sâmbătă, 28 iunie 2014

Vine bacul.. nu știi la ce seriale să te mai uiți..

Acum serios.. Otilia? Moromeții? Ghiță? Harap-Alb? Poezii? Nu domnule! „The 100”! Ghinionul meu că e atât de bun..

marți, 24 iunie 2014

dracu știe cum de am rămas fără șanse

- ...păianjeni. Sunt scârboși! Totuși sunt recunoscătoare că nu pot zbura! 
- Altceva? 
- Nimic.
- Nu trebuie să fie neapărat un animal sau o insectă. Orice.. examene poate..
- Nu.
- Mie îmi e frică de broaște spre exemplu..
- Mie nu.
- Gândește-te la altceva.
(aș putea spune: sfârșituri, oameni, întuneric, amintiri, pierdere, dor, uitare, etc.
- Înălțimi.
- Foarte bine! Deci de-asta avionul a fost exclus din variante când ai plecat..
(există înălțimi mai mari decât cerul; există îndrăgostitul de năluci, care te urcă undeva foarte sus, imposibil de sus, după care te aruncă de acolo și te așteaptă jos cu pretenții. 
- Da, fără avioane.
- Okay.
- Mai trebuie să semnez ceva?
- Nu nu. 

luni, 23 iunie 2014

Ce vreau? Să dispară pozele! Când vreau asta? Acum!

Pentru binele tău.. sper să nu ai memorie vizuală! Pentru binele meu.. sper ca nici eu să nu am!

Lăsând coșmarul pe care tocmai l-am băgat la loc în plic și plicul l-am înghesuit între niște hârtii, să citim stelele invers. Nu știu cum se termină povestea spusă de Irvin D. Yalom, dar bătrânica aia mi-a dat niște palme. E mult mai ușor când privești de pe margine - poți să vezi toate detaliile chiar și în haosul caracteristic situației. 

În povestea lui știi-tu-cine, călăul a venit îmbrăcat în grădinar. Începutul a fost mai dificil, dar apoi s-a prins la ce capitol se află. A dat câteva ture printre trandafiri, i-a contemplat zile întregi nehotărât dacă să-i ude, sau să-i smulgă și să încheie socotelile. Pe ultima sută de metri, ca atunci când știi că e „acum ori niciodată”, i-a smuls cu grija, parcă mângâindu-i. Atunci, știi-tu-cine, a aflat ce se întâmplă când trandafirii mor, promițându-și să nu mai ignore niciodată florile de liliac în favoare bălăriilor de pe marginea străzii.

Ăsta a fost basm scurt. Nu pică la bac dar a picat în stele. Parcă-mi vine să râd când mă gândesc cât timp a trecut de la începutul poveștii. Planetele care se jucau, mediile la mate (sub nivelul mării), inițialele, jocurile de cuvinte, plimbarea, magazinul cu vinuri, magnetul de frigider, etc. Nimeni nu i-a tăiat capul acestui Harap-Alb dar mai e timp. Ideea e că prințesa fuge cu Spânul la final. Merg în Vegas și se căsătoresc după care își cumpără pământ pe Lună și dispar.

Mâine proba orală. Engleză. Trezit de dimineață. Îmi vin la gură numai cuvinte de dulce! Deocamdată să studiem mecanica inimii lui Mathias Malzieu.

miercuri, 11 iunie 2014

I crossed the street to walk in the sunshine

„People think a soul mate is your perfect fit, and that's what everyone wants. But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life. 

A true soul mate is probably the most important person you'll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever? Nah. Too painful. Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave. 

A soul mates purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life...”

duminică, 8 iunie 2014

Salcia oarbă, fata adormită de Haruki Murakami

Recenzie sponsorizată de cunoscuta librărie online, Libris! Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză!

Nu prea mă omor după literatura japoneză așa că, pentru a evita să-mi schimb hotărârea nu am stat prea mult pe gânduri când am ales această carte. Se poate spune că am fost la un „blind date” cu Haruki Murakami, iar pentru a evita neplăcerile unei prime întâlniri, am ales ceva ușor: povestiri - 24 mai exact. Nu foarte scurte, potrivite, cu subiecte diverse și mesaje bine ascunse. La un moment dat am avut impresia că la final va trebui să alcătuiesc un puzzle din toate povestioarele iar așa să găsesc răspunsuri pentru unele întrebări apărute pe parcursul lecturii. Nici dacă ar fi posibil nu aș face-o. Misterul dozat atât de bine în fiecare poveste, enigma fiecărui personaj și încercările de a-l „dezbrăca” pe Murakami sunt de fapt punctele forte ale cărții. Desigur, pe lângă acestea aș mai adăuga dovezile conform cărora imaginația s-a jucat mult prin paginile acestei cărți. 

Autorul nu dă indicii, nu ajută, nu trădează nimic. Nici măcar cele 24 de titluri n-au „scăpări” ce-ar putea ajuta la dezlegarea ghicitorilor. Granița dintre real și ireal nu mai există, în caz că o s-o căutați pe undeva. Ce pot să vă spun sigur este că universul creat de Murakami este fascinant, imprevizibil și irezistibil. Fiecare cuvânt este la locul lui, imposibil de înlocuit cu oricare altul, fiecare rând desenează un labirint strategic construit, iar cititorul nu poate decât să pășească pe acest tărâm fantastic și să se lase purtat de valurile universului murakamian.

„- Salcia oarbă este aparent mică la suprafață, dar are rădăcini adânc înfipte în pământ, ne-a explicat ea. De fapt, când atinge o anumită vârstă, salcia oarbă nu mai crește la suprafață, ci se dezvoltă numai în jos, tot mai adânc. Ca și cum întunericul ar fi hrana ei.”

Sentimentul care m-a vizitat cel mai des a fost frustrarea. Ca în majoritatea cazurilor, când citesc o carte, odată cu începutul apare curiozitatea și dorința de a afla sfârșitul. Pe parcurs îmi place să-mi imaginez cum s-ar putea sfârși povestea ca mai apoi sa compar prezicerea mea cu alegerea autorului, dar de data asta planul mi-a fost dat peste cap, devenind imposibil de realizat. Niciuna din cele 24 de povestiri nu are un final stabilit de Murakami, nici măcar o încercare de final; parcă doar s-a oprit din scris în mijlocul acțiunii și a decis să se apuce de altceva. La început am privit totul cu scepticism dar apoi am renunțat la a cauta o logică oarecare și m-am limitat la a mă bucura de conținutul fiecărei istorisiri.

Finalurile deschise pot avea și părțile lor bune, lăsându-l pe cititor să conducă personajele mai departe contribuind la munca scriitorului japonez. Însă, până acolo, avem timp pentru diferite activități: să ne plimbăm prin Grecia, să mâncăm spaghete în 1971, să recunoaștem magia și multe atele de la pisici care mănâncă oameni până la pietre în formă de rinichi.

Ca o primă părere despre Haruki Murakami pot spune că este un scriitor pretențios pe care nu-l poți citi decât dacă ești pregătit să rămâi prizonier pentru un timp în universul său plin de ciudățenii interesante pe care nu trebuie să încerci să le înțelegi. Nu știu despre celelalte lucrări ale sale, dar aceste povestiri trebuie citite fără să te aștepți ca realitatea să se potrivească în vreuna din formele pe care Murakami le-a dat lumii sale. Pentru că am fost vrăjită de felul în care scrie, de absența paragrafelor obositoare și de fantastica sa imaginație, scriitorul japonez și-a câștigat locul pe lista de autori pe care-i voi mai citi în viitorul apropiat. :)