sâmbătă, 29 iunie 2013

Love me or love me not

00:00 - Mă iubește.
01:00 - Nu mă iubește.
02:00 - Mă iubește.
03:00 - Nu mă iubește.
04:00 - Mă iubește.
05:00 - Nu mă iubește.
06:00 - Mă iubește.
07:00 - Nu mă iubește.
08:00 - Mă iubește.
09:00 - Nu mă iubește.
10:00 - Mă iubește.
11:00 - Nu mă iubește.
12:00 - Mă iubește.
13:00 - Nu mă iubește.
14:00 - Mă iubește.
15:00 - Nu mă iubește.
16:00 - Mă iubește.
17:00 - Nu mă iubește.
18:00 - Mă iubește.
19:00 - Nu mă iubește.
20:00 - Mă iubește.
21:00 - Nu mă iubește.
22:00 - Mă iubește.
23:00 - Nu mă iubește.

00:00 - Nu mai contează.

vineri, 21 iunie 2013

La jumătatea drumului spre mormânt de Jeaniene Frost

Cunoscuta librărie online, Libris, mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție. 

În sfârșit! În sfârșit am găsit cartea care să-mi redeschidă apetitul pentru cărțile fantasy în general și pentru cele cu vampiri în special! Vă spun de la început - și probabil îmi voi repeta cuvintele pe parcurs - că în cazul în care sunteți sătui de toate clișeele cu adolescente care sunt îndrăgostite de vampiri și de cazul clasic de muritoare ce-și construiește o poveste alături de o creatură a nopții, atunci tocmai ați dat de cartea potrivită! Nu avem de furcă de data aceasta, cu o tipa de șaisprezece-șaptesprezece ani, timidă, care-și întâlnește vampirul vieții! Sunt super entuziasmată că am dat într-un final peste o gură de aer proaspăt fără ca personajele să fie extrem de diferite.

Cu greu se mai pot găsi detalii ce pot face o poveste cu vampiri să pară cât de cât originală, sincer, nu mă așteptam la schimbări radicale. Ei bine, Jeaniene Frost mi-a dat peste nas și mi-a arătat că se poate! Vampirii acestei autoare, mi se par cei mai reali. Nu neapărat pentru că sunt apropiați de viziunea mea asupra acestor creaturi, cât datorită detaliilor care nu mai lasă loc de întrebări sau momente de îndoială. Se vede încă din primele pagini, că tanti Frost s-a gândit mult înainte să scrie această serie - multe pasaje ale cărții ne arată că citim cartea unei autoare informate care într-o mare de romane cu vampiri, a vrut să-și construiască propriul univers, fără împrumuturi subtile din alte scrieri. Părerea mea este că a reușit!

Imediat cum începem să ne plimbăm ochii pe primele rânduri, facem cunoștință cu Cat Crawfield, o tânără de douăzeci și doi de ani, care s-a decis să omoare fiecare vampir care îi iese în cale. Motivul acestei furii îndreptate către periculoșii colțoși, este reprezentat chiar de suferința pricinuită de aceștia, mamei sale, victimă a unui viol din care a rezultat - evident - Cat. Acest eveniment tragic ce îi urmărește mama întreaga viață, a transformat-o pe tânăra noastră într-o corcitură, jumătate om, jumătate vampir - sau monstru așa cum se consideră. Lumea îi este întoarsă cu susul în jos, atunci când Bones - vampirelul - își face intrarea și îi da planurile peste cap. Ceea ce nu știe Cat încă de la început, este că între ea și Bones nu sunt chiar atât de multe diferențe pe cât ar vrea ea să creadă. Desigur, principalul aspect care îi unește - cu greu! - este lupta împotriva maleficilor vampiri.

Deci, avem așa, una bucată Cat - tipă sexy care omoară vampirii cu un lăudabil control de sine, emanând prin fiecare por autoritate și hotărâre - și partenerul „mult visat” Bones - vampirelul cu un ego nemărginit, care ne introduce în lumea vampirilor lui Jeaniene Frost. Dacă amestecăm bine bine aceste două personaje ceva singur o să explodeze și o să fim înghițiți de aburii plăcerii care par că vin când te aștepți mai puțin. E adevărat că autoare știe cum să ne îmbârlige cu scene fierbinți, dar descrise cu o oarecare eleganță care nu te face să roșești în caz că citești cartea în public - pe lângă asta, cui nu-i plac părțile astea din cărțile cu vampiri?! Ca să nu mai spun că este o carte greu de lăsat din mâini datorită episoadelor de luptă, descrise și ele ireproșabil, ce te țin cu sufletul la gură.

Așa că, în concluzie, dacă vi s-a luat de adolescente puerile și de clișeul din ce în ce mai întâlnit cu muritoarea fragilă și nemuritorul perfect, ați dat peste o idee bună, scrisă cu inteligență. Sau, dacă vă plac cărțile cu acțiune din plin, iarăși este o idee formidabilă. Și încă ceva, atunci când o veți citi sper să împrumutați din curajul și carisma lui Cat - sunt neprețuite! 

miercuri, 19 iunie 2013

Don't cry because it's over, smile because it happened

Okay. Chiar dacă majoritatea pot spune că au început să se bucure de vacanță, iar eu realizez că mai trebuie să treacă destul timp până să spun asta, nu privesc spre jumătatea goală a paharului. De fapt, m-am decis să mă concentrez mai mult pe aici și acum decât pe atunci și acolo. Cine spune că practica nu are și ea părțile ei bune, se înșeală!

Nu știu dacă motivul optimismului care m-a îmbrățișat de câteva zile este cartea pe care-am început-o recent, temperaturile ridicate sau pur și simplu îmi e prea lene să mă gândesc la lucrurile negative. Una peste alta, îmi place starea asta. Știți voi, când vreți să tratați totul cu calm și parcă aveți timp pentru orice și oamenii sunt buni, lumea e roz și plină de unicorni. Țin să menționez că fiecare unicorn trebuie să-și aducă propriul curcubeu!

Abia aștept să postez recenzia! Până atunci: HOPE. LOVE. DREAM. BELIEVE. STAY.

vineri, 14 iunie 2013

Dragă copilă,

În primul rând Ella, îți salut aripile de liliac. Se pare că o bijuterie chiar poate să schimbe viața unei persoane. Dar oare chiar așa să fie? Ai rămas la sentimentele de atunci? Pentru că sincer, știindu-te, aș băga mâna în foc că acum lucrurile sunt chiar mai complicate decât erau înainte. Ceea ce faci tu acum te va aduce de unde ai plecat și nu spun asta numai pentru că te așteptai, ci pentru că așa e. Poate îți va fi bine un timp, nu contează cât, o lună, un an, dar draga mea, știi foarte bine unde vor vrea aripile tale să te ducă întotdeauna. E doar o amânare, o minciună - probabil una frumoasă, dar ireală. 

Privirile din zilele de joi, sau oricare altele nu joacă un rol așa de important. În caz că le considerai ceva necesar, te-ai înșelat copilă! Sunt doar opriri ale timpului, în care îți luai răgazul necesar de a mai respira de câteva ori privind ceea ce iubești, atâta tot. Lipsa lor nu va stinge flacăra din păcate, dar sunt multe șanse să aibă loc o explozie pe care să nu o mai poți controla Ella. Nu te juca. Realizez că tu ești stăpână peste ceea ce simți, sau cel puțin așa ar trebui să fie oamenii, stăpâni pe ei și tot ce ține de viața lor. Cu dezamăgire te anunț că viața mi-a șoptit: „astea sunt doar aberații”. Nu poți șterge ceea ce simți Ella și mai important de atât niciodată, oricât de mult ți-ai dori, nu poți înlocui ceea ce iubești. Să nu crezi că am schimbat taberele, sunt încă împotriva lui, dar sunt ca întotdeauna, în primul rând de partea ta. 

Fericirea pe care probabil o simți alături de M. nu face decât să te ridice undeva sus, unde eu cred că îți va plăcea. Dar apoi iubire, vei cădea cât se poate de tare, într-o mare adâncă, furioasă, violentă. Ce vei face când normalitatea aceasta va dispărea? Când te vei trezi iar într-o lume în care singura persoană care te ține pe pământ e gata să-ți dea drumul spre nori? 

Sfatul meu, pe care în acest moment cu greu reușesc să ți-l spun, este să accepți neîmplinirea. Atât. Să o accepți și să trăiești cu ea. Să nu mai speri Ella. Să ajungi atât de puternică încât să-l iubești fără să te aștepți la nimic în schimb - cu adevărat. Îl iubești, probabil mereu îl vei iubi și înțeleg că ai ales să fii fericită dar un lucru neadevărat, repetat de mai multe ori nu te face să crezi în el atât de tare încât să schimbe situația. 

Câteva rânduri înaripate,
bătrânul.

Dictando

Partea proastă e că sunt destul de multe șanse să cazi și să rămâi căzut.
Partea bună, e că la un moment dat te poți ridica drept altă persoană, mai puternică.

sâmbătă, 8 iunie 2013

One man's darkness was another man's daylight

Știu, tot zic ceva de o recenzie. Chiar mai devreme am vrut să mă apuc de ea și în timp ce eram în căutarea imaginii perfect cu coperta am descoperit că nu există așa ceva. Fie sunt prea mici, fie sunt neclare, fie au pe ele numele unui site, fie sunt mici, neclare, cu numele site-ului pe ele. Așa că am renunțat la o recenzie în adevăratul sens al cuvântul și m-am decis să vă spun doar că mi-a plăcut foarte mult! 

„Să mori frumos” de Peter James. Romanul polițist despre care tot vorbesc de câteva postări încoace. Cum l-am terminat am început să caut și alte scrieri ale sale și am fost profund dezamăgită să găsesc doar câteva și majoritate cu stocul epuizat. În aceeași măsură, mă oftic pentru că oricât aș vreau eu sau nu, tot trebuie să înapoiez cartea bibliotecii și apoi să realiez că nu e a mea. Urât sentiment - mă alin cu gândul că e în siguranță.

Peter James este genial! Știe cum să îți încețoșeze mintea fără să ți-o încarce cu detalii neimportante. Capitolele sunt relativ scurte și nu te poți plictisi. Chiar dacă povestea decurge pe mai multe planuri, unul din perspectiva poliției iar celălalt din perspectiva victimelor ce-și așteaptă eroii, nu ajungi la un moment dat să spui că îți plac mai mult relatările unei anumite părți. Eu una apreciez mult acest lucru la un scriitor. Să știe să își pună personajele în valoare atât de bine încât să vrei să le afli poveștile oricât de diferite ar fi. Alt lucru care mi-a plăcut mult a fost că în anumite capitole ale cărții, dacă ești atent, poți lega cu anumite indicii și ajunge la un rezultat pe care-l vei descoperi a fi corect după alte câteva pagini. Nu înțelegeți greșit, suspans este destul, poate la sfârșitul unor capitole prea mult, dar reușind să faci pe detectivul și apoi să afli că ai dedus corect anumite lucruri - fie ele cât de mici - te face să simți că aparții. Parcă ai fi acolo lângă detectivul Roy Grace și i-ai putea spune ce ai aflat nou. Desigur, misiunea nu este ușoară. Chiar dacă aflăm de la început numele criminalului, până la final nu se termină cu: „și dacă scapă?”. Numărul paginilor nu este unul uriaș dar nici câteva nu sunt, iar faptul că nu ai timp să te odihnești între capitole pentru că se leagă atât de bine, spune multe.

Cam așa arată „aproape recenzia” pentru un roman polițist pe care îl recomand cu drag, mai ales împătimiților genului. Enjoy!

joi, 6 iunie 2013

Blue for the tears, black for the night

Mâine. Promit că mâine îmi voi etala părerile despre romanul polițist al lui Peter James. E adevărat că aș putea să fac un efort și să dau gata ultimele cinci pagini chiar acum dar nu vreau. Chiar dacă știu că nu fac decât să prelungesc suferința personajelor, eu tot nu-mi doresc să termin cartea asta, apoi s-o înapoiez bibliotecii și să renunț la ea practic. Așa că, mâine - ziua în care nu vor mai exista amânări. 

S-a produs inevitabilul! Weekend-ul meu prelungit s-a terminat și alte patru ore (care trebuiau să fie șase) din viața mea s-au dus pe băncile școlii. Mai devreme mă apucaseră gândurile despre facultate și am reușit cu greu să mi le îndrept spre alt domeniu. Nici nu vreau să mă mai gândesc la asta! 

Una peste alta, azi m-am simțit ca un copil care suferă de diabet, în fața unei cofetării. Nu pot să înțeleg care ne este rostul mai exact și de ce ne tot învârtim și alergăm după cai verzi pe pereți. Partea bună e că am reușit să-mi blochez tot ce aș fi vrut și putut să simt. Hmm.. dar pot spune că e un blocaj provizoriu. Ceva care să țină până se repară ce a fost stricat, apoi putem încerca să stricăm iar...

Gata, M. a cântat prea frumos azi ca să pătez amintirea asta cu tine! 

miercuri, 5 iunie 2013

Be who you like as long as you mean it

Frumoase și ploile, dar bombardamentul de azi este departe de clișeul unei ploi de vară prin care poți dansa visând la un curcubeu. Trebuie să recunosc că pentru câteva momente am avut impresia că ninge într-un fel mai violent dar mă așteptam ca pătura de biluțe înghețate care deja se așezaseră îndrăznețe peste tot, să țină ceva. Din fericire nu s-a întâmplat și ne-am întors la ziua inițială de vară.

Am avut un weekend prelungit și chiar dacă aș putea, nu l-aș schimba cu nimic - chiar și știind că mâine e foarte probabil să fiu linșată, pentru că mulți stau la rând, a fost weekend-ul meu prelungit! Timp numai bun în care puteam să citesc cât aveam poftă. Nu mi-au ieșit planurile chiar așa cum îmi imaginam dar totul e bine când se termină cu bine. 

Încă mă gândesc la concursul ăla și la cum o fi decurs. Probabil ăsta va fi subiectul sensibil mâine și presimt că va trebui să apelez la toate dulcegăriile din lume pentru a șterge rușinea. Ei bine, poate vara asta chiar va fi pe risc - cel puțin până începe vacanța. Nu mă încântă gândul zilelor călduroase și îmi e dor de iarnă și de rujul roșu care oricât aș încerca să-l mai integrez în peisaj acum, nu merge. Tot cu albul zăpezii se asortează mai bine. Ca să nu mai spun de tocuri! Și îmi e dor de ele! Dar vara mi se pare simplă, banală, încărcată cu balerini și cât se poate de colorată - poate mult prea colorată ca să-și mai aibă locul și alte pete păcătoase. Of! Vreau pulover-ul meu negru și pufos cu botinele negre cu talpă ortopedică și rujul roșu - eternal flame! Știindu-mă, cred că florile mov care domină cromatica încăperii mi-au adus toate astea în minte. Hmm.. o ninsoare liniștită pe care o poți vedea numai dacă privești atent la felinarele de pe străzi în timp ce savurezi o ciocolată caldă.

Am făcut o pauză ca să nu pierd ceva din episodul de astăzi din „Pretty little liars” și mi-am uitat toate ideile - nu că ar fi fost multe și puse în ordine, după cum s-a văzut și până acum. Gata cu amânarea! Mâine vin cu o recenzie! Partea proastă e că niciodată cuvintele potrivite nu sunt de găsit atunci când îți place o carte foarte mult! Wish me luck!

luni, 3 iunie 2013

There was a lot of gray in the middle

Deja mi se pare că risc prea mult și sper să rămână doar o părere. Până la urmă, sunt și cazuri mai grave de care nu face nimeni caz; numai că știindu-le gurile mari, nu m-ar mira să fiu deja băgată în gura lupului. Norocul meu că lupul din povestea mea poate fi ușor mâncat de oaie (miel?!). O să mă asigur că îmi va fi foame în ziua respectivă, probabil joi.

Nu prea mă mai gândesc așa de mult la consecințe iar asta este de departe o greșeală, mai ales acum spre final. Adică cine spune că nu poate să-mi trântească un scandal în toată regula numai pentru că până acum nu s-a întâmplat așa. E exact ca în cazul stăpânilor care susțin că potăile lor nu mușcă, bazându-se pe faptul că n-au mai mușcat pe nimeni până acum. Da, foarte încurajator - nu mulțumesc. Știu nenumărate scuze pe care le-aș putea servi, doar că, mă crede-ți sau nu, chiar există urme de respect între mine și ea, nu pot să îi spun o minciună ca oricărei alte persoane. Și dacă eu spun asta, atunci așa e. 

Măcar pot să mă laud că mi-a ieșit puiul crocant la cuptor și deja vreau să-mi pice din cer câteva idei legate de ce aș putea găti mâine. Nu știu să gătesc, nici pe departe! Dar cu timpul mi-am dat seama că îmi place să stau lângă aragaz, să citesc, iar apoi să pap ceva relativ comestibil. În caz de urgență, se bea multă apă după!  Sau se ajunge tot la nelipsitele sandwich-uri și simplitatea lor - trăiască mâncarea pentru leneși! Revenind, puiul ăla a fost chiar bun, și în timp ce scriam rândurile de mai sus, m-am hotărât să pap mâine Fidelicios. Cei care ați mai încercat știți ce greutate mă așteaptă - trebuie să fierb apă și apoi atât. Hihi. 

Am timp! Am timp și nu îl folosesc! După care, sigur sigur va urma o perioadă în care nu voi mai avea nici câteva minute pentru citit și mă voi plânge că am chef dar n-am când. Tipic mie. Recunosc că am încercat să mă înțeleg cu Coco Chanel zilele trecute dar nu a vrut de nicio culoare să fim prietene, așa că stă singurică pe birou așteptând să fie înapoiată stăpânei. Poate nu a fost momentul potrivit, peste mai mult timp îi voi mai acorda o șansă, doar așa, să spun că am încercat. 

În momentul ăsta mi-aș dori să știu ce fac mâine. Mi-e că se supără, apoi mă gândesc că nu-mi pasă așa tare dacă se supără, apoi îmi amintesc că mai există și alte motive dar doamne! Vreau vacanță! Și da, ăsta este un strigăt (disperat!!!) de ajutor! Mai devreme mă plângeam lui M. că ajungând la școală o să dau de „cred-că-ți-se-pare” și iar o să stric ceva ce n-ar trebui. El zice că are încredere și eu mă întreb de ce?! O greșeală nu e bună dacă nu o repeți de sute de ori ca să fii sigur! 

Dar gata cu gândurile astea! Citit scrie pe mine! Citit în liniște și miros de pui abia scos din cuptor. M-aș putea obișnui cu asta. Hmm.. mi s-a făcut dor de o ciocolată caldă, noaptea târziu..

duminică, 2 iunie 2013

Looking good dead

S-a zis și cu alegerea alimentelor cu grijă sau altfel spus, dieta mi-a fost compromisă. Chiar și așa, mă consolează gândul că o să am destul timp să o tot încep pe parcursul vacanței. Deocamdată să ne concentrăm pe geniul lui Peter James și a lui moarte frumoasă. Nu că aș vrea să-l laud, dar coperta are dreptate, chiar este cel mai ingenios scriitor britanic de thriller!

P.S. Concluzia la care a ajuns M. este că, în a doua zi de vară este imposibil să plouă, nu i se pare corect. Ei bine, îi dau dreptate, dar în caz de orice o să-mi amintesc până mâine unde am pus afurisita aia de umbrelă mov...

Dragă bătrâne,

Nu-ți fă griji, încă trăiesc. Am văzut apelurile de la tine dar chiar nu am putut să-ți răspund. Știu că înțelegerea era să îți scriu cât de des pot dar știi și tu cum e când amâni și tot amâni până intri în categoria „târziu”. Ieri pot spune că inima mi-a fost decorată cu aripi de liliac, încrustate cu diamante negre. Nu exagerez și este mult prea devreme ca să am mintea zăpăcită. Nu-mi vine să cred că am ales. E adevărat că vorbisem de mult cu el despre așteptarea care are și ea limita ei, dar cred că eram totuși prinsă în alte idei și încă speram la ceva care să-i refacă imaginea și mie zâmbetul. Știu că sună a clișeu și a dramă de liceană dar nu e chiar așa. Îmi e dor să râd cu poftă de chestii hilare, să am zile în care să zâmbesc fără motiv, să am întâlniri la care să mă întreb dacă am roșit ca o toantă sau doar mi s-a părut. Uite iar cuvintele astea.. amare sunt!

Dar m-am întors la iubirea „joc de cuvinte”. Încă nu m-am împăcat cu ideea scrisorilor, să știi. Era mult mai simplu la ședințele noastre. Zilele astea a tot plouat și mi s-a făcut dor de ceaiul pe care-l pregăteai tu în timp ce eu citeam din agenda ta cu poezii, de pe dulăpiorul negru. Ca să continui ideea, nu știu sigur dacă „e soare în sufletul meu” dar parcă parcă văd un curcubeu timid. Nu vreau să se termine anul ăsta, știi? Mă uit în urmă și îmi amintesc de prima zi a clasei a 11-a, parcă a fost ieri. Botinele negre! Primele! Mai ții minte ce ciudat te uitai la ele când am venit la tine ziua următoare? Spuneai că vor cântări mult în schimbările ce vor urma. Ai avut dreptate. Noile tocuri nu au reușit să le înlocuiască pe celelalte, încă. Nu întru în panică, și cu primele am fost într-o relație complicată destul de mult timp. Parcă aș rămâne tot la balerini pentru un timp dar simt că pierd o parte din mine, parcă mă dau bătută. Mi se pare ciudat, străin - nu ar fi prima dată. 

În altă ordine de idei, mă simt vinovată. Parcă în ultimul timp am trecut prea ușor peste unele greșeli. Nu e vorba că nu-mi surâde ideea să scap nepedepsită dar dacă îmi cade cerul în cap când mă aștept mai puțin? Nu ți se pare, încă nu am ajuns la partea optimistă. Sunt la capitolul „Vindecare” și o să mai țină ceva până întorc ultima pagină. De data asta chiar nu vreau să aud ideile tale despre cum o să mă întorc de unde am plecat și totul o să fie o altă încercare nereușită. Există diferențe! Multe! Acum știu că am încercat, că mingea e în terenul lui și că datorită ignoranței de până acum, va trebui să lupte de două ori mai mult pentru orice. Și gata cu privirile din zilele de joi - sau oricare altele. Crede-mă par mult mai hotărâtă în scris decât sunt în realitate. 

Haha, probabil aș ceda la prima aparență. Nu te-aș contrazice dacă mi-ai spune asta, dar ți-aș demonstra că de data asta e prea târziu. Mai știi că eram în căutarea răspunsului perfect? Chiar dacă „cred că ți se pare” avea cele mai multe voturi, aleg „e prea târziu”. Atât pentru că e adevărat cât și pentru că e scurt și n-aș putea să o spun mai bine de atât. Revenind, de data asta o să mă gândesc la amândoi, actualii doi. Am fost egoistă și sunt sigură că nu va fi ultima dată dar măcar aripile alea de liliac îmi vor aminti cât de greu e să zbori în două părți diferite. 

Lângă crinii mei roz,
Ella.

sâmbătă, 1 iunie 2013

You still hold the hey

Hmm.. păi da, horoscopul m-a avertizat încă de dimineață că urmează o perioadă nu tocmai drăguță. Nu mi-a colorat viitorul în negru dar m-a lăsat să aflu că oricât de bine mi-ar fi mers până acum, ziua de azi nu o să intre în „top 3 zile fericite”. Nu știu ce să spun despre asta. A fost așa, acum un zâmbet, acum o încruntătură - și am tot ținut-o așa. Fiindcă ziua nu s-a terminat și eu nu am de gând să spun „poate ziua mea să meargă mai prost de atât?!” încă nu am decis cine a câștigat - zâmbetul sau încruntătura?!

Cred că am rămas tot în pom, și pomul tot în aer. Da, știu că ar trebui să simt cu totul altceva dar poate ăsta e momentul în care se va termina un capitol, spre binele clasei a 12-a care urmează să vină. Așa cum spunea Blair, anul ăsta am ales cu inima, anul viitor îmi voi folosi creierul - s-a simțit cam neglijat bietul. Nici nu pot să-l condamn, adică cine să mă mai înțeleagă și pe mine? Singurul răspuns care-mi vine în minte acum este M. - parfumul florilor de liliac. Norocul meu că acolo unde este el apare dintr-o dată liniștea, răbdarea, calmul și sinonimele lor. M-aș putea numi norocoasă dar nu voi fi chiar așa optimistă știind cât de repede se schimbă vremea pe planeta învârtită de mine.

Să spunem că am găsit tipul potrivit ai cărui demoni se joacă perfect cu ai mei. Sau, să spunem că începutul verii pur și simplu m-a amețit și constrâns. Oricum ar fi, toate rezultatele arată că a început vara, anotimpul în care micșorez doza, așa cum spunea profa de psihologie acum un an. Îmi place să cred că am de ales, dar nu văd așa de clar între ce și ce așa că apelez la acceptarea realității și îmbrățișarea ideii că poate m-am înșelat eu. Da, ai citit bine. Mi s-o fi părut. Ca să nu mai spun că scorpia mi-a întrecut așteptările - în sensul bun.

Anul trecut, o postare pe aceeași temă am scris-o pe 15 iunie. Se pare că de data asta rețeta care-mi recomandă micșorarea dozei a ajuns la mine mai devreme. Nu-i bai, am timp și acum am și susținere. Ca să fiu sinceră, și vara asta aș merge tot pe risc, dar va fi un risc asumat în doi. Nimic mai plăcut - alături de o limonadă și probabil puțin gin, întotdeauna gin.