sâmbătă, 30 mai 2015

Ghici cine moare primul de M.J. Arlidge

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

„Mi se pare mie sau îmbrățișările noastre nu ne mai prea încălzesc? Și nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agățat zi și noapte unul de altul, dorind să supraviețuim amândoi, disperați să nu rămânem singuri în locul acela cumplit. Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria - ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înțeles că am fost aduși aici cu un scop și că nu va exista un final fericit.”

UNUL TRĂIEȘTE, CELĂLALT MOARE. E SINGURA SOLUȚIE.

„Ghici cine moare primul” este o carte surprinzătoare - cel puțin! Nerecomandată celor mai slabi de înger dar un must read pentru iubitorii de thrillere psihologice. M.J. Arlidge își pune personajele în situații limită pentru a le scoate la suprafață laturile cele mai violente, transformându-i în animale pline de  disperare, cu un singur scop: supraviețuirea. Cu cât te adâncești mai mult în poveste, cu atât îți este mai greu să îți stăpânești reacțiile legate de felul bolnav în care sunt săvârșite crimele.

Amy și Sam se trezesc captivi într-un subsol părăsit. Singura variantă de scăpare este ca unul din ei să-l omoare pe celălalt, așa cum spune mesajul de lângă arma cu un singur glonț. Din nefericire, scenariul se repetă și pentru alte trei perechi formate din prieteni sau simple cunoștințe, care trebuie să-și aleagă și accepte postura de victimă sau de criminal.

Helen Grace, prima femeie ajunsă inspector-detectiv, este inteligentă, ambițioasă și hotărâtă să dea de urmele criminalei. Ancheta merge greu până când Helen își dă seama că victimele au un singur lucru în comun: pe ea. Din acest punct, fiecare secret întunecat ținut bine ascuns, începe să arunce consecințe peste prezent.

„Ghici cine moare primul” este un roman alcătuit din capitole scurte - aspect care-l face ușor de citit - și scris în așa fel încât primești destule detalii despre viața fiecărui personaj în parte, fără să ai senzația de plictis. Acțiunea te ține într-o stare alertă, interzicându-ți să lași cartea jos și să-ți vezi de viață. Un mare plus - din punctul meu de vedere - este doza imensă de realism cu tot cu violența caracteristică. Romanele polițiste au mare nevoie de așa ceva! Citind cartea lui M.J. Arlidge treci printr-o mulțime de stări, dar cel mai des te întâlnești cu fiori ce-ți dansează pe șira spinării.


M.J. Arlidge a creat o eroină memorabilă: inspectoarea Helen Grace. - Daily Mail

O poveste captivantă și înfricoșătoare, scrisă magistral. - SUN

Îți dă fiori. - Sunday Mirror

marți, 19 mai 2015

10.09.2013

"Poate ăsta a fost norocul meu. Încă nu vreau să mă pronunț în numele amândurora pentru că distanța îmi dă mereu o oarecare nesiguranță. Dar apreciez, în limita normalului, că te-a adus înapoi, în brațele mele. Evenimentul m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva, în mintea mea, ți-am amplificat sentimentele pentru el când de fapt toată povestea era pe bază de orgoliu, așa cum singură ai scris. Sau poate nu înțeleg eu ce te leagă atât de puternic de el și cum poate să te distrugă și să te reconstruiască în numai câteva secunde. Nu știu dacă mi-aș fi dorit să am eu rolul lui și cu cât mă gândesc mai mult la varianta asta cu atât o resping mai tare, din simplul motiv că nu mi se potrivește. Dar e normal. E normal să vreau să fiu totul. Și eroul, dar și personajul negativ. Probabil acum te-ai apuca să-mi spui că deja am avut aceste două roluri și le-am jucat cu brio. Da, adevărat dar se pare că nu destul de real.

Cu unii ești exagerat de rea iar cu alții exagerat de bună, așa că nu te-aș putea încadra în una din cele două categorii. Dar cu timpul am observat că răutatea te ajută mai mult, te face mai fericită, mai puternică, mai ambițioasă. Concluziile spun însă că nu e sănătos pentru că există riscuri mari. De care evident că nu-ți pasă pentru că, dacă ai niște cuvinte pe care le-ai îmbrățișat toată viața, acelea sunt „mie nu mi se poate întâmpla”. Te bazezi prea mult pe noroc aș spune eu, dar e adevărat că ai și motive să crezi în el din moment ce îl ai din plin. Nu mă pot pronunța însă atunci când vine vorba de ce simți tu acum. Știu că e ceva ce ar trebui să descopăr dar mi-e frică să nu fugi. Nu de frica de a-ți recunoaște sentimentele pentru mine ci din teama de a le regăsi pe cele pentru el. Nu te condamn, nici n-aș putea.

E., oamenii nu se schimbă. Crede-mă pe cuvânt! Nu îți spun numai din propria experiență. Tu, nu te-ai schimbat. Ești la fel de rea, numai că ai învățat să te controlezi mai bine și să-ți ascunzi secretele în locuri mai întunecate. Întrebarea e, eu fac parte din răutate sau din secrete?"
S.R.M. 

luni, 18 mai 2015

24.07.2013


"Îmi pare rău pentru felul în care te consumă toată povestea. Dacă aș putea schimba ceva, știi bine că aș face-o, măcar tu să fii fericită - dar nu pot. Nici măcar iubirea nu poate controla timpul.

Mă uit la tine și nu te pot recunoaște. Ești într-o lume numai a ta, undeva departe, într-un loc interzis mie sau oricui altcuiva. Chiar și acolo, pe teritoriul tău, ești pierdută. Nu-ți mai amintești lucruri, te tot întrebi dacă mărțișorul este încă acolo și dacă magia chiar există. În mod normal nu m-ar mira astfel de întrebări dar acum, știind datele problemei, sunt mai îngrijorat ca niciodată.

Am greșit. Nu ai clacat - nu încă. Atârni de un fir atât de subțire încât pentru cei din exterior este inexistent, dar eu ar fi trebuit să știu. Și acum da, știu că pe el l-ai ierta orice ar face, că ai trece peste orice greșeală oricât de gravă ar fi - toate astea din singurul motiv că te vei învinui numai pe tine pentru tot ce face el nepotrivit.

Nu știu dacă a fost o stea căzătoare - tind să cred că nu - dar ți-am văzut privirea plină de speranță la apariția licuriciului misterios ce traversa cerul. Știu ce ți-ai dorit, acum știu. Amuzant este cum mai devreme îmi spuneai că există dorințe mai importante, cum familia este pe primul loc, cum și cu și fără dragostea lui ți-ai dori tot ce e mai bun pentru familia ta. Ăstea au fost cuvintele tale, amăgitoare dacă mă întrebi pe mine. Apoi, când speranța a reapărut, ai dat uitării tot și nu ți l-ai dorit decât pe el. Admirabil.

Dragă E., te păcălești singură. Știi la fel de bine ca mine că acum este liniștea dinaintea furtunii. Nu am greșit când am spus că nu ai clacat încă. Mă aștept să se întâmple ceva curând și mi se pare ciudat cum îmi doresc să ieși din starea asta fantomatică, oricare ar fi motivul, fie și el. Nu suport să te văd așa! Mă gândesc numai la zilele în care erai plină de viață E. . În care tu erai cea care le dădea altora speranțe; în care tu erai cea care îmi lua paharul de vin din față și-mi enumera motive solide pentru care ar trebui să mă opresc, să respir adânc și să-mi continui viața. Cum rămâne cu viața ta E. ? Cum rămâne cu ceea ce simți tu și mai ales cu intensitatea cu care o faci?

Îmi e dor să te văd învelită într-o nouă poveste ce iese timidă dintr-o carte de care te desparți cu greu. Îmi e dor să te văd plângând la filme bune. Îmi e dor de argumentele tale pro despre adevărata iubire și cum orice s-ar întâmpla dacă e să fie, va fi. Îmi e dor să te văd vie! Îmi e dor de tine E., de tot ce erai."
S.R.M.

duminică, 17 mai 2015

21.07.2013

"Știu că pretinzi a fi aceeași persoană cu care am vorbit toată ziua. Știu că zâmbetul îți este la fel de lasciv ca întotdeauna și mai știu că nu-mi vei spune nimic, ca de fiecare dată. Completez prin a spune că nici nu este nevoie. Cuvintele sunt de prisos - amândoi știm despre ce a fost ziua asta de fapt. Nu ne mințim, dar ne ascundem de realitate - tu mai mult ca niciodată.


A reușit să te șteargă. Ochii nu-ți mai strălucesc așa cum obișnuiau, și culoarea lor care mă hipnotiza după fiecare clipire, este înecată într-un gri trist, dureros de trist. În cazul tău ce nu te omoară te face să-ți dorești s-o fi făcut. Ai clacat E. - ăsta a fost momentul, asta a fost ziua în care s-a terminat. Răbdarea ta și șansele împărțite cu generozitate au explodat și au distrus tot ce construiseși între timp. E gata. Totul e dus. Ai pierdut E. - acum este o certitudine.


O să-mi fie dor de ceea ce deveniseși. O să-mi fie dor de căldura ta și de încrederea pe care o acordai iubirii. Dar voi fi tot aici. După câteva rânduri mă voi întoarce lângă tine în pat și te voi strânge în brațe, conștient că nu vei simți nimic iar mâinile-mi vor îngheța cu timpul. Adevărul e că te-am pierdut și eu. Regret. Un alt regret.


Regret că nu te voi mai vedea niciodată așa cum te-am văzut până acum și că te vei întoarce la partea ta rece, lipsită de sentimente. Regret că suferi E., pentru că oricâte ziduri ai ridica, îți văd ochii înlăcrimați și îți aud respirația grea. Te abții și regret că nu te poți descărca de față cu mine. Acum înțeleg ce simțeai tu la început, când rolurile erau cumva inversate. Neplăcut regret. Îmi pare rău, sincer rău.


O să-mi fie dor de tine E. De cea căreia îi păsa."

S.R.M.