca să nu stau singură de nebună o să-l chem pe M. care se plângea că e home alone and bored. Așa că toată lumea câștigă.


Am chef să scriu colorat. Doar e vară - oribil!!! - și vara se poartă culorile! Și după ce am schimbat scrisul din negru în verde și din verde în roșu și din roșu în portocaliu, l-am făcut albastru. Doar așa ca să vedeți ce indecisă sunt. Bine zicea C. la orele de română, așa se 
întâmplă când sunt multe opțiuni. 


La final vă spun că eu deja mă simt ca în vacanță. Și iar am o stare de fericire nefondată dar reală și puternică. Îmi place. Mi-ar plăcea și mai mult dacă aș afla cât ține, un glob de cristal ar folosi acum... dar sunt scumpe. Anyway mâine mă așteaptă un birou întreg de curățat, ca să nu mai spun de bibliotecă și cam toată camera.. x_x HELP!!!


P.S. Credeți că un om poate să intre pe mess numai în vacanțe? Sau că își poate face un id pentru iarnă, primăvară și toamnă, iar altul pentru vară? Pentru că A. îmi dă impresia că el așa a făcut. Dar mă rog.. poate e de la căldură. :)

joi, 21 iunie 2012

Help me (II)

Hello folks! 
Știu că mulți dintre voi ați intrat deja în vacanță, așa că vă urez VACANȚĂ PLĂCUTĂ! 
Eu - din păcate - mai am două săptămâni de practică. Presimt că va fi doar una, dar totuși..
Aș avea o mare rugăminte la voi, sunt în pană de citit - dacă există expresia asta, dacă nu, tocmai am inventat-o - și aș vrea câteva idei. Așa că dacă de poate să-mi dați patru/cinci titluri de cărți care vouă v-au plăcut foarte mult. Nu contează ce gen sunt, numai să fie. Mulțumesc! 

Așa, trecând peste rugămintea mea, voi ce cărți vreți să terminați/începeți în vara asta?


miercuri, 20 iunie 2012

Stay quiet!

Mda, ce să-ți spun? Te afli în colțul tău de lume unde totul pare perfect și roz. Datorită vârstei tale, domnule, mă așteptam să dai dovadă de ceva mai multă maturitate. Însă, în clipa de față, un puști de zece ani ar fi mai inteligent. Mult peste limita creierului tău micuț.
Mă bucur că ești mereu fericit și optimist, dar deja ai picat într-o extremă neplăcută. Zău! Ca să stai și să cauți numai partea frumoasă tot timpul este jalnic. Nu întotdeauna există o partea frumoasă. Scuză-mă că-ți stric visul tău roz, cu prințese și unicorni în care totul se termină cu bine, în care fiecare faptă rea are un motiv bun și unde toate au o scuză plauzibilă. 
Poți afirma, sus și tare, că în dragoste și în război totul e permis. Dar ceea ce nu vezi tu este că aici nu e nici dragoste, nici război. Sunt sigură că mintea ta de bărbat în floarea vârstei, știe toate lucrurile astea. Și atunci? Îți e teamă să recunoști că poate, ți-ai găsit și tu nașul? 
Da, asta poate fi. Dar totuși, ești un mare fraier! 

Quiet fancy.

Dacă e să spunem adevărul, nu ne cunoaștem de mult timp. Și cum sinceritatea mă copleșește în timp ce mă gândesc la tine, recunosc că nu te-am înțeles - la început - și îmi erai indiferentă. 
Te găsești pe buzele tuturor. Chiar dacă majoritatea încă au întrebări legate de tine, tu nu le răspunzi. Niciodată nu ai vorbit cu nimeni. Ai stat în colțul tău întunecat și ai așteptat să vină ziua când toți de vor lăsa în pace. Exiști de sute de ani și nimeni nu a renunțat la tine, niciodată. Nu contează, nu-i așa? Noi, cei din exterior nu înțelegem disperarea în care te scufunzi tu acum. Nici nu încercăm. Suntem la fel de egoiști ca întotdeauna. Aș începe să povestesc despre cei care nu ți-au dat nicio șansă, dar nu are rost. Te-ai ocupat de ei, i-ai trimis într-un loc în care disperarea este felul principal. Nu-mi pare rău pentru ei. Au greșit și ar fi continuat s-o facă. Ai procedat corect. Ca de obicei.
Mulți te numesc periculoasă. Eu știu că nu ești. A se observa, nu că nu ai putea fi ci că nu ești. Orice poate deveni periculos atunci când ajunge pe mâini greșite. Poate ăsta este și motivul pentru care te ascunzi atât, pentru care nu interacționezi și ești considerată o sălbatică din trecut.
Într-un fel, cei care îți întorc spatele n-ar trebui condamnați. Ești îngropată în mii de clișee și legende ce ți-au șters strălucirea. Unii te dau dispărută, alții pot jura că te văd în fiecare zi. Numai tu știi câți dintre ei mint, pentru că tu nu ieși din văgăuna ta mereu. Numai când e nevoie și numai când știi că merită. Pare nedrept, dar la fel ca ale noastre, și alegerile tale contează, pentru că, într-un fel sau altul, ele ne contolează. Pe toți.
Nu te observăm, decât în zile memorabile când ni se amintește că exiști. Suntem prea ocupați; evităm detaliile din frica de a nu afla că ne înșelăm. Suntem conștienți că tu ne oferi multe, dar oare realizăm cât de puține îți returnăm noi? Pentru că sincer, eu mă simt scadentă. Dar nu faci gură pe tema asta. Ieși, ușor umbrită și ne dai o lecție. Atât.


De ce nu ne spui totul de la început,  
Magie dragă...

marți, 19 iunie 2012

Amintirile Vraciului de Joseph Delaney

Nu prea am avut ocazia până acum să vorbesc despre Cronicile Wardstone. Am menționat în câteva lepșe despre această serie și cât de mult îmi place. De fapt, nu-mi place, este una din preferatele mele. Nici nu vreau să mă gândesc că mai sunt câteva volume - două dacă nu mă înșel - și va trebui să-mi iau adio de la Tom Ward - ucenicul - și John Gregory - Vraciul. Se pare că Tom - dar si Vraciul - este un al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu. Asta îi permite să ia legătura cu partea întunecată, să vadă lucruri pe care cei normali nu le văd, să lupte pentru bine. Dar seria asta este mai mult decât atât. Pur și simplu te răvășește, te înfioară și te face să nu vrei să mai termini de citit. Eu am citit primul volum - Ucenicul Vraciului - când încă eram rugată să pun și eu mâna pe o carte. Dar mare mi-a fost uimirea când am terminat primul volum în două zile și apoi am dat fuga să le cumpăr și pe cele care apăruseră până atunci. Am mai corput câțiva colegi să citească seria și fiecare s-a îndrăgostit de ea în felul lui.
Acțiunea se petrece în Comitat, unde Vraciul împreuna cu ucenicul său, Tom, înfruntă demonii, vrăjitoarele, strigoii și toate creaturile întunecate ce dau târcoale locului. Dar toate sunt descrise incredibil de bine, te fac să citești fără să vrei. Să ți se facă frică și totuși că citești. Menționez că de fiecare dată când citesc una din aceste cărți mă trec fiori de groază, iar cu fiecare pagină pe care o dau sunt din ce în ce mai intenși. Ce Stephen King?! Ce John Saul?! Joseph Delaney is the king!
Ca să nu mai spun cât mă speria avertismentul - care se află pe fiecare carte - A NU SE CITI DUPĂ MIEZUL NOPȚII. Devenisem chiar paranoică. Zău, seria asta s-a jucat cu mintea mea. Poate d-asta îmi și place atât de tare, puține cărți reușesc cu adevărat să mă facă să le trăiesc. Să mai spun și că am plâns la volumul șapte? Nu, nu mai spun și asta. Dar știu sigur că atunci când voi termina de citi și ultimul volum al seriei voi striga ”Nu-i corect!”. Poate o să mă auziți.
Așa, revenind. Seria conține așa: opt volume apărute la noi + două cărți bonus ”Vrăjitoarele” și ”Amintirile Vraciului”. În cele opt volume sunt povestite aventurile lui Tom alături de Vraci - care sunt GROZAVE! - iar în celelalte două sunt câteva povești care-l fac pe cititor - sau fan obsedat, aici de față - să intre și mai bine în lumea intunecată a lui Joseph Delaney.
Poveștile din volumul de față sunt spuse din perspectiva Vraciului, de pe vremea când el era ucenic. Deși cartea are 78 de pagini - l-aș aresta pe autor pentru asta - atmosfera și felul în care J. D. își subjugă cititorii nu lipsește. M-am bucurat de fiecare pagină timp de două ore și treizeci de minute. Nu vă pot povesti ce se întâmplă pentru că este una din cărțile pe care mi-ar plăcea să le descoperiți siguri. Dar vă pot oferi câteva citate din această carte mică, dar a dracu. :)


”Numele meu este John Gregory și am această îndeletnicire de peste șaizeci de ani. Am apărat ținutul de fantome, demoni, vrăjitoare și strigoi. Mai ales de vrăjitoare și strigoi. Dacă se aude vreun zgomot în noapte, eu mă ocup să văd ce este.”


”Mormântul era aprope gata; am văzut trupul unui băietan care zăcea întins pe pământ, chiar lângă groapă. Nu arăta mai mare decât mine. Avea ochii larg deschiși și, chiar și de la distanță, mi se părea că fața mortului era schimonosită de o groază cumplită! Și mai era ceva cu adevărat hidos! Acolo unde ar fi trebuit să-i fie mâna stângă, se afla doar un ciot roșu și însângerat.”


”(...) Nu mai departe de acu` două nopți, eram pe urmele unui sfarmă-oase, când strigoiul a atacat! Îl auzeam venind peste câmp și i-am strigat ucenicului să fie cu ochii-n patru. Dar era prea târziu. Strigoiul îi inhățase osul degetului mare de la mâna stângă. Mă rog, asta-și dorea el, dar i-a smuls mâna din încheietură.”


”Expresia ei denota cruzime, ochii îi erau două crăpături înguste, nasul ascuțit, aproape descărnat.”


Lectură plăcută! Garantez groază!

Music.


Ce ascult eu? Ce rol are muzica în viața mea?
Chiar aici.


luni, 18 iunie 2012

Choose one.

Vorbeam azi cu M.S. - așa mi-am amintit și de Vamă - despre cât de porci sunt bărbații. Cel puțin ea așa susține. Tocmai s-a lovit de o trădare și nu poate trece peste fără nelipsitele înjurături și exagerări. Da, într-un fel o înțeleg, si pe aici pe colo îi dau dreptate. Dar având rolul de prietenă trebuie să-i spun ce cred, sincer. Așa mă roagă ea. După ce mi-am petrecut jumătate de zi explicându-i cum orice bărbat înșeală, am reușit să scot de la ea o aprobare.
Deci, da. Toți înșeală fetelor. Fie ei cei mai drăguți din lume și ”iubi” ai voștri care nu ar face așa ceva. Ba fac. Așa cum și noi facem până la urmă. Întotdeauna o să fie unul mai bun decât actualul.
Dacă un lucru e sigur atunci asta e: femeile se plâng întotdeauna că al lor se uită după alta. Până și acea ”alta” se plânge de chestia asta. Sigur sigur. Așa că, privind într-un mod logic, dacă noi nu i-am provoca, ei nu ar înșela. Right?
Dar câte tipe ați văzut voi zicând ”nu, ai o prietenă”?! Niciuna. Sau dacă ar fi o excepție până la urmă, cu timpul, a cedat.
În concluzie, asta i-am spus și lui M.S. și am reușit s-o pun pe gânduri. Cu câți tipi care erau deja într-o relație, a flirtat ea? Mulți. Singură a recunoscut. Așa că poate asta arată existența karmei.


În concluzie asta spune multe și despre noi. Cum vrem ca numai nouă să ne fie bine, cum nu ne gândim la alții și cum, în final, tot noi suntem nemulțumiți. Nu geaba unii spun ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Dar dacă am sta să ținem cont de acest proverb deja ar fi prea bine - în orice domeniu. Nu am mai avea de ce ne plânge. Și ne place să ne plângem! Cât de poate de mult; e în natura umană. Așa că, decât să ne gândim că o fraieră suferă când noi îl furăm pe ”iubi” al ei, mai bine riscăm. Noi să fim sănătoși. :)
Cine spunea că iubirea se și învață, tare bine zicea...

duminică, 17 iunie 2012

Academia Vampirilor de Richelle Mead

Și mă simt de parcă tocmai am intrat și eu în rândul lumii.
Am început-o și abandonat-o de atât de multe ori încât nu pot specifica un număr exact. Nu mai știu la ce postare, dar sigur am menționat că prefer vampirii clasici, adică vampirii care sunt vampiri frate, ca pe vremea bunicii. Așa că dhampirii (încă n-am reușit să mă prind cum se pronunță) și moroii nu erau pe lista mea de creaturi fantasy.. plăcute. Deci cartea nu m-a atras cu absolut nimic. Îmi place design-ul coperții dar fața tipei nu prea mă încântă, aș schimba-o cu o tipă cu părul negru și mult deramtograf! :)
Să revenim. Tot vedeam cum seria este lăudată de un număr din ce în ce mai mare de persoane care erau fani sau fani obsedați. Deja era big deal faptul că eu n-o citisem. Și într-o zi m-am apucat s-o citesc și am hotărât că orice ar fi n-o mai las, chit că nu o înțeleg, chit că mor de plictiseală, o termin!
Așa am ajuns și eu s-o citesc într-un final. Începutul a fost mai greoi (cel puțin pentru mine) pentru că mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu numele rusești și acțiunea în sine. Dar pe parcurs i-am prins gustul, cât despre nume, ”Dimitri” e numele meu (masculin) favorit deci am trecut și peste asta.
Primul volum din ”Academia vampirilor” scoate în evidență legătura puternică dintre Rose și Lissa.
Rose Hathaway este dhampir (jumătate om, jumătate vampir) și este antrenată pentru a o apăra pe prințesa Lissa Dragomir care este moroi (vampir viu și muritor), de oribilii strigoi (cei mai răi vampiri, morții-vii).
Cele două prietene reușesc să evadeze din Academie, dar sunt prinse de Dimitri și alți gardieni la fel de drăguți - nu m-aș supăra să mă prindă și pe mine :) - și duse înapoi. Ajunse de unde au plecat ele trebuie să înfrunte răutățile colegilor - care nu sunt foarte diferiți de cei din realitate - dar și să respecte condițiile directoarei Kirova.
Însă aici vorbim de Rose, care are o personalitate vulcanică și - evident - își controlează cu greu ieșirile. Dar nici Lissa nu este prea departe; chiar dacă amândouă încearcă să nu iasă în evidență, le este destul de greu. Și cine le condamnă? Mai ales pe Rose.. adică Dimitri e în apropiere..
Anyway, lăsând lucrurile comune oricărei școli și oricăror fete de vârsta lor; Academia este un loc interesant din toate punctele de vedere. Iar Richelle Mead a făcut o treabă foarte bună! Eu abia aștept să citesc și celelalte volume! Zilele astea o să profit de oferta de aici. Vă sfătuiesc să faceți la fel, chiar merită!
Plus că trebuie să aflați cât de departe merg cele două prietene pentru a se apăra una pe cealaltă! Deznodământul este genial. Iar dacă nici asta nu vă convinge.. Dimitri sigur o va face!
Lectură plăcută! 

sâmbătă, 16 iunie 2012

This burning desire.

E atât de cald încât aștept să mă sufoc; încet. Dar nu mă pot lăsa așa de ușor pradă unei întâmplări ciudate. Dau drumu la apa rece, o las să curgă în cadă și mă dezbrac lent. Nu-mi amintesc ultima data când am lâncezit aici; parcă astă iarnă. Nimic nu se compară cu o baie caldă când afară sunt -100 de grade. Acum e ceva mai greu, apa caldă a fost înlocuită cu cea rece, care - așa cum se știe - nu are rolul de a relaxa, a liniști, ci de a trezi. Încă nu sunt hotărâtă dacă este de ajuns să îmi dau cu niște apă pe față, sau chiar trebuie să mă scunfund în abisul rece ce-mi stă la picioare.
Aleg ultima variantă - prima nu m-a ajutat prea mult până acum - și mă așez domol, așteptând ca răcoarea să-mi pătrundă în oase.
Brusc mă simt acoperită de cea mai fină mătase, protejată de mult așteptata răcoare, înconjurată de mici sclipiri albastre. Zâmbesc oarecum forțat și mă întind după cartea ce astepta pe dulăpiorul de lângă cadă. Și îmi amintesc. Da, în decembrie. Atunci am mai stat așa, tot eu, eu și o carte. Desigur, atunci altul era subiectul vizat.


Despre o fată ce-și căuta marea iubire. Ca în mai toate cărțile. Ciudat e că și-o și găsise, ușor. Într-o zi de 5 decembrie. Asta îmi amintesc cât de poate de clar. A venit la ea și era fericit. Dar acțiunea cărții insista că el trebuia să fie supărat, trist, pierdut; mie mi-a dat impresia de fericire și regăsire. Știu că eram tare supărata pe autor. Se jucase prea mult cu cei doi și nu-i lăsa să se bucure unul ce altul. Foarte urât din partea lui..
Dar acum îl înțeleg. Am început să accept efectul dramatic pe care toți îl servesc în cantități cât mai mari. Dar am învățat și să fiu mai selectivă. Să-mi respect dorințele, fie ele puerile sau nu, și să văd unde mă duc. Până la urmă nu asta e important? Să ne dăm seama că până la urmă noi ne controlăm propria viață? Și că de fapt nu există niciun scriitor care să se joace cu noi?


O picătură s-a scurs de pe marginea dușului fix pe semnul meu de carte. Mda, asta e partea proastă. Niciodată nu scap de aici fără să ud ceva ce nu-mi doresc. Dar cum ar spune C. îmi fac prea griji pentru lucrurile mărunte. Ceea ce uită el e că din lucrurile mărunte vine fericirea - cel puțin așa susțin unii - în consecință, trebuie să avem grijă de ele.
E atât de bine aici. 
Închid ochii și arunc cartea lângă cadă.
I'm feeling like I'm gonna sleep forever.

vineri, 15 iunie 2012

Totally free and happy!

Nu știu, zilele astea sunt fericită. Fără un motiv anume. Fericită și atât. Mă simt ca în apropierea Crăciunului; zâmbesc fără să vreau, ca o toantă. Dar îmi place. Îmi tot vine în minte o chestie de-am citit-o mai de mult ”Unii oameni sunt ca norii, când ei dispar ziua ta este mai însorită”. Nu sunt cuvinte care să arate cât se potrivește acest citat cu ceea ce se întâmpla cu mine în ultima vreme. 


Știți cum e când aveți impresia că depindeți de cineva? Când există o persoană care vă face să vă simțiți în siguranță? Când nu vă doriți ca acea persoană să vă părăsească vreodată? Ei bine și eu știu. Sau cel puțin știam, până de curând - nu foarte - acea persoană a dispărut. Și atât. De atunci sunt foarte okay. Parcă toate sunt mai fresh, parcă sunt mai sigură pe mine și alte d-astea. 


Sentimentul e destul de ciudat; parcă ceva prea complex ca să poată fi explicat, dar plăcut. 
Poate e de vină și vacanța de vară care urmează să vină, dar I`M FREE cum ar zice C. după ce se termină o zi de marți. Da, am recapitulat cam ce am făcut în anul ăsta școlar și cât se poate de sincer spun că nu regret nimic. Absolut nimic. Pentru că - fără niciun pic de modestie - toate mi-au ieșit atât de bine încât nu-mi vine să cred!
Poate karma nu a ajuns încă și la mine, dar poate să mai aștepte. Nu trebuie să-mi strice socotelile acum. :)


În rest, se apropie weekend-ul! Voi termina de vizitat ”Academia vampirilor” chiar în seara asta, sau mai bine spus, în noaptea asta. Iar o să stau trează până pe la două, poate chiar trei. Asta-mi place. Mult. Starea de oboseală a dispărut. Complet.
Și nu mai am nicio grijă! E tare bine! 
C. spune să nu zic ”hop” până nu am sărit gardul. Dar cum spuneam, vara asta nu mai merg pe siguranță. 
I`m happy!

You hold the key.

Azi nu s-a întâmplat nimic despre care ți-aș putea povesti. Motivul - evident - este că ai fost implicat în tot ce ți-aș putea înșira eu aici. Mă rog, ideea e să-ți spun ceva ce tu nu știi încă..
Ei bine, îmi placi mult. Nu pot spune cu sinceritate că te iubesc, chiar dacă mai susțin asta din când în când; dar nu. Mi-e imposibil să iubesc ceva ce nu cunosc. Parcă totuși nici nu ești genul meu, nu ai acel ceva care să mă țină cu ochii pe tine, sunt conștientă și de asta, dar dacă sunt așa legată de tine, poate totuși există și motive mai bune. Cum spuneam, chiar și cu zecile de motive pentru care nu-mi placi, chiar te plac. Mda, suna ciudat. Asta e.
Apreciez dățile când dai dovadă de inteligență combinată cu un strop de înțelepciune, când vrei să-i ajuți pe alții și când îți arăți respectul față de cei care-l și merită. Deci da, țin la tine și în felul ăsta. Te-aș ajuta dacă ai avea nevoie - fără să mă gândesc de două ori - și te respect pentru curaj și sinceritate. Și o s-o tot fac până o să ajung să-ți spun și ție chestiile astea.
Dar ca întotdeauna exită o pauză în orice. M-am plictisit să mă concentrez numai pe asta, numai pe partea în care eu țin la tine și vai cât de îndrăgostită sunt eu. Nu, merci. Vine vara, n-o să te mai văd mult timp și trebuie să încep de acum să micșorez doza - cum spunea azi profa de psihologie.
Vara asta vreau tot. Tot. Vara asta nu mai merg pe siguranță, vara asta risc. Risc să cunosc și să fiu cunoscută. Risc să mă cert și să fiu sinceră. Aștept persoana care să-mi arate că sunt rea fără motiv. Schimb tactica de lucru, scriu. Scriu fără să aștept nimic în schimb. Scriu numai de drag.
Voi citi mult, asta e clar. Abia aștept. 
Mă voi plimba și mai mult. Voi merge în Cub.a cu grupul vesel și le vom arăta ălora ”cum se face”. Le voi da o șansă celor care și-o cer. Mă voi întâlni cu scorpia și vom schimba păreri. Clar, o să fie multe.
În vara asta o să-mi fac ordine în albumele foto. Îmi voi redecora camera, voi dormi ziua și mă voi trezi noaptea - la propiu. Voi chema iarna cât de repede poate ea să vină. Și mai am o fantezie pe care aș vrea mi-o îndeplinesc dar mai are de așteptat. (dirty minds!)
Acum vezi? Vreau tot. Dar tu nu intri în acest ”tot”.


Natalie Imbruglia - Torn.


P.S. Vara asta voi avea unghiile lungi, mai lungi decât le-am avut vreodată. Date cu lac - transparent - și nimic mai mult. 
~Azi am mai vrut să-ți spun și mulțumesc. Mi-ai purtat noroc!~

miercuri, 13 iunie 2012

Pentru panaramele penale. Cu dragoste.


  • A se scuza limbajul.

Nu sunt aici să-ți dau sfaturi, fată dragă. Sunt aici pentru că ăștia de la Blogger, s-au gândit ei, că orice om poate să-și facă un blog, așa că eu fiind orice om, am apărut pe aici. Destul de simplu pentru tine până acum? Good.
Nu sunt aici pentru a-ți fi un exemplu, în niciun caz unul bun. Sunt aici pentru că îmi place să scriu, iar tu - chiar dacă nu recunoști - ești aici pentru că îți place să mă citești. Dar oricât de greu îți vine a crede eu nu scriu pentru tine. Deloc. Niciodată.
Oricât de multe asemănări ai vedea între viața ta și o postarea scrisă de mine, sigur sigur nu e despre tine. Pentru că nu te consider muza mea, nici pe tine, nici pe ceilalți care se știu ei mai bine. Oricum, repet, nu, nu ești în nicio postare de până acum, nici măcar un cuvânt nu se referă la persoana ta.
Dar asta se va schimba chiar acum. Pentru că văd cum tânjești să îți mai zic câte ceva, să te mai bag în seamă, am decis să nu-ți stau în drum și să-ți îndeplinesc visul. Nu am reușit să vorbesc cu tine pentru că nu-mi irosesc cuvintele cu orice parașută, așa că nu știu cu ce idee vrei să încep. Nu din alt motiv, dar am văzut că ai rămas cu niște lacune și o să-ți formez unele noi cât de curând, așa că încerc să fiu lumina de la capătul tunelului tău. Nu, nu o p*lă! :)
În primul rând, cum am mai menționat și în unele comentarii, sau postări, sau alte locuri unde mai latru eu, minciuna presupune inteligență. Nu poți să ai eticheta de mincinos atunci când ești complet pe lângă, când nu știi să minți; atunci ești doar un om prost.
Deci, primul meu sfat ar fi să înveți să minți. Zău! Sau măcar înainte să scoți o perlă gândește-te dacă e credibilă, sau dacă se leagă de perla anterioară. Asta e foarte important. Mințind mult, tinzi să-ți uiți propriile invenții - se întâmplă, suntem oameni, uităm - așa că asta are legătură și cu norocul și logica ta. Dacă înșiri un căcat de basm format din idei diferite, le uiți destul de repede. Din acest minunat motiv îți trebuie logică, astfel încât ceea ce vinzi tu să fie ușor de ținut minte, sau ai putea pur și simplu să nu transformi o minciună mică într-o viață noua formată din alte minciuni mici. Doar ziceam. Acum vezi? Aici ai greșit. Nimic din ce spui tu nu se leagă. Chiar și pentru o panaramă penală cum ești tu, sunt deja prea multe minciuni, nu mai au sens și nici nu ți le mai amintești, ceea ce pe mine mă amuză teribil. Ăsta e și motivul pentru care te-am lăsat să continui atât. Dar se pare că nici să minți nu știi, trebuie să-ți explic eu cum se face. Sper că te-ai prins.
În al doilea rând, nu îți spun toate astea pentru că eu sunt mai sus decât tine. Crede-mă, nu. Suntem cam pe la etajul - infinit amândouă, diferența e că eu pot să mint și să fiu crezută, tu minți și ești fraierită. Da, modestia nu-și are locul azi. De unde știu? Simplu, eu obțin lacrimi și zâmbete și reacții care-mi arată că sunt crezută, tu? Tu nu. Tu faci decât să-ți îngroși cuvintele ”sunt proastă” pe frunte. Nothing more.
În al treilea rând - și ultimul din seria asta - eu pot să ies din propriile povești, tu rămâi în ele și partea proastă e că te consumă. Tu chiar crezi că ești o victimă, că meriți mila altora; dar nu e așa dragă, ești cât de poate de întreagă, îți lipsesc câteva țigle pe casă, dar asta numai din vina ta. 
După toate astea, să nu spui că nu te-am avertizat, că nu ți-am dat timp să te oprești, că nu ți-am înghițit destule, că nu te-am ajutat.. degeaba, dar totuși am făcut-o că să văd până unde te duce. Și te-a dus cam mult draga mea. Așa că trebuie să te întorc din drum pentru binele omenirii, desigur. Păcat că din toată experiența ta de curvă n-ai învățat că aparențele înșeală, că unu care pare să o aibă mică o are ca de cal. Ei, consideră că a mea e cât trompa unui elefant, cel puțin; pentru că te-ai fript rău de tot scumpo. 
Doar așa pentru că în seara asta nu intenționam să scriu nimic, dar te-am simțit tristă și exclusă. Și că să știi, chiar am tot ce vreau. Tot. Și culmea, ”tot”-ul continuă să crească fără să-mi amintesc să fi vândut în viața mea o agrafă. Cu tot cu paguba făcută de tine, nu se simte nicio schimbare. Îți spun pentru că știu că tu n-ai. Ce credeai că nu pot să fiu și eu panaramă penală? O dar sigur că pot, aș fi șefa ta și la capitolul ăsta dar nu e elegant. Mi-aș pune-o cu unii mai buni decât ăia ai tăi, doar ca idee. :) Nu-i așa?
Acum, noapte bună, folosește un prezervativ! :*

marți, 12 iunie 2012

Be happy, tomorrow will rain.

O zi de marți. Ce aș putea să-ți spun eu într-o zi de marți? Ieri, într-o zi de luni aveam multe să-ți spun; dar azi.. azi a fost doar o zi de marți.
O zi de marți în care am reușit performanța de a nu-mi da seama că lipsești. Însă acum mi-am amintit că azi am fost în locuri complet diferite, singura fază e că tu ți-ai fi dorit să fii în locul meu, eu nu. Oricum, am aflat că ai scăpat de un mare stres. Dacă ai vrut, bravo ție, dacă s-a întâmplat.. bine și așa.
Mâine o să plouă. O să fiu unde am fost și azi. O să o urmăresc pe Rose cum o salvează pe Lissa (și ce mai face ea) și o să beau ciocolată caldă. Garantat ciocolată caldă.
În ultimul timp obosesc din ce în ce mai repede. Mă enervează chestia asta. Vreau nopți albe, dar să treacă și ziua de joi și apoi tot ginul din lume e al meu! :) 
Duminică trebuia să merg la teatru; mai nou am descoperit că vecinul meu e actor și scriitor ceea ce mi se pare genial dar oricât aș vrea să dau de el, n-am când. Poate după cura de gin sau în vacanță.
Sunt frumoase ultimele zile din orice. Mă uitam azi la profii care tot ieșeau din cancelarie; sunt obosiți, sunt plictisiți și văd că și noi suntem, așa că poate ajungem la o înțelegere. Da, gândesc pozitiv.
Hmm.. îmi e somn. Foarte somn! Câteodată am impresia că aș putea dormi ani întregi. Cum ar fi fost azi de dimineață dacă țânțarul ăla nu venea pe la urechea mea. Mi-am amintit de ce urăsc vara și de ce iubesc iarna din tot sufletul! 
Cât mai multe ore de somn tuturor! 


P.S. Azi am vrut să-ți spun că mi-a fost dor de tine.

luni, 11 iunie 2012

Magicianul oaselor de F.E. Higgins

Dacă în ”Cartea neagră a secretelor” atmosfera întunecată ne este oferită de secretele localnicilor, de această dată, Urbs Umida, locul unde se petrece acțiunea, este pur și simplu malefic.
Oamenii care locuiesc acolo, sunt împărțiți după criteriul general, băgații - care se bucură de fiecare dar dat de viață, având propriile tabieturi - și săracii - care își câștigă pâinea așa cum pot. În ultima situație menționată, se află și Pin, un localnic ce-și câștigă existența prin păzirea cadavrelor.
Partea bogată a orașului, deși era consierată un colț de rai, era împânzită de oameni răi, falși, care-i foloseau pe cei săraci pentru treburile lor murdare. Doar nu vă așteptați ca ei să-și murdărească mâinile catifelate și costumele scumpe.
Chiar de nu comiteau ei crimele ce aveau loc noapte de nopate pe celălalt mal al râului, continuau totuși să fure și să ucidă la fel ca predecesorii lor, doar că o făceau într-un mod mai sofisticat și în general cu un zâmbet foarte politicos pe față
Pin își arată disprețul față de aceștia încă din primele pagini ale cărții, ascunzându-i de falsitatea cu care se prezintă tuturor. Nu vă amintește de anumiți oameni din zilele de azi?
Vedeta din Urbs Umida, este Râul Foedus, cea mai împuțită apă, ce dă orașului un miros de putreciziune. Râul este situat la poalele cimitirului St. Mildred, unde ”sunt mai multe cadavre decât pietre funerare”, și datorită solului acid descompunerea trupurilor are loc foarte repede. Dar nu asta este parte drăguță. Ci faptul că atât rămășițele cadavrelor, cât și toxinele din pământ ajung în minunatul râu, oferindu-i culoarea.. neagră! :)
Pin cunoștea aceste detalii foarte bine, lucrând la o firmă de Coșciuge și servicii funerare - pe aleea Melancoliei - pentru domnul Gaufridus.
Goddfrey Gaufridus avusese în copilărie o experiență cel puțin macabră, care-i afectase psihicul mult timp. Era pe cale să fie îngropat de viu când cineva și-a dat seama ca, de fapt, mișcă. Așa că și-a deschis această afacere pentru a se asigura că nimeni nu este îngropat când încă trăiește. Pentru a testa moartea fiecărui pacient, recurge la metode de tortura care ar putea să trezească pe orcine, cu asta se ocupă asistentul său, Pin.
Dar ce se întâmplă când, în timp ce pazește o mortăciune, aceasta învie? Și ce face de fapt Magicianul Oaselor? ^^
Lectură plăcută!

P.S. Acțiunea din această carte de petrece concomitent cu cea din ”Cartea neagră a secretelor”. Ele nu trebuiesc citite într-o ordine anume, dar cu siguranță cine citește una, o să dorească s-o citească și pe cealaltă!

duminică, 10 iunie 2012

Sherlock Holmes de SIR ARTHUR CONAN DOYLE (I)

Înainte să mă decid dacă s-o citesc sau nu, Sherlock îmi era cunoscut ca ”un detectiv din niște romane polițiste scrise de unu”. Mda, nu aveam nicio treabă cu el, îmi era indiferent și mi se părea chiar banal. Dar nu pot descrie în cuvinte cât am greșit!
Cu părere de rău (oarecum) spun că l-a detronat pe Poirot din primul capitol al cărții. Inteligența lui Holmes este pur și simplu uluitoare! Și așa cum spune și doctorul Watson (cu o oarecare invidie) stilul lui Sherlock de a rezolva crimele este fabulos prin detaliile minore (pe care numai ochiul lui ager le observă și numai mintea lui sclipitoare le dă importanță) care devin, de fapt, cheia misterului.
Sherlock Holmes este o persoană care pune accentul pe științele exacte, dar învață din fiecare câte puțin nevrând să-și încarce memoria cu detaliile neimportante (cel puțin pentru el).
- Vezi tu, explică el, eu consider că în creierul unui om, de la origini, există un mic spațiu gol, ca de mansardă. iar tu trebuie să ți-l umpli cu lucrurile pe care le alegi. Un prost aduce în el tot felul de lucruri inutile peste care dă, astfel încât cunoștințele de care ar putea avea nevoie nu mai au loc în acest mic spațiu, în cel mai bun caz, sunt amestecate cu o mulțime de alte lucruri, așa încât este greu ca el să poată să ajungă la ele. Priceputul este cu adevărat foarte atent în ceea ce privește ideile aduse în mansarda din creier. El nu va opri decât uneltele care îl pot ajuta să-și facă treaba, și toate așezate într-o ordine perfectă. Este o greșeală să crezi că acest mic spațiu, are pereți elastici și se poate dilata până la orice mărime. Ține cont că vine o vreme când, pentru orice suplimentare a conuștințelor, uiți ceva ce ai știut înainte. Este de cea mai mare importanță, prin urmare, a nu reține faptele inutile din cauza cărora, să nu mai aibă loc cele utile.
Ei bine, tot ce a spus Sherlock mai sus, pe mine m-a dat pe spate. Acum mai trebuie să găsesc o cale să-i fac pe profesorii mei să citească asta și am scăpat de multe. :)
Dar, cum asta nu se va întâmpla, să continuăm..
Primul volum din ”Aventurile lui Sherlock Holmes” (povestit de doctorul Watson) conține 1 roman (Un studiu în roșu) și 12 povestiri (Scandal în Boemia, Liga roșcaților, Un caz de identitate, Aventura rubinului albastru, etc). Romanul, l-am devorat în câteva ore, este genul acela de poveste (și voi folosi un clișeu) pe care nu o poți lăsa din mână. Personajele sunt atât de bine conturate, iar acțiunea este explicată într-un mod cât de poate de temperat, încânt nu poți obosi citind. Nu e genul de carte polițistă la care trebuie să-ți storci creierii, să faci câteva ecuații, să analizezi textul, pentru a afla cine a comis respectiva crimă; pur și simplu îți dai seama pentru că așa este în firescul lucrurilor.
Nu vă voi povesti conținutul cărții. Voi împărți cu voi citatele care mie mi-au plăcut cel mai mult (din roman și din câteva povestioare), și sper ca pe voi să vă determine s-o citiți cât mai repede!


Un studiu în roșu:
- Ceea ce faci pe lumea asta nu are nicio importanță, zise cu amar prietenul meu. Problema e ce îi poți face pe oameni să creadă că ai făcut.


- Majoritatea oamenilor, dacă le descrii un șir de evenimente, îți vor spune care va fi rezultatul.(...) Există totuși câțiva care, dacă le-ai spune un rezultat, ar putea să descopere, pe baza propriului raționament, care au fost etapele care au dus la acel rezultat.


Așa cum spuneau romanii: Puțin îmi pasă că publicul mă fluieră; eu mă aplaud singur acasă contemplându-mi banii din cufăr.


Scandal în Boemia:
”Când te aud exprimându-ți raționamentele, lucrul mi se pare întotdeauna atât de ridicol de simplu, încât aș fi putut foarte ușor să fac și eu asta, deși fiecare moment succesiv al raționamentului tău mă nedumerește, până în clipa în care îmi explici procesul. Cu toate astea, cred că ochii mei sunt la fel de bun ca și ai tăi.
- Chiar așa, răspunse el aprinzându-și o țigară și aruncându-se într-un fotoliu. Vezi, dar nu observi. Diferența e clară. De exemplu, ai văzut de multe ori treptele care duc din hol până în această cameră.
- De multe ori.
- Cât de des?
- Păi de vreo câteva sute de ori.
- Atunci, câte sunt?
- Câte sunt? Nu știu.
- Exact! Nu ai observat. Și totuși ai văzut. Asta e ceea ce vreau să spun. Eu știu că sunt șaptesprezece trepte pentru că am și văzut, am și observat.”


Liga roșcaților:
”- M-a salvat de plictiseală, răspunse el căscând. Vai! Deja o simt apropiindu-se de mine. Îmi petrec viața într-un efort îndelungat de a scăpa de banalitățile existenței. Aceste mici probleme mă ajută să fac acest lucru.”


Eu aș recomanda această carte tuturor. Este scrisă cu atâta inteligentă încât nu-ți vine să crezi că a existat un așa autor, cu asemenea idei. :)
Lectură plăcută!


Se pare că azi, drăguțele de Adry și Patricia, mi-au făcut o surpriză. Am primit un premiu, care arată cam așa:


Și le super mulțumesc!
Eu ofer acest premiu mai departe tuturor celor din blogroll, chiar dacă am văzut că majoritatea l-au primit! :*
O duminică frumoasă să aveți!

sâmbătă, 9 iunie 2012

I've hurt myself by hurting you.

Dantela, ușor aspră, îmi gâdilă gleznele. Greutatea rochiei face căldura nopții și mai greu de suportat.
Merg încet. Nu fac decât să urmăresc străinul ce merge înainte mea. Pot să-mi dau seama de firea lui hotărâtă privindu-i pașii apăsați care parcă nu mai ajung unde trebuie. 
Deși îl numesc străin, l-am mai întânit, acum doi ani. Nu s-a schimbat prea mult, dar cu siguranță nu mai este aceeași persoană. Nu mai regăsesc la el aerul acela libertin, fericirea aceea necontrolată și zâmbetul nelipsit. În mod normal aș spune că anturajul este vinovat, dar nu și de data asta. 
Se oprește, zărește o bancă și se așează leneș. Își unește vârfurile degetelor și privește spre cer. După nici două minute începe să plouă. O ploaie caldă, de vară. Simt nevoia să fug, să alerg până acasă, unde să stau ore întregi în cadă, în apă rece. Nu mai contează ce se întâmplă după, eu vreau să scap de căldura asta mistuitoare. Dar nu pot. Îmi e imposibil să-l las așa, atât de părăsit și de trist, singur pe o bancă oarecare în timp ce toarnă cu găleata. M-aș duce lângă el; sunt curioasă ce-l apasă. Însă tabloul ciudat cu mine, în rochia de la teatru, stând lângă el, doar un om trist, mă depășește. Dacă aș fi în situația lui, m-ar ajuta gândul că este cineva care se frământă pentru mine. Dar nu este, am schimbat atât de multe rochii în ultimul timp încât nimeni nu mai știe cine sunt exact.
Îmi întorc privirea spre stradă. Nu e nimeni, doar eu și el. Ca în filmele proaste. Stau rezemată de un stâlp care luminează - cât se poate de puțin - strada. Încet - dar sigur, cum se zice - mă las ușor în jos, până simt pământul dedesuptu-mi. E ud. Totul e ud. Rochia albă, cu care mă mândream acum câteva ore, pe scenă, a devenit maronie de la noroiul ce-mi servește drept pat. Suvițele ude, îmi decorează fruntea și parcă mă încearcă un plâns. Nu de tristețe, nici de bucurie, ci de dor. 
Mă întorc spre străinul de pe bancă și îl surprind uitându-se la mine. Se ridică și pornește în direcția mea.
- Anna, te-am văzut în seara asta, pe scenă, la teatru. Vin în fiecare zi, în fiecare zi de doi ani; să te văd pe tine.

Leapșa.

Tocmai am primit o leapșă de la Alexandra. Mulțumesc! :*

1. Ce vârstă ți-ai da dacă nu ai ști câți ani ai?
Bună întrebare! Nu știu exact, poate 18..

2. Ce e mai rău: să eșuezi sau să nu încerci?
Și una și cealaltă.

3. Dacă viața e atât de scurtă, de ce facem atât de multe lucruri care nu ne plac?
În cazul meu, pentru că sunt încă minoră. În general... poate pentru că depindem de oamenii care ne pun să face acele lucruri care nu ne plac.

4. Când ți se pare că s-a vorbit și s-a făcut totul, ți se pare că ai vorbit mai mult decât ai făcut?
Sigur că da. Toată lumea vorbește mai mult decât face. :)

5. Dacă moneda națională ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Destul.

6. Care este lucrul pe care ai vrea să-l vezi schimbat la oameni?
Nu știu.. poate mai multă sinceritate și bun simț n-ar strica.

7. Faci ceea ce ai  visat să faci sau faci ceea ce faci pentru că împrejurările te-au adus aici?
Împrejurările m-au adus la lucrurile pe care le fac acum. Dar - culmea - mi-am dat seama că e mai bine așa decât dacă ajungeam unde îmi doream. Și sincer, cred că e mai important să înveți să-ți placă ceea ce faci și mie-mi place! 

8. Dacă media de viața ar fi de 40 de ani, ți-ai trăi viața diferit?
Cred. Cu siguranță aș renunța la școală! Îmi ia jumătate de viață!

9. Ești mai preocupat să faci lucrurile cum trebuie sau care trebuie?
Nu fac nimic, să le facă alții! hihi

10. Dacă ar fi să oferi un sigur sfat despre viață unui copil, care-ar fi acela?
Nu i l-aș oferi. Nu m-ar crede. Și eu am primit n sfaturi și până nu am dat eu de ele, nu mi s-au părut importante. Așa că l-aș lăsa să-și facă propriile greșeli și să-și dea propriile sfaturi.

11. Ce ai prefera să fii: un geniu stresat sau un prost fericit?
Un prost fericit. Stresul nu face bine, plus că nu-mi plac geniile.

12. Ce ai alege între amintirile pe care le ai până acum sau a fi incapabil de a mai avea amintiri de acum înainte?
Întrebarea asta e ciudat formulată. N-are sens. 

13. Îți mai aduci aminte de momentul ăla de acum cinci ani când erai extrem de furios și nefericit? Mai are vreo importanță acum?
De fapt, acum cinci ani, n-am fost extrem de furiosă și nefericită. Din contră, acum cinci ani chiar aveam un super motiv pentru fiecare zâmbet, și erau multe! Dar îmi amintesc de momentul de acum doi ani, și da, sigur că e important.

14. Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria ta? Ce o face atât de specială?
N-am idee. Nu-mi amintesc multe din copilăria mea. :D

15. Dacă ai câștiga 1.000.000 $ ai renunța la ce faci acum?
Sincer, nu. Mi-aș lua multe cărți dintr-un sfert de sumă, iar restul i-aș da cuiva.

16. Când a fost ultima oară când te aruncai cu capul înainte în ceva în care credeai din tot sufletul, deși toți te sfătuiau să nu încerci?
Nu am pățit așa ceva.

17.  Când a fost ultima dată când ți-ai auzit sunetul propriei respirații?
Tu când crezi?

18. Care este lucrul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna să-l faci și nu l-ai făcut? Ce te oprește?
Sunt multe. Presupun că legea mă oprește..

19. Care este lucrul pe care-l faci cel mai bine, decât ceilalți pe care îi cunoști?
Și întrebarea asta sună într-un fel. Ei bine, scriu. Asta fac mai bine. (pe lângă somn)

Dau leapșa mai departe lui: