miercuri, 21 mai 2014

Halat

Bullshit! Normal că vreau să fii fericit - la naiba! Evident că m-am topit. La dracu! 

Tricouri murdărite cu minciuni

Poate greșeala e tocmai dorința de a spune tot ce n-am spus. Cuvinte multe, idei multe, povești multe, dar spațiu limitat și drepturi aproape inexistente. Unde e partea bună în toată afacerea asta? Niciunul nu câștigă - cu atât mai puțin tricoul. Nicio variantă nu pare cea bună până acum. Dacă scriu ceva dulce, pompos și exact cum îmi vin cuvintele la gură, probabil rezultatul va fi ceva grețos de exagerat - pentru că în lumea steve-ilor nu există o paletă atât de largă de sentimente. Să ne amintim câtă fericirea vine de la bere + covrigei = love! Dacă mă scufund în ironii nu fac decât să-mi trezesc conștiința ca să mă mustre când deja e prea târziu să-mi schimb cuvintele. Dacă mă semnez și atât.. - nu. Iar apoi, de unde toată ideea asta? Cine-și dorește amintiri despre statusurile de acum trei ani cu „Te iubesc C.!”?!?! Subtilitatea era undeva sub nivelul mării..

Adevărul e că n-am ce să-ți spun tocmai pentru că sunt prea multe de zis. Asta sună ca partea cu prietenii nenumărați - A. știe ce zic. Nu vreau să fii fericit. De ce aș vrea? Cât timp fericirea ta e departe de mine, aș fi ipocrită să spun că ți-o doresc numai de dragul artei. Sau „îți doresc să..”! Omule, dorește-ți singur! Pune-o pe Jolene să-și dorească pentru tine, eu am treabă în timpul ăsta. Totuși, aș putea să scriu „Whiskey? Cred că ți se pare. E doar mionetto valdobbiadene prosecco superiore!” - mda.

Trebuie să disec bine vorbele alea care ziceau că „mai bine să regreți ce ai făcut decât ce n-ai făcut” - bullshit? Cel mai probabil. Să-nțeleg că mâine fiecare mincinos pe pixul lui piere? :)

Una peste alta, cărțile salvează situația. La mulți ani Libris!!!

luni, 12 mai 2014

Un motan pe nume Bob de James Bowen

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

Citindu-i autobiografia lui James Bowen, facem cunoștință cu cel mai carismatic motan, „celebritatea felină”, Bob. Pe parcursul celor 240 de pagini cititorul își face un prieten necuvântător ce emană inteligență și stil prin fiecare fir de păr din blană.

După divorțul părinților, factor care i-a zbuciumat anii adolescenței, și nenumăratele mutări ce i-au furat speranțele unei vieți bazate pe stabilitate, James Bowen se întoarce în Anglia unde își încearcă norocul pe plan muzical. Datorită socotelilor care nu ies chiar așa cum s-ar fi așteptat, acesta se refugiază în droguri începându-și viața pe străzi. Suportă consecințele propriilor fapte și aspirând totuși la o viață mai bună începe un program de recuperare, își câștigă existența ca artist ambulant pe străzile londoneze și spune „acasa” unei locuințe modeste, oferită oamenilor în situația lui.

Întâlnirea dintre James și prietenul blănos are loc când primul găsește la ușa unuia dintre vecinii de bloc un motan portocaliu, rănit, care se dovedește că nu aparține nimănui. Deși speriat de responsabilitate, hotărăște să aibă grijă de el, îi dă numele „Bob” iar după ce problemele de sănătate dispar, îl lasă liber în stradă, convins fiind că nu-l va mai vedea vreodată. Mustăciosul îl contrazice dovedindu-și afecțiunea și loialitatea până când cei doi devin de nedespărțit. Relația lor evoluează după ce din colegi de apartament, devin o echipă în care fiecare-l pune pe celălalt în valoarea. Dovadă stau recompensele mult mai mari pentru micile spectacole ale celor doi și „atențiile” primite de Bob atât de la turiști cât și de la localnici.

„Faptul că îl aveam pe Bob alături de mine deja îmi schimbase modul în care îmi trăiam viața. Mă făcuse să mă comport după anumite standarde, să-mi îmbunătățesc stilul de viață din multe puncte de vedere.”

Un motan pe nume Bob nu duce lipsă de momente amuzante cum este ziua în care James găsește pisoiul folosind WC-ul ca un om sau momentul în care ghemotocul portocaliu încolăcit în cutia chitării își arată curajul alungând un câine mult prea atras de mâncarea sa. Eternul mister al unei întinse părți din carte este proveniența motanului și motivul pentru care acesta și-a abandonat vechiul trai. Deși evident îngrijorat pentru felul în care noul său prieten și-ar fi putut duce zilele până să-l întâlnească, de la un anumit punct, James acceptă că Bob este „o pisică fără trecut” fapt ce contribuie la farmecul roșcatului. Cum importanța trecutului începe să piardă teren tânărul hotărăște să-și părăsească definitiv vechile obiceiuri și că închidă capitolul „droguri” - atât pentru el cât și pentru Bob.

„Nu mă simțeam mândru că sunt un dependent de droguri în stadiul de recuperare și cu siguranță nu eram mândru că trebuie să merg la clinică o dată la două săptămână și să-mi iau medicamentele de la farmacie zilnic. Așa că mi-am făcut o regula: dacă nu era absolut necesar, în aceste excursii nu aveam să îl iau pe Bob cu mine. Știu că s-ar putea să sune tâmpit, dar nu voiam să cunoască acea parte a vieții mele. Ăsta era încă un lucru cu care mă ajutase; chiar vedeam toată partea aceea ca pe trecutul meu. În viitor mă vedeam scăpat de dependență, trăind o viață normală. Nu trebuia decât să fac lunga călătorie care avea să mă ducă spre acel punct.”

Perioada de sevraj prin care urmează să treacă îi schimbă perspectiva asupra vieții și îi reamintește că are pentru cine să lupte în continuare. Bob îl ține ocupat și încearcă să-i atragă atenția de la durerea instalată în tot corpul, ba chiar se asigură că nu este mort mușcându-l de picior și lipindu-și năsucul de obrazul lui. De la un singuratic ce încearcă să-și câștige a doua șansă într-o societate în care marea majoritate judecă după aparențe, James își depășește propria dramă lăsând în urmă dependențele de orice fel și construindu-și o nouă viață alături de Bob, pe care-l consideră copilul său. 

„Iar vestea bună era că mare parte din cei care încetineau și îl vedeau pe Bob se îndrăgosteau pe loc de el.”

Vă recomand această carte fiind sigură că și voi îl veți îndrăgi pe blănos, iar faptul că povestea este una adevărată nu face decât să aducă și mai multe plusuri. Serios.. cei doi mușchetari sunt ca un magnet! Priviți aici sau aici.

marți, 6 mai 2014

Finalul prezis încă de la început

Mă oftic pentru că am pierdut multe detalii fiind atentă numai la o parte a poveștii. Îmi pare rău de șansele pierdute ale timidului și îmi pare rău de șansa mea irosită pe apă de ploaie. Poate altă dată...

Acum nu mă mai interesează pentru că am aflat deja numărul final - nu și cel câștigător. Deși certitudinea ar trebui să ajute la ceva, probabil aș fi preferat să nu văd cum funcționează sistemul și cum anii se întorc pur și simplu. Numărătoarea inversă nu mai e așa de amuzantă când știi că la finalul ei nu faci decât să-ți pierzi din viitor. Măcar știu să mă aștept la nenumărate senzații de deja-vu. 

Amestecând râsul cu plânsul, melodia asta are exact același efect. La naiba cu trecerea timpului! Unde e partea mea de câștig? De ce nu s-a șters nimic? Vrăjeli ieftine.

duminică, 4 mai 2014

she loved him, more than she could ever find words for

“I will love you with no regard to the actions of our enemies or the jealousies of actors. I will love you with no regard to the outrage of certain parents or the boredom of certain friends. I will love you no matter what is served in the world’s cafeterias or what game is played at each and every recess. I will love you no matter how many fire drills we are all forced to endure, and no matter what is drawn upon the blackboard in blurry, boring chalk. I will love you no matter how many mistakes I make when trying to reduce fractions, and no matter how difficult it is to memorize the periodic table.
I will love you no matter what your locker combination was, or how you decided to spend your time during study hall. I will love you no matter how your soccer team performed in the tournament or how many stains I received on my cheerleading uniform. I will love you if I never see you again, and I will love you if I see you every Tuesday. I will love you if you cut your hair and I will love you if you cut the hair of others. I will love you if you abandon your baticeering, and I will love you if you if you retire from the theater to take up some other, less dangerous occupation. I will love you if you drop your raincoat on the floor instead of hanging it up and I will love you if you betray your father. I will love you even if you announce that the poetry of Edgar Guest is the best in the world and even if you announce that the work of Zilpha Keatley Snyder is unbearably tedious. I will love you if you abandon the theremin and take up the harmonica and I will love you if you donate your marmosets to the zoo and your tree frogs to M. I will love you as a starfish loves a coral reef and as a kudzu loves trees, even if the oceans turn to sawdust and the trees fall in the forest without anyone around to hear them. I will love you as the pesto loves the fettuccini and as the horseradish loves the miyagi, as the tempura loves the ikura and the pepperoni loves the pizza.
I will love you as the manatee loves the head of lettuce and as the dark spot loves the leopard, as the leech loves the ankle of a wader and as a corpse loves the beak of the vulture. I will love you as the doctor loves his sickest patient and a lake loves its thirstiest swimmer. I will love you as the beard loves the chin, and the crumbs love the beard, and the damp napkin loves the crumbs, and the precious document loves the dampness in the napkin, and the squinting eye of the reader loves the smudged print of the document, and the tears of sadness love the squinting eye as it misreads what is written. I will love you as the iceberg loves the ship, and the passengers love the lifeboat, and the lifeboat loves the teeth of the sperm whale, and the sperm whale loves the flavor of naval uniforms. i will love you as a child loves to overhear the conversations of its parents, and the parents love the sound of their own arguing voices, and as the pen loves to write down the words these voices utter in a notebook for safekeeping. I will love you as a shingle loves falling off a house on a windy day and striking a grumpy person across the chin, and as an oven loves malfunctioning in the middle of roasting a turkey.
I will love you as an airplane loves to fall from a clear blue sky and as an escalator loves to entangle expensive scarves in its mechanisms. I will love you as a wet paper towel loves to be crumpled into a ball and thrown at a bathroom ceiling and as an eraser loves to leave dust in the hairdos of people who talk too much. I will love you as a cufflink loves to drop from its shirt and explore the party for itself and as a pair of white gloves loves to slip delicately into the punchbowl. I will love you as the taxi loves the muddy splash of a puddle and as a library loves the patient tick of a clock.” - Lemony Snicket

sâmbătă, 3 mai 2014

memories are worse than bullets

I guess what I'm trying to say is that you are there, in everything I am, in everything I've ever done, and looking back, I know that I should have told you know much you've always meant to me.