sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Umbra vîntului de Carlos Ruiz Zafón

Cunoscuta librărie online, Libris, mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.

Nu m-a surprins cu nimic momentul în care am realizată că țin în mâini o altă comoară gotică semnată de același dumnezeu al cuvintelor care și-a dezvăluit puterea de a subjuga încă din primele pagini ale romanului „Marina” - carte ce l-a așezat în mod remarcabil în fruntea listei mele cu autori preferați. 

Acțiunea se desfășoară în Barcelona anilor 1945-1955, unde un băiețel numit Daniel găsește una dintre cărțile lui Julián Carax despre ale căror opere aflăm că au fost și continuă să fie cumpărate sau furate de către un individ misterios, iar imediat după aceea arse. Daniel este fermecat de cuvintele autorului, hotărând să afle motivul pentru care cineva și-ar dori să distrugă munca acestui Julián Carax și în același timp să protejeze volumul care se află în posesia lui. 

Chiar și tradusă, Umbra vîntului, nu-și pierde nici măcar 0,001% din farmec. Descrierile sunt fabuloase iar cartea în totalitatea ei este atât de frumos scrisă încât ai vrea să rămâi captiv în lumea pe care ți-o construiește pentru cât mai mult timp. Carlos Ruiz Zafón nu-și folosește modestia atunci când scrie iar acest fapt devine evident la scurt timp după începerea unui roman ce-i aparține. Cuvintele îți intră ușor în suflet iar dacă te numeri printre cititorii înrăiți, iubitorii de cărți pentru care nu există leac, atunci îți garantez că vei citi această carte cu mult interes și în același timp regret pentru că fiecare pagină te aduce mai aproape de final. Plimbările prin „cimitirul cărților uitate” - inițial doar un nume abstract, de un mare angajament - te vor vrăji, răpindu-ți libertatea și convingându-te să-ți petreci cât mai mult timp în acest sanctuar care trage un semnal de alarmă privind viitorul literaturii și al cititorilor. De aceea, orice vizitator al acestui cimitir unde sunt salvate cărțile și ferite de pieire, trebuie să respecte ritualul: să aleagă o carte pe care s-o adopte și în acest fel ea nu va cunoaște moartea și va rămâne vie pentru totdeauna.

Umbra vîntului  ne servește cu mister, dragoste, suspans, comic, tragic și multe alte „cărămizi” care construiesc o operă de artă din care ies aburii unui talent incomensurabil. Este fascinant cum trecutul, prezentul și viitorul se transformă într-un creion al cărui singur scop este să divulge secrete, să evidențieze umbre și să accentueze incertitudinea și frica sădite printre rânduri de către un viitor ambiguu, greu de prevăzut, în care sufletul cărților este miza. 

Faptul că romanul a fost tradus în 40 de limbi și a fost publicat în 50 de țări, poate constitui incipitul unei liste pline cu motive pentru care rândurile lui Zafón merită parcurse. Totuși, dacă se mai găsesc încă motive de îndoială privind geniul autorului, să vedem ce susțin alții:

„Dacă ați crezut cumva că marele roman gotic a murit odată cu secolul al XIX-lea, Umbra vântului o să vă facă să vă răzgândiți. Un roman de primă mână, plin de capcane, de intrigi care se desfac unele din altele.” - Stephen King

„O aventură fantastică, un roman scris parcă de Jorge Luis Borges în stilul Numelui trandafirului. Zafón are grijă să dozeze iubirea, magicul, crimele și nebunia astfel încât să-l captiveze până și pe cititorul cel mai sceptic. Diabolic de bun!- Elle

Iar cuvintele mele preferate...

Umbra vântului este, în fond, o scrisoare de dragoste adresată literaturii și cititorilor la fel de pasionați de povești precum tânărul erou al cărții.” - Entertainment Weekly

joi, 14 noiembrie 2013

Sunt o criminală. Am omorât persoana care obișnuiam să fiu.

Spre mare a fost frumos. Concertul a meritat. Vila a avut un nume inspirat iar planele s-au jucat. Puteam să dormim pe plajă. Am privit răsăritul din cameră. Cu geamurile închise nu se auzeau valurile. A fost decizia ta și alegerea lor. Nu ai avut timp de chitară. Mâncarea nu a fost bună. Ciocolata s-a topit. Sucul se încălzise prea tare când am ajuns pe autostradă. Nu am avut timp. CD-ul cu muzică este încă în mapa albastră. Nu există decât trei poze: eu, tu și scena. Am uitat cântecelul. Ritmul oricum nu se mai potrivea. Ca desenele care nu au același farmec în original. Nu-mi pot adapta amintirile după schimbările din prezent, ar fi prea ușor. Scrisul a rămas ca atunci când așezasem caietul pe nisip. Dacă aș merge acum, aș scrie cu totul și cu totul altceva. Niciodată nu mi-a plăcut o Toyota mai mult decât atunci când am reușit să adorm într-un final. Niciodată nu m-ai enervat mai tare ca atunci când m-ai trezit. Am pierdut la table de două ori și am câștigat de patru. Tot ascultam melodia aia veselă și ciudată. Contrar a tot ceea ce știam, prețurile erau crescute. Limonada e mai bună aici. Universul era la locul lui. Cică existau șanse de mai rău atunci. Aveam timp, lumină și căldură. Era mai greu să schimbi culorile  - erau prea multe.

Acum mă uit la ea și văd aceeași poveste doar că pare prea târziu. Începutul a fost drăguț, apoi a aterizat monotonia și sila de prea mult bine venit de unde nu trebuie. Nu contează cât țopăie ea din an în Paște, nu e cel care trebuie. Timpul nu-l va transforma în cine vrea ea să fie pentru că lucrurile nu funcționează așa. Drama își face simțită lipsa iar asta se citește pe fața ei în fiecare zi. Acum este altceva – o goliciune tragică și amară. Totuși, se vor întâlni peste câteva luni. Probabil vor lucra împreună și totul se va repeta la infinit pentru că asta e regula de bază a iubirii, nu scapi. Adevărul e că de multe ori nici nu pare că ar vrea să scape. Sunt curioasă cum mai arată schițele ei și dacă își mai amintește de începuturi.

Între timp eu am intrat în echipa celor care susțin că în viața fiecăruia va exista o vară care să schimbe totul. Lucru regretabil pentru că până la apocalipsa de astă vară, totul se învârtea în jurul iernii. Oricum, nu m-am putut hotărî încă cine pe cine aleargă. Cert e că nimic nu se mai învârte în jurul nimănui și e prea multă liniște pentru perioada asta a anului. Mă gândeam, dacă în ziua spurcării a fost ziua ei atunci înțeleg de ce nu a mers. Iar odată cu gândul ăsta a venit curiozitatea. Curajoasă fată să te ducă acolo. Sigur a insistat. Sigur a aranjat în așa fel încât totul să fie gratis pentru că altfel nu existau șanse să mergi. Partea bună e că poți să numeri banii economisiți lângă covrigii cu sare și bonusul nemeritat de zăpăceală din pahar.

Dacă te-aș descrie amănunțit m-aș bucura că acum lucrurile sunt clare dar mi s-ar rupe sufletul pentru mine. Sau doar mi s-ar rupe. Nu mă pot decide la ora asta. Așa cum nu știu ce era mai avantajos, să stau și să aștept sau să n-am pe cine aștepta? Nici măcar tipul care îmi răvășea mințile anul trecut nu mai face scamatorii fabuloase. Poate doar jandarmii care vin câteodată sau pompierii de luni (care probabil nu erau pompieri dar erau ceva asemănător). Partea proastă e că pasiunile astea nu țin mult, sunt ca țigările; scurte, iar până la următoarea simți că mori.

În finalul oricărei explicații, mă oftic că nu știu momentul exact. Ca atunci când am realizat că eu urăsc să merg la mare și că de mic copil plângeam pe drum spre ea. Am nevoie de data exactă! Cum să știi câte sâmbete să numeri, ce pomană să faci, când nu știi ziua? Putea fi miercurea trecută dar la fel de bine putea fi și marți după salut. E vina horoscopului că nu spune lucrurile clar și ai impresia că știi când de fapt n-ai nici cea mai mică idee. Venus nu a jucat corect de data asta. Pe lângă faptul că a introdus în joc alți doi pioni fără niciun rost și conform niciunei reguli existente, a omorât regele cu sânge rece. Jocul s-a încheiat și nimeni nu a desemnat niciun câștigător. Deci care a fost rostul? Doar turele cu nebunul? De care apropo, mi s-a făcut dor. Treizeci de ani sau nu, a spus că nu ar trebui să mă bazez pe experiențele altora și a avut dreptate! Poate el are dreptate în legătură cu fantomele și aș putea să ignor aroganța cât timp îmi recapăt sucul de portocale și o plimbare care să se termine cu o amendă. Ce-aș mai râde!


Am ales calea ușoară: în loc să iau ce-mi aparține am renunțat. Ți-am lăsat-o ție numai ca să ies mai repede din noroi. Nu spun că dacă am pierdut ceva înseamnă că nu-mi trebuia, pentru că aș fi ipocrită și n-am timp de asta. Îmi trebuia al naibii de mult! Însă, dacă sunt aici înseamnă că se poate și fără. Or fi șanse ca lucrurile stricate să se atragă și de aici deznodământul. 

joi, 7 noiembrie 2013

that place is empty, like the hole that was left in me

Exact cum era și cu diviziunea aia celulară. În timp a crescut, apoi s-a împărțit în două. Nu am idee unde s-au dus cele două părți dar nu sunt unde ar trebui. Știu asta la fel de bine cum știu că am găsit cartea perfectă numai datorită celor două cuvinte magice - și al naibii de scumpe. Probabil autoarea are dreptate, sunetul motorului trebuie să fie ceva magic, sunt șanse ca magia să intre în preț sau nu. 

Măcar eu să am timp să dorm că integralele se rezolvă și singure. Iar dacă nu, le împărțim în două și pe ele - o parte într-o joi și următoarea într-o miercuri. Aș râde să împart suspansul cu tine, sincer. Apoi, n-am mai fost amândoi îmbrăcați în praf de cretă de mult timp; singura diferență a fost că data trecută mi-ai purtat noroc iar azi doar ai lungit repriza. 

Cică luna asta ești pus sub lupă. Nu-mi convine. Nu-mi place. Nu-mi trebuie detalii, n-am ce face cu ele. Și totuși nu pot ignora perioada în care a apărut și cel care oferă real. Iar m-ar apuca râsul să mi se demonstreze că am citit stelele pe dos. Parcă l-aș întreba câte ceva despre motivele lui, am impresia că își amintește totul diferit. Plus că a întârziat două zile, iar tu ai fost punctual așa cum a promis Venus. Păcat că nu se întâmplă orice ar trebui să se întâmple mai repede. Am obosit să cobor mereu aceleași scări cu aceeași concluzie dar totuși să aleg drumul care ocolește sperând orbește - așa cum promit în fiecare dimineață că nu voi mai face. Am obosit să asist la refacerea care nu mai vine și să încerc să unesc piese care nu se mai potrivesc. Cu ce rost? 

Era să uit, nu cred că li se pare; ele zic că azi ne-am completat foarte bine. Adevărat. Eu am scris, tu ai șters.

luni, 4 noiembrie 2013

„Spune-i mă.”

Îmi dau seama că tac prea mult pentru că aud prea multe.

Pentru ea:
In viata de cuplu a Racului se deschide o etapa importanta: Venus va sta in casa relatiilor Racului timp de patru luni, de la 5 noiembrie 2013 pana la 5 martie 2014.

Pentru el:

In paralel, insa, pe 5 noiembrie 2013 Venus, planeta iubirii, incepe un joc interesant in casa muncii L., joc care se va prelungi pana in martie 2014. Configuratia poate avea mai multe semnificatii. Una dintre ele leaga dragostea de munca si se poate traduce prin nasterea unei povesti de amor cu un coleg / o colega