marți, 31 iulie 2012

Sad, isn't it? Not being able to trust anyone..

Apa îmi lovea obrajii, picăturile reci fiind asemenea acelor ce-mi străpung pielea. Puntea, udă și alunecoasă îmi părea nesfârșită. Îmi feream privirea. Greutatea admiterii unei înfrângeri era mai mare decât mi-am putut închipui vreodată. Câțiva secunzi se mai învârteau încă în jurul meu și cereau ordine noi. Păcat că nu-i puteam auzi; abia îmi dădeam seama că sunt acolo. Și din când în când mai prindeam ochii azurii a lui Will. Singurii ochi care nu mă învinovățeau, singurii ochi care păreau că se roagă și atât. Fără ură sau răzbunare, fără dovezi că se putea și mai bine. 
Mecanic, îmi strâng cămașa pe lângă mine. Nu mai pot spera la căldura ei, este udă și rece. La fel ca orice alt lucru care mă înconjoară. Îi împing pe cei care-mi stăteau în drumul meu spre ochii azurii și pășesc hotărâtă până când pieptul meu meu este la câțiva centimetri de umărul lui.
- Și cam cât o să mai dureze?
Își abate privirea de la valurile sălbatice, ca niște colți înfometați și se întoarce spre mine. Dacă nu am avea fețe complet ude, s-ar vedea perfect cum lacrimile ne șiroiesc pe obraji, cu sau fără voia noastră. Palmele lui îmi strâng umerii, iar apoi, cea dreaptă îmi mângâie tandru obrazul.
- Cel mult până la apus, dar și următoarele câteva minute ne-ar putea fi fatale dacă furtuna o ține tot așa.
Corabia se înclină brusc, parcă spunând că e de acord. Nimeni nu o mai poate controla, decât valurile și furtuna. Suntem în mâinile naturii.
Alunec, dar el îmi prinde grijuliu mijlocul. Buzele acelea roz, moi, perfecte îmi distrag atenția de la orice altceva. În momentul ăla, tot ce-mi doresc este să-l sărut. Să-l am pentru mine măcar o fracțiune de secundă. Să-l simt aproape exact așa cum am visat întotdeauna. Și dintr-o dată, „întotdeauna” pare atât de departe, dar aievea. Momentul ăla când viața îți trece prin fața ochilor?! Da, este copleșitor. 
Dar dispare. Tot. Bunătatea din ochii lui. Perfecțiune buzelor. Ploaia, împreună cu valurile și vântul. Mișcările nebunești ale corabiei sunt înlocuite de oprirea acesteia. Secunzii zâmbesc în colțul gurii și plecă și ei. Ochii azurii sunt încă în fața mea, dar nu mai au aceeași intensitate. Mâna, caldă, nu se mai află după mijlocul meu, ci se clatină liberă pe lângă un corp bine lucrat. Și eu stau și mă uit, parcă pierdută în cele mai adânci vise.
Aud:
- Bine jucat! Toată lumea la garderobă, următoarea secvență o filmăm în zece minute.

Și.. „întotdeauna” continuă...

24. Filmul tău preferat și despre ce e vorba în el

Nu pot spune că am un film preferat. Adică sunt atât de multe care mi-au plăcut încât îmi este imposibil să aleg, mai ales că sunt și genuri/subiecte diferite deci nu pot să le compar în niciun fel.
Dar, dacă ar fi să aleg unul care și-a lăsat cu siguranță amprenta asupra mea atunci 100% aleg Jurnalul unui baschetbalist (1995). 
Filmul prezintă viața scriitorului și cântărețului Jim Carroll, interpretat de Leonardo DiCaprio. Povestea ce ne este prezentată este dură și prezintă viața crudă, plină de droguri și sex a lui Jim, care este jucător de baschet. Pentru că vrea să-și îmbunătățească tehnica de joc, el și prietenii lui se apucă de droguri și de aici încep toate, de la abandonarea studiilor până la închisoare.
E adevărat că nu am văzut prima variantă a filmului, din 1978, însă cel din 1995 este o lecție de viață greu de suportat. Iar filmul este atât de bine realizat încât realitatea și duritatea ei te lovesc timp de aproape două ore încontinuu.
În caz că veți urmări filmul, veți fii părtașii vieții de stradă și cum aceasta poate distruge adolescenții, oricât de normali ar fi ei. Cum banii sunt de multe ori mai importanți decât orice, pentru că fac lucruri să se miște, pentru că pot cumpăra. Puteți vedea o mamă care luptă pentru a-și schimba copilul care a luat-o pe căi greșite - pe care nu le conștientizează - și durerea pe care aceasta o simte când trebuie să-și dea propriul copil pe mâinile polițiștilor. 
Pe lângă asta, filmul arată cât de poate de direct, chinurile prin care trece un om care vrea să renunțe le dependențele care i-au condus viața. Oricât de dură ar fi acțiunea, detaliile și actorii incredibil de bine aleși te cuceresc. Iar faptul că totul este construit pe o bază reală, viața lui Jim Carroll, aduce milă dar și speranță. Poate mai mult decât acestea două la un loc, admirație. Admirație pentru adolescentul care a reușit să-și reconstruiască o viață normală și să se folosească de amintirile neplăcute într-un mod constructiv, scriindu-le și publicându-le. Prin asta le arată și altora că se poate, că prietenii nu trebuie întotdeauna ascultați și că de multe ori trebuie să ne gândim mai mult la consecințe decât la fapt în sine. Iar consecințele, nu sunt pe măsura plăcerii, sunt durabile și dureroase, cei doi D pe care ar trebui să-i evităm...



luni, 30 iulie 2012

Shadow of the day.

Îi văd trupul chircit stând abandonat în mijlocul străzii pustii. Urmăresc linia corpului până dau de balerinii sângerii și mă întorc iar la buclele negre, răvășite. Surprind, ca-ntr-o iluzie parcă, degetele lungi, firave, mișcând încet, cerând ajutor - sau nu. Până să mă ridic din leagănul vechi, din lemn de stejar, ce trona în fața casei, tânăra dispare brusc.
Clipesc nedumerită și arunc vina pe umerii căldurii mult prea mari ce nu ne mai părăsește. Privesc în jur, sperând - ca întotdeauna - că nu am fost singura martoră nălucii ce mi s-a înfățișat, tupeistă. Dar nu mai e nimeni. Toți stau la adăpostul răcoros al propriilor case și dau uitării lumea ce se află dincolo de ușa albă - comună - de la intrarea. Casele sunt crem, iar contrastul cu firișoarele proaspete de iarbă, verzi, crude, este perfect; chiar liniștitor.
Aleg să le urmez exemplul celorlalți și intru în casă unde mă așteaptă liniștea și biblioteca. Și simt mirosul paginilor vechi, îngălbenite, cum trec pragul și covorașul pufos îmi gâdilă tălpile. Da, prefer să stau desculță de multe ori, chiar și atunci când sunt afară, pe lemnul ușor prăfuit. Însă, chiar dacă este un obicei dăunător delicateții călcâielor mele, totul se termină cu bine când sunt aproape de cada albastră, decorată cu amuzanții căluți de mare portocalii ce-o înconjoară. Ca acum.
Las apa călduță să curgă nestingherită și mă îndrept spre sanctuarul unde-mi sunt așezate cărțile grele, cu coperți negre și modele aurii pe cotoarele groase, impunătoare. Și încerc să le diferențiez și să aleg ceva asemănător zilei de azi. Ceva care să mă facă să cred că-mi citesc propriul jurnal - în care n-am mai scris de pe 31 octombrie 2011 - și să îmi arate că mai sunt și ații ca mine. Nu mă decid între Departe de lumea dezlănțuită și La Paradisul femeilor așa că aleg ceva la întâmplare, ceva ce n-aș citi niciodată, Ben Hur. Încerc să-mi opresc dorința de a abandona cartea în cada plină de apă și de o lasa acolo pentru eternitate. Reușesc - cu greu - și o așez pe dulăpiorul alb, unde țin prosoapele. Las ușa deschisă, sunt singură, nu are cine să mă surprindă, apărând dintr-o dată. Îmi arunc hainele pe unde apuc și mă așez în apa  ce mă aștepta de mult. Dar cotul mâinii drepte îmi aterizează pe ceva tare, cartonat, poate o cutie cu cremă. Se mai întâmplă să le las prin cadă - din lipsă de spațiu. Cercetez locul și de pe cutia neagră lucesc literele aurii, elegante, ce alcătuiesc cuvintele Ben Hur
Nu apuc să mă mir pentru că, din locul în care mă aflu pot să văd perfect motanul negru ce stă în pragul ușii. Ochii lui mari și rotunzi îmi pare cunoscuți. Ochii aceia ar merge perfect cu niște bucle negre și balerini sângerii...

P.S. Nu voi rezolva „cerința” de azi care contră în arătarea a 5 poze cu tipi care mie mi se par atractivi. Nu mi se pare că se potrivește blogului. În rest.. when my time comes, forget the wrong that I've done.

22. Cum te-ai schimbat în ultimii 2 ani?

Cum am văzut această întrebare mi-am amintit de Pink - Who Knew . Păi, sigur m-am schimbat dar n-aș putea să spun exact în ce fel pentru că în doi ani de întâmplă multe, câteodată prea multe. Așa că i-aș lăsa pe alții să se ocupe de exemple (unii ar folosi cuvântul „curvă” e alegerea voastră dacă îi credeți).
În unele momente am impresia că nu m-am schimbat eu, ci doar mi-am modificat părerea față de anumite persoane și cu asta a venit și modificarea comportamentului față de ele - inevitabil. Oricum, unele persoane nu pot înțelege cum stă treaba cu respectul, de exemplu. Mai există oameni care se controlează în apropierea unora pentru că - guess what - îi respectă, fie ei și colegi de clasă - de exemplu. Ei bine, asta s-a schimbat la mine în mare parte. M-am gândit că n-am de ce să mă mai complic cu așa ceva când oricum într-un oarecare sondaj legat de relațiile dintre oameni, nu prea mai contează. Apoi, mi-am dat seama că binele nu aduce bine, aduce nervi celui care a făcut bine și - într-un final - nemulțumire celui căruia i s-a făcut. 
Liceul! Liceul schimbă tot (n-am pe cine da vina așa că..)! Pentru cei care abia au intrat la liceu și sunt în fabuloasa clasă cu numărul nouă: peste un an n-o să vă mai recunoașteți! Și asta nu o spun numai pentru cei populari, o spun pentru toți. Chiar dacă pare un fel de clișeu, nu este. Dacă mai țineți minte, în clasa a 10-a să comparați generala cu primul an de liceu. O să vă sperie! Nu ca de Halloween, dar o să fie un „wow!” bine meritat! 
Alte schimbări ați mai observat și voi pe blog. Mi-am propus ca vara asta să merg pe risc, ei bine și asta s-a schimbat pentru că riscul nu există (parcă am mai spus.. sau am vrut să spun) așa că vara asta voi merge pe plăcere (Together we cry). Pe lângă asta, de curând, chiar înainte de ziua mea, mi-am găsit o veche iubire de prin generală și doamne cât s-a schimbat (!!!!) așa că s-a dus. Dar acum câteva zile am regăsit tot o veche iubire schimbată în bine. M. știe că o să mă răzgândesc repede așa că nu se stresează prea tare.
Am mai zis și că renunț la oamenii pe care trebuie să-i suport și mă întorc la cei cu care-mi petreceam timpul cu multă plăăăcere și operațiunea a fost un succes. Trebuie să spun că e tare frumos să-ți descoperi vechii prieteni altfel. Risc sau plăcere? Plăcere, clar. 
Trebuie să menționez și că am devenit o persoană rea, mincinoasă și mizerabilă (asta a fost așa.. pentru sufletul meu). Nu, n-o spun eu pentru că-mi place să mă laud, sunt cuvinte ale fanilor. Love them. Nu, pe bune, love them. Am învățat atât de multe de la oamenii ăștia care nu-și mai văd culoarea pielii de jeg. Pe bune!! Sunt geniali. Ar trebui să predea prin școli, sunt adevărați academicieni, right?
Acum că ne-am mai râs - adică eu - gata.

P.S. Nu vă mai îndreptați părul în fiecare zi. Există motive serioase, invizibile acum, dar o să vă sară-n ochi mai târziu. Promit! Nu înțeleg care e șmecheria să ai parul tablă (în caz că mai dați și cu niște fixativ)...?! Adică ce ziceți să folosiți ceva mai mult apa cu șampon și să aveți ceva mai mare grijă de părul vostru, fără să-l așezați în două minute cu placa?! Doar spuneam...

duminică, 29 iulie 2012

21. Povestește despre un show

Aici depinde numai de ce înțelege fiecare prin „show”. Mă uit la multe emisiuni; îmi place să râd de fiecare pițipoancă nou apărută și să mă minunez de nenumăratele scandaluri ale divelor autohtone.
Când am văzut această temă m-am gândit imediat că trebuie să fac reclamă pozitivă unui show pe care-l urmăresc și-mi place. Apoi - încet dar sigur - mi-am dat seama că nu există așa ceva. Cel puțin nu la tv (pe youtube urmăresc „10 lucruri” și „Rezumatul zilei” pe care le recomand). Așa că din moment ce reclama pozitivă nu-și are locul - încă - mai rămâne numai cea negativă.
Recunosc că sunt multe emisiuni care mă enervează crâncen, pe care nu-mi ajunge să le omor numai cu telecomanda, dar nici măcar emisiunile de la Otv nu se cumpară cu... Happy Hour (cu moartea Mădălinei Manole - nu m-am putut abține). Deci, pe lângă uriașa antipatie față de Măruță și felul lui insuportabil de a întoarce vorbele tuturor invitaților lui, mai detest farsele de prost gust pe care le face - și n-au niciun haz - și zilele în care o aduce în emisiune pe doamna Bamboi.
Dacă e să vorbesc despre ce mă enervează la emisiune separat, vreau să încep cu doamna Bamboi. Legat de dânsa - o și respect deși n-am de ce - aș avea o întrebare: de ce apare la televizor? Să zicem că mai înțeleg cum unele crengi - gen Bianca a lui Bote sau Cruduța - ajung pe micuțele ecrane. Dar acea stimată doamnă care are capul mic și creierul lejer în el nu are niciun fel de motiv să vină la o emisiune - chiar și una atât de proastă - să comenteze despre vedete, fie ele și divele pe care le vedem zilnic. Adică ce-ar putea să spună o tanti cu cel mult patru clase? Nimic. Eu încă sper să cei de la Happy Hour își bat joc de ea, altfel chiar sunt idioți, ca și publicul căruia se adresează emisiunea.
Apoi trebuie să vă vorbesc despre farsele de tot rahatul cu care încearcă să adune audiență - a văzut că lui Dan Negru îi merg bine și a trebuit să copieze ceva. Îmi amintesc o farsă care m-a făcut să-mi dau seama de cât de prost e Măruță, dar și echipa emisiunii. Farsa îi era făcută Adrianei Bahmuțeanu. Aceasta avea o casă - sau ceva așa - cu multele birouri pentru o emisiune - parcă - și Măruță a vrut să pună la cale un incendiu fals care până la urmă a devenit din ce în ce mai adevărat. A folosit acele aparate speciale pentru fum, dar nu era destul așa că a început să dea foc la diferite cartoane ca să pară mai real. Toată faza asta se întâmpla cu ușile închise și cu toată echipa în camera respectivă. Într-un final, după ce a leșinat un bou din echipa lor - din cauza fumului!!!! - și-au dat și ei seama că greșesc undeva - poate pentru că stăteau în interior ca proștii?! - și eu ieșit afară, au recunoscut că e farsă și l-au dat pe boul respectiv pe mâna medicilor. Între timp, șeful pompierilor i-a spus ceva legat de prize și de apă și foc. Oare că acestea trei nu merg împreună? Neeeah.. cred că îi dădea o idee pentru o farsă următoare. Să facă un fac într-o priză și apoi să dea cu apă să-l stingă. :)
Despre antipatia mea pentru el nu vă mai spun nimic. Dar sincer, nu reușesc să mă uit la Happy Hour! Când era invitat Petru Mircea, să vorbească despre un subiect tragic și trist atunci se potrivea cel mai bine numele, nu?

sâmbătă, 28 iulie 2012

19,20 și despre Jocurile Olimpice!

Ieri am fost tare aiurită, cred că de la căldură. N-am avut chef de nimic și e nimeni. Abia mă mișcam prin casă. Plus că îmi era un somn de parcă nu mai dormisem de zece ani cel puțin. Urâtă ziua de ieri! Desigur, am uitat - dar nici nu m-am stresat prea tare - să scriu despre temele de ieri așa că recuperez acum. Apoi, trebuie să vorbesc de Jocurile Olimpice de vară de la Londra!

19. Lipsa de respect la adresa părinților.

Da, știu, părinții pot fi foarte enervanți și cicălitori și parcă de pe altă planetă pentru că nu ne înțeleg întotdeauna și câteodată par că vor să ne facă-n ciudă. Plus că ei mereu au voie să facă de toate, iar noi avem limite de care e destul de greu să nu treci. Da, știu toate astea. Dar mai știu că nu o fac intenționat și că până la urmă fiecare cicăleală e spre binele nostru.
Aș putea vorbi mai mult despre subiectul ăsta, dar nu, vă las pe voi să vă dați seama de ce trebuie să vă respectați părinții. Cum? Cât de poate de simplu.. imaginați-vă că pentru o singură zi ați face tot ce fac ei. Ați avea un copil - sau mai mulți - care mereu să vă ceară câte ceva, care trebuie să mănânce și mai face și mofturi, care merge la școală și are nevoie de haine/rechizite plus telefoane/interent/televizor etc, iar voi trebuie să scoateți bani pentru toate chestiile astea, să știți cum să-i împărțiți pentru fiecare necesitate în parte, să vă mai rămână și pentru vacanțe sau alte lucruri de genul ăsta - cum ar fi ieșirile în oraș - dar să vă faceți timp și pentru copil. Iar atunci când vreți să stați cu el acesta să fie nervos că nu ați putut să îi luați un amărât de iPhone 4s. Nu-i așa?


20. Importanța educației.

Nu pot să vorbesc despre asta! Zău! Un astfel de comentariu ar fi plin numai de clișee care în România nu se prea potrivesc. De ce? Pentru că aici rar se găsesc profesori care să vadă în elevi ceva mai mult decât o adunătură de isterici care nu pun preț decât pe lucrurile materiale.
Da, e importantă educația, dar la noi se poate ajunge foarte sus și fără. De la comandat de navă la președinte, nu-i așa? Plus oameni din politică ce nu știu să-l conjuge pe „a fi”... mi se pare dileala totală! Așa că educația ar trebui luată de la zero aici. Pentru că oricât s-ar insista pe ideea că profesorii sunt întotdeauna pregătiți și elevii sunt cei răi care nu vor să învețe, nu e întotdeauna așa. Mai există și cazuri în care elevii ar vrea să aibă ce învăța, dar profesorul nu le are pe toate acasă. Și da, știu, există cărți de unde poate învăța oricine și fără profesor. Nu e chiar așa.. mai ales dacă e vorba de materii noi sau complicate pe care trebuie să le știi foarte bine - limbile străine de exemplu. 
În concluzie importanța educației nu prea există și pe aici.



Acum, trebuie să vă vorbesc despre Jocurile Olimpice! Nu sunt o mare fană a sporturilor, chiar sunt paralelă cu acest subiect. Dar, aseară, nu aveam la ce să mă uit și am dat de TVR1 - pe care nu-l urmăresc niciodată - și n-am mai schimbat canalul. Nu am mai văzut înainte deschiderea Jocurilor așa că eram curioasă care-i șmecheria și ce e atât de interesant. 
Primul lucru care m-a impresionat a fost cum regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, care a sărit un parașuta dintr-un avion! Are 60 de ani! Ei bine, asta mi s-a părut fabulos! 
Apoi cum a început ceremonia de deschidere a fost.. fără cuvinte. S-a făcut spectacol! Britanicii au știut perfect cum să-și pună în valoare tot ce au făcut ei mai bine, de la literatura britanică - Harry Potter, Peter Pan, Mary Poppins - până la filme sau melodii ce nu voi fi niciodată uitate.

Chiar J. K. Rowling a fost prezentă și a citit un fragment din Peter Pan în timp ce tot felul de păpuși, ieșeau de te miri unde, pentru a interpreta personajele celebre ale literaturii britanice.
 
Voldemort a fost acolo! :)


Dar nici Mary Poppins n-a lipsit! :)


Ca să nu mai spun de ingeniozitatea spectacolului în sine...








Au fost câteva ore petrecute perfect! Plus că, dacă românii sunt buni într-un domeniu și se pot mândri cu ceva, sportul este acela - nu, fără fotbal.
Dar știți.. pe lângă tot ce m-a fascinat - pentru că eram în al IX-lea cer !!!! - nu m-am putut abține să nu mă gândesc cum ar arăta Jocurile Olimpice în România. Adică noi ce-am aduce pentru spectacol? 
L-am înălța pe Nică al lui Creangă, așa cum l-au înălțat ei pe Voldemort? Sau i-am pune pe câțiva actori de comedie să facă o scenetă? Nu, nu. Pentru că ar fi prea multă lume și desigur n-ar ști româna. Ce-am face?
Uuuu! Știu! Cineva l-ar juca pe Ion - al lui Rebreanu, parcă - și le-am arăta oamenilor cum Ion o bate pe mă-sa. Sau am face ceva din Moromeții. Am aduce nișe oi/capre și o familie de țărani care să mănânce mămăligă cu lapte! Da, asta da! :)

Voi cum vă imaginați Jocurile Olimpice în România?

vineri, 27 iulie 2012

Câștigătorii concursului.

Știți ce e oribil la concursuri? Că nu pot câștiga toți și cel care-l organizează mereu supără pe cineva. Dar sper ca cei care nu au câștigat să nu se supere pe mine, zău, random.org a ales cât mai la nimereală posibil. Sper să mai participați la concursurile blogului meu! :)

LISTELE:

Pentru Academia Vampirilor:
1. Saftoiu Corina
2. Visan Sara
3. Mihail Ramona Alexandra
4. Marculescu Diana
5. Nicorescu Theodora
6. Penca Cristina
7. Grigorean Erin

Pentru Anna cu ochii verzi
1. Serban Anca 
2. Lupsan Sabrina
3. Cocârlea Nicoleta
4. Stanciu Andreea
5. Costea Elena
6. Toderoiu Andreea
7. Cornel
8. Carare Raluca Teodora
9. Larisa Jianu 
10. Tizler Gina

Pentru A doua sansa:
1. Elena G
2. Carcea Georgiana
3. Constantin Adriana
4. Dragomir Mihai-Viorel
5. Motora Larisa
6. Liliana Bontidean
7. Craciun Maria Leontina

Ăsta e primul meu concurs și jur că mă simt prost față de cei care nu au câștigat! Dar asta e de bine pentru voi deoarece voi face concursuri mai des pentru a mă revanșa față de ei!

CÂȘTIGĂTORII:



Visan Sara pentru AV!




Serban Anca pentru Anna cu ochii verzi!




Craciun Maria Leontina pentru A doua sansa!

Felicitări câștigătoarelor! 

P.S. Mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase, mă bucur nespus că vă place blogul meu! O să încerc să țin cont de toate sfaturile voastre! Și încă ceva.. de fiecare dată când nu vă place ceva, vreți ceva schimbat sau orice altă dorință de genul acesta, vă rog să-mi spuneți! PUPICI!
P.S. (II) TRIMITEȚI ADRESELE VOASTRE LA anna.s_soul@yahoo.com ! 

Lupta de L. J. Smith + concurs

Damon este mai nerăbdător ca oricând s-o facă pe Elena partenera lui.

Aveam chef de o carte subțirică, pe care s-o citesc repede și care să-mi și placă. S-a întâmplat! 
Dacă mă mai amintiți, primul volum nu m-a surprins cine știe cât. Din contră, unele lucruri mi s-au părut banale altele exagerate. Am numit-o pe Elena pițipoancă, pentru că exact imaginea asta a avut-o în prima carte (poate și la începutul acesteia). Însă, faptul că am terminat cartea în câteva ore, spune ceva și anume că mi-a plăcut. Asta nu înseamnă că este o serie genială care te ține cu sufletul la gură și pe care toți trebuie s-o citească. Nu, dar fanii vampirilor ar trebui totuși să-și arunce ochii pe ea. Desigur și cei cărora le plac poveștile simple, dar interesante ar trebui să și-o procure.
M-am revoltat data trecută din cauza schimbărilor majore făcute serialului. Acum nu mă mai plâng. De fapt, cred că e mai bine așa. Dacă era tot la fel, presupun că m-aș fi plictisit de serie din primele două minute... doar știam ce urmează. Dar fiind lucruri noi și complet diferite, am rămas surprinsă destul de des și de plăcut.

- Am... am avut și zile mai bune, spuse el. Dar sunt... în viață. Cine e cu tine?
- Sunt eu, Matt, spuse Matt, dându-i drumul Elenei.
Se aplecă și el peste gaură. Elena, aproape înnebunită de exaltare, îi observă totuși privirea ușor uimită.
- Cu Meredith și cu Bonnie, adăugă Matt, care data viitoare o să ne facă un număr senzațional de îndoit linguri. O să-ți arunc o frânghie... asta doar dacă Bonnie nu poate să te facă să levitezi până sus.

După cum vedeți există și momente amuzante (chiar dacă nu vă prindeți care-i faza cu citatul, când veți citi romanul sigur o să râdeți!).
Așa, începând să vorbesc de conținutul cărții în sine, trebuie să vă spun că mie - cel puțin - mi s-a părut mult mai bun volumul doi decât primul. Parcă e mai serios. Primul mi-a dat impresia unei povești cu adolescenți răsfățați (ceea ce și e) dar acesta are ceva schimbat. Mai multă acțiune - interesantă de data asta - și chiar suspans (la sfârșit).
Totul începe - sau mai bine zis continua - cu dispariția lui Stefan. Elena este îngrijorată și - of course - îl bănuiește pe Damon. Așa că merge în faimosul cimitir sinistru - cuvânt învățat de la Scooby Doo -, unde Damon îi promite că o va face Regina Întunericului și că va fi a lui înainte de prima ninsoare. Ce mi s-a părut nostim, este că, imediat cum pleacă Damon de lângă ea - guess what?!?! - ninge! Așa că data viitoare când îi mai spune cum va deveni a lui Damon rectifică „până la următoarea ninsoare”. :)
Caroline și Elena au rămas certate, iar - ca în orice poveste cu liceeni - una vrea să se răzbune. Who? Scorpia de Caroline, desigur! Dar cine poate să-i despartă pe Elena și pe Stefan? Nimeni!

- Legenda spune că oglinda reflectă sufletul celui care se privește în ea. De-asta oamenii primitivi se tem de oglinzi; se tem că sufletul lor ar putea să rămână captiv acolo și să fie furat.
(...)
- Tu ești oglinda, îi șopti el.
- Eu sunt oglinda? făcu ea atunci, ridicând privirea spre el.
- Tu mi-ai furat sufletul, răspunse el.

Nu că e tare drăguță partea asta? Dar, nu vă așteptați la liniște. Nu! Este un volum dinamic. Personajele nu stau locului o clipă - asta te și face să citești cartea așa repede - și se confruntă cu tot felul de probleme. Apare Alaric, preferatul meu - din serial. În acest volum nu face prea multe dar încă aștept. ^^
Acum, de ce trebuie să citiți voi acest volum? Pentru că apare Damon mult mai des și oferă mai multă acțiune; pentru că trebuie s-o urâți pe Caroline din ce în ce mai mult; pentru că Matt este un tip funny; și pentru că cel/cea care i-a furat jurnalul Elenei, vrea să-l citească în public și să dea detalii care l-ar putea face vinovat pe Stefan de crimele din oraș. Plus că trebuie să aflați dacă Elena devine vampir până la următoarea ninsoare.
Hmm.. lucrurile de întâmplă tare rapid..


Sper că ați conștientizat că azi e 27 iulie, ultima zi a concursului. Mai pe seară, pe la 23.00-23.30 voi anunța câștigătorii. Luni voi trimite cărțile spre voi și încă ceva, o rog pe Elena G  să-mi spună ce carte dorește dintre:  

O femeie de succes de Pamela Morsi
Îngerul nopții de Becca Fitzpatrick
Micuțele mincinoase de Sara Shepard
saaaau
Zece negri mititei de Agatha Christie

joi, 26 iulie 2012

Beyond quiet

Mă plimbam destul de des prin locul ăsta. Mă așezam pe fiecare bancă umedă - rar uscată - pe care o găseam. Și îmi amintesc o apa cristalină, pură, ce răcorea privirea oricui. Dar nu numai atât, fântâna era superbă, cu motive florale care mai de care mai frumoase și mai deosebite.
Parcurgând drumul spre locul cu pricina, mă simțeam tristă, ștearsă, părăsită. Vedeam alb-negru oricât m-aș fi forțat să introduc culori. Eram lipsită de orice speranță și veselie. Puteam să fiu confundată ușor cu una de-a lor.
Mâinile îmi înghețau întotdeauna, nu conta dacă era iarnă sau vară. Oricum, vara, eram greu de găsit prin locurile alea. Parcă, în lumina puternică a Soarelui și căldura sa dogoritoare ceva nu se potrivea. Era aceeași senzație cu cea pe care o ai când ești transpirat, dar totuși te dai cu parfum, fără să-ți faci duș. 
Aș putea să dau vina pe poveștile vechi, de groază, ce-mi gâdilau urechile în serile de Halloween sau în oricare altele. Poate datorită lor, poate nu, eu vedeam acel loc ca pe unul sacru, neschimbat de atâția ani, dar numai pe întuneric, sau pe frig. Eram fascinată de construcțiile ce mă înconjurau, unele atât de drăguțe - chiar simpatice -, unele ce păreau a fi cu adevărat opere de artă, iar altele - săracele - erau neîngrijite, abandonate de orice stăpân ar fi avut vreodată. Și nu-mi puteam ascunde curiozitatea, tare mult am vrut să aflu cum cineva poate să uite să treacă pe aici? Singurele lucruri importante pe care le pierdem se află aici, singure și n-au ce face decât să ne aștepte pe noi să ne amintim unde sunt.
Da, probabil că sunt singura care vede cimitirul așa. Dar atunci când trec de porțile mari, negre, culoare revine. Pentru că e atât de multă liniște și pace încât poți jura că nu există oameni răi, sau oameni care nu se odihnesc în pace. Plus că este un loc în care poți să vorbești singur fără să ți se atribuie diverse boli mentale. 
Există un mormânt ferit de privirile celorlalți. Nu știu cine se odihnește în el, dar, lângă, este o bancă din stejar ce-mi oferă companie atunci când vreau să mă așez. Mai mult de atât, iau o carte și citesc, câteodată numai pentru mine, câteodată și pentru cel care stă întins sub picioarele mele. Sadic, nu? Însă, atât cât îi citesc, mă privește din poza mică, ovală, fața unui bărbat între treizeci și treizeci și cinci de ani, care-mi zâmbește. Nu știu de ce a murit, dar nici nu l-am întrebat ce-i drept. Cât mă ascultă, pe mine nu mă deranjează. 
Pe crucea lui scrie „Nu te vom uita” - pe lângă alte lucruri care se scriu de obicei pe cruci - dar bălăriile erau de un metru când am descoperit mormântul. Nu-i nimic, le-am smuls și am avut eu grijă de atunci încolo.
Aștept să se facă întuneric. Azi am făcut rost de câteva volume din James Bond, cred că îi vor plăcea. Privirea lui pare a unui aventurier, dar faptul că e la trei metri sub pământ îmi spune că ceva n-a mers bine...


P.S. Azi ar fi trebuit să ajung la „Credința ta” dar pentru că a mai fost o temă asemănătoare o să sar peste.

miercuri, 25 iulie 2012

17. Momente bune și rele din ultimul an.

O să încep cu replica obișnuită a acestor postări: nu-mi amintesc! Ceea ce poate să însemne că lucrurile n-au fost așa rele în ultimul an, dar nici așa bune. Undeva la mijloc de află răspunsul - ca de obicei.
Dar dacă ar fi să aleg un moment cu adevărat trist din ultimul an, aș alege unul recent și mai exact ziua când am aflat că cea mai bună prietenă a mea nu va putea ajunge vara asta în România. Ei bine, îmi e tare dor de ea și mi-ar fi plăcut s-o văd după un an în care i-am tot dus dorul. Dar chestii de genul ăsta se mai întâmplă și nu prea avem ce facem. Sper să vină la iarnă! Dacă nu merg eu la ea și-o iau cu forța! :)
Alt moment prost, ar fi chiar mai devreme când am încercat să fac o pizza și din aluat mi-a ieșit o supă. Știu, mă voi lăsa de meserie. Măcar am strâns aluatul de prin bucătărie - din toată bucătăria.
You see? Momente proaste sunt în fiecare zi, cu zecile. Dar sunt acoperite de momente drăguțe. Cum ar fi că eu nu mă voi mai apropia de cuptor, deci viețile unor oameni sunt în siguranță - încă.
Momente bune? Păi, acum este unul. Am descoperit filmul „LOL” (în care joacă Miley Cyrus) pe care-l caut de mult timp și am reușit chiar să-l văd fără să-mi explodeze laptopul sau ceva de genul ăsta. Am la poștă (mă rog.. pe drum spre poștă) două comenzi care abia aștept să ajungă și plus de asta (pentru a vă reaminti) am scăpat de cei care trebuiau suportați - cei care mi-au mai citit blogul, știu despre ce e vorba.
Momente bune și mai vechi? Nu pot să uit ziua când am aflat că cei de la LIBRIS vor să-mi sponsorizeze blogul. Asta a fost una din chestiile care a făcut ca totul să conteze. Și desigur, comentariile care sunt la postarea Concurs, sunt mai mult decât superbe și mă bucură de fiecare dată când le citesc! Așa că vreau să vă și mulțumesc cu ocazia asta pentru cuvintele frumoase (sună a clișeu, știu).


Cam atât pentru postarea de azi. Vă anunț că a dat reciteală în mine și m-am apucat de „Legendele Olimpului - ZEII”. Probabil voi face și o recenzie în caz că voi fi într-o stare favorabilă scrisului, dar până atunci, vă las un citat care mie mi-a plăcut mult:


Dar Prometeu ridică fruntea și cată către zarea largă, către câmpiile întinse și către fluvii, către mări. Zărește-n sate și orașe mii, zeci de mii de flăcărui. Sunt focurile ce-s aprinse de către oamenii lui dragi. Beznele nopții-s risipite. Copiii lumii se-ncălzesc la vetre și femeile au învățat să fiarbă-n clocot carnea dihăniilor vânate. Meșteșugarii se trudesc, cu ajutorul focului, să făurească pentru dânșii unelte noi de pescuit și de vânat, și adăposturi, și veșminte ce le fac viața mai ușoară și mai plăcută tuturor...
Privește peste zări titanul. Zâmbește-n el. E mulțumit. Știe că și-a-mplinit menirea.

marți, 24 iulie 2012

Jocul minciunii de Sara Shepard

Vă spun sincer că nu aveam de gând să mă apropii de această serie. Motiv: am văzut multe recenzii negative și cititori dezamăgiți; plus că am vrut să citesc Micuțele mincinoase și nu prea mi-a plăcut stilul autoarei. Dar, de curând, am câștigat pe blogul The Search For Something More volumul doi, așa că trebuia să-l am și pe primul. L-am cumpărat chiar de ziua mea - slavă Domnului că există Diverta - și nu mă grăbeam să-l încep. Până într-o seară când am zis „hai să citesc totuși câteva pagini să văd cum e” și nu m-am mai oprit. M-a surprins plăcut din toate punctele de vedere. 
Anul trecut am citit Joc dublu de Lisa Scottoline, o carte superbă, plină de suspans, în care este vorba de două surori gemene, una rea și una bună - aia rea vrea s-o omoare pe aia bună. Așa, v-am spus despre asta pentru a înțelege la ce mă așteptam de la această carte. Dar nu, mie mi s-a părut originală ideea și totul este povestit foarte bine. Suspans? Din plin, cel puțin eu am stat până dimineața la patru ca s-o termin. 

Nu era de mirare că Emma nu mă vedea. Nu era de mirare că nu mă aflam și eu în imaginea din oglindă. De fapt, nu existam acolo de-adevăratele.

Despre ce ne povestește tanti Sara? Păi - așa cum probabil vă imaginați - sunt două surori gemene (despărțite la naștere), Sutton și Emma, cu vieți diferite, personalități diferite și - categoric - prieteni diferiți. 
Sutton este tipa bogată, frumoasă și populară. Ce mai merge perfect cu aceste cuvinte? Rea; sau ca să folosesc câteva adjective din carte, afurisită. Ea și cu prietenele ei sunt genul acela de grup care se urăște dar rămâne împreună pentru că cei populari trebuie să stea uniți. Își aruncă insulte una alteia fără niciun fel de problemă, sigur cunoașteți și voi astfel de persoane. Sunt peste tot. În fine, pe lângă viața lor perfectă, ceva se întâmplă ceva tragic - chiar și pentru astfel de persoane  - Sutton este ucisă. Pe lângă asta, mi-a plăcut mult cum este subliniată relația ei adevărată față de grup. Cum nimeni nu o cunoștea cu adevărat și cum toți menționau ce persoană oribilă este ea și chiar era!

Haide! Între prieteni nu are importanță că ai pielea un pic pătată, ca de homar! Pun rămășag că unii băieți găsesc sexy erupția ta.

Ei bine, cu Emma e altă poveste. Ea nu a avut norocul surorii sale, a fost adoptată numai de familii sărace și chiar ciudate - aș adăuga eu - la care nu și-a petrecut mult timp pentru că întotdeauna intervenea ceva. Așa se întâmplă și cu ultima familie la care stă, formată din mamă, Clarice și fiu, Travis. Desigur, fratele vitreg este întotdeauna cel al dracu așa că după ce o face pe Emma să pară hoață în fața lui Clarice, ii arată mamei sale un videoclip cu Emma când era ștrangulată. Problema? Tipa din filmuleț nu era Emma. Dar aceasta din urmă își dă seama că ceva nu e în regulă și se gândește la posibilitatea de a avea o soră geamănă. În consecință pleacă în căutarea ei, sperând că asta îi va schimba și ei viața. 
Ce găsește? O soră care nu e de găsit. O soră dispărută. Moartă. Numai că ăsta trebuie să rămână secretul ei. Este anunțată că încercând să anunțe pe cineva de crimă, ea va urma, așa că nu are ce face decât să devină Sutton. Asta nu e așa greu ținând cont că nimeni nu-și dă seama că Emma de fapt nu e Sutton. Deh.. prietenii adevărați. :)
Eu vă sfătuiesc să o citiți. Este o carte foarte frumoasă, ușor de citit și plină de suspans și răsturnări de situație la care nici nu vă gândiți.

Sutton este moartă. Nu mai spune nimănui. Continuă să te prefaci că ești ea... sau urmezi tu!

VOI CE MAI CITIȚI?

16. Părerea ta despre muzica nouă.

Vă spun de la început că nu mă pricep la muzică. Nu rețin numele persoanelor dintr-o formație, nu învăț versuri și nu țin minte numele fiecărui album. Da, sunt detalii importante, dar eu ascult muzica după cum se nimerește, nu după ultima melodie apărută, sau cea mai premiată melodie de când există muzică.
Muzica nouă? Nu-mi place. Nu pot să spun că nu ascult niciodată melodiile noi, dar nu le ascult cu plăcerea de altă dată. Parcă sunt versuri fără sens, scrise numai de dragul de a mai scoate o melodie nouă. Nici cu noile trupe nu mă prea înțeleg, gen One Direction, nu spun că n-au melodii drăguțe - mai ales What Makes You Beautiful - dar parcă sunt făcuți să vândă. Nu mi se pare că au ceva nou care să fie ca o semnătură a lor. 
Sunt fana vedetelor Disney, deși nu înțeleg ce legătură au cu DISNEY, dar sunt fana lor. Îmi place Emily Osment - la fel cum îmi place și Miley Cyrus - și obișnuiam s-o ascult. Țin minte că adoram melodia Once Upon a Dream, în varianta cântată de ea, apoi după un timp, am dat de LOVESICK care e o melodie interesantă, dar făcută să vândă. Nu pot să spun asta și când o ascult pe Miley. Nu mi se pare că și-a schimbat stilul în ultimii ani. Adevărat, a mai încercat și altfel de muzică decât cea pop cum ar fi You're Gonna Make Me Lonesome When You Go care mi se pare o melodie superbă ce-i pune vocea în evidență.  
Nu încep să mai vorbesc despre formațiile românești și cântăreții sau cântărețele care după Inna și Alexandra Stan au tot continuat să apară. De ce? Pentru că nu se mai cere voce. Se cere spectacol, gesturi cu tentă sexuală, scandaluri prin presă și cam atât. Melodiile? Trei versuri - cel mult - repetate la nesfârșit alături de un DJ. Sunt genul ăsta, sau mai e Guess Who. Rahat pe băț, sincer. Un chelios care are impresia că el a trecut prin toate necazurile vieții și acum cântă despre ele. Îmi e antipatic până la Dumnezeu! (Fanii să mă ierte, îmi e antipatic, nu mă pot abține!)
De ce nu avem și noi o Adele? Nu sunt fan, nu prea-mi place fața ei, dar are o voce superbă și melodii pe măsură.
Mereu observ cum toți se revoltă când aud Justin Bieber. Să fie el atât de urât și să aibă niște melodii care să polueze fonic în așa hal? Nu, dar dacă nu ești cu turma degeaba exiști. Dacă nu arunci cu insulte, pentru ce mai faci umbră pământului? Și până la urmă, dacă Justin Bieber nu cântă Zaleilah degeaba se mai numește cântăreț. Eu zic că are chiar tupeu! Lăsând ironia, mie-mi place mult vocea lui, în special melodia U Smile.
Cine am impresia că niciodată nu s-a schimbat - în sensul bun? PINK! Genială! La fel de nebună și scoate melodii la fel de mișto ca atunci când am descoperit-o eu cu melodia Stupid Girls - melodie care merge perfect și acum. 
Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici. Voi ce părere aveți de muzica nouă? 

luni, 23 iulie 2012

Auster(ă)

Razele înrobite ale bilei imense de foc, mângâie perdelele de-un verde crud ce acoperă perfect ferestrele. Stau întinsă pe spate și simt răcoarea cearșafului ce mă acompaniază încă, ignorând ora târzie. 
Mă întind leneșă spre telefon, parcă așteptând să sune, dar știu că n-o va face. Este vară și toți dorm la ora asta, până și G. stă încolăcit la picioarele mele și toarce încet. 
Dacă mi-ar plăcea să merg la mare, probabil acum aș fi pe plajă privind valurile. Imagine frumoasă. Însă, deocamdată mă mulțumesc cu răcoarea camerei și mirosul puternic de iarbă proaspăt tăiată, ce vine de afară. Se pare că D. iar vrea să impresioneze pe cineva. Ca întotdeauna nu-mi pot controla curiozitatea și mă ridic - la fel de somnorosă - pentru a arunca o privire de fereastra de lângă pat. Și da, îl văd în aceeași pantaloni albaști, scurți, cu palmieri. Și atât. Tunde iarba la bustul gol, că doar cine nu și-ar dori un tip care să facă treburile prin curte și bonus, să arate și bine. Deja mi se par prea multe. Trag perdeaua, dar nu înainte de a o vedea pe blonda ce s-a oprit să-l țină de vorbă. Și zâmbesc amintindu-mi că ieri dimineață a fost o fată brunetă.
Hotărăsc că e timpul să mă dau jos din pat și tresar atunci când talpile-mi goale ating parchetul rece și aspru. Puteam să jur că am lăsat papucii lângă pat, dar aceștia mă contrazic zărindu-se lângă ușă. Mă ridic, îi încalț și mă așez la birou, întinzându-mă să trag perdeaua din fața acestuia pentru a lăsa lumina să inunde camera. Și așa se întâmplă. Umbrele nopții dispar în fața luminii orbitoare a zilei. O zi de luni în care nu am ce face, decât să stau în casă datorită căldurii dar și a comodității. Îmi plimb ochii pe lucrurile întinse în fața mea. Câteva cărți pe care trebuie să le înapoiez bibliotecii, căștile încurcate - ca de obicei - și câteva sticluțe cu ojă. Grena. Neagră. Albastră.
Îmi privesc unghiile nefăcute, ce-au fost date cu un lac transparent acum o săptămână, dar s-a șters. Sunt lungi și rotunde; nu-mi place să mi le fac pătrate, poate pentru că toate le au așa. Îmi place să fiu altfel. Așa că aleg o sticluță de ojă - pe cea grena - și încep să le pictez, ușor, cu multă răbdare. Și-mi trece prin minte ce fel ciudat de a-mi începe ziua, am. Nu mănânc, nu merg la baie, nu mă schimb, îmi fac unghiile.
Hmm.. de obicei aleg albastrul, dar azi - azi mă simt grena! 


Azi trebuia să vă spun, de fapt să vă arăt postările mele preferate de pe Tumblr. N-am răbdare. Așa că vă las un site pe care eu mă plimb mult: Quotes and Images

duminică, 22 iulie 2012

Îngenunchiază sweetheart!

Știți ce e frumos când colinzi noaptea străzile? Luminile. Și ce se vede perfect în lumina felinarelor? Cum alții îți înclină capul în fața ta. Well, asta da. Știu, o să spuneți că sunt nesuferită, dacă ați face parte din tot teatrul ăsta, ați înțelege. 
Oricum, eu voi continua să vă povestesc - fără niciun motiv ascuns - cum există oameni atât de falși dar care se cred atât de neprețuiți. Mda, de fapt, falsitatea poate fi neprețuită (cel puțin unii așa dau impresia).
Azi, când îmi făceam plimbărica de seară am dat peste o tanti nebună, care aparținea unui grup de credincioși și a stat 30 de minute - fără să exagerez - să-mi povestească mie și prietenilor cu care eram, cum Dumnezeu a făcut-o pe ea să-l sune pe taică-so și să-i spună „te iubesc!”. Apoi ne-a spus să ne gândim la o persoană pe care n-o suportăm și cum i-am oferi un cadou. Că așa face și Dumnezeu. Pe scurt, El nu ne suportă, dar totuși ne face cadouri. Nebuni. Mă rog, în timp ce mă înjunghiam ca să nu mă apuce o criză de râs (felicitări lui M. care ar trebui să dea la actorie!!!) mă uitam la un șir de oameni, ce păreau întregi la cap, care erau în fața unei scene și stăteau în genunchi în fața unuia care le cânta pe melodia de la Tot mai sus versuri legate de biserică și Dumnezeu. TARE SAU CE? (Toate astea se întâmplau într-o pădure! Deci oamenii erau în genunchi, în costume, pe pământ.)

Anyway, am povestit asta numai pentru că așa m-a îndemnat Dumnezeu să apăs pe taste. Am menționat că tanti a zis „curvă” în timp ce ne explica ce ne explica? Nu? Okay, nu mai zic. 
Așa, după monologul pe care l-a avut, pe care sincer nu l-am putut asculta pentru că muream de râs, mă gândeam ce e mai ușor: să convingi sau să aprobi? După câteva ture de centru m-am prins (cu mintea mea mediocră) că n-am de ce să-mi irosesc energia cu convingerea când zarurile au fost deja aruncate. Deși, ar fi fost frumos din partea mea să încerc. Dar ce mai contează ce e frumos când oricum ești curvă, nu-i așa? :)
Așa că dragă coamă dezlănțuită orice zici tu este adevărat și corect. Așteptăm al 20-lea copil. Da, știm, să ne trăiască. 

curvă.

13,14.

13. Scrie despre un loc pe care ai  vrut să-l vizitezi sau unde ai vrut să te muți.

Da, după câte s-a observat, ieri am tras chiulul de pe blog pentru că eram moartă de somn. Se pare că vara asta am început să simt vacanța mai devreme. Anyway, se poate spune că trișez, daaar în apărarea mea... da, trișez și fac două puncte din provocare într-o zi!
Deci aș vrea să vizitez și să mă mut în Anglia. Cel puțin acum asta vreau; dacă mă întrebați mâine posibil să fie alt răspuns. Dar îmi place vremea ploioasă și smogul de care mi-a spus Sophia că e frumos numai de ziua mea. Deci Anglia ar fi ideală, mai ales pe căldura asta care nu ne mai lasă! Cam atât despre cum aș vrea eu să merg...

14. Cea mai veche amintire.

Zău? Abia îmi amintesc ce-am făcut ieri, în niciun caz nu știu care e cea mai veche amintire. Dar ca idee, ca să nu ziceți că n-am scris nimic la acest capitol, îmi amintesc multe din vremea grădiniței. Nu știu care e cea mai veche amintire, am uitat să-mi notez datele pe undeva - :) - dar îmi amintesc că aveam un leagăn în curtea grădiniței, în care toți își doreau să se dea. Ăsta era și motivul certurilor în general „Coboară! VREAU SĂ MĂ DAU ȘI EU” după care urmau niște plânsete și urlete. Știu sigur că era interesant când cădea cineva din leagăn și-și rădea fața de asfalt (cum ar spune proful meu de sport).

ATENȚIE! Această postare este făcută într-un moment de lene cronică. Scuzați greșelile gramaticale, cuvintele fără sens, repetițiile și tot ce nu vă mai place! Anna vă urează o zi frumoasă! 

vineri, 20 iulie 2012

Just stop and eat cake (II)

Haha, asta da zi de naștere! Știți ce e minunat atunci când e ziua ta? Să vezi că oamenii își amintesc! Îți oferă un sentiment minunat! :)
Tema zilei de azi era ceva cu povestitul zilei pe scurt. Nu pot să-mi dau seama ce însemnă scurt, așa că mă voi limita la niște idei care-au format ziua de azi.
- m-am trezit pe la 11 și ceva (după multe zile în care m-am trezit numai pe la 14-15)
- am vorbit cu invitata mea de azi, să fiu sigură că s-a trezit și să punem la punct ultimele detalii (am menționat că nu-mi plac petrecerile cu mulți oameni?)
- la 13.30 eram la mall și luam bilete pentru filmul Caut prieten pentru sfârșitul lumii pe care-l recomand celor care nu se așteaptă la happy end-uri.
- pe la 16 și ceva mâncam la KFC (aripioarele picante sunt așa de bune!) și am stat să povestim cam două ore și mi-am dat seama cât de dor mi-a fost de aceasta prietenă! 
- la 18.20 am mers la ai doilea film TED pe care îl recomand tuturor! Este genial, super funny și trebuie văzut!
- apoi după film, pe la 20, mâncarcăm niște tartă cu ciocolată (care e delicioasă) după care ne-am retras la casele noastre, două ore mai târziu.

Acum, în concluzie a fost frumos! Și încă ceva, prietena, nu era una din cele pe care a trebuit să le accept, era pur și simplu prietena mea. Și într-un final, am ales trecutul, mereu e acolo când ai nevoie. Și e superb când poți să-l aduci în prezent! :)

P.S. Vreau să-i mulțumesc lui Adry pentru minunata urare de pe blog! LOVE YOU!


Just stop and eat cake. (I)

Aș putea numi ziua de azi „The sweet escape” dar evadarea nu este ceea ce-mi doresc eu. Odată, de mult, era. Acum este numai ceva de care să-mi aduc aminte.
Mă uit la M. care stă în pat și se uită - cică - la Fereastra deschisă, un film pe HBO - ceva cu Johnny Deep. I-aș spune că l-a mai văzut de multe ori, dar dacă aș face-o, ar închide televizorul și s-ar apuca să-mi umble prin cărți. Ceea ce-mi amintește că Hotel Transilvania e încă la el. Trebuie să mă împrietenesc cu lecitina! Câte din cărțile mele mai sunt încă la el? Cine spunea să-mi notez, tare bine spune! ^^

Mărturisesc că sunt curioasă ce cadou mi-a luat! Susține că nu e încă mâine, pentru că e noapte, dar ce mai contează eu tot o să-l mai întreb de sute de ori. Așa se fac afacerile pe aici! Apoi o să cedeze, eu o să aflu și toată lumea e fericită - cel puțin eu! Da, azi îmi permit să fiu egoistă, sau ar trebui să spun mai egoistă. 
Și ce planuri am pentru începutul de zi? Vreau să mă uit la filme Disney. Da, nu vă așteptați, dar ce pot să fac de acum până dimineață? Mă rog, M. ar avea câteva idei, dar NU! Doar spuneam (în caz că pupăza e la datorie). ;))

Una peste alta sunt în starea aceea în care îi iubesc pe toți! Chiar și pe pupăză, dar ea e ocupată să salveze lumea - ca să nu mă exprim mai direct. Lăsând asta, ceva funny:

“Seventeen, eh!" said Hagrid as he accepted a bucket-sized glass of wine from Fred.
"Six years to the day we met, Harry, d’yeh remember it?"
"Vaguely," said Harry, grinning up at him. "Didn’t you smash down the front door, give Dudley a pig’s tail, and tell me I was a wizard?"
"I forge’ the details," Hagrid chortled.”
- Harry Potter and the Deathly Hallows

Și încă ceva... What Makes You Beautiful (from M.)!
NICE DAY! 

miercuri, 18 iulie 2012

Leapșa Liebster (lungă-i neamule!)

Hihi, am primit această lepșă de la Clau,de la Alexandra și de la Maria cărora le mulțumeeesc! :*

Reguli:
1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat și formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi.
4. Nominalizează 11 persoane (+ link) care să realizeze acest tag
5. Mergi pe pagina lor și anunță-i
6. Nu da tagul înapoi!

1. 

2.
1. Sunt fascinată de dinozauri.
2. Îmi place să citesc.
3. Seara întotdeauna mă uit la un film înainte să mă culc.
4. De curând a început să-mi placă Lana Del Rey.
5. În majoritatea dăților eu sunt cea care pornește o ceartă.
6. Nu am o culoare preferată.
7. Nu pot să-mi fac unghiile perfect.
8. Îmi place să citesc în cadă.
9. Magic FM este singurul post de radio pe care-l ascult.
10. Sunt orgolioasă.
11. Îmi place vremea ploioasă! 

3. 
- voi răspunde la toate cele trei seturi de întrăbări -
I. 1. Melodia preferată.

2. Locul preferat de citit.
În cadă, în apă caldă + spumant de baie cu miros de crini.

3. Vara sau iarna?
Iarna!!!

4. Unde ai fi vrut să te naști?
Londra.

5. Câinele sau pisica?
Pisica.

6. Ce vrei să te faci?
Om.

7. Cea mai ciudată mâncare pe care ai încercat-o.
N-am încercat mâncăruri ciudate. Sunt destul de pretențioasă la capitolul ăsta, așa că mănânc numai ceea ce cunosc. Nimic ciudat! 

8. Materia preferată.
Oscilez între limba română și istorie.

9. Un moment de neuitat din viața ta.
N-am idee..

10. Ce putere ai vrea să ai?
Telechinezie.

11. Ce personaj dintr-o carte ai vrea să fii? De ce?
Mi-ar plăcea să fiu Anna, din „Anna cu ochii verzi”. Motivele însă le știu numai eu.

II. 1. Ce tipuri de bloguri de regăsesc cel mai mult în blogroll-ul tău?
Hmm.. nu am un blogroll, dar atunci când am avut era plin de bloguri pe care intram cu plăcere și găseam lucruri interesante prezentate într-o manieră prietenoasă.

2. Ți-ar plăcea să dai mâna cu un extraterestru?
Cine a dovedit că extratereștii au mâini?

3. Ce te amuză?
Penibilul.

4. Ești miliardar de vise?
Clar da!

5. Ce vei face în viitorul apropiat?
Sunt leneșă, nu voi face multe.

6. Cartea preferată.
Harry Potter.

7. Muzica preferată.
Mai nou a început să-mi placă foarte mult jazz-ul.

8. Dacă banul național ar fi fericirea, cât de bogat ai fi?
Depinde cu cine-aș împărți banul național. :)

9. Care e melodia care îți trece prin minte chiar acum?

10. Ce abilitate magică ți-ai dori?
Telechinezia e o abilitate magică? :D

11. Ai vrea să trăiești pe Lună?
Oricât m-ar tenta, recunosc că nu. :)


III. 1. Dacă ai putea trăi în orice carte pe care ai citit-o, care ar fi aceea?
Harry Potter! Like always! :x


2. Carte este filmul tău preferat?
Pasărea Spin.


3. Ce preferi: activități sportive sau intelectuale?
Le prefer combinate. :))


4. Care este trupa/cântărețul tău favorit?
Sunt multe/mulți dar îmi vine în minte numai Shania Twain pentru că o ascult chiar acum.


5. Dacă ai putea petrece o întreagă zi cu o celebritate, care fi aceea?
Camilla Belle.


6. Ai un model în viață? Dacă da, cine?
Camilla Belle! ^^


7. Ai vreun motto? Dacă da, care este acesta?
„Never regret anything because at one time it was exactly what you wanted!”


8. Cum te-ai descrie într-un singur cuvânt?
Schimbătoare.


9. Ce îți dorești cel mai mult să se întâmple în momentul ăsta?
Să aud la știri că vacanța s-a prelungit până în ianuarie.


10. Care a fost ce-a mai trăznită idee pe care ai avut-o?
Prefer să o știu doar eu. ^^


11. Cartea care te-a impresionat cel mai mult până acum?
„Dragoste virtuală” de Daniel Glattauer

Întrebările pe care le pun eu:
1. Ce te-a determinat să-ți faci un blog?
2. Dacă ai putea prezenta o emisiune, cum s-ar numi?
3. În versurile cărei melodii te regăsești?
4. Care e cartea ta preferată?
5. Pantaloni sau rochie?
6. Care este cuvântul pe care-l repeți cel mai des?
7. Ai putea să faci pentru o zi schimb de vieți cu părinții tăi?
8. Dacă ai putea să schimbi culoarea zăpezii, ce culoare i-ai da?
9. La bloc sau la casă?
10. Care este floarea ta preferată?
11. Ce le urezi cititorilor blogului tău?

Ofer leapșa următoarelor persoane: Sabry, Emy, Wild Rose, Alex, Tadotakii, Ghost Painter, Nicole, Adry, Simona, Raisa, Andruska.