miercuri, 30 ianuarie 2013

Two eyes

E1: Știi, nu este chiar cel mai bun sfat, pentru că statisticele spun că este bine să te simți eliberat de toată presiunea pe care noi doi o simțim acum, dar ca frate, care se gândește la binele tău, te rog să te oprești. E ca și cum ai fi îmbrăcat într-o pelerină catifelată, dar totuși din sare. Am fost în locul tău amice, dar crede-mă, ai vrea să faci orice numai să lași totul să dispară nu. Poate ai impresia că merită și că gestul tău nu va face decât să vină drept o medalie pentru care au luptat mulți, dar nu e așa; momentele de genul ăsta vin și pleacă dar mereu vei regreta că ai ajuns să le trăiești, ca toți ceilalți. Dar tu nu ești ca ei, nu-i așa? Pentru a face o diferență trebuie să fii sigur și să știi cum să te controlezi. Asta e cel mai important. Gândește-te, dacă ați fi doi, deja unicitatea s-ar duce fără să se mai uite înapoi, am sau n-am dreptate? 

E2: Nu ai. Câteodată diferența o faci simțind. Lăsând totul și simțind! Fără să te gândești la cum arăți, la ce faci sau la ce o să fie mai târziu. Dacă simți, atunci ești unic prin intensitatea cu care o faci.

duminică, 27 ianuarie 2013

Între două avioane de Cynthia Langston

Mulțumesc Librăriei Online LIBRIS pentru posibilitatea de a citi „Între două avioane” de Cynthia Langston. Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.

Vrând să scap de monotonia și plictiseala în care m-a scufundat despărțirea de vacanță și începutul școlii am ales o carte ce promitea umor. În orice caz, după ce am terminat cu Alexandru Lăpușneanul, orice mi se pare amuzant. Lăsând asta, am găsit ce căutam și am reușit să mă detașez de capetele tăiate ale boierilor și să pășesc în controversata lume a modei.

Well, well, well. Personajul principal Lindsey Miller este genul de persoană care arată bine dar nu ajunge în extrema care să o califice drept o persoană la modă sau măcar interesată să navigheze pe aceste ape, incredibil de schimbătoare. Așa puteți realiza cantitatea de nesiguranță și uimire de care a avut parte atunci când după o perioadă tristă și monotonă din viața ei, prietenii au reușit să o strecoare la un interviu cu Liz Gordon pentru un post în media-buying. Liz Gordon este o femeie puternică, hotărâră, care știe să citească oamenii. Așa se întâmplă și cu personajul nostru principal; odată ajunsă la interviu și acoperită de gânduri pesimiste dialogul cu Liz o schimbă complet pe Lindsey a noastră.

Lucrurile nu se potrivesc chiar în maniera în care s-ar fi așteptat, în loc de un nou job plictisitor este numită „vânătoare de trenduri”. Ei bine, asta nu este o schimbare rea, din contră, numai că pentru o persoană relativ normală din Chicago, zborul New York - L.A. și invers este ceva „WOW!!!”. Și ce înseamnă două locații diferite? Două vieți diferite cu tot ce vin ele la pachet. Ca de exemplu, doi tipi frumoși, diferiți, imposibil de părăsit. Victor și Danny. Chiar și după nume ne putem da seama într-un fel de caracterul celor doi - sau numai eu îmi pot da seama pentru că am citit cartea (?!) nevermind. Deci, Victor este tipul misterios din bar. Bogat. Sexy. Perfect (la „perfect” intră și noaptea petrecută cu Lindsey). Relația dintre cei doi mi se pare asemănătoare cu cea dintre Big și Carrie (Sex and the City) - un lucru foarte bun din partea mea! Așa, iar drăguțul de Danny este opusul a orice ar putea fi Victor vreodată, tocmai din acest motiv vă las să îl descoperiți. Numai că, dragostea și job-ul merg destul de rar împreună așa că Lindsey trebuie să facă numeroase compromisuri în care trendurile mai au de așteptat.

Între două avioane” este pur și simplu o carte cu care călătorești (prea mulți de c, știu.)! Simți oboseala și agitația din New York, emoțiile lui Lindsey când e cu Victor, vibrațiile din cluburile de fițe, căldura Californiei, valurile, oamenii. Ar putea fi un manual despre ce să faci și să nu faci când ești prins „Între două avioane” - desigur, la figurat. Da, nimeni nu s-ar putea plânge că trebuie să meargă prin cluburi de fițe și să fie plătit pentru asta, dar Cynthia Langston ne atrage atenția asupra faptului că nu sunt chiar câinii cu covrigi în coadă nici într-un parte, nici în alta. Poate din acest motiv a ales două locații atât de diferite, ca să demonstreze că un loc poate fi plăcut și primitor datorită sentimentelor pe care le ai pentru oamenii de acolo și nu pentru simpla ideea că ai ajuns la Hollywood - de exemplu.

Modă. Atracție. Neprevăzut. Schimbare. Căldură. Agitație. Compromis. - ENJOY!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

They were beautiful nothings

Le văd în ceață pentru că de mult nu am mai privit spre ele. Încă mai țin minte povestea fiecăreia și felul în care s-au transformat în timp ce scriam pagină cu pagină. Dar asta nu schimbă faptul că aceea va rămâne pentru totdeauna o poveste fără sfârșit, neterminată, abandonată. Știu că este nedrept pentru ele, care nu vor afla niciodată cum le va fi viitorul și cred că asta le va aduce în realitate, ceea ce e dureros din moment ce ele aparțin ficțiunii - sau mai bine spus, aparțineau.

Nu-mi amintesc exact dacă am fugit de ele sau pur și simplu le-am pierdut în timp ce abordam alte subiecte, știu că m-am trezit într-o bună zi și ele erau de mult dispărute. Acum, ocazional, îmi dau seama că există momente când sunt uitate. Deși, chiar după atât de mult timp, încă mă gândesc la ce ar face fiecare - întotdeauna când sunt într-o mașină, întotdeauna când aceasta este în mișcare. Concluzia este mereu aceeași, B. s-ar da jos și ar continua să meargă neștiind unde, ca legată la ochi. Iar V. probabil ar merge în continuare numai ca să plece departe - însă acest departe ar fi un loc concret, descris în câteva pagini bune. 

Problema nu e la cum s-au schimbat ele ci la cum m-am schimbat eu iar odată cu mine ideile care construiau viitorul lor. Inexistent. Cuvântul care poate defini viziunea mea. Și îmi pare rău și mi se pare ciudat cum vorbesc despre ele de parcă ar fi reale, de parcă ar fi separate, de parcă nu m-ar alcătui într-un final, pe mine.

duminică, 20 ianuarie 2013

Năluca și Năucul de Stacey Kade

Altă carte pe care am amânat-o fără un motiv concret până când am ajuns la momentul „acum ori niciodată” și am început s-o citesc. Spre surprinderea mea am găsit o acțiune interesantă - nu prostească și pentru copilași acum aveam impresia inițial - la care iau parte personaje plăcute - majoritatea, pentru că multe păreri de schimbă pe parcurs.

Pe cât de luminoasă și drăguță este coperta, pe atât de plin de întuneric este conținutul. Chiar dacă tanti Stacey pune o mare parte din întâmplări într-o lumină amuzantă, părțile emoționante nu întârzie și ele să apară. 

Avem una bucată fată populară, Alona, care încă de la început îmbrățișează un autobuz cu tocilari (tocilari fiind cuvântul de bază) și moare. Desigur, ca în orice carte fantasy asta nu este o problemă pentru că Alona se trezește foarte ușor în rolul de fantomă. Acum, sunt sigură că mulți dintre voi s-au gândit la viața de după moarte și dacă rămânem pe aici sau ne ducem și totul de termină de parcă nici n-ar fi fost. Ei bine, dacă ați rămâne să bântuiți pe-aici, nu ați fi curioși ce spun prietenii sau cine vă duce lipsa, cine lansează zvonuri, cine.. orice legat de voi? Eu zic că da - și așa face și draga noastră regină a balului. Metoda perfectă prin care descoperă că toți prietenii ei au stat pe lângă ea numai pentru popularitate. Asta vine ca un șoc, nu-i așa? În timp ce trece prin câte-un zid/ușă/gard/copil, Alona descoperă ca ciudatul îmbrăcat în negru o privește râzând de situația ei. Nu ar fi neapărat o problemă dacă ea nu ar fi moartă și legile normalului spun că nimeni n-ar trebui să o vadă. Corect?

Răspunsul nu mai contează pentru că ajungem la partea unde avem una bucată ciudat îmbrăcat în negru, numit Will Killian. Pe lângă faptul că este considerat ciudat datorită stilului său, începe să fie considerat și nebun - de obicei cele două vin la pachet - pentru că (ghiciți ce) vorbește singur. Sau cel puțin asta văd - sau ar trebui să spun „nu văd” - cei care nu știu de talentul sau darul ciudățelului nostru și anume că poate să vadă și să audă morții. Ținând cont că nimeni nu știe acest gingaș secret, vă dați seama cum stau lucrurile cu cei care îl cred nebun. Când vine vorba de o situație de genul, trebuie să fie vorba și de un doctor care insistă asupra internării și un părinte, sau ambii (în cazul de față numai mama) care să încerce să își protejeze copilul sperând ca totul să fie bine. Era să uit de fantoma care dă startul petrecerii, în cazul nostru, Alona.

Ceea ce mi-a amintit mie această carte, este că fie ea fantasy sau nu, o poveste nu este niciodată construită numai din genul căruia îi aparține. Fie că e vorba de vampiri, istorie, drame sociale sau altceva asemănător, cât cuvintele ce sunt așternute în acel roman îți transmit ceva și îți influențează starea, eu zic că merită parcurse. Dar asta nu puteți testa decât pe propria piele. :)

vineri, 18 ianuarie 2013

Proaspăt scoase din colet (14)

Anna și-a amintit iar de această rubrică așa că uite-o.
Știu că a început școala și fiecare este ocupat cu teme și chestii, pentru că niciun profesor nu se mai gândește la prima săptămână de după vacanță - orice vacanță - ca la o perioadă de timp în care trebuie să ne reamintim și reacomodăm. Dar, cu toate astea, dacă uităm să facem ceea ce ne place, nu mai are importanță cât de atenți suntem la ore sau alte bălării.

Oricum, lăsând asta, zilele trecute am primit de la drăguța autoare T. Lynne Tolles, intriganta carte „Somber Island”. După cum curg paginile cred că recenzia o să apară curând.


Pentru că e zi de vineri și nimic nu poate fi mai drăguț decât să știi că vine weekend-ul, Libris m-a contrazis și mi-a făcut ziua și mai frumoasă prin sosirea cărții „Între două avioane” de Cynthia Langston.


Și pentru că cele două cărți nu puteau să fie numai două - niciodată nu pot fi spre bucuria alor mei - și-au făcut repede alți prieteni...


Unul dintre schimburile de cadouri întârziate a adus la apariția lui Turgheniev cu „Prima iubire” în biblioteca mea. Deja a fost răsfoită și terminată de către cel mai important critic literar în viață, R., care spune că merită.

Apoi, Sam Jones. Recenzia primului volum din această serie de află aici, iar cel de-al doilea (care spune un mare adevăr prin titlul „Prea multe blonde”) va fi terminat cât de poate de repede pentru că sunt curioasă cum ar arăta o continuare a primului care a avut un subiect și o acțiune imprevizibilă.

Hmm.. „Monștri invizibili”. Cartea asta, de fapt alegerea ei nu are nicio povestioară; pur și simplu am citit primele câteva pagini și am zis că trebuie să continui pentru că sunt într-un mare fel. 

Și ultimul, dar nu cel din urmă, dragul de Carlos Ruiz Zafon. De când am fost fermecată de „Marina” mi-am promis că îi voi citi toate cărțile așa că am comandat-o pe prima, „Prințul din negură”.

Cam asta a fost. Sper că nu vă veți lăsa învinși de oboseală și veți continua să faceți ce vă place. Până la urmă, timp există întotdeauna dacă noi știm cum să-l împărțim și care ne sunt prioritățile. Da, Anna este serioasă astăzi.

joi, 17 ianuarie 2013

Stand at the edge of an ocean

- Cum îți place cafeaua?
- Nu mă pricep, fă-o cum o fi și văd eu apoi dacă o pot bea.
- Bine. Poftim.
- Mulțumesc.

- Deci, ca să înțeleg, vrei să schimbi viitorul?
- Da! De când a deschis subiectul mă bântuie cuvintele lui. Adică oricât de bine ar fi acum, nu vreau să fie totul la fel - acum este o joacă, nu-i așa?
- Este oare?
- Suntem copii, nu are niciun sens. Cu timpul ne vom schimba modul de gândire și vom alege să acționăm altfel, cel puțin așa văd eu transformarea într-un adult.
- Copilă, adulții nu există. Ei sunt numai oameni mai în vârstă care dau impresia celor mai tineri că știu totul, că au înțeles misterele vieții dar că nu au de gând să le spună cuiva vreodată. Asta e o minciună. Și adulții, oricât de greu ne-ar fi să credem, sunt copii. La fel de nesiguri ca tine draga mea. Nici ei nu au instrucțiuni iar ajutoarele de obicei vin prea târziu, așa că nesiguri cum sunt, se descurcă.
- Nu s-ar spune că sunt atât de nesiguri pe cât spui. Bătrâne tu când ești nesigur?
- Mereu. De exemplu, nu știu niciodată ce întrebări vei pune sau dacă eu voi ști răspunsul - în același timp nu aș vrea să te dezamăgesc și să îți spun că nu îți pot oferi o informație concretă.
- Ei bine, dacă ceea ce spui e adevărat, nu o arăți.
- Sigur că nu, altfel, voi ăștia mici nu ați mai vedea în noi, cei mari, un sprijin, pentru că am apărea conturați în aceleași greșeli ca ale voastre. 
- Sunteți atât de răi! Ne faceți să părem niște idioți când de fapt și voi sunteți în aceeași situație și noi ne pierdem dorința de a..
- Vă arăta temerile? Da. Așa te transformi într-o persoană matură. Când realizezi că trebuie să te descurci singur și să-ți înfrunți temerile, fără să îi scufunzi și pe alții în ele.
- E ciudat. În fine, văd eu.
- Încă nu te-ai atins de cafea.
- Da, asta pentru că nu-mi place gustul ei oricum ai face-o. Dar nu am vrut să te refuz, să te las să mă dezamăgești - cum ai spus.
- Da, vei fi o adultă pe cinste!

miercuri, 16 ianuarie 2013

Both masters at the art of sabotage

- ...oglinda a ceea ce se va întâmpla în viitor.
El continuă să vorbească. Eu continui să mă gândesc la parfumul lui și să învârt pixul între degete. Este genul de persoană pe care o admir - oricât de nepotrivită ar fi situația. Asta spune multe, mie nu-mi plac oamenii în general, iar persoanele cu gândirea lui în special. Are pur și simplu acea dăruire față de ceea ce face, iar asta nu m-a lăsat indiferentă, nici pe mine nici pe ceilalți - chiar dacă puțini sunt cei care ar recunoaște asta.
- La ce vă gândiți acum?
Aș putea ridica mâna și răspunde cu „La orice altceva decât viitor.” - dar nu o fac, nu merită. Îl privesc în continuare sperând să pară o privire cât mai concentrată dar totuși să nu cad în extremă, apoi o să aibă impresia că vreau să răspund la orice întreabă. Sincer, vreau. Fiecare are părerea lui și dreptul să și-o spună dar din tot ce i-aș putea eu adresa, nu ar ieși decât o discuție fără cap și fără coadă. Suntem atât de diferiți și el este pur și simplu acoperit de tot ce se încadrează în normalul zilelor noastre, tot ce spune este atât de firesc încât pare greșit, plictisitor. 
- Vă doriți o familie a voastră?
- Daaaa!
- De ce?
Și liniștea apare iar, la fel de hotărâtă să rămână ca de fiecare dată când răspunsul trebuie să aibă mai mult de două litere. Apoi, încep să mă gândesc la ce i-aș putea răspunde în caz de extremă urgență și-mi dau seama că nu știu - mai mult de atât, că nu vreau un soț și clar nu vreau niște copii. Nu aș face decât să mă contrazic cu el, așa că tac.
- Ca să nu murim singuri.
Râsete. Normal, fiecare pasărea pe limba ei piere - nu-i așa? De ce să mint? Zâmbesc și eu sperând să nu dau de bănuit în ceea ce privește motivul și reușesc să mă controlez. 
- Copii, ne naștem și murim singuri. Așa cum nimeni nu ne-a întrebat când ne-am născut, la fel, nu vom fi întrebați nici când vom muri.
Nu neapărat - aș ține să precizez. Poți muri când vrei tu, dar el nu ar accepta o astfel de idee.
- ... singurul motiv trebuie să fie iubirea. Dacă până și în momentul în care suntem întrebați mințim, din motive complet paralele cu iubirea, atunci înseamnă că am trăit degeaba.
Ce spui de iubirea pentru bani totuși - trebuie să aibă și ea nu rol.
- Fericirea nu constă în lucrurile materiale...
Nu mereu.
- ... ea este simplu de găsit...
Sigur că da, pe tarabe în fiecare piață.
- Viața o să vă dovedească asta.
Aștept.

marți, 15 ianuarie 2013

Never (?!)






Și strigă tare:
- Ea este viitorul tău, ai grijă.

Mă uit în jur și spun:
- E imposibil, ea nu are viitor.

Zâmbește zicând:
- Exact.

duminică, 13 ianuarie 2013

Un fleac..

Poate dacă ar fi fost vorba despre alte cuvinte, care să îmi transmită altceva, nu aș fi dat atenție. Dar nu, nimic nu a fost diferit - iar asta nu o spun pe un ton împăcat. Știu că poate fi numai o întrebare care să umple tăcerea și știu că exagerez de obicei când vine vorba de întâmplări asemănătoare dar dacă eu visez și nu fac decât să construiesc scenarii, de ce și-a băgat numărul în telefonul meu? Zic: „Pleci?”.

Lăsând asta, pentru că poate dispărea până mâine așa cum s-a mai întâmplat și altă dată - mâine începe școala și chiar nu îmi era dor de praful de cretă și tot ce aduce el la pachet. Exceptând ceva sexy și ceva.. inexistent, nimic nu o să fie interesant mâine. Un fleac, o să ne ciuruiască - nimic nou. Încă sunt revoltată când mă gândesc la vacanța de Paște și cum s-ar putea să n-o mai primim, dar sper să fie o idee care să dispară la fel de repede cum a venit.  

Pe mâine! (ciuruire plăcută!)

I love you with every beat of my heart




















Redusă la instincte.

vineri, 11 ianuarie 2013

More than you know

Oamenii sunt surprinzători; întotdeauna te vor cunoaște mai bine cei care nu te aștepți s-o facă.

joi, 10 ianuarie 2013

Go out and get busy

S-au dus toate cele trei săptămâni. Cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât nu pot să realizez ce am făcut în tot acest timp. Știu că planuri sunt multe și că nici măcar acum, pe ultima sută de metri nu-mi vine să-mi arunc ochii pe teancul de caiete care așteaptă - mereu au fost atât de răbdătoare cu mine. Pentru că da, există teme, dovada că există profesori care vor să fie siguri că nu ne plictisim - Doamne ferește!

Probabil că mâine îl voi lua pe Lăpușneanu și îmi voi aminti ce trebuia să-i fac exact, pentru că cine-și mai notează ceva în ultimele zile de școală când vacanța bate la ușă? Nimeni - cel puțin nu eu. Într-o măsură de 0,2 % îmi e dor să scriu ceva. Iar la cum mă știu, nu m-aș apuca de scris bălării numai de dragul de a mâzgăli paginile unui caiet, așa că poate scrisul despre Lăpușneanu și ce-a mai făcut el, nu e o idee chiar așa tragică - cel puțin până când mă apuc, și mi se face lene, apoi mă opresc și continui duminică seara sau luni dimineața realizând că nu mai am timp. Ca de obicei o să ajung la concluzia că temele nu se cer chiar din prima zi, apoi în prima zi o să uite profa de ele și în ritmul ăsta sau o să am timp să le fac sau o să ajung la altă concluzie: am lucruri mai bune de făcut. Ce lucruri mai bune? Păi, mi-am amintit subit de câteva materii unde trebuie să completez niște lecții... Neimportant, dar necesar.

Acum, după ce îmi voi goli cana de ciocolată caldă, mă voi îndrepta spre bibliotecă. Încă mă gândesc la Bridget Jones - poate și pentru că azi am revăzut filmul - și mă bate gândul s-o împrumut iar. Nu-mi dau seama dacă dorința vine datorită conținutului cărții, sau a amintirilor legate de vară, ideea e că trebuie să o citesc încă o dată  - cel puțin. Apoi, în caz că nu rămân înghețată pe drum, vin acasă și desenez. Și parcă aș citi, dar nu e atmosfera aceea - știți voi - perfectă pentru ca imaginația să intre în funcțiune.

Uite o postare fără o logică anume, cum de mult n-am mai făcut. Welcome back dear! :)

miercuri, 9 ianuarie 2013

Vampirații într-o postare oarecare

Chiar intenționam să vin cu o recenzie azi. Aseară am terminatul primul volum din „Vampirații” și de atunci până acum am încercat să-mi găsesc cuvintele pentru a scoate în evidență cât de mult mi-a putut plăcea. Însă, Omul Negru a sosit, cuvintele tot n-au venit. Așa că, într-o postare oarecare, cum ar fi aceasta, vă voi spune - vă spun - că la baza acestei serii stă o idee genială. 

Avem una bucată vampir și una bucată pirat. După cum spune și titlul cărții, acest amestec bizar duce la descoperirea vampiraților. Pot spune cu o tonă de sinceritate, că vampirații lui Justin Somper îi pun în umbră pe mulți vampiri drăguți și sexy care se îndrăgostesc de liceene - părerea mea. Poate fi vorba și despre felul cum arată - țin să menționez că Lorcan Furey este my future husband - dar nu numai aparențele construiesc intriga și te fac să rămâi pe corabia lor mult timp după ce ai închis una dintre cărți - thanks God că sunt mai multe! Este vorba de felul cum ne este prezentată lumea piraților, modul în care aceștia își tratează armele și cum le folosesc cu o eleganță surprinzătoare; sentimentele pe care le au unii pentru ceilalți și nu în ultimul rând, dragostea pentru mare și aventură.

Nu este vorba despre un roman cu descrieri complicate, este vorba despre noutate. Justin Somper, reușește prin cuvinte simple, scrise lăbărțat, să te atragă într-o lume străină din care nu vei mai vrea să pleci vreodată. Nu pentru că personajele sunt drăguțe, nu pentru că te visezi un vampir - ci cu simplul motiv că te simți atras de poveste în sine, sperând să nu se termine vreodată. Acum, după ce un volum s-a dus, amân citirea celorlalte din unicul motiv că nu vreau să ajung la final. Nu știu dacă au apărut toate cărțile din această serie și la noi, pentru că avem obiceiul ăsta - dar asta nu ar fi chiar o tragedie, nimic ce site-urile care dețin cărți din străinătate nu pot rezolva! ;)

Acum, am spus că e o postare oarecare și chiar asta este - deși nu pare deocamdată.
La fiecare început de an ne facem planuri despre ce am vrea să realizăm, apoi vine partea mea grea - uneori inexistentă - în care trebuie să începem construirea viitorului pe care ni l-am imaginat. Eu nu am cine știe ce idei pentru anul ăsta, numai că vreau să învăț să recunosc calitatea și să investesc în ea. Zilele trecute am făcut puțină ordine și mi-am dat seama câte lucruri nefolositoare și luate numai pentru că arată interesant, am. Așa că, trebuie să schimb ceva la capitolul ăsta.

Chiar dacă postarea asta s-ar fi potrivit mai bine pe 1 ianuarie, merge și acum. Anul ăsta trebuie să fiu mai cumpătată. 

marți, 8 ianuarie 2013

I will if you will

Ideea e că mă uitam la ei doi pe scenă și încercam să-i înlocuiesc cu personajele din realitate. Într-un fel, totul se potrivea, dar un ochi al unui expert ar fi putut scoate în evidență detaliile care vă scot din joc. Ea, cea din realitate, nu va fi niciodată la fel de apreciată ca picătura ei astrală - ca să zic așa - ce-i ținea locul în acel spectacol, iar tu dragul meu, nu cred - deși aș vrea - că ai ambiția acelui cântăreț.

Până la urmă, după ce am întors situația pe toate părțile, după ce am văzut și rezultatul votului, am zis că trebuie să am încredere în propriile instincte și să intru în echipa „let it be”. Nu cred în voi doi, nici măcar pentru o secundă, partea complicată e că nu aș ști să explic de ce, pur și simplu, împreună, nu existați dar, chiar și susținând această concluzie, dacă s-ar întâmpla inversul a ceea ce am spus, v-aș da o șansă - o șansă care să vă arate că am avut dreptate.

Apoi, probabil că am ajunge tot de unde am plecat, dar cu o povară în minus. După ce apele s-ar liniști, după ce ea și-ar termina de jucat drama din care nu mai poate să iasă după câte se pare, după toate astea, ți-aș mai aduce un trandafir.

luni, 7 ianuarie 2013

Demons of the ocean

„Aceasta nu este o corabie obișnuită. Obiceiurile noastre sunt ciudate... Eu sunt convins că o să-ți placă aici.” - Lorcan F.

duminică, 6 ianuarie 2013

Ghicește-mi cuvintele


Sunt situații în care misterele trebuie să apară și să rămână.

Apoi, sunt zilele în care trebuie să împarți informația cu cineva, pentru că te sufoci.

Respiri încet și îi auzi pe alții râzând fără jenă.

Fără să vrei, te întrebi: „Ei chiar n-au nimic de spus?”

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

I need, therefore I imagine.

Mă uit la el cum doarme și realizez că n-am mai făcut de mult timp ce nou împreună. Parcă m-am săturat de aceeași prieteni și aceleași discuții care ne aduc întotdeauna în punctul de la care am plecat, ca să nu mai vorbesc de același loc, construit din obișnuiții pereți colorați în acel roșu aprins, obositor. Dar îl las așa, nu-i spun nimic pentru că vreau ca el să-și dea seama înainte să-mi audă vorbele, în caz că se ajunge acolo, în caz că va trebui să-i explic, o să fie prea târziu. O să se termine.

Mă întind pe cuvertura pufoasă și îmi imaginez un restaurant drăguț, intim, undeva lângă mare. Iau telecomanda și opresc televizorul deoarece știrile îmi șterg din imaginea creată. Revenind, chiar dacă restaurantul ar avea un interior absolut superb, chiar și ținând cont de mesele elegante și scaunele comode, noi am alege să stăm afară pe trasă. Acolo ar fi patru - poate cinci - măsuțe albe, la fel de elegante ca cele din interior dar într-un mod diferit - diferit în bine. Probabil ar mai fi două cupluri, ca să nu fie nici aglomerat dar nici să fim singuri - decât mai târziu, noi și vântul care bate pe plajă.

M-aș uita la cuplu din dreapta noastră - o adolescentă îmbujorată și un tânăr care zâmbește necontenit - aducându-mi aminte de cum eram eu la vârsta lor. Apoi, subtil, mi-aș întoarce privirea spre cei doi din stânga - doamna, trecută de prima tinerețe, îmbrăcată într-o rochie neagră, foarte bine aleasă, acompaniată de un bătrânel simpatic ce-o ține tandru de mână. Nu pot să-mi dau seama ce reacție aș avea la vederea lor, probabil invidie pentru că timpul nu pare să fi schimbat atât de multe în ce-i privește.
După analizarea vecinilor de „seară liniștită și specială” te-aș privi numai pe tine. Așa fâstâcit cum ești tu când ajungi într-un loc nou. Îmbrăcat în blugi, cămașă albă și un sacou negru definești simplul care este cel mai complicat.

Între timp stau cu ochii închiși, concentrându-mă la ceea ce mi-am imaginat. Una din mâini se urcă încet pe spatele tău și, cu timpul, adorm așa.

joi, 3 ianuarie 2013

Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald

Un lucru e sigur, curiozitatea te împinge să faci lucruri pe care altfel, nu le-ai face - nici în ruptul capului. În ultimul timp începusem să aud din ce în ce mai des numele acestei cărți, apoi când am început s-o răsfoiesc am zis „Bine! De ce nu?”. De ce să mint (?!) faptul că în următoarea ecranizare a romanului (mai 2013) Leonardo DiCaprio va juca rolul principal - a cântărit destul de mult în decizia mea de a începe opera lui Fitzgerald.

Și am început cu stângul. Mă așteptam ca povestirea să fie făcută de vocea lui Gatsby, așa cum mi-l imaginam eu în momentul respectiv, dar m-am împrietenit destul de repede și cu Nick (vecin cu misteriosul personaj central).
Trebuie să recunosc că autorul a știut exact cum să sporească interesul cititorului față de personajul său principal. Gatsby nu apare încă de la început, din contră, se lasă așteptat ca un super star - așa cum indică și „Marele” ce este pus înaintea numelui său. Însă, o dată la câteva pagini, câte un personaj ce abia se formează îi pronunță numele cu o oarecare ezitare, apoi, când vine momentul în care ar trebui etalate informațiile față de acest domn, ceva se întâmplă și totul rămâne în aer.

De-a lungul paginilor, Gatsby este cunoscut drept un spion de unii, ruda unui rege de alții - dar din fiecare povestioară iscată pe la colțurile camerelor reiese că ceva nu e în regulă cu persoana lui. Petrecerile dese pe care le dă și lumea care apare chiar dacă nu-l cunoaște pe bogătaș, nu ajută la formarea unei imagini clare față de cine este el de fapt - iar cu cât citeam mai mult cu atât mă îndoiam mai tare că voi ajunge să aflu care-i șpilul; ce a vrut de fapt autorul să arate prin personajul său.

După câteva întâlniri cu vecinul său enigmatic, Nick află că este îndrăgostit de verișoara sa Daisy, acesta fiind și motivul prieteniei lor. Chiar dacă aceasta din urmă este măritată cu Tom, la fel de adevărat este și că soțul său o înșeală, așa că una peste alta întâlnirea ei cu Gatsby nu pare un lucru rău - și nici nu este. 
Prima revedere nu este chiar cea mai norocoasă, dar următoarele întâlniri îl transformă pe Gatsby dintr-un om bogat și dubios într-unul timid, care abia își mai găsește cuvintele în fața femeii iubite.

Cum lucruri nu rămân niciodată la stadiul acesta, Fitzgerald se joacă necontenit cu personajele sale, făcându-le martorii unei tragedii cusută cu ață albă. Moment în care, viața luxoasă a lui Gatsby, curtea lui plină de oameni care se presupune că au venit pentru el în primul rând - toate acestea dispar, fiind șterse fără ezitare. Poate ăsta este și punctul forte al cărții, jocul cu care sunt ademeniți cititorii și dezvăluirile despre viața secretă a lui Gatsby, care ne țin - cu sau fără voia noastră - la foc mic.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Quite content

- Ca să-nțeleg, planurile pentru acest an sunt complet neatinse de trecut?
- Sigur bătrâne, ce poate fi atât de greu de înțeles?
- Imaginează-ți cât de greu trebuie să fie de realizat din moment ce sunt înțelese cu mare dificultate.
- Nu, nu sunt. Mai știi ce mi-ai spus în primele dăți în care m-ai văzut? Dacă-mi doresc, orice e posibil și acum îmi doresc.
- Mult noroc atunci!
- Nu cred că o să am nevoie, știu că de data asta o să reușesc. O să mă gândesc numai la mine și la ce am eu nevoie, anul ăsta fac o pauza de la viețile pline de probleme ale altora.
- Și dacă nu-ți ies planurile? Dacă te trezești iar în junglă sau abandonată în mijlocul zăpezii? Cine te va scăpa de astfel de probleme?
- Nu mă voi intersecta cu astfel de probleme, ele nu mai există de mult - nu-ți fă griji pentru mine.
- Să știi că nu mă poți împiedica să-mi fac griji copilă. Gândește-te la ce am vorbit până acum. Câți de „nu” ai rostit până acum și câți vei mai rosti? Îmi doresc să ți se îndeplinească dorințele și să te știu împlinită, dar deocamdată ești în momentul în care totul este posibil, și asta nu e rău, e tragic. E deja miercuri copilă și nu te-ai apucat să-și construiești viitorul..
- Sau poate l-am construit deja dar nu a avut loc deschiderea.
- Ar fi frumos, într-adevăr magic, dar e și adevărat?
- Promit că te voi chema bătrâne, la deschidere, promit. Te voi lăsa să fii tu cel care taie panglica ce-mi înconjoară viitorul. Dar până atunci trebuie să ai încredere.
- Am.

marți, 1 ianuarie 2013

Felsen

Întotdeauna e mai ușor să vorbești cu cineva atunci când știi că nu-ți poate răspunde.