vineri, 31 august 2012

Fake or lost?


And I really miss the old me. And I miss you, idiot! You and your stupid life!
Where are you now? And more important.. with who you are.. now?

joi, 30 august 2012

I love you = I'll kill you soon!

Nu e chiar o surpriză că oamenii nu știu să aprecieze ceea ce iubesc, sau ceea ce le place și atât, dar nu știam că regula asta se aplică în orice domeniu. Să zicem că atunci când iubești pe cineva și acel cineva te iubește înapoi, îți permiți să fii nesimțit tocmai pentru că ai un fel de siguranță când vine vorba de sentimentele celuilalt. Dar când vine vorba de lucruri - pur și simplu obiecte fără viață - care-ți plac, ce scuză mai ai - pe lângă indiferență?

Mă uit la cartea din fața mea - cea împrumutată ieri de la bibliotecă - și sunt curioasă cum a ajuns atât de ruptă. E adevărat că urmele luptei pe care a dus-o de-a lungul anilor sunt evidente, dar mai sunt și semne ale celor care nu aveau o foaie lângă ei când cineva le dicta un număr de telefon, sau singuratici care și-au lăsat id-urile pe spatele cărții, cine știe, poate cineva o să le dea și lor add pentru a putea folosi mess-ul. Cartea a fost împrumutată de patruzeci și unu de ori, și ținând cont de conținut, sigur cei care au citit-o n-au regretat niciun minut. Atunci de ce a ajuns așa?

S. mi-a arătat de curând, când i-am făcut o vizită, cartea ei preferată. A vrut să mi-o împrumute dar am refuzat-o datorită felului în care arăta acel ceva pe care el îl numea preferat.

Ca să înțeleg și eu, atunci când îți place un lucru - o carte, un tablou, etc. - trebuie să faci orice ca să-l distrugi și să arate cât mai folosit posibil? Nu spun să fii obsedat ca mine și să-ți cerți prietenii când deschid cartea prea mult și cotorul are de suferit, sau să le ștergi cu șervețele umede și apoi cu șervețele normale. Dar totuși, nici să o folosești drept hârtie igienică nu mi se pare okay.

P.S. Da, poate fi vorba despre o carte, sau poate fi spus totul dintr-o altă perspectivă.
P.S.2 Pe lângă id-uri și alte cele, coperta din spate îmi spune „Oricare ar fi trecutul tău, ai un viitor imaculat.”! Scrisul și senzația pe care am avut-o când am citit acest rând, mi-a dat o nouă idee. 
Keep your eyes on me.

miercuri, 29 august 2012

The world is quiet here!

Făceam câteva calcule zilele trecute pentru a-mi da seama ce a pierdut vara asta. Pentru că, deși karma a părut de partea mea, o pedeapsă - ce pare neînsemnată - tot trebuia să-mi dea. Așa că, după multe ecuații de gradul cincisprezece, am ajuns la concluzia că am pierdut ceva esențial și irecuperabil: timpul. 

Nu e chiar lucrul la care vă așteptați, nu-i așa? De fapt, orice lucru material poate fi pierdut și găsit, sau în cazuri extreme, înlocuit. Nimic mai simplu. Însă, timpul... timpul nu poate fi decât pierdut și regretat.

Și acum, în timp ce aștept să mi se usuce părul și să văd rezultatele fabuloase - sau nu - ale șamponului Elseve, privesc permisul de la bibliotecă, pe care mi l-am procurat azi. Întrebarea „de ce am așteptat până acum?” nu-mi mai iese din minte iar răspunsul pare mai complicat decât un nou Big Bang al Universului. Chiar dacă o părticică minusculă din creierul meu șoptește „mai bine mai târziu decât niciodată”, nu mă face să mă simt cu nimic mai bine. Dar lasă, o să treacă și starea asta. Până una alta, zilele astea trei - luni, marți, miercuri - chiar le-am folosit cât de bine am putut și încep să regret sfârșitul verii. De fapt nu. Nu-mi place vara (mă repet) așa că mai bine aș spune regret sfârșitul vacanței. Pentru că asta contează, corect?

Pe lângă nenumăratele cărți printre care m-aș fi plimbat ore întregi și bibliotecara ce-a fost foarte de treabă - ca să nu mai zic de nenea care mi-a făcut permisul - m-am hotărât să-mi folosesc drepturile imediat așa că am dat fuga la beletristică și cu greu m-am hotărât ce carte să aleg. Într-un final, după zeci de ture printre rafturi am răpit Jurnalul lui Bridget Jones pe care îl caut de super mult timp și acum, cu ajutorul lui G. - pentru că eu n-o văzusem pe raft - am pus mâna pe ea! (Merci!)
Chiar dacă nu am terminat încă Vrăjitoarea din Portobello, sunt sigură că nu o să se supere dacă o amân o zi, două, până termin cu Bridget. :)

P.S. Împrumutatul cărților de la bibliotecă mă va ajuta să fac economii uriașe, deci planul meu în ceea ce privește garderoba, o să meargă perfect! 
P.S.2 Revenind la timpul pierdut, eu vă sfătuiesc să profitați de fiecare minut! Niciodată nu știți ce puteți pierde! Până la urmă, cine își dorește o viață plictisitoare? ^^

marți, 28 august 2012

After all, what is happiness? Love, they tell me.



„Nimeni nu aprinde o făclie pentru a o ascunde sub obroc: menirea luminii este de a aduce mai multă lumină, de a deschide ochii, de a arăta minunile din jur.
Nimeni nu-și sacrifică lucrul cel mai de preț pe care îl are: dragostea.
Nimeni nu-și încredințează visurile în mâinile celor care le pot distruge.
Nimeni, cu excepția Atenei.”

(Vrăjitoarea din Portobello de Paulo Coelho)

luni, 27 august 2012

I still have my feet on the ground, I just wear better shoes

Imaginați-vă următoarea situație: vă cumpărați o pereche de pantofi verzi - desigur, cât de poate de stridenți -, dar ați jurat că nu vă place verdele și nu ați purta niciodată o asemenea culoare. Dar totuși vă plac extrem de mult și vă oferă acea senzație de confort și stabilitate pe care numai o pereche de pantofi o poate oferi. Oscilați între a ieși cu ei din casă și păstrarea secretului pentru a nu vă călca pe cuvânt și nici schimbarea imaginii pe care ați construit-o în ochii celorlalți nu ați vrea totuși să se schimbe.

Da, pantofii chiar au puterea asta asupra oamenilor. Pot fi foarte ușor considerați un fel de buletin din care se află mai mult decât codul CNP, numele, adresa și tot restul. Și da, probabil nu sunt chiar persoana care să vorbească de pantofi pentru că nu pun mare preț pe încălțăminte, majoritatea economiilor mele ducându-se pe cărți. Adevărat. Însă, odată cu marea schimbare, nici gusturile nu au rămas la fel, așa că biblioteca mai trebuie să aștepte deocamdată. Nu aș spune că „există lucruri mai importante acum” dar numărându-mi perechile de pantofi, față de volumele din bibliotecă, e ca și cum ar fi inexistenți. Trebuie să lucrez la capitolul ăsta!

Lăsând această promisiune pe care o fac față de mine - mai mult shopping without books! - voi ce ați face? Riscați? Și lăsați lumea să vă privească noile achiziții verzi? Sau continuați să- ascundeți până când vor ieși singuri la plimbare? :)

sâmbătă, 25 august 2012

Actually, you control your soul, not their lives.

În majoritatea cazurilor mă bazez pe o gândire de genul „mi-ar plăcea să mă întorc în trecut și să mă avertizez în legătură cu ce-o să se întâmple”. Un comportament tipic al omului laș, căruia nu-i place neprevăzutul. Da, se poate spune că sunt dependentă de control, că vreau să știu totul atunci când am nevoie de informații și se mai poate spune și că știu de unde să le obțin. Văd în acest stil de viață - dacă îl pot numi așa -, un scut contra belelelor în care mă bag de obicei - pentru că doar controlul are și el prețul lui. Dar uit esențialul; pierd surpriza și acea uimire - plăcută - care-ți acoperă sufletul când te gândești „poate nu am greșit chiar așa tare, poate, de fapt, a fost mai bine așa”.

E un fel de a cunoaște oamenii și de a te autocunoaște. Un fel de testare a limitelor, ce presupune multe victime colaterale. Partea bună e că acele victime îți vor deveni prieteni pe viață, oameni pe care îi vei respecta și iubi orice s-ar întâmpla, pentru că știi că te-au suportat și n-au încetat să te dorească în viețile lor.

Ei bine, asta e partea pe care o pierzi atunci când vrei să deții controlul. Iubirea.

Iubirea nu poate fi controlată, ea este dăruită de bună voie și nesilită de nimeni, altfel, nu mai este iubire, este obligație - și tare obositoare mai e și partea asta cu obligațiile.

Mă uit la oameni, persoane pe care le cunosc de ani buni, persoane pe care le pot numi prieteni și văd că au tot ce-și doresc, dar sunt mereu posomorâți și în căutarea a ceva nou. Și n-am știut de ce până când n-am ajuns în locul lor - pentru o lungă perioadă de timp. Singurul element care lipsea era neprevăzutul. Chiar dacă pare ceva banal, pentru că nu are un top al clișeelor scoase de prin cărți sau filme, este foarte important. E altceva când aștepți ca cineva să-ți zică ceva fără să știi ce în loc să controlezi efectiv ceea ce spune persoana respectivă.

Controlul dă dependență și seacă suflete. Sfatul meu: renunțați la el! 

vineri, 24 august 2012

There is a woman at the begining of all great things

Ieri Sophia mi-a împrumutat De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu; o carte pe care, M. - o colegă - o frunzărea acum doi ani cu un interes greu de ignorat. Întorcea paginile cu nerăbdare, dar totuși cu un calm ireproșabil. Se juca în acest timp cu o șuviță de păr și din când în când, pe chip i se întindea un zâmbet luminos. Acestea pot fi semnele unei cărți ce merită, fără niciun fel de alt indiciu. Pentru a nu vă ține pe jar - așa cum am stat eu până să ajung la finalul cărții - voi scrie esența romanului; nu pentru a vă dezvălui ceva interesant, nu pentru a fura din farmecul istorisirilor, ci pentru a vă arăta admirația în cea mai simplă formă. Ceea ce veți citi în continuare, nu-mi slăbește rugămințile pe care vi le adresez, citiți-o, posibil să vă schimbe Universul.

„ De ce iubim femeile

Pentru că au sâni rotunzi, cu gurguie care se ridică prin bluză când le e frig, pentru că au fundul mare și grăsuț, pentru că au fețe cu trăsături dulci ca ale copiilor, pentru că au buze pline, dinți decenți și limbi de care nu ți-e silă. Pentru că nu miros a transpirație sau a tutun prost și nu asudă pe buza superioară. Pentru că le zâmbesc tuturor copiilor mici care trec pe lângă ele. Pentru că merg pe stradă drepte, cu capul sus, cu umerii trași înapoi și nu răspund privirii tale când le fixezi ca un maniac. Pentru că trec cu un curaj neașteptat peste toate servituțile anatomiei lor delicate. Pentru că în pat sunt îndrăznețe și inventive nu din perversitate, ci ca să-ți arate că te iubesc. Pentru că fac toate treburile sâcâitoare și mărunte din casă fără să se laude cu asta și fără să ceară recunoștință. Pentru că nu citesc reviste porno și nu navighează pe site-uri porno. Pentru că poartă tot soiul de zdrăngănele pe care și le asortează la îmbrăcăminte după reguli complicate și se neînțeles. Pentru că își desenează și-și pictează fețele cu atenția concentrată a unui artist inspirat. Pentru că au obsesia pentru subțirimea lui Giacometti. Pentru că se trag din fetițe. Pentru că-și ojează unghiile de la picioare. Pentru că joacă șah, whist sau ping-pong fără să le intereseze cine câștigă. Pentru că șofează prudent în mașini lustruite ca niște bomboane, așteptând să le admiri când sunt oprite la stop și treci pe zebră prin fața lor. Pentru că au un fel de a rezolva probleme care te scoate din minți. Pentru că au un fel de a gândi care te scoate din minți. Pentru că îți spun te iubesc exact atunci când te iubesc mai puțin, ca un fel de compensație. Pentru că nu se masturbează. Pentru că au din când în când mici suferințe: o durere reumatică, o constipație, o bătătură, și-atunci îți dai seama deodată că femeile sunt oameni, oameni ca și tine. Pentru că scriu fie extrem de delicat, colecționând mici observații și schițând subtile nuanțe psihologice, fie brutal și scatologic ca nu cumva să fie suspectate de literatură feminină. Pentru că sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia și proza lumii. Pentru că le înnebunește Angie a Rolling-ilor. Pentru că le termină Cohen. Pentru că poartă un război total și inexplicabil contra gândacilor de bucătărie. Pentru că până și cea mai dură bussiness woman poartă chiloți cu înduioșătoare floricele și danteluțe. Pentru că e așa de ciudat să-ntinzi la uscat, pe balcon, chiloții femeii tale, niște lucrușoare umede, negre, roșii și albe, parte satinate, parte aspre, mirându-te ce mici suprafețe au de acoperit. Pentru că în filme nu fac niciodată duș înainte de a face dragoste, dar numai în filme. Pentru că niciodată n-ajungi cu ele la un acord în privința altei femei sau a altui bărbat. Pentru că iau viața în serios, pentru că par să creadă cu adevărat în realitate. Pentru că le interesează cu adevărat cine cu cine s-a mai cuplat dintre vedetele de televiziune. Pentru că țin minte numele actrițelor și actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru că dacă nu e supus nici unei hormonizări embrionul se dezvoltă întotdeauna într-o femeie. Pentru că nu se gândesc cum să i-o tragă tipului drăguț din troleibuz. Pentru că beau porcării ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilia Coke. Pentru că îți pun mâna pe fund decât în reclame. Pentru că nu le excită ideea de viol decât în mintea bărbaților. Pentru că sunt blonde, brune, roșcate, dulci, futese, calde, drăgălașe, pentru că au de fiecare dată orgasm. Pentru că dacă n-au orgasm nu îl mimează. Pentru că momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineață, când timp de o oră ronțăiți biscuiți și puneți ziua la cale. Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva. Pentru că din ele-am ieșit și-n ele ne-ntoarcem, și mintea noastră se rotește ca o planetă greoaie, mereu și mereu, numai în jurul lor.  ”

joi, 23 august 2012

The old me say bye!

Așa cum am spus, ieri a fost ziua de care vor depinde următorii doi ani (de ce doi? pentru că atât mai ține liceul). Și tot la fel acum v-am zis, tot ce-am pățit ieri am interpretat în diferite moduri. Nu m-am gândit cât de greu o să fie de fapt, pentru că, renunțând la concepul de coincideță te afunzi în nenumărate scopuri și semne pe care le poți interpreta în infinite feluri.

Una peste alta, fața a fost unde îi era locul și planul a fost pus în acțiune. Păcat însă, că luciditatea personajului era aproape inexistentă așa că, nu sunt foarte multe de spus. În mare, unele idei mi-au fost aprobate, altele sunt încă sub un mare semn de întrebare. Chiar și așa, rubrica Azi am vrut să-ți spun că.. rămâne fără niciun fel de schimbare. Poate vă bucurați, poate nu, dar eu sunt datoare să vă spun.

Nu pot să nu mă gândesc că peste nu foarte mult timp, va fi prima zi de toamnă - de aici și noul aspect la blogului. Sper să fie cu adevărat toamnă, să plouă, străzile să fie îmbrăcate în frunze arămii și totul în jur să arate venirea iernii. Doamne, cât de dor îmi e de anotimpurile astea - mai ales iarna. De produsele cosmetice pentru hidratare - toate acele creme de mâini de care nu mă despart -, de ciocolata caldă și de mirosul proaspăt al zăpezii sau al naturii, după o ploaie bună. Ca să nu mai spun de diminețile de iarnă - pe care presimt că le voi petrece prin parc - sau serile în care ninge fără oprire. Ar mai fi și posibilitatea de a se închide școlile iar, dar cu sau fără vacanța aceea de o zi sau două, iarna are atuurile ei în fața celorlalte anotimpuri.

Și totuși, chiar dacă abia aștept să ne părăsească, vara a jucat un rol important anul ăsta; de autocunoaștere - cel puțin în cazul meu. Poate - am spus poate - o să mi se facă dor și de ea, undeva prin februarie-martie când școala va fi insuportabilă și plictiseala își va spune cuvântul pe toate fronturile.

În ultimul timp karma a lăsat-o mai moale și mi-a dat ocazia de a acționa fără ajutorul ei așa că am profitat de această șansă și mi-am mai aranjat câteva convingeri legate de viața și alte prostii. Dacă ar fi după mine, aș șterge câteva lucruri scrise cu mult timp în urmă, dar am decis să le las și să-mi amintească de schimbare - care apropo, nu e așa rea pe cât pare. Din păcate, n-am ajuns așa de departe încât să mă pot înțelege cu răbdarea, dar încerc s-o includ și pe ea în activitățile zilnice; în situația de față pare esențială așa că nu prea am de ales. Cât despre orgoliu, se pare că și-a luat o pauză și s-a mutat în Hawaii pentru a găsi o altă perspectivă asupra oamenilor - eu i-am urat succes și i-am spus să nu se întoarcă prea curând.

P.S. Profitați de tot ce puteți, nu știți niciodată când totul se poate prăbuși - cu sau fără voia voastră - și dispărea pentru totdeauna.

miercuri, 22 august 2012

Ultima vrăjitoare din Transilvania de Anna Vary

Aveam o credință specială legată de artă, și anume că viața fiecăruia din noi este materialul pe care ne putem desfășura liber imaginația.

Gândindu-mă la conceptul de vrăjitoare, văzând coperta și punând accentul pe „Ultima vrăjitoare” mă așteptam la ceva spectaculos, înfricoșător și întunecat. Atunci când am deschis paginile cărții, eram pregătită să văd o ceață ieșind, învăluindu-mă și cartea lipindu-se pe mâinile mele până întorc și ultima pagină. Înainte de asta, am tras cu ochiul ultima copertă și am văzut ceva legat de o tipă, Alexandra, care e o adolescentă rebelă - atât am citit de pe copertă. Toate bune până când am început s-o citesc.

În această carte sunt amestecate două lumi: cea mistică a vrăjitoarelor și cea modernă cu Facebook, Mess și alte bălării de genul. Ei bine, mie nu mi-a plăcut asta deloc. E ca și cum aș lua un roman din colecția chic și l-aș îndesa în Dracula de Bram Stoker. Pur și simplu nu merg împreună. Citeam despre o casă bântuită și apoi Alexandra vrea să intre pe Facebook de pe mobil; păi s-a dus orice atmosferă gotică. Pe lângă asta, Alexandra mi se pare superficială și chiar - ușooor - nesimțită.

Îmi cere să mă descalț. Îmi azvârl cu o mișcare îndelung exersată teneșii din picioare, dar observ că unul dintre ei a aterizat într-un coș cu mere.

Îmi adusese și o scrumieră deși, vai, în entuziasmul care mă lovise, scrumasem și pe podea.

Apoi, altă chestie ar fi iubitul ei Răzvan - care îi este și frate vitreg. La un moment dat, Alexandra vorbește despre cum oamenii nu înțeleg asta și despre cât de mult se iubesc ei. După câteva pagini povestește cum ea - o tipa de 16 ani - s-a culcat cu el numai când era beat și mai avea o prietenă, pe Claudia - 18 ani - care i-a prins împreună și s-a despărțit de el. Ce urmează după asta? Desigur el își găsește o altă prietenă, pe Mirela, dar continuă să se culce cu Alexandra. Frumos, sau ce? Uuu și uitasem, în timpul în care Răzvan era cu Claudia, Alexandra era cu un tip Eugen - la mișto - ca să nu se prindă Claudia; și se purtau ca un cuplu adevărat, săruturi, îmbrățișări, etc. Dar în caz că nu v-ați prins, dragoste adevărată era între Răzvan și Alexandra, chiar dacă nimic din relația lor nu denotă asta, trebuie s-o crede pe autoare.

Revenind la ceea ce scria pe copertă - că nu degeaba am menționat - trebuie să vă spun că rebelă ar fi ultimul cuvânt cu care ar putea fi descrisă Alexandra - cel puțin în viziunea mea. Așa cum o văd eu, ea este genul de tipă respinsă de societate, acel gen de om ciudat lângă care nu poți să stai prea mult; chiar ea recunoaște că nu iese în evidență decât prin felul cum se împiedică sau alte stângăcii de genul. Deci unde este personalitatea rebelă? Nicăieri.

Dacă e ceva ce apreciez la o carte, felul în care este scrisă ar putea fi în top trei. Nu-mi place limba română amestecată cu limba engleză. Și eu mai folosesc cuvinte în engleză așa, fără rost, dar pe un blog, nu într-o carte publicată, adresată tuturor cititorilor. Ei bine, dacă îi dau această carte unei persoane care nu știe limba engleză, o să fie destul de interesant. Sunt printre rânduri expresii de genul: what the heck, seriously now, Hang in there, baby girl. I'll be with u in a heartbeat, come on, girl, it's just a stupid dream, God, whatever, ask them, etc. Da, înțeleg că engleza sună bine dar totuși mi se pare stupid să o găsesc într-o carte pe care o citesc românii; niciodată n-am apreciat amestecarea limbilor. Adică într-o carte din orice librărie a Marii Britanii - de exemplu - e vreo carte în care să zică cineva ceva în română? Nu. Atunci noi de ce să amestecăm limbile numai pentru că sună șmecher?! Sincer, asta mi se pare că împuținează numărul de cititori. Eu am citit mai de mult o carte cu foarte multe cuvinte în franceză - care e pentru mine ca un fel de chineză - și știu că mă enerva să o întreb pe mama mereu sau să caut pe Google ce înseamnă x sau y lucru.

Îmi pare rău că nu vă pot recomanda această carte. Sincer, este și scumpă - ținând cont că e de mărimea unei ediții de buzunar, iar coperta și foile nu sunt de cine știe ce calitate - iar conținutul lasă de dorit (părerea mea).

marți, 21 august 2012

No love.

Încerc să nu fiu atât de previzibilă pe cât mi-aș dori, ținând cont că de subiectul următor depind următorii doi ani.
Am tot vorbit despre karma, dar nu am spus nimic despre superstiții. Da, sunt o maaare superstițioasă. Poate pentru că viața e mai ușor de înțeles așa, poate pentru că par mai întâlnite decât miracolele divine. 
Revenind. Ziua de mâine va fi ca un fel de bază; orice se va întâmpla mâine voi interpreta ca un semn. De ce? Pentru că anul trecut, în aceeași zi, baza a lipsit, iar orice plan aveam eu - bun sau prost - s-a dărâmat fără pic de jenă. Nu am putut interpreta nimic, datorită persoanelor - multe nene! - care au luat partea la respectivul plan, dar mâine apelez la verde-n față. Sper, să nu lipsească fața. Dacă lipsește, mă opresc definitiv - voi apela și la ștergerea rubricii „Azi am vrut să-ți spun că...” dacă va fi nevoie; sau voi găsi un alt personaj central. De fapt, ultima variantă îmi sună mai bine, pentru că m-am atașat pe rubrica asta în tot acest timp. Și până la urmă cât de greu o să fie?! M-am abținut eu toată vara, reușesc și mai departe. Nu? 

P.S. Hmm.. a fi sau a nu fi?! Asta e-ntrebarea..

duminică, 19 august 2012

Celebritate de Jackie Collins

V-am spus de curând că am dat de o carte genială și uite-o! 
M. spune că este o carte cu un subiect superficial, specific persoanelor care nu știu ce e literatura bună. Mă abțin să-i dau una pentru că știu că el preferă clasicii iar cel mai deștept - sau leneș în situația de față - cedează primul. O să reușesc eu să-l facă să citească ce a scris Jackie Collins și apoi să comenteze, dar presimt că o să-mi ia ceva timp (!!!) însă, o astfel de carte merită efortul.

Am început s-o citesc fără să mă gândesc că o voi continua. Eram după terminarea seriei Jurnalul unui puști și căutam o carte - pe care n-am găsit-o încă - așa că am început să frunzăresc Celebritate. De fapt, drept să vă spun, înainte s-o citesc aveam aceeași părere ca M., cum că nu e o carte pe gustul meu. Mă gândeam la niște adolescente fițoase care vor să ajungă V.I.P.-uri sau ceva asemănător. Dar nu, nu am fost nici pe aproape. Dacă e să aleg câteva cuvinte cu care s-ar potrivi conținutul romanului, aș alege: „ce mică e lumea!”. Pe bune!
Desigur, pe lângă asta, cartea ne mai învață să nu ne forțăm norocul pentru că poate să iasă destul de urât.

Cartea este împărțită între patru personaje,  a căror viață plină de vervă, construiește cartea. Annabelle Maestro; fiică a unor staruri de cineva, genul de copil care nu a dus niciodată lipsa banilor dar care întotdeauna a fost respins de părinți. Denver Jones; o avocată isteață, ce-a fost prietenă cu Annabelle în copilărie - și când spun prietenă mă refer la cățeluș de companie - dar, datorită claselor sociale diferite, fiecare e mers pe drumul ei. Carolyn; secretara senatorului Gregory S. și amanta lui atunci când acesta are nevoie de relaxare, dar este și prietenă foarte bună cu Denver. Și ultimul dar nu cel din urmă, Bobby; tot un băiat de bani gata, care a vrut să demonstreze că poate să-și facă proprii lui bani, așa că și-a deschis un club în New York, numit Mood. Logic, mai sunt și alte personaje, dar acestea denumesc titlurile capitolelor - numeroase aș spune eu.
Probabil că v-am super încurcat în atâtea nume și fiecare nume care vine cu o poveste, dar nu, credeți-mă, dacă eu am reușit s-o citesc fără să mă încurc în personaje și acțiunile lor atunci poate oricine. Revenind...

Annabelle a plecat din L.A., unde erau părinții ei, pentru a se muta în New York - locul în care nimeni nu știe cine e ea cu adevărat -, unde l-a cunoscut pe Frankie un macho dependent de droguri, cu care se lansează într-o afacere cu excorte pentru domni bogați și celebri - dame de companie. „Asistenta” lor care se ocupă cu destinațiile fetelor, Janey, este o mamă singură, îndrăgostită până peste urechi de Frankie. Pe băiatul ei îl cheamă Chip și este șoferul duduilor. Chiar dacă pare o afacere bună și banii curg ca de la robinet, atitudinea celor doi - Annabelle și Frankie - începe să-l deranjeze pe Chip, care se hotărăște să anunțe presa că fiica a două staturi de cinema se ocupă cu afaceri ilegale. Planul lui este umbrit de o tragedie ce pare să-l aibă pe tatăl Annabellei ca personaj principal. Mama ei, Gemma, este găsită moartă, împușcată în față. Locul crimei fiind chiar dormitorul lor, sigur că soțul este primul suspect.

Aici îți face apariția Denver Jones, avocata starurilor. Pregătită pentru o nouă misiune, este tratată mai mult ca o dădacă, fiind trimisă după Annabelle în New York - doar nu putea să vină fără excortă (?!). Acolo dă de aceeași tipă sclifosită pe care și-o amintea, plus iubitul drogat al acesteia. Pe lângă problema cu Annabelle, Denver a primit multe mesaje de la Carolyn care o anunță că are să-i spună câteva lucruri uimitoare...

După cum am prezentat-o și mai sus, Carolyn este genul de secretară pe care o tot vedem în filme. Secretată și bonuuuus, amanta șefului care de data asta este un senator. După multe dăți în care a fost mai mult amantă decât secretară, Carolyn îl anunță de Gregory că este însărcinată. Dar Dumnezeule, asta nu i se poate întâmpla tocmai lui. Nu înțelegeți greșit, nu din cauza iubirii pentru soție - care este aproape de zero - ci pentru banii și suportul pe care îl are de la aceasta în campania lui - și în restul vieții. Așa că, la fel ca în telenovele, trebuie să scape de copil și având un mod interesant de gândire.. merită să aflați ce face.

Bobby este.. ei bine.. Bobby. Dacă a iubi o femeie care te chinuie ar fi un sport, sigur ar câștiga fiecare competiție. Dar pe lângă asta, el și prietenul lui cel mai bun, M.J. au suflet de afaceriști. Mood merge foarte bine și îi oferă grămezi de bani, așa că o extindere sună foarte bine. Rusia, L.A. și altele par locurile perfecte, numai că gândul lui Bobby stă la tânăra Zeena, tipa pe care o iubește în secret și care s-a prezentat la ușa lui, dornică de.. sex.

Știu că v-am povestit din viața fiecăruia câte ceva și am încercat să vă las în suspans - sper că am și reușit. Este o poveste explozivă, plină de realitate și ne arată toate fețele oamenilor bogați și celebri. Sincer, mi-ar fi plăcut s-o citesc undeva pe plajă, dar asta se va putea numai la începutul lui septembrie.
P.S. Sper că vă place noul aspect! :)

sâmbătă, 18 august 2012

Old man and the society

Pentru că în ziua în care s-a votat nu am vorbit despre acest subiect, o voi face acum. Nu, nu vă voi spune câte ceva despre politică, pentru că, spre rușinea mea - cum ar spune unii - nu mă interesează acest capitol. Chiar și așa, din auzite îmi dau seama cât de mult rahat au înghițit românii de ceva timp - mult timp.
Lăsând asta, subiectul pe care vreau să-l abordez are legătură cu bătrânii. Da, oamenii aceia care de multe ori ne enervează, pe care niciodată nu-i înțelegem și care - în caz că ne sunt bunici sau rude în general - ne iubesc și ne acceptă. Uitându-mă la generațiile astea care tot apar, constat că e mare lucru să accepți. Hmm.. bătrânii sunt oameni șterși, cărora li s-a dus timpul și - chiar dacă unii nu recunosc - sunt evitați de majoritatea persoanelor. Adevărul e că sunt dificili, dar toți suntem, nu-i așa? Plus că, nu au fost întotdeauna bătrâni, deci nu trebuie tratați ca ceva neobișnuit sau neplăcut. Înainte de a fi bătrâni, sunt oameni, sunt dovezi ale timpurilor ce-au trecut - din păcate. Cel mai mult mă enervează - rău de tot - tâmpiții care râd de oamenii în vârstă cu diferite probleme, cum ar fi mersul greoi sau altele asemănătoare. Da, asta spune multe și despre caracterul lor - de doi bani.
Mă veți întreba ce legătură are ce-am spus până acum, cu votul. Păi, are.
În ziua cu votul - pe care-l tot tărăgănăm noi acum - așa cum au făcut mulți cetățeni, așa au făcut și părinții mei, deci s-au dus la vot. Vecinul meu, are în jur de 85 de ani, dacă nu mai mult, este văduv și locuiește singur într-o casă imensă. Este foarte de treabă și cum ar spune unii „se ține bine pentru vârsta lui” - și are un cățeluș mic și dulce. Așa, când a mers mama la vot - seara pentru că nu-i place căldura - l-a sunat și l-a invitat să meargă cu ea. Eu - ca de obicei negândind fapta în amănunt - am fost ușor revoltată. Adică, de ce să deranjeze omul la ora aia, pentru un vot amărât. Secția de votare nu era departe, dar nici aproape, iar vecinul meu merge destul de greu.
Desigur, mama nu mi-a luat în seamă ieșirea. Vecinul a acceptat, dorindu-și să meargă.
Apoi am realizat. Contează.
Este singur și nu pentru că nu are pe nimeni, ci pentru că rudele pe care le are - fiică-sa fiind cea mai apropiată - au ales că nu-l viziteze, sau să stea cu familiile lor fără să se mai gândească la el. Și omul vrea să voteze, vrea să arate că există și că oricât de bătrân ar fi, contează. Și așa m-am emoționat la maxim; mai ales când mi-a povestit mama cât de fericit a fost că a putut vedea centrul, primăria, fântâna și multe locuri pe care nu le mai văzuse de mult și aș completa eu, probabil că nu le va mai vedea niciodată.
Dar cine se gândește la bătrâni așa? Ca la niște oameni care au pierdut majoritatea lucrurilor ce le făceau plăcere, oameni care sunt dependenți de alții, oameni părăsiți, care nu au ce face decât să-ți îmbrățișeze moartea. Da, asta m-a întristat.

vineri, 17 august 2012

Damn apple!

Știți cum e când aveți o nouă rochiță, perfect albă, pe care o doreați de ani de zile și chiar în ziua când o cumpărați, vă scapă în cea mai mare baltă de noroi? Ei bine, situația asta descrie cel mai bine ce-am pățit eu azi, așa că vă rog să-mi scuzați indiferența față de recenzia pe care am promis-o și față de altă provocare din Book Lovers Challenge
Vă mai amintiți de mărul de care v-am vorbit acum ceva timp? Se pare că nu s-a lăsat până nu mi-a stat în gât. Într-un fel, am impresia că și eu mi-am cerut-o, adică nu am profitat la maxim de ocazie dar am început să-mi fac planuri. Așa cum - presupun - că știți planurile de pe azi pe mâine nu țin niciodată, mereu intervine ceva; deci planurile făcute azi pentru luna viitoare, n-au nicio șansă - iar eu trebuia să știu asta. Deja începusem să cred în numerologie și zău dacă nu pica totul perfect, albe la albe, negre la negre. Universul începuse să aibă o ordine firească, plăcută, până când mărul a zis că vrea revolată și greva foamei! Sincer, poate din acest motiv nici nu m-am bucurat prea tare, pentru că era prea frumos să fie adevărat - chiar dacă sună atât de clișeic, merge cu situația. 
Știu că ar trebui să mă bucur pentru că mărul a fost mâncat până la urmă de cineva - de mine!!! - și nu mai poate să le stea în gât altora ceea ce îl supără - am verificat. Dar parcă mai mult mă bucuram de fericirea mea, decât de tristețea lui. 
Lăsând asta (deși presimt că voi mai vorbi de subiectul ăsta) mereu m-a uimit falsitatea unora. Știți oamenii ăia care au luat în brațe replica „mă port așa ca să vezi cum te porți tu” și au impresia că fac un lucru bun și demn de laudă? Îmi e scârbă de ei, sincer. Nu am cum s-o spun frumos și nici nu încerc. Ar fi frumos totuși dacă, înainte să vorbească, s-ar gândi cât de adevărat e ceea ce spun. Știți ce? Nici nu mă mai obosesc. Până la urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere.
Chiar dacă nu sunt așa mulțumită de faza cu mărul - v-am zis că nu mă pot abține să vorbesc despre el - nu e nimic ce o cumpărătură nu poate rezolva. Sper ca my little angel să ajungă luni sau marți pentru că așteptarea e tare nasoală.

Pe lângă asta, ieri cineva apropiat mie și-a văzut moartea cu ochii, din fericire a trecut pe lângă ea fără probleme, dar totuși, e un sentiment tare ciudat să îți vezi prietenii într-o posibilă știre de la ora 17. Să fie karma de vină? Sau e doar o coincidență? Nu, de fapt, nu voi face asta! Când mi se întâmplă ceva de bine vorbesc despre karma, acum oscilez. Nu, karma a fost.

Zilele astea am redevenit fan facebook - poate căldura e de vină. Și cum comentariile pe acest blog sunt dezactivate - poate voi explica într-o zi și de ce - mă gândeam că ne puteam conversa pe facebook. Așa că aici este facebook-ul meu personal unde mă puteți găsi oricând, mai ales că tehnologia nu încetează să mă uimească.

P.S. Am spus într-o postare cum două scorpii sunt mai bune decât una. Retrag.

joi, 16 august 2012

Summer day. (one of them)

Sunt frântă de oboseală așa că mă gândeam să merg în pat fără să mai verific ce s-a întâmplat pe blog în timpul zilei. Dar nu am putut să mă abțin, chiar dacă nu s-au întâmplat prea multe pe aici. Majoritatea blogurilor pe care le urmăresc eu, stagnează pentru că stăpânii sunt plecați. Chestia asta poate fi un motiv pentru care vreau să vină septembrie; vreau iar postări dese pe diverse bloguri. Cer așa mult?
Revenind, urăsc cum încep să simt vara numai atunci când se termină! Azi a fost o zi plină: film + plimbare + pizza/paste + plimbare + mângâiat pisici + plimbare + clătite cu ciocolată = oboseală maximă. Singurul lucru care nu a fost așa cum îmi doream a fost căldura de afară. E drept că pe la 18 s-a făcut mai răcoare dar totuși; vorbeam și cu D. despre cât de mult s-au schimbat anotimpurile și că avem rar câte-o zi în care să nu te topești dar nici să nu îngheți. Îmi e dor de temperaturile perfecte, nu cele exagerate pe care le avem acum. Una peste alta, ne mulțumim cu ce aveam dar nu putem să renunțăm la speranța unor temperaturi mai normale pentru luna în care suntem. Sincer, îmi e dor de iarnă! De zăpezile acelea uriașe și de închisul școlilor. 
Pe lângă asta, azi am văzut Pumpkinhead: Ashes to ashes, un film care m-a făcut să zâmbesc - deși este horror - datorită prezenței actorilor români printre care și Ioana Ginghina (!!!). Am aflat tot azi că există un film horror românesc, numit Legenda fatală. Desigur, vreau să-l găsesc și să văd de ce-au fost în stare românii. 
Am pomenit ceva de o carte genială de care am dat și sper ca zilele astea să apară și recenzia. Din păcate nu prea am avut timp de ea și chiar îmi e dor de personaje așa că presimt un somn scurt și o partidă de citit destul de lungă - chiar dacă îmi pică ochii-n gură...

...somn ușor!

miercuri, 15 august 2012

Book Lovers Challenge X

Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică, etc.).

Nu pot face e poză bibliotecii pentru că biblioteca mea este prin fiecare colț al camerei mele. În biblioteca propriu-zisă se află cărțile vechi ale mamei, sau manualele mele pe care probabil nu le voi mai folosi niciodată, sau culegeri de mate pe care sigur nu le mai deschid never ever! 
Nu le țin împrăștiate sau pline de praf, din contră sunt cele mai îngrijite obiecte din casă. Și îmi place super mult să stau să le aranjez, să le șterg cu șervețele umede și să le așez altfel de fiecare dată.
Nu am un criteriu după care le așez. De obicei le pun pe cele românești mai în spate și mai departe de mine, până când am chef să citesc ceva fără sens și încep să le caut și să le las mai aproape. Sunt genul de persoană care umblă mult prin foile cărților. Nu contează dacă acum citesc cartea x sau y, îmi place să răsfoiesc și altele numai așa.. ca să am ce pune la loc. Ador să le aranjez! Și să fie toate la linie!!! Fiind așezate gen turn (^^) se poate considera că am un criteriu după care le așez: mari jos, mici sus (n-ați fi ghicit, este?). Cam atât.

P.S. Nu-mi place că am scris puțin, dar o să-mi iau revanșa în curând. Am descoperit o carte foarte sexy, care m-a uimit așa că abia aștept să vă povestesc despre ea! 

marți, 14 august 2012

Jurnalul unui puști I-IV

Știu că nu m-am mai ocupat de rubrica „Proaspăt scoase din colet” dar am avut o problemă cu poșta - ăsta este și motivul întârzierii premiilor celor care au câștigat (scuze!) - dar, ieri se pare că tanti de la poștă și-a revenit din ce avea ea și s-a întors în sfârșit așa că am pus mâna pe câteva colete care mă așteaptă de două/trei săptămâni. În unul din ele, se aflau cele patru volume din stânga.

Sincer, după ce am auzit chestii de genul „o serie ce va ajunge din urmă Harry Potter” mă așteptam să dau de Dumnezeu pe Pământ. Dar odată ce m-am apucat de citit, m-am întrebat dacă oamenii care au comparat Harry Potter cu această serie au citit-o pe prima menționată. Nu pot s-o spun drăguț, zău, nu există grad de comparație între cele două așa că tare-aș aprecia dacă cei care comentează despre literatură n-ar mai compara cărțile între ele. Dacă ai o părere bună sau proastă, folosește-ți cuvintele și spune-o, nu compara cartea x cu cartea y pentru că e posibil să jignești ambii autori din motive știute numai de ei, sau destul de evidente și pentru restul. Cum e și normal, fiecare autor vrea să fie unic și să șocheze prin propriile idei, iar comparația nu ajută la nimic.

Revenind la Jurnalul unui puști, sunt nițel dezamăgită. De fapt, dacă stau să analizez tot ce-am citit în cele patru volume, realizez că nu am găsit nimic din ce căutam. E adevărat că seria se adresează unor cititori ceva mai mici, dar este ridicată în slăvi datorită umorului, care mie mi s-a părut aproape inexistent. Okay, sunt și glume bune dar majoritatea sunt seci și nu-ți oferă decât suspiciune.
În mare, nu pot să spun că a fost o pierdere de timp pentru că am citit toate cele patru volume în două zile ceea ce-mi arată că mi-au plăcut cât de cât. Și - înainte să aruncați cu roșii - chiar m-am regăsit în multe întâmplări prin care trece Greg dar nu mi-a plăcut atitudinea lui față de Rowley, care este cel mai bun prieten al lui. Pot spune că asta a fost partea care m-a deranjat. Practic, Greg se folosește de Rowley pentru că cel din urmă este ceva mai tăntălau; dar tot sunt cei mai buni prieteni. La capitolul ăsta Greg mi se pare cam al dracu, dar dacă Rowley suportă, treaba lui. Cât despre Rodrick, fratele mai mare a lui Greg, mi se pare cel mai normal din toată seria. Chiar dacă este ca un ghimpe-n coaste, pare ceva mai apropiat de adolescenții din ziua de azi. 
Cartea asta scoate în evidență diferențele dintre copii și adolescenți. Mi-am amintit cu plăcere de clasele I-IV în care cei mari V-VIII mi se păreau răi și parcă nu aveau nicio legătură cu universul nostru infantil. Plus că erau mereu agitați și nu aveau pic de răbdare. Exact așa sunt și adolescenții din această serie și chiar mi-a părut rău de cei mici care trebuie să le suporte toate măgăriile. Era să uit, copiii precum Manny, fratele mai mic al lui Greg, trebuie evitați (nu spun mai multe, descoperiți voi)!

În concluzie, ținând cont că e vară, Jurnalul unui puști merge foarte bine în timp ce stați pe plajă sau pur și simplu vă ascundeți de căldură sub un copac, la umbră. Chiar dacă nu veți da de ce vă așteptați, vă va face plăcere să citiți seria. Pe mine nu m-a impresionat prin umor - de exemplu - dar a recuperat teren la alte capitole. Așa că, oricâte aș fi spus mai sus, eu o recomand. De ce? Pentru că toți apăream în ea. :)

luni, 13 august 2012

Book Lovers Challenge IX

Poți să intri în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața lui/ei?

Am amânat această postare tocmai din lipsa dorinței de schimbare a vieții unui personaj. Dacă stăm să ne gândim, schimbând orice lucru, nu contează cât de mic și de neînsemnat pare, schimbăm practic toată cartea, așa că nu aș deregla lucrurile.
Însă, cu siguranță m-aș bucura de experiență. Aș alege să fiu în corpul luuui... Hermione Granger pentru a putea explora Hogwarts-ul și mai presus de orice, pentru a fi prietenă cu Harry și Ron. Nu mai menționez că vreau să mă joc cu Șmecherilă, mâța ceea drăgălașă!
Și că tot a venit vorba de Prizonierul din Azkaban, nici Clepsidra Timpului nu mi-ar părea rău s-o folosesc. Iar palma aceea pentru Draco e atât de tentantă.
Anyway, dacă totuși ar fi obligatoriu să schimb ceva, aș intra în corpul unor personaje din literatura românească și m-aș sinucide încontinuu.

P.S. Datorită unor cititori care îmi trimiseră mail-uri și îmi spuseră să anunț pe facebook și alte site-uri de genul atunci când am o postare nouă pe blog, voi reveni la metodele astea. 

duminică, 12 august 2012

Book Lovers Challenge VIII

Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea arată-ne o poză cu ea.

Va trebui să mă credeți pe cuvânt când vă spun că da, o mai am. Din păcate acum nu sunt acasă pentru a-i face o poză, dar Google m-a salvat și am găsit o fotografie cu una din edițiile pe care le am eu. După cum v-am povestit am trei cărți Heidi (rezumat - cea de față care este cea mai mică -, povestire și originalul) și cea de față este cea care am citit-o eu. Prima carte pe care am terminat-o și care mi-a plăcut cu adevărat. Și dacă stau bine să mă gândesc, cred că o voi reciti atunci când ajung acasă! 
De impresionat.. nu pot spune că m-a impresionat, eram prea mică pentru a admira o carte așa că pot spune că mi-a plăcut cel mai mult și atât. Motivul, nu este numai povestea în sine care mi se pare chiar și în ziua de azi foarte bine scrisă, ci schimbarea care se produce în comportamentul Unchiului Alm de când Heidi intră în viața lui. Deși nu pare cine știe ce, de la moșul ursuz ajunge să fie bunicul perfect și asta arată că există oameni care au ce învăța de la copii.
Dacă e să ne uităm la majoritatea adulților din ziua de azi sunt fixați pe propriile idei asupra vieții și nu pot accepta că vremurile s-au schimbat și odată cu ele și oamenii. Ba chiar mulți încearcă să schimbe tineretul după modelul vechi în care au ei încredere, fără să permită vreo schimbare. Da, cred că unii se confruntă cu frica de nou, necunoscut, dar cu cât trece timpul cu atât descoperim mai mulți oameni care vor să schimbe tineretul.
Oare după o anumită vârstă ți se șterge memoria? Uiți că a fost o vreme când și tu chiuleai, plângeai după băieți sau stăteai ore în șir să vorbești la telefon cu prietena cea mai bună? E adevărat că generațiile astea mai recente sunt cât se poate de dramatice și iubitoare de show, dar totuși, nu poate să difere toate atât de mult. Eu una admir persoanele care nu au uitat greșelile din tinerețe.
Desigur că am început cu un subiect și am terminat cu altul, dar mi se mai întâmplă să mă pierd în detalii. Oricum, sper că ați înțeles ideea. N-ar fi o idee rea să recitiți Heidi, nu?

Sfat pentru adulți: Căutați vechile albume cu fotografii, amintiți-vă de cum erați înainte de responsabilitățile interminabile!

P.S. Zilele astea, datorită ploii - cred - am avut chef de scris, așa că mi-am amintit de minunatul meu cont de pe wattpad și m-am apucat de continuat o chestie povestioară. Puțin din ea găsiți și aici, pe blog, dar mi se pare mai ușor de citit pe wattpad. Așa că, oricine n-are ce face poate să intre aici.

sâmbătă, 11 august 2012

Book Lovers Challenge VII

În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și de ce?

Menționez că întrebarea conține cuvântul „scurtă”, dacă ar fi fost vorba despre o lungă perioadă de timp, atunci aș fi avut o problemă, deși cred că tot seria Harry Potter aș fi ales-o până la urmă.
Anyway, mi-ar plăcea să petrec puțin timp alături de Katniss și Peeta, în Jocurile Foamei. Cred că vă dați seama de ce nu aș sta prea mult prin zonă. Dar ca experiență, ar fi interesant. Înainte de plecare aș avea grijă să îmi iau propriile provizii de mâncare, pentru a nu trebui să gust din iepuri făcuți în pădure - de exemplu - sau altele asemănătoare. 
L-aș omorâ cu pietre pe nebunul de președinte Snow!!! Și l-aș pune pe Gale să dispară din peisaj; în caz că nu am spus până acum, prefer echipa Katniss - Peeta.
Așa, „de ce” este mai greu de spus. Practic, nu sunt cea mai activă persoană pe care o cunosc, din contră, dacă lenea ar avea un nume, al meu ar fi acela. Deci nu prea mă pup cu copiii curajoși și antrenați, din carte. Însă, riscând să nu mă mai întorc de acolo, mi-ar plăcea să nu mai văd oamenii de azi. Prințesele și cocalarii care nu știu cum să ne mai consume aerul degeaba. Mai bine oameni simpli, care luptă ca să-și pună o pâine pe masă, decât din ăștia falși de care dăm la fiecare doi pași.

vineri, 10 august 2012

Book Lovers Challenge VI

Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea.

Cred că toți cei care citesc vor la un moment dat să scrie o carte și asta datorită scriitorilor geniali care prezintă această meserie ca pe ceva simplu, ușor de realizat. Dar nu este chiar așa, nu?
Da, am început să scriu și eu o carte acum mult timp, ajunsesem pe la 110 pagini de Word și cu timpul am abandonat-o. Mi-ar plăcea să mă reapuc de ea, dar o mai las să aștepte. Nu cred că în momentul de față dețin destule informații sau că am un vocabular pregătit pentru scrierea unei cărți. Desigur, oricine poate să își folosească imaginația, să descrie un tip drăguț și o tipă drăguță, apoi iubirea care ia naștere între ei. Posibil să iasă ceva interesant, mai ales dacă genul care definește cartea este fantasy. Mi se pare cel mai ușor, doar poți să scrii absolut orice, e fantasy, nu trebuie să existe așa că ai mână liberă să-ți imaginezi câte nebunii vrei.
Recunosc, și eu m-am gândit să scriu ceva legat de vampiri dar în timp ce scriam, am realizat că nu știu destule despre ei încât să fac o poveste acceptabilă. Așa că m-am hotărât să nu fiu „altă persoană care scrie ceva fantasy pentru că numai asta se mănâncă acum”. Deci subiectul cărții este 100% fără fantasy, creaturi ciudate sau întâmplări greu de explicat. Capitolul despre care pot vorbi - și pooot mult și bine - sunt oamenii, așa că de ce să nu exploatez ceea ce știu?! Numai pentru că 99% din oameni preferă ceva ireal, fiind plictisiți de viețile lor definite de rutina plictisitoare? Nu. Plus că, fiind cititoare de fantasy - cât de cât - sigur voi avea tendința de a fura ideile scriitorilor care m-au impresionat. 

Revenind la ceea ce scriu eu... poate fi un thriller cu adolescenți. De fapt, cred că asta și e, dar încă nu am ajuns nici la jumătatea acțiunii deci totul de poate schimba cât ai zice „pește”. Legat de copertă, aceasta trebuie să reflecte sufletul cărții și poate chiar să spună ceva și despre autor, așa că este foarte greu de ales - cel puțin pentru mine. La fel de întâmplă și cu titlul. De obicei, acesta din urmă este o cheie către finalul cărții, dar la fel de bine poate fi doar ceva care să aibă legătură cu povestea; sau nu. Părerea mea e că titlul cel mai bun se pune la final, când știi exact ce se întâmplă în toată cartea și ce nume i se potrivește cel mai bine. 
Cei cărora le place cum scriu - în caz că mă mai citesc și acum după ce am închis comentariile - va trebui să se mulțumească, cu povestioarele scurte cu care v-am obișnuit și dacă vor, să tragă cu ochiul pe wattpad (mă gândeam să continui ce-am scris aici fără să mai postez și pe blog, așa că, oricui i-a plăcut începutul, sper să continuie să citească).

P.S. Ceea ce am scris pe wattpad nu consider că este ceva ce s-ar putea transforma într-o carte așa că mi-ar plăcea să nu considerați nici voi.

joi, 9 august 2012

Book Lovers Challenge V

Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră și de ce l-ai ales.

Unicul gând al vieții mele este el. Dacă totul ar pieri și n-ar mai rămâne decât el, eu aș continua să exist; iar dacă totul ar rămâne și el ar fi nimicit, Universul s-ar transforma într-o uriașă lume străină mie și mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemenea stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, așa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea ființă.

Este un citat din La răscruce de vânturi, spus de Catherine, despre Heathcliff. Din toate cărțile pe care le-am citit eu, acest citat mi se pare cel mai profund, o dovadă a iubirii puternice - atât de puternică încât devine dureroasă chiar și pentru cititor. În comparație cu acest citat - nu mai spun de întreaga carte - oricare altul mi se pare superficial și lipsit de sens sau emoție.
Faptul că „el” nu este scris în modul obișnuit, ci cu literă mare, arată o comparație cu Dumnezeu - zic eu - deci un sentiment fără limite. Heathcliff este sensul vieții cuiva, ceea ce mi se pare cel mai important lucru care poate caracteriza un om. Felul în care acesta este iubit, pare ca o boală incurabilă, mortală.
Ce îmi inspiră? Durere. Multă. Știți cum e când vă e dor de cineva - de exemplu - și simțiți că vă doare tot corpul? De parcă vă apasă ceva și nu știți cum să scăpați de această senzație? Ei, exact asta îmi inspiră mie citatul. Doi oameni ca unul; ceva inseparabil. Nu știu dacă mai există o asemenea iubire în zilele noastre, dar mi-ar plăcea să o trăiască cineva, chiar și cu dramele prin care trec cele două personaje, sentimentele lor sunt neprețuite.

miercuri, 8 august 2012

Book Lovers Challenge IV

Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne, etc.) și de ce?

Fiecare personaj supranatural mă atrage într-un fel pentru că fiecare are câte-o istorie interesantă. Vampirii erau preferații mei acum mult timp, doar suntem în România, nu? Dar apoi a fost criza cu Twilight și toată lumea era cu vampirii-n gură, așa că mi s-a luat. M-am reorientat și am devenit interesată de vrăjitoare și istoria lor care mie mi se pare cea mai șocantă și enigmatică în același timp.
Vechile legende legate de acest subiect nu ne arată atât răutatea vrăjitoarelor când prostia oamenilor și cruditatea acestora. Dacă ne gândim la vrăjitoarele din Salem nu ne vin în minte decât imagini cu oameni nevinovați arși pe rug sau înecați pentru că unii nebuni presupuneau că au legături cu diavolul și se folosesc de vrăjitorie pentru a duce la îndeplinire dorințele necuratului. Se pare că nici atunci omul nu făcea diferența între a ști și a presupune; dar măcar atunci, prin 1641, existau scuze precum „bă erau alte vremuri”. Acum se presupune că am evoluat, dar fac pariu că istoria s-ar repeta fără pic de greșeală.
Ce s-a întâmplat de fapt atunci? Nimic spectaculos. Ce se întâmplă și azi de multe ori. Omul nu a înțeles așa că a ales că omoare decât să învețe, plus că este întotdeauna mai ușor să găsești un țap ispășitor decât să accepți adevărul care-ți stă chiar în față. Dar n-am mai fi noi dacă n-am crede toate superstițiile posibile și imposibile și sigura soluție care pare întotdeauna cea corectă este îndepărtatul răului de la rădăcină, deci hai să-i omorâm pe toți (prin metode cât mai oribile și mai dureroase, vă rog, altfel nu cred că vor muri).
O să spuneți că iar sunt eu pornită împotriva cuiva, dar tot ce s-a întâmplat în 1641 a fost o crimă în numele religiei, cel mai rușinos episod din istoria omenirii, prin care, cei care au participat nu au arătat decât că omul este mai rău decât orice forță a naturii, vrăjitorie, blestem, diavol. Am uitat să specific laș. Toate testele de pe vremea aia, felul în care oamenii recunoșteau vrăjitoarele erau pe sistemul: mănâncă-ți căcatul, dacă vomiți ești vrăjitoare, dacă nu, ceva este ciudat, tot vrăjitoare ești. Orice ai fi făcut nimic nu era corect și odată ce aveai o etichetă lipită pe frunte nu mai puteai scăpa de ea decât părăsind planeta.
Acum, partea cu „de ce?”. Pentru că, eu văd vrăjitoria ca pe forța supremă. Nici nemurirea, nici zborul, nici nimic nu mi se pare că se compară cu controlul asupra.. oricui și a orice. De fapt, probabil că vrăjitoarele ar putea să inventeze ceva care să le facă nemuritoare, invizibile sau alte de-astea. Și legat de zbor, pentru asta au mătură, nu? Pisicile sunt animalele mele preferate ever, pentru eleganța lor și felul cum obțin tot ce vor, deci amintindu-ne că toate vrăjitoarele aveau câte o pisică neagră (eu am două ) sau chiar se puteau transforma în mâțe.. este un punct în plus la „de ce îmi plac”. Știți e ciudat să zic că îmi place un astfel de subiect pentru că este ceva dramatic, în niciun caz ceva plăcut, drăguț și plin de prințese roz - apropo, prințesele nu pot deveni și ele personaje supranaturale? - așa că o s-o țin tot pe aia cu „mă fascinează”. Alt motiv pentru care aleg vrăjitoarele este că mi se par cele mai apropiate de omul obișnuit. Nu sug sânge, nu sunt moarte, nu se transformă în lupi când e lună plină (chiar dacă sunt pufoși) și mai mult decât atât, pot face și foarte mult bine. Dar cum orice ce ciudat e categoric rău, partea cu binele e greu de explicat din simplul motiv că nimeni nu vrea să audă de așa ceva.
Eu am spus cam tot ce aveam de spus. De acum sper ca pentru mulți oameni cuvântul „Salem” sau „vrăjitoare” să arate răutatea oamenilor și numărul (sau ar trebui să spun fără număr) uriaș de persoane care au murit pentru că unii aveau puța mică și trebuiau să facă altceva să-și arate autoritatea.

marți, 7 august 2012

Book Lovers Challenge III

Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații, etc.)? 


Mi-ar plăcea să spun că m-am gândit mult la întrebarea asta, dar nu-i așa. Singurul personaj care mi-a venit în minte, imediat cum am citit întrebarea, a fost Catherine Earnshaw, personajul principal feminin din La răscruce de vânturi.
Acum vine partea complicată; trebuie să explic de ce. Păi, cel mai pe scurt, aș putea spune că tot ce a făcut ea aș fi făcut și eu. De obicei mi se întâmplă să vreau o oarecare schimbare - oricât de mică - atunci când citesc o carte și un personaj mă nemulțumește sau e pur și simplu e mult prea diferit de mine.
La fel ca și Catherine, iubesc obsesiv - dacă se poate spune așa. Suntem amândouă la fel de egoiste și orgolioase. Chinuim persoanele pe care le iubim, tocmai pentru că le iubim. Nu ne recunoaștem greșelile și vedem mereu câte-un vinovat pentru ceea ce ni se întâmplă. Înțelegem perfect de ce iubirea poate ucide și ne folosim de chestia asta.
Aceeași greșeală pe care a făcut-o Catherine cu Edgar Linton, am făcut-o și eu acum ceva timp, lăsându-l pe Heathcliff fără pic de remușcare. Până când a intervenit lumea reală și singurătatea combinată cu părerea de rău pentru pierderea suferită. Până când am realizat că oamenii se pot îndepărta mai mult decât ne-am putea imagina vreodată. Și apoi toți erau de vină, toți aveau contribuția lor la tristețea mea, toți trebuiau să sufere la rândul lor pentru lacrimile pe care mi le-au adus mie. 
Deci, acea persoană egoistă, răzbunătoare, care renunță la cineva numai dintr-un orgoliu uriaș, apoi suferă până moare, îmi amintește atât de mult de mine încât nici nu mă mai chinui să mă gândesc la alte personaje. În fața lui Catherine, orice alt personaj pare lipsit de suflet, neexistent, inutil.


„Căci ce nu-i în mintea mea legat de ea? Şi ce nu-mi aminteşte de ea? Nu mă pot uita în jos, la pardoaseala asta, fără să-i văd trăsăturile desenate pe piatră! În fiecare nor, în fiecare pom… în aerul nopţii şi-n fiecare privire din timpul zilei… sunt înconjurat de chipul ei! Cele mai obişnuite feţe ale bărbaţilor şi femeilor… chiar şi propriile mele trăsături… îşi bat joc de mine, semănând cu ea. Lumea întreagă e o colecţie înspăimântătoare de amintiri care îmi spun că ea a existat şi c-am pierdut-o!”

luni, 6 august 2012

Blestemul focului de Chloe Neill

Deși sunt fascinată de vrăjitoare, am observat că majoritatea poveștilor cu adolescente în combinație cu magia nu au fost cine știe ce. Pe mine nu m-am impresionat în mod special așa că nu mai sunt așa de entuziasmată când dau de o carte cu vrăjitoare. Din puținele recenzii pe care le-am citit despre cartea de față am aflat că e vorba de o tipă ce este trimisă la un internat. Sunt sătulă de stilul ăsta, adică numai în internate și școli nu știu de care se pot întâmpla chestii interesante? De ce nu stă un personaj și la bloc? Iar în timp ce vecina îi bate în pereți să descopere că e vârcolac și s-o mănânce?! Original, nu? Dar nu, toate trebuie să se întâmple în același stil care a devenit deja banal, neinteresant.

Nu vreau să vă mint, așa că mărturisesc că de multe ori, în timp ce parcurgeam rândurile cărții, m-am gândit s-o abandonez pentru că nu avea acea sclipire pe care o aștept de la o carte fantasy. În mare, nu e o carte rea, subiectul este oarecum nou, deși decorul îmi este familiar. Mă gândesc că dacă era atât de rea, n-o mai terminam, o lăsam abandonată pe undeva și gata; totuși ceva m-a făcut să continui s-o citesc. Partea bună e că nu regret, nu am nici-un sentiment care să-mi transmită ceva legat de pierderea timpului, așa că - presupun - a avut ea o scânteie care m-a tras, oricât de puțin. Chiar sunt curioasă ce ascunde următorul volum pe care sigur sigur îl voi cumpăra, deci tanti Neill a reușit să mă intrige.

Te-am văzut pe tine și pe Scout și nu am fost singura.
Păzește-ți spatele.

Dacă e ceva ce m-a impresionat la poveste asta e că încearcă să-i mulțumească pe toți. Pe lângă subiectul evident - magia - atinge multe altele cu foarte multă ușurință, firesc.
Personajul principal feminin este Lily, de care-mi place mult. Mai ales pentru că folosește creion negru și are și unghiile negre - în caz că ea e pe copertă. Este adolescenta perfectă pentru decorul în care o aruncă autoarea. 
Deci, s-o luăm pe rând...
Lily locuiește cu părinții ei - profesori de filosofie (?!) - în Sagamore, New York. Frumos până acum, nu? Mai ales partea cu New York-ul! Așa, ai ei află că trebuie să plece în Germania pentru a studia ceva important legat de meseria lor; cum spun ei, este o oportunitate cu care nu te întâlnești decât o dată în viață - iar cum o adolescentă mai are și alte treburi, o expediază pe Lily la Sfânta Sofia, o școală particulară din Chicago. Pe lângă dorul de casă - care va devenit cea mai mică problemă a ei - adolescenta noastră are de luptat cu gașca fițoaselor și cu regulile Sf. Sofia care nu sunt chiar puține și nici foarte drăguțe. Dar apare Scout - una din colegele ei de apartament - care aduce sarea și piperul. 

„- Îți plănuiești evadarea? a întrebat fata cu lac negru pe unghii și cercel în nas, stând în pragul ușii.

Ei bine, să fii eleva cea nouă și să dai de o persoană ca Scout este noroc pur. Pe lângă faptul că e amuzantă și sociabilă mai are și secretele ei întunecate. Apropo, numai eu mă gândesc la Scott din X-Men când îi pronunț numele? Anyway, când vine vorba de băieți se pune foarte mult accentul pe ochi din câte am văzut. Jason și ochii lui albaștrii (!!!!) sunt atracția principală. Dar ce se întâmplă când ochii aceia albaștrii devin galbeni, ca de pisică? Sau când Scout este dată dispărută, după ce camera ei este găsită într-o super-dezordine? Ca să nu mai întreb ce legătură au păriții lui Lily cu toate astea?
Acestea de sus, sunt întrebările care au ca răspunsuri motivele pentru care această serie promite a fi una interesantă.

Book Lovers Challenge II

Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat(ă) de părerea cititorilor blogului tău.

Prima recenzie pe care-am făcut-o a fost scrisă pe un blog mai vechi, pe care mulți dintre voi îl știți. Mă rog, cartea a fost Prințesa ghețurilor scrisă de una din scriitoarele mele preferate, Camilla Läckberg. Știu că am fost atât de impresionată de conținutul cărții și mi-a plăcut atât de mult încât mi-a fost destul de greu să transpun totul în cuvinte. Ceva ceva tot a ieșit, cel puțin atunci eram foarte mândră de prima mea recenzie, dar dacă e să o recitesc acum, sunt dezamăgită. De ce? Pentru că Prințesa ghețurilor este o carte atât de bună (mie mi-a plăcut enorm) încât merita mai multe cuvinte decât cele pe care le-am scris eu atunci. Recenzia se află și pe acest blog, „furată” cu copy-paste de pe cel vechi, dar nu vă sfătuiesc s-o citiți. Până la urmă noi suntem cei mai mari critici ai noștri, nu?
În timp ce scriam recenzia, nu știam exact cum să conving oamenii să citească această carte. Cei drept, nici nu aveam mulți vizitatori atunci, dar stresul era oricum.. la locul lui. Este un roman polițist, ceea ce nu m-a ajutat deloc. De multe ori, când e vorba de acest gen, trebuie să fiu atentă să nu dezvălui lucruri interesante care, odată aflate, pot fura din spectaculozitatea finalului. La cât de puține am spus despre carte, n-am dezvăluit nimic; problemă rezolvată. Dar este mai mult decât atât. Sincer, citind-o, mi-am dorit că avem și noi polițiști așa de pricepuți și care să se implice atât de mult într-un caz asemănător celui din roman. Plus povestea plină de neprevăzut care a uimit atât personajele, cât și pe mine. A fost cartea care m-a făcut să simt gustul romanelor polițiste, așa că e foarte importantă pentru mine.
Despre emoțiile legate de comentariile cititorilor nu știu ce să zic; nu-mi amintesc exact cine ce-a zis. Cum spuneam, era un blog „foarte” vizitat, așa că au fost în jur de trei-patru comentarii. Puține dar drăguțe.
Acum că am început să vorbesc despre acest roman, cred că îl voi re-recenzia în curând pentru că merită mai multă atenție decât i-am dat eu în ultimul timp.

CITAT PREFERAT:

„Casa era pustie și goală. Răcoarea pătrundea în toate ungherele. O pojghiță de gheață de formase în cadă. Pielea femeii începuse să capete o nuanță ușor vineție. 
I se părea ca o prințesă așa cum era întinsă acolo. O prințesă de gheață.
Podeaua pe care stătea era rece ca gheața, dar frigul nu îl deranja. Întinse mâna și o atinse.
Sângele de pe încheieturile ei se închegase de mult.
Dragostea pentru ea nu fusese niciodată mai puternică. Îi mângâia brațul ca și cum ar fi mângâiat sufletul care părăsise corpul. 
Nu se uită înapoi când plecă. Nu era adio, ci pe curând. ”

Că tot a venit vorba de începuturi.. 
Să-i zic început animalic ?!

duminică, 5 august 2012

Book Lovers Challenge I

Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?

Dacă mi-ar fi spus cineva acum șase ani că voi ajunge să citesc atât de mult, i-ar fi râs în față fără pic de jenă. Nu mai știu exact dacă eram alergică la cărți sau doar nu-mi plăcea să le citesc când mi le impunea cineva, dar oricum nu aveam tangențe de acest fel. De fapt, toate experiențele mele privind cititul erau groaznice - cel puțin atunci.
Îmi amintesc că, în clasa a 3-a (parcă) am avut de citit Cuore - inimă de copil. Și desigur, trebuia să citim cartea în două săptămâni. Am făcut ca de obicei și am lăsat totul pe ultima sută de metri așa că totul s-a terminat în lacrimi și panică panică panică. Logic, n-am fost singura care n-a terminat-o de citit dar tot m-am simțit vinovată de ceva. Am citit din ea mai târziu, după câteva luni și mi-a plăcut. Dar atunci era altceva, nu-mi era impusă, nu trebuia s-o citesc.
Tot în clasa a 3-a, am avut de citit Heidi, fetița munților. Dacă nu mă înșel a fost prima carte pe care am citit-o din scoarță-n scoarță, într-o singură zi. Poate și pentru că făcusem un concurs cu cea mai bună prietenă, să vedem care o termină prima. Aveam amândouă aceeași variantă a cărții deci n-a trișat nimeni. De ce spun asta? Pentru că atunci când ne-am întors la școală am aflat că noi nu aveam varianta completă și că multe detalii nu erau în cartea pe care am citit-o noi - care era și cea mai scurtă de 120 de pagini. Am fost puțin dezamăgită, dar tot eram mândră, undeva pe un norișor (+ harpă), pentru că doar citisem 120 de pagini! De atunci mi-am mai cumpărat două variante ale cărții, una cu 200 și ceva de pagini și varianta originală de 334 de pagini. Le-am numit deci: rezumat, povestire și original - după mărimi.
Așa a apărut o oarecare atracție în a avea cărți. Mama îmi mai cumpăra cărți gen Mica prințesă,Micul prinț,Vrăjitorul din Oz și altele asemănătoare dar nu le citeam. Cel mult le începeam și pe parcurs uitam de ele. Deci eram în faza „cumpără cât mai multe, să fie” (încă nu am scăpat de faza asta).
Pe vremea aia (clasa a 4-a/a 5-a) aveam o prietenă care citea foarte mult și mi se părea foarte interesant cum stă ea cu o carte în mână, așa că le mai frunzăream și eu pe ale mele dar fără cine știe ce rezultat. Aș fi citit orice citea și ea (da.. ușor de influențat) și țin minte că la un moment dat citea Copiii căpitanului Grant așa că l-am sunat și eu pe tata să mi-o cumpere. Desigur, n-am citit-o nici până în ziua de azi, dar măcar o am, nu? 
Apoi, în clasa a 5-a, care este memorabilă pentru mine deoarece nu mă leagă nicio amintire din anul acela de un băiat. Decât de iubirea mea veșnică, pe care am descoperit-o atunci, Daniel Radcliffe și pe consecință logică.. Harry Potter. Eram tot cu prietena mea care citește mult și mă uitam într-o revistă BRAVO pe care o mai am și acum; era un interviu cu Daniel și era la bustul gol iar eu m-am îndrăgostit destul de repede. Prietena încerca să-mi spună cum se dezbracă el în Equus, ceea ce m-a supărat dar mi-a trecut. Da, le luam pe toate foarte în serios. Am murit de ciudă când am văzut că Daniel era leu și nu rac; dar faptul că ziua lui e pe 23 iulie și a mea pe 20, a mai șters din supărare. Pe lângă asta, filmele mereu s-au lansat în vară (mai puțin Talismanele Morții I), aproape de ziua mea așa că eram cea mai happy din lume! 
Așa am început să mă uit la filme și apoi mi-am dat eu seama că „ALOO!!! N-AM CĂRȚILE!!”. Deci iar am apelat la tata și - ceva ce acum mi se pare foarte interesant - mi le-a cumpărat pe toate (mai puțin 7, nu apăruse atunci) și e destul de clar cât de scumpe erau. Oricum, ce conta asta, era tot un semn! Trebuia să le am! (sărită.. v-am spus)
Și m-am apucat să le citesc. Nu cred că mi s-a mai întâmplat vreodată să-mi placă ceva atât de mult. Citeam câte-o carte în două zile și îmi făcusem un obicei să-mi iau întotdeauna o carte Harry Potter la mine când plecam în vacanțe. Eram obsedată pur și simplu. Aveam numai caiete cu Harry și scriam Harry peste tot, iar apoi un coleg a început să-mi spună domnișoara Potter. 
Așa am descoperit literatura fantasy și care-i șmecheria cu cititul. Am continuat cu seria Cronicile Wardstone și Septimus Heap, etc. Partea bună e că i-am făcut și pe alții să citească și era drăguț să văd că le place.
Anyway, m-am luat cu povestitul de-a fir de păr și cred că v-am adormit. Dacă ați avut răbdare să citiți tot, mulțumesc! :)

sâmbătă, 4 august 2012

Book Lovers Challenge

Am primit și eu de la fetele care dețin blogul Walking on Letters provocarea pentru iubitorii de cărți. M-am uitat și pe temele despre care va trebui să vorbesc și mi se par foarte interesante, sper să vă placă și răspunsurile mele.

Deci.. să începem..


REGULI:
- fă o postare cu regulile şi provocările
- pentru fiecare provocare vei face o postare, în care vei răspunde mai pe larg. Un mic articol. (acolo unde este cazul, sunt și provocări în care doar trebuie să ne arăți o imagine)
- ideal ar fi să faci câte o provocare la fiecare 1-2 zile, dar dacă unele necesită mai mult timp sau imaginație, poți pe acelea să le pui și după 3-5 zile maxim. 
- nu ai voie să faci mai multe provocări într-o zi. 
- pune câte o imagine drăguţă pentru postările în care trebuie să dezbaţi un anumit subiect. 
- poți sări peste unele provocări, dar nu cred că vei face asta. Cu siguranță ți se par interesanteși îți plac, iar vizitatorii tăi ar dori să îți afle părerea despre toate.
- dacă doreşti, pune la începutul fiecărei postări imaginea ”Book Lovers Challenge”, pentru ca cititorii tăi să știe despre ce e vorba.
- până pe 1 august ai timp să te gândești la rezolvarea provocărilor, și să le dai mai departe și celorlalți iubitori de cărți pe care îi cunoști. Anunță-i printr-un comentariu. După 1 august poți să începi să postezi prima provocare.

PROVOCĂRI:

1. Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?
2. Povestește-ne ceva despre prima ta recenzie: la ce carte a fost făcută, dacă ți-a fost greu să o scrii și de ce, dacă erai curios/curioasă sau emoționat/ă de părerea cititorilor blogului tău. 
3. Cu care personaj din cărțile citite te asemeni cel mai mult (aveți calități, defecte comune, același mod de a acționa în unele situații etc.) ? Dacă nu ai găsit doar un personaj, poți face un mix de 2-3 și să ne spui ce ai asemănător de la fiecare.
4. Care sunt personajele tale supranaturale preferate (vampiri, vrăjitoare, zâne etc) și de ce?
5. Copiază un citat care te-a impresionat și comentează-l. Scrie părerea ta despre el, ce îți inspiră, de ce l-ai ales.
6. Dacă ți-ai dori într-o zi să scrii o carte, care ar fi subiectul ei, și ce imagine ai dori să fie folosită pentru copertă? Arată-ne imaginea.
7. În lumea cărei cărți ai dori să trăiești pentru o scurtă perioadă de timp și de ce?
8. Prezintă-ne cartea ta preferată din copilărie și spune-ne de ce te-a impresionat așa mult. Dacă mai ai cartea, arată-ne o poză cu ea :).
9. Poți să intrii în corpul unui personaj pentru două zile. Ce ai face în această perioadă, ce el/ea nu a făcut? Ce greșeală i-ai corecta și de ce? Ce schimbare ai face în viața ei/lui?
10. Arată-ne o poză cu biblioteca ta și povestește-ne pe ce principii ai organizate cărțile (după gen, ordine alfabetică etc.)
11. Alege un scurt fragment care ți-a plăcut dintr-o carte și rescrie-l din perspectiva altui personaj. În postare să transcrii și fragmentul original.
12. Ia o carte din bibliotecă şi fă-i o poză artistică. Cu decor drăguţ, potrivit etc. Suntem curioşi să vedem cât de creativ ai fost, când ne vei arăta poza!
13. O mașină a timpului te va transporta peste 5 minute într-un viitor distopic. În viitorul cărei cărți distopice ai alege să fii trimis și de ce? Ține cont că vei rămâne o scurtă vreme acolo, și trebuie să supraviețuiești. 
14. Ce crezi despre acei adolescenți care consideră cititul ca ceva plictisitor, ridicol și nefolositor? Ce le-ai spune ca să le schimbi impresia?
15. Scrie o scrisoare unei autoare căreia vrei să îi transmiți ceva.
16. Hai să vedem cum stai cu team-urile. Intră AICI și copiază bannerele care reflectă din ce echipe faci parte la cărțile pe care le-ai citit.
17. Cărți electronice vs Cărți tipărite. Pe care le preferi, cu argumente pro și contra.
18. Creează o imagine fan-art și un citat preferat dintr-o carte.
19. Alege o carte/serie a cărui final nu te-a încântat și spune-ne cum ai fi vrut să se termine și de ce.
20. Întreab-o pe mama ta sau pe tatăl tău care a fost cartea ei/lui preferată, sau o carte care i-a plăcut mult, și spune-ne și nouă care e aceea, și dacă tu ai citit-o.
21. Povestește despre altă pasiune a ta, în afara cititului.
22. Basmele și poveștile pentru copii sunt frumoase, dar parcă prea perfecte, nu? Alege un basm sau o poveste (gen Albă ca Zăpada, Mica sirenă ..etc) și modernizeaz-o puțin. Adaugă niște vampiri, sau alte creaturi supranaturale, poți face personajele pozitive negative și viceversa, poți schimba cursul acțiunii. Scrie într-un scurt articol cum îți imaginezi respectiva poveste reinventată.
23. Vrem să îți vedem scrisul! Transcrie pe o foaie un scurt fragment dintr-o postare de a ta, sau scrie pur și simplu un mesaj cititorilor tăi, fă-i o poză sau scaneaz-o, și apoi posteaz-o!
24. Ai şansa incredibilă de a te cupla cu un personaj la alegere, care ţi-a dat bătăi de..inimă :). Cu cine creză că te-ai potrivi şi aţi face o pereche reuşită, şi de ce?
25. Alege 5 cărți/serii preferate, și spune-ne pentru fiecare ce melodie li s-ar potrivi.
26. Refă coperta unei cărți la alegere. Pune în postare și coperta originală, dar și cea creată de tine. :)
27. Spune-ne cum ți s-a părut experiența ”Book Lovers Challenge” , apoi lansează o provocare asemănătoare celor din ea și dă-o mai departe la 5 bloguri. Anunță-i printr-un comentariu.