miercuri, 31 iulie 2013

Dragă copilă,

Încep prin a-ți spune că ai avut dreptate, cartea este într-adevăr foarte bună. Am terminat-o într-un timp șocant de scurt și asta pentru că mi-am anulat câteva întâlniri. Chiar mă bate gândul să încep căutarea celorlalte volume în librăriile de aici, sunt sigur că n-ar fi o pierdere de timp sau bani. Oricum, tu urează-mi succes - știi cum mă descurc eu când intru în magazine de orice fel sau când sunt înconjurat de mulțime. 

M-ai surprins în ultimul timp ce-i drept. Recunosc că M. m-a sunat foarte îngrijorat acum zece zile ca să mă avertizeze în legătură cu ce credea el că o să urmeze. Adevărul e că nu am putut să-l mint și să-i umplu capul cu speranțe deșarte, așa că am contribuit într-o oarecare măsură la panica lui cu îndoielile mele. Dar cum spuneam la început, m-ai surprins plăcut. Nu am detectat pic de neliniște în vocea ta în zilele ce au urmat marelui eveniment. Poate chiar ai reușit să te schimbi Ella, totuși nu-mi pun mari speranțe pentru că știi și tu.. mai rece ca apa rece, este apa caldă - îți urez succes anul viitor în caz că te vei împiedica de această experiență. Nu pot să te mint nici pe tine și să-ți spun că sunt absolut sigur de stabilitatea stării tale de acum, așa cum probabil au numit-o mulți care te cunosc, poate fi doar liniștea dinainte furtunii. Doamne ferește să am dreptate! De ce? Pentru că ne-am întoarce exact de unde am plecat; poate chiar câteva trepte mai jos.

Poate că ceea ce te face să vezi totul în ceață Ella, este chiar lipsa alegerii unei părți, unei echipe. Te pierzi ușor atunci când nu știi ce aștepți de la tine, ce vrei să faci și alături de cine vrei să călătorești. Nu spun că ar trebui să dai cu banul, doar îți sugerez să rezervi un timp de gândire asupra acestei alegeri. Am mai vorbit despre asta, iar de fiecare dată mi-am aruncat alt răspuns. Găsește-l pe cel care se repetă Ella. Acela este cel corect. Ține minte, trebuie să se repete accidental iar dacă simți miros de incertitudine, cred că ți se pare.

Azi de dimineață am avut o ședință importantă. Șanse oameni au participat - cu tot cu mine. Cinci erau în costume, cu cravată și cu tot ce le trebuia. Numai eu făceam parte din altă lume, cu alte culori și alte principii. Așa că am renunțat și m-am retras ușor când nimeni nu era atent. Am ales să caut altceva Ella. Niciodată nu e prea târziu. Iar dacă îți aduci bine aminte, eram ferm convins că mi-am găsit menirea și că nu există altceva pe lume ce aș putea face. Cred că deja știi unde vreau să ajung. Ideea e că mereu sunt mai mult de două variante. Fie ele și corcituri ale celor două variante inițiale, de undeva tot trebuie să mai răsară o posibilitate. Știu că te îndoiești de asta pentru că în momentul de față nu vezi nimic promițător, dar unele lucruri trebuie să le construiești singură dragă copilă. Să îți pui sufletul în ele și să le transformi în visul tău. Nu uita că acum nu foarte mult timp, erai pierdută pe o autostradă și tot ce exista pentru tine era linia de finish. Apoi, ai văzut că linia de finish nu este stilul tău și toate compromisurile făcute pentru ea, erau pe cale să te transforme în cineva care ai promis că nu vei fi. Dacă asta se întâmplă și acum Ella? Cu fericire sau nu, cu aripile de liliac sau fără, nu poți trece peste o banală urare crezând că vor începe să explodeze artificii și să danseze îngeri atunci când vei apăsa send. Așa să fie?

Pe un nou drum,
bătrânul

marți, 23 iulie 2013

Copilul german de Camilla Läckberg

Cunoscuta librărie online, Libris, mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.

Îmi era dor de o întâlnire cu stilul inegalabil al Camillei Läckberg, prezent în fiecare carte a sa. Nu contează câte romane polițiste o să tot citesc, nu cred că voi mai găsi un autor sau o autoare care să-și verse cu atâta măiestrie talentul în fiecare rând scris. Ca o certitudine de început, Camilla Läckberg îmi este cea mai dragă autoare.

Pe lângă motivele evidente precum suspansul mai mult decât prezent și personajele de care eu una nu m-aș mai despărți, de data aceasta crima a fost învelită bine în motive legate de holocaust. Nici că puteam găsi o carte care să-mi fie mai potrivită.

Oamenii au capacitatea de a învăța din greșeli; cum ar fi începerea unui roman al Camillei Läckberg înainte de culcare - sau și mai rău, încăpățânarea de a spera că această carte se poate citi cu răbdare, în timp. Nimic mai neadevărat. Îți mănâncă nopțile cu o poftă nebună, iar după ce prinzi răsăritul din ce în ce mai des, te gândești cui ar trebui să-i ceri despăgubire pentru orele tale prețioase de somn. Oricum, sunt gata să ignor această greșeală și să mă afund în următorul volum al seriei Fjällbacka - dar nici până în momentul de față nu m-am putut hotărî dacă Copilul german a înlocuit Prințesa ghețurilor sau sunt amândouă volumele la fel de extraordinar de bune (exprimare de baltă)!

Încă un roman scris inteligent ce subliniază de nenumărate ori pe parcursul desfășurării acțiunii, greutatea riscului și puterea acestuia de a tulbura liniștea oricui și-l asumă, mai devreme sau mai târziu. Limitele umane sunt exploatate pe cât posibil, așa cum sugerează și întrebarea ce ne întâmpină încă de pe copertă: Până unde poți merge ca să ascunzi adevărul? - și răspunsul vine după un rând lung de teorii ambigue dintre care, la un moment dat răsare soluția cea mai neașteptată.

Totul începe atunci când Erica găsește printre lucrurile mamei sale o medalie nazistă și o cămășuță murdărită de câteva pete roșiatice - presupuse urme de rugină ce de dovedesc a fi de sânge. Lângă aceste două obiecte ce stau la baza suspiciunilor din ce în ce mai numeroase ale Ericăi, aceasta găsește și câteva vechi jurnale. Rolul acestora ar trebui să fie tocmai oferirea răspunsurilor, dar pentru că Elsy umplea pagini întregi cu detalii banale despre viața de zi cu zi, informațiile sau indiciile ajutătoare ies cu greu la suprafață. Pentru a afla mai multe despre tinerețea mamei și în special despre motivul pentru care aceasta păstrase atât cămășuța cât și medalia, Erica îi face o vizită lui Erik Frankel - bătrânelul pasionat de istorie și într-o oarecare măsură, obsedat de holocaust și nazism. Medalia ajunge la Erik în iunie, așteptând să fie analizată și stoarsă de informații.

Din păcate, acest lucru nu se mai întâmplă deoarece după câteva luni de liniște completă în casa Frankel - unde Erik locuia cu fratele său Axel - este descoperit „un paradis pentru gângănii și larve” ce nu mai poate fi numit om - un cadavru înconjurat de muște moarte. Poliția anunță bazându-se pe generațiile de larve găsite, că Erick - evident - a fost omorât prin luna iunie. De aici multe par legate cu ață albă, iar cercetările devin din ce în ce mai complicate din simplul motiv că pasiunea obsesivă pentru nazism îi adusele mulți dușmani cu timpul iar fiecare pare să aibă o contribuție la uciderea sa.

Legăturile ciudate și surprinzătoare în același timp, talentul, subiectul și puterea de a ține flacăra interesului aprinsă, sunt numai câteva dintre motivele pentru care recomand această carte oricui, în special celor pasionați de romane polițiste sau  celor care vor să guste dintr-un thriller psihologic de excepție. ENJOY!

marți, 16 iulie 2013

Reptilariu

Sincer acum, nu crezi că seamănă - intenționam să fac o asemănare răutăcioasă dar nu, cică ne maturizăm cu timpul - cu ea??

Lăsând-o pe minunata Ginuța (pe care o urâm) pentru că, statisticile arată că nu avem motive să ocupam timp sau spațiu cu ea, să ne gândim la mincinoși. Deja faptul că toată lumea minte nu mai vine ca un șoc ci ca o ușurare. Dacă nu vă uitați la House și nu ați văzut încă postere ale serialului pe care scrie „everybody lies” atunci bine că ați intrat acum pe acest încântător blog.

Nu știu cum să continui. Inițial ideea era să judec niște reptile (nu, zău.) și să evidențiez faptul că nu știu să-și ascundă nevoile (observați câtă finețe?) sub preș așa cum trebuie. Apoi am realizat că poate reptilele au sângele atât de rece încât nu le mai pasă ce acoperă și ce nu. Deci aș scrie ceva ce le-ar da oportunitatea să clocească niște replici acide. N-am vrea asta (dar nu ne-ar păsa foarte tare în orice caz..).

Trecând peste alte detalii, sfatul meu este ăsta: atunci când din orice motiv ați avea pe lume, vă faceți o pagină pe un anume cont de socializare, în care vreți să vă numiți „sandwich cu brănză” ca să puteți comenta chestii din umbră asigurându-vă că nimeni nu știe cine sunteți ca să v-o plătească, fiți atenți la detalii. În primul rând prietenii. Dacă un cunoscut al vostru are un nume nu chiar așa de întâlnit gen „bapalapashamalamadingdong” asingurați-vă că nu se află chiar printre primii cincizeci de prieteni. Bate la ochi - rău. Apoi, a doua chestie. În cazul în care dețineți un blog, face-ți un efort să nu scrieți la fel. Dacă pe blog puneți puncte de suspensie și apoi nu lăsați spațiu între ele și următorul cuvânt, ei bine, pe contul fals trebuie făcut invers. Nu de alta, dar există persoane atente la detalii care-și pot da seama. Scuze precum „nu-mi pasă dacă își dă cineva seama” nu există. Pe scurt, dacă nu-ți păsa, îți foloseai propriul cont, cu propria față și nu băgai la înaintare o idee atât de evidentă încât nu au existat mai multe variante când a fost vorba de suspecți. Sincer.

Hmm.. da, acum mă simt mult mai bine că am împărțit acest sfat cu reptilariul societății.

vineri, 12 iulie 2013

Dragă bătrâne,

Abia așteptam să-mi fac timp să-ți scriu, ca să am ocazia să te corectez în legătură cu mare parte din ultima ta scrisoare. Nu neg faptul că nici gândurile mele nu erau foarte diferite de alte tale, dar timpul - așa cum îi e obiceiul - m-a surprins plăcut. Nu cred că e vina aripilor de liliac, care am impresia că sunt cumva înrudite cu karma, dar nimic nu dă semne că s-ar apropia vreo catastrofă.

Una peste alta, cum am citit mai devreme, mi-am dat seama că nu îl mai iubesc atunci când nu am mai putut scrie despre el. Știi? E chinuitor într-un fel pentru că îl consideram singura mea sursă de inspirație - cel puțin până de curând. Am frunzărit câteva jurnale vechi și am aflat câte amintiri îmi apăreau greșit în memorie. Cu timpul, avem tendința să facem orice moment fie el bun sau rău, cât mai luminos, să ne amintim chiar și de oamenii care ne-au deranjat ca de niște persoane care nu erau totuși așa de rele. Dar, sunt sigură că tu știi asta deja - iar la cum te știu, dacă aș sta să caut esența multor discuții de-ale noastre, pun pariu că mi-aș regăsi propriile cuvinte. Totuși, să ne prefacem că am făcut o mare descoperire.

Mai știi despre ce ne contraziceam anul trecut pe vremea asta? Trecut și prezent. Tu ziceai că prezentul e mai sănătos iar eu insistam că trecutul e mai plăcut. Ce am făcut până la urmă? Am adus trecutul în prezent și am reușit să citesc câteva rânduri din viitor. Nu a fost mare brânză dar ți-am văzut chipul încruntat când mi-ai auzit alegerea. Haha, nici vorba să mă fi pus pe gânduri reacția ta - doar nu aveam alte așteptări. Ideea e că, anul ăsta nu va face excepție. Gândește-te, acum doi ani, prezentul a avut covorul roșu numai pentru el. I-a ajuns. Chiar dacă nu te pot vedea în momentul ăsta, sunt sigură că ai aceeași încruntătură care le dă sprâncenelor tale o formă ciudată - și amuzantă în același timp.

Zilele următoare te voi suna să-ți povestesc despre o nouă carte, foarte bună! Probabil, dacă voi fi în toane bune, ți-o voi trimite cu urătoarea scrisoare - în caz că până atunci nu mă aburește M. ca să o ia la București. Că tot a venit vorba, asigură-te că următoarele tale rânduri conțin câteva sfaturi despre asta.. știi tu, locuri în care poți să ascunzi cărți care vrei să fie citite numai de tine. Abia aștept propunerile tale! Unde am rămas? A, cartea. Deci, îmbină două subiecte foarte interesante și dragi mie - presupun că pe unul din ele deja l-ai ghicit, al doilea îl vei descoperi numai citind-o dragule -, iar în timp ce o citeam, mi-am dat seama că dacă aș citi o carte despre Hitler nu cred că aș simți cine știe ce gâdileală. Desigur, dacă ar cuprinde mai multe informații despre holocaust decât despre viața lui nenea H. atunci m-aș mai gândi.

Cum e unde ești tu? Nu mori de cald în timp ce îți tratezi alți pacienți cu care probabil vei ține legătura prin scrisori - cum facem noi acum - când te vei întoarce aici? Vizualizând treaba asta, mi se pare că totul seamănă cu o imensă clepsidră jucăușă. N-am mai avut de mult una. Eram absolut fascinată de ele când eram micuță. Nu mai știu ce mi se părea ciudat, sau ce teorie inventasem pe baza lor, dar ceva aveau ele spectaculos - mai ales atunci când nisipul era colorat. Pură magie.

tyskungen,
Ella

luni, 8 iulie 2013

Every move he made, she countered

M-am obișnuit cu ploaia dar aș minți să spun că partida de șah sub razele mistuitoare ale bilei de foc, nu mi-a prins bine. Chiar și fără covrigii de la Georgi, care au ajuns fără voia lor la un câine și câțiva porumbei, tot aș fi fost mândră de victoriile mele - cu toate că tura nu a fost de partea mea. Una peste alta, nu mai există loc de revanșă, oricât ar fi vacanța de lungă. 

V. susține că este mult prea încântat de rezultatul de la bac și nu s-a putut concentra la joc - noroc că am fost eu acolo să-i amintesc de rezultatele partidelor trecute care îl aruncă direct la capitolul „pierzător” fără să se mai poată agăța de vreo scuză clocită în ultimele secunde. Știu că în primă instanță plănuisem să-i fac ziua frumoasă și să mă leg la ochi atunci când nu vede oportunitatea unei mutări bune, dar pe parcurs m-am convins că marele tam-tam cu bacul, i-a ajuns. Până la urmă, de câte ori poate să spună că a refuzat o bere pentru Ion sau Lică Sămădăul? Fie vorba între noi, cred că i-ar fi plăcut să povestească scenele dintre Ion și Ana - cel puțin până când Ionică pune mâna pe pământurile.. ăleia. 

Să fim serioși.. ce e Otilia învăluită în enigmă, dar ce ne e și cu bacul ăsta?!

duminică, 7 iulie 2013

Never forget that once upon a time


Femeia Rac: Dacă vrei să navighezi în apele ei emoţionale îţi trebuie neapărat o busolă. Şi dacă nu e busola potrivită, degeaba încerci să-ţi dai seama unde te afli în relaţia cu ea, eşti complet pierdut. Când ai îndoieli, ţine minte această regulă: femeia Rac este foarte dependentă de sprijinul celor pe care îi iubeşte, deşi e prea timidă pentru a spune ce se petrece în sufletul ei. Femeia Rac ţine la loc de cinste trecutul. Ar prefera să trăiască acolo, dacă ar fi posibil şi când crede în reîncarnare e convinsă că a avut mai multe existenţe în epocile care îi trezesc nostalgia. Pentru ea viaţa nu e niciodată doar aici şi acum. Nu va fi o cucerire rapidă.Dacă o pierzi, va fi întotdeauna o amintire obsedantă, care te bântuie.

vineri, 5 iulie 2013

Tell freedom I said hello

Gata. Acum parcă realizez că sunt într-adevăr în vacanță și nu trebuie să-mi mai fac probleme în ce privește timpul. Cel puțin în următoarele luni. Am început să mă relaxez azi când, venind de la bibliotecă și gândindu-mă când mă voi apuca să citesc cartea nou împrumutată, răspunsul a fost „oricând”. Trebuie să spun că e atât de bine să știi că poți să faci x și y lucru oricând! 

Mai mult decât atât, mă simt zen din toate punctele de vedere. Parcă azi chiar mă așteptam să dau peste un unicorn pe un norișor roz. Nu știu de ce, dar am o stare bună care sper să mă țină. Îmi amintesc că aceleași gânduri m-au vizitat și vacanța trecută când mă simțeam pur și simplu liberă și liberă, ca să nu mai menționez liberă! Poate motivul este chiar absența motivului. Oricât de dor mi-ar fi - pentru că îmi este - de unele lucruri legate de liceu, parcă nu aș lăsa luxul de a avea timp pentru nimic în lume - nici măcar pentru o zi de joi. 

Ieri seară am vrut să-mi fac o listă cu unele cărți pe care aș vrea să le citesc vara asta dar nu are rost. Prefer să aleg pe moment ce urmează să-mi mănânce nopțile. Cum a fost azi la bibliotecă după sute de idei am revenit la alegerea inițială pe care acum - după nu foarte multe pagini citite ce-i drept - nu o regret. În caz de orice neînțelegeri, DVD-ul mă așteaptă cu brațele deschise. Totuși, s-a terminat cu amânările și paginile sărite din plictiseală sau refuzul de a acorda a doua șansă unei cărți bune ce - poate - are și pasaje mai puțin bune. 

Pentru că nu știam dacă vara asta voi merge pe risc (chiar dacă așa părea la început) sau nu, se pare că „răbdare” o să fie cuvântul de bază și sper să rămân zen (nu contează că mă repet). Cum spunea diriga, o să fim destul de stresați pentru bac în anul care vine, să luăm o pauză și să ne gândim la aici și acum. Pe lângă asta, din capitolul „am mers eu în șlapi la munte? am mers.” iese și „mi-am băgat eu picioarele în ultima notă la mate? mi-am băgat”. Și cum totul s-a terminat cu bine, tind să cred că mă căuta norocul și știa unde stau - nu o să mă mut prea curând.

P.S. Dragă A., nimic important nu e obține în prima săptămână așa că dă-i înainte cu tupeu. 

miercuri, 3 iulie 2013

Din București în Timișoara

În sfârșit gust și eu din delicatesa numită „vacanță”. Am în față parcă tot timpul din lume și nu știu ce să fac cu el. M-aș apuca de toate și de nimic. Presimt că vara asta nu va face excepție și îmi voi relua rolul de pierde-vară cel puțin până pe ultima sută de metri - așa cum cere tradiția. 

Nu pot să cred că s-a dus și clasa a 11-a! Lăsând orice apropo legat de S. și singurul an în care mai are timp să facă ceva, totuși, s-a terminat clasa a 11-a!!! Sincer, eu aștept să vină o zi de luni în care să merg la școală, încă nu m-a cuprins lenea supremă dar eu am răbdare și știu că mă pot baza pe ea - doar nu m-a lăsat niciodată la greu. 

Gata cu serile pierdute în liceu - în special serile de iarnă. Gata cu scările întunecate pe care nu voi mai avea ocazia să cad pentru că nu văd pe unde merg. Gata cu somnul până târziu în timpul săptămânii. Gata cu o grămadă de obiceiuri care îmi vor lipsi. Gata cu orele care abia începuseră să-mi placă și gata cu zilele de joi în care avem timpul necesar să-mi construiesc câte un puzzle diferit de fiecare dată. Gata cu statul în stație seara așteptând un autobuz cât de cât liber - în cazurile când trebuia să mă opresc prin centru. Gata cu cele două ore de matematică din zilele de luni. Și probabil gata și cu sala de clasă în care s-au întâmplat atâtea - deși, sincer sper să ne lase tot unde suntem.

Trebuie să citesc vara asta, mult. Și să mă uit la seriale, cât de poate de des. Mai am puțin din Pretty little liars și am intrat în faza în care nu vreau să se ajungă la final. O să-mi fie dor de domnul Fitz - în special - dar și de outfit-urile Ariei; sunt pur și simplu geniale. Încă nu m-am hotărât dacă voi reciti lecturile pentru bac, de fapt dacă mă voi chinui recitindu-le sau voi alege calea mai ușoară, adică învățatul comentariilor fără reactualizarea acțiunii din fiecare lectură în parte. Până la urmă e vacanță și trebuie să-mi amintesc asta din ce în ce mai des pentru că mă simt încă încordată. Parcă aștept ceva și nu pot să stau și să dorm fără să analizez cât timp voi pierde prin asta.

E 17.00 și nu pot alege la care dintre ei doi să mă gândesc. Probabil îl voi alege pe cel mai apropiat și mă voi concentra pe orice nu are legătură cu inefabilul și prezența lui volatilă. Până la urmă, timpul le rezolvă pe toate nu-i ala? Dacă și Cioacă a intrat la răcoare după atât de mult timp, cine-mi poate prezice mie viitorul 100%? Nimeni, așa că iau o mică pauză de la globul de cristal - hmm.. cristal. Oricum, în ultimul timp cu glob sau fără, tot deciziile neașteptate le-am luat fără să mă gândesc la un motiv concret. Deja vorbesc aiurea și cred că știu a cui e vina. Partea bună e că o să treacă. Partea proastă e că mi-aș fi dorit să mai dureze.

marți, 2 iulie 2013

Ofer real

O greșeală nu e bună dacă nu e repetată la infinit. Am testat această inteligentă și incomensurabilă teorie și cu regret anunț că nu pot contrazice aceste cuvinte otrăvite. Pe lângă asta, fiecare pasăre pe limba ei piere și nu e vina mea că unele greșeli sunt imposibil de evitat. Evident, e vina lui - nu încape urmă de îndoială.

Tehnologia m-a dezamăgit complet. Cei care inventează aplicațiile care blochează numere ar trebui să lucreze la unele mai bune pentru că fie ele și câte trei activate, tot mai scapă câte un mesaj neașteptat. Mai mult decât atât, de ce să sune ocupat? Nu putea să intre direct robotul ca persoana în cauză să-și imagineze că telefonul este pur și simplu închis și că proprietara este o inocentă și jumătate nu o javră cu spini? Cer prea mult?!

Nu contează. Inspir. Expir. Vina lui. Eu doar am încercat să evit o altă complicație, corect? Mi-ar fi trebuit mie așa ceva acum? Ca să nu mai spun că a avut șansa lui la momentul potrivit, nu sunt eu vinovată că era ocupat cu tequilla sunrise și nu a putut să mă conducă - și sincer, mi-ar fi prins bine, mai ales atunci! Dar să trecem și peste partea asta și să ne amintim că nu ne-am întâlnit chiar de ieri, azi. A avut timp - putea să-și stabilească o strategie bună și a lui, fără să-mi servească texte expirate. Încă o dată, cer prea mult?

Argh! Și poate e prea bine așezat acum unde e ca să-l mai ridic și să-i schimb locul. Dar nu-i înțeleg motivele. Ce rost își au scuzele și tot restul rugăminților dacă e decât un joc întins pe câteva seri bune? N-are logică. Prea mult zgomot pentru nimic - sau poate e vina mea.