joi, 31 decembrie 2015

Anul 2015 în cărți

Le îmbrățișez cu drag pe următoarele:

  • Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson
  • Avertisment de Renee Knight
  • Larklight de Philip Reeve
  • Adio, deocamdată de Laurie Frankel 
  • Copilul-umbră de P.F. Thomése
  • Întâlnire cu viața de Cecelia Ahern
  • Lumina ce se stinge  de George R.R. Martin
  • Când ești vrăjitoare... de Carolyn MacCullough

miercuri, 30 decembrie 2015

Basmania - Răspântia gândurilor de Valentin Nicolau

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

 „În decursul vieții pierdem bucățele din sufletul nostru. Pe unele le vindem pe nimic ori le dăm la schimb pe iluzii. E ca și cum le-am scăpa pe jos și se ciobesc de frică, se contorsionează de spaime. Pe altele ni le fură alții. Dar toate ajung înapoi tot la noi, se întorc și rămân ascunse în străfundul nostru. Ca să le recuperăm, trebuie să coborâm acolo și să le culegem cu grijă. Dacă înțelegem ce s-a întâmplat cu ele, avem șansa să le aducem înapoi la noi. Cu adevărat le vom aduce înapoi abia după ce vom schimba și învoielile cu destinul, consecință a pierderii fragmentelor de suflet.”

Imperiul basman cuprinde totalitatea basmelor-continent, a arhipelagurilor-povești, insulele republici și recifurile-falanstere cu istorii independente, plus atolurile pustii unde sunt așteptate să naufragieze personaje pe care să le trăiască o poveste.

Pe tot parcursul lecturii trebuie să țineți minte că „precum în Basme așa și pe Pământ”. Este foarte important de menționat că reciproca nu este valabilă, singurul lucru pe care îl au în comun lumea pământenilor și lumea basmelor, este cerul. Mai bine spus, sunt una alteia cer. Diferențele dintre cele două lumi trebuie înțelese bine de cititor pentru ca acesta să nu judece strâmb lumea în care trăiește, sau pe cea a basmelor.

În Palatul Imperial al Viselor, împăratul Băsmuitorul Cel Cumplit (nu i se spunea Cel Cumplit pentru că era un tiran, ci pentru că cel mai des repeta cuvântul „cumplit”), avea o mare problemă: cum să îi facă pe oameni să-și recapete credința în basme și în eroii lor, deoarece lumea basmelor există doar în măsura în care pământenii cred în ea. Vrând să evite sfârșitul basmelor, împăratul încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru a salva Basmania, alături de numeroasele personaje care iau parte la poveste. Pe acestea le puteți găsi la finalul cărții într-un „dicționar de personaje” unde este menționată ocupația fiecărui personaj, câteva cuvinte despre el și alături, poza acestuia.

Ilustrațiile făcute de Tudor Popa sunt absolut minunate, oferind cu atât mai mult farmec întâmplărilor și ajutând lumea Basmaniei să prindă viață. Vă invit alături de Aquarela, Alandala, Aeiou și restul personajelor să vă plimbați prin Grădina Viselor, să admirați visele ilustrate de Aquarela cu apă de izvor, raze de soare și umbre răcoroase și să-l ajutați pe împăratul Băsmuitorul cel Cumplit să găsească eroul potrivit pentru povestea de față - misiune greu de îndeplinit pentru că nici prinți, Feți-Frumoși, Harapi-Albi sau alți voinici nu s-au dovedit apți nici măcar să pornească, darămite să ducă la bun sfârșit dificila misiune!

„Își aminteau deseori de vorba profesorului Phantasos spusă și repetată la cursul de Fizica Uitării: Suntem ce ne amintim!”

duminică, 20 decembrie 2015

în caz că aș spune „mulțumesc”...

...aș spune pentru că m-ai ajutat să trasez granițele mai bine, pentru că mi-ai arătat unde mă împiedicam și pentru că ai făcut să pară că a fost ideea mea. Pentru că mi-ai amintit unde se găsesc oamenii ca tine, pentru că mi-ai arătat ce ar trebui să vreau lângă mine și pentru că mi-ai căutat pulsul. Pentru că n-ai pus întrebări incomode, pentru că n-ai insistat când era de așteptat s-o faci și pentru că mi-ai spus lucruri după care încă mă ghidez. Pentru că mi-ai zâmbit pe stradă, pentru că arăți bine în negru și pentru că m-ai topit atunci când aveam nevoie.

Pentru ciocolată, trandafir, lipsa umbrelei, ceai, carte, răbdare, mesaje, interes, secrete, încredere, ajutor, încurajări, plimbări, grijă, ignorarea orgoliului, invitație, îmbrățișări, iubire.

N-am învățat noi din toată treaba asta că nu contează ce „ar trebui”? Ba da, am învățat. 

știința vorbește

„ Like a crab at the ocean’s edge, once they have a piece of food (symbolic of something or someone they love) they would rather loose an arm than let go.”

vineri, 4 decembrie 2015

Când ești vrăjitoare... de Carolyn MacCullough

Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toți.

Nu-mi amintesc ultima carte fantasy citită care să nu-mi permită să-i dau drumul - indiferent dacă am parțial mâine sau nu. Am încercat povestea cu „încă un capitol și apoi gata, citesc cursurile măcar o dată” dar nu a dat roade. Niciodată nu dă! Acum, nu știu dacă este cartea fenomenală sau eram eu prea însetată și de-asta sunt pur și simplu îndrăgostită de ea. Problema e că nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și să îmi ridice pofta de citit în așa măsură, de unde rezultă că nu eram pregătită cu al doilea volum. Deja de pe la jumătatea cărții, cu un ochi în carte și unul în ecranul telefonului, l-am comandat pentru că era clară dorința de a mai rămâne alături de personaje, iar jumătatea de carte rămasă nu ajungea. În momentul de față regret că nu e o trilogie măcar... ce fac eu cu viața mea după ce vine al doilea volum și îl termin? Ce?!

Ca un alt detaliu pe care simt nevoia să-l strecor pe-aici, sunt îndrăgostită și de copertă (ca să nu mai zic de coperta celui de-al doilea volum)! Că tot a venit vorba, nu vă luați după ce spune tanti Cassandra Clare, povestea de dragoste din această carte e cam 5% din tot ce se întâmplă. Partea cu „roman urban fantasy extraordinar” o susțin și eu! Dacă stau să iau în calcul toate elementele care mi-au plăcut, separat nu par cine știe ce, dar împreună au puterea de a prinde cititorul încă din primele pagini (în special dacă sunteți și pasionați de poveștile cu vrăjitoare).

Totul începe cu nașterea lui Tamsin Green. La acest eveniment, bunica ei susține că va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare și ca un far călăuzitor pentru toți ceilalți. Însă, la împlinirea vârstei de opt ani, vârstă până la care toți copiii își manifestă propriul Talent, Tamsin a noastră nu dă niciun semn că ar avea vreo putere magică, niciun strop, nici jumătate de strop, nici măcar un sfert dintr-o jumătate de jumătate de strop.

După ce suntem convinși că și cea mai bătrână și mai înțeleaptă dintre vrăjitoare se poate înșela, autoarea lasă timpul să treacă (nouă ani mai exact) și ne trimite să facem cunoștință cu Tamsin după ce tânăra pare că s-a acomodat cu viața de ființă obișnuită. Prima întâlnire are loc în librăria bunicii ei (așa știi când o carte urmează să fie bună...), unde, în timp ce sortează niște cărți, un străin intră și aruncă o privirea printre rafturi. După ce se decide și cumpără o carte de istorie, străinul dezvăluie adevăratul motiv pentru care se află acolo. Numele lui este Alistair Callum, este profesor la NYU, știe că atât Tamsin cât și familia ei se ocupă de vrăji și are nevoie de un favor. Conform spuselor sale, cu mult timp în urmă, la un joc de cărți, unul din membrii familiei lui, a pierdut un obiect foarte valoros din punct de vedere sentimental - un ceas. Pe parcursul discuției, Alistair menționează că a fost trimis la familia Green și mai exact la Rowena Green - sora lui Tamsin. Evident, el nu știe care-i care, așa că o confundă pe Tamsin cu sora ei, iar ea nu-l contrazice. Motivul pentru care acceptă minciuna este dorința puternică de a demonstra că și ea se poate descurca, chiar și în lipsa magiei. Rowena este sora mai drăguță, mai deșteaptă, mai iubită - mai bună la toate. Ținând cont și de faptul că Tamsin este considerată o ciudată printre cunoscuți, puteți înțelege de ce consecințele unei astfel de minciuni par nesemnificative în comparație cu laudele primite dacă totul iese ca la carte.

Cu ajutorul unui vechi prieten din copilărie, Gabriel, Tamsin reușește să călătorească în timp (căci ăsta este Talentul lui Gabriel) și să recupereze ceasul. După câteva complicații și avertismente, Tamsin ia ceasul în timpul ei, plănuind să-l ducă profesorului cât de curând. Între timp, planurile îi sunt modificate de Rowena care de pregătește să-i facă o vizită și să o fure pentru o rundă de cumpărături, urmată de o cafea ca între surori. Conversația celor două este întreruptă atunci când li se alătură chiar profesorul Alistair, moment în care devine evident cine este Rowena și cine este Tamsin. După ce face cunoștință cu Rowena și își primește ceasul, lucrurile iau o întorsătură neașteptată. Fiind obligată de context, Tamsin îi povestește într-un final întâmplarea mamei sale, aflând în acest fel că profesorul Alistair este un membru al familiei Knight, iar pe vremuri între cele două familii se ducea un război neîntrerupt. Dorind să-i împiedice pe cei din familia Knight să își folosească magia pentru a face rău, familia Green a reușit să le fure puterea și să o transforme într-un obiect. Odată ce acesta este găsit, o parte din puterea lui este eliberată, iar restul se transformă în alt obiect, încredințat altui Păstrător care să-l aibă în grijă.

Și de aici suspansul începe să fie tare greu de suportat! De la răpirea Rowenei, la alte călătorii în timp, cititorul are parte de numeroase aventuri până la finalul cărții. Multe secrete de familie vor ieși la suprafață, ajutând-o pe Tamsin să afle cine e și să-și accepte rolul. Cartea lui Carolyn MacCullough te farmecă pur și simplu! Cu fiecare capitol citit și piesă de puzzle pusă la locul ei, cititorul este mai atras de această lume magică, refuzând să se întoarcă în realitate până nu întoarce ultima pagină (apoi se apucă de al doilea volum, dar asta e altă poveste). Recomand! Recomand! Recomand!

joi, 3 decembrie 2015

Toamna de Mons Kallentoft

„Mons Kallentoft și-a dezvoltat un stil propriu: Toamna nu este primul roman în care victima apare în ipostaza de narator paralel. Nu într-un fel obositor și supranatural, ci ca un soi de artificiu stilistic absolut seducător.” 
- Anders Wennberg, Gefle Dagblad

M-am declarat fan al acestei serii dedicate celor patru anotimpuri încă de când am citit „Sacrificiul din miezul iernii”. Apoi a urmat „Vara fatală” iar entuziasmul meu nu făcea decât să crească. Am amânat citirea acestui volum tocmai pentru că am vrut să-l citesc pe parcursul lunilor de toamnă - ceea ce s-a și întâmplat. Nu știu cât de bună a fost ideea pentru că mi-a fost puțin dificil să empatizez cu personajele, chiar și cunoscând bine ale căror fapte sunt consecințele abătute asupra acestui roman. Că tot a venit vorba de romanele anterioare, știu că majoritatea seriilor polițiste nu au ca regulă citirea în ordine cronologică a volumelor - în cazul de față mie mi se pare foarte importantă ordinea, în special pentru a se evita înțelegerea greșită a evoluției sau a regresului personajelor.
Cum este de așteptat, Malin Fors, membră a Departamentului de Criminalistică, încearcă să arunce lumină peste misterele apărute odată cu decesul lui Jerry Petersson, fost avocat, cunoscut pentru lipsa de scrupule pe care și-o dovedea clienților săi când avea ocazia. Spun doar „clienților săi” deoarece, pe parcursul investigațiilor devine din ce în ce mai clar că Jerry nu avea prieteni, lucru care face cu atât mai complicată găsirea motivului pentru care s-a săvârșit crima sau a criminalului însuși.

Avocatul este găsit mort în șanțul castelului pe care îl cumpărase nu de mult. Deși la început presupunerile tind să ducă spre un jaf care s-a complicat mai mult decât era de așteptat, teoria se prăbușește când nu este constatată lipsa niciunui lucru de valoare. De aici încep căutările legate de Jerry Petersson, omul. Informațiile primite de investigatori sunt de la ambigue la complet false, arătând puterea pe care o are victima asupra celorlalți, provocându-le frică până și după moarte. O altă întrebare importantă este: ce l-a împins pe fostul proprietar al castelului, Axel Fågelsjö, să-l vândă? Într-adevăr au existat zvonuri care păreau să răspundă întrebării, dar niciunul nu a fost recunoscut sau dovedit. Cert este că, acest castel a aparținut familiei  Fågelsjö de aproape 500 de ani, iar acum Axel Fågelsjö este decis să-l cumpere înapoi, considerând că vânzarea lui a fost o greșeală încă de la început.

Pe lângă rezolvarea cazului, autorul ne lasă mai mult în viața personală a lui Malin Fors. După întâmplările din „Vară fatală”, Malin și Jan hotărăsc să mai dea o șansă relației lor. Locuind împreună cu Jan și fiica lor, Tove, Malin pare că o ia razna. Devine un personaj violent, de multe ori respingător, găsindu-și alinarea în alcool și refuzând orice ajutor venit din afară. Decide să se întoarcă în apartamentul ei unde urmează să locuiască singură nereușind să o ia și pe Tove, din cauza refuzului acesteia. Ideea e că, nu după multe pagini, Malin devine un personaj antipatic. Ăsta e marele minus pe care îl primește cartea din partea mea. Mi s-a părut că problema lui Malin nu a fost destul de bine conturată, de parcă autorul a aruncat dintr-o dată o bombă în fața tuturor celorlalte personaje, urmând ca bomba să fie ignorată, băgată sub preș, lăsată pentru mai târziu - ce se poate întâmpla rău? Mi-ar fi plăcut să văd mai mult profesionalism din partea colegilor de muncă. De exemplu, Sven, inspectorul-șef al poliției mi s-a părut în rolul unei mâțe fricoase atunci când a trebuit să o confrunte pe Malin.

În Vară fatală ne întâlnim cu Maria Murvall, victimă a unui viol, despre care nu aflăm prea multe. Încă de la începutul romanului Toamna, ne este adus la cunoștință faptul că Malin încă face săpături sperând să afle povestea Mariei. Atât. Doar se menționează asta de câteva ori dar de fapt nu se întâmplă nimic pe acest plan. Absolut nimic. Mons Kallentoft, să știi că sunt curioasă și amânările tale nu mă ajută deloc! (nu m-am putut abține)

În mare, romanul mi-a dat impresia că autorul era supărat și a încercat să-și pedepsească personajele transformându-le în versiunile lor neplăcute. La un moment dat e mai ușor de empatizat cu criminalul (ăsta se pune ca spoiler?)...

Personajul preferat din această carte? Howie, câinele lui Jerry.

miercuri, 2 decembrie 2015

Necenzurat de Radu F. Constantinescu

„Nu o să șterg pozele cu tine din telefon. Nu o să vorbesc cu prieteni comuni să aflu ce mai faci. Nu o să bat DJ-ul dacă pune melodia aia pe care mi-ai promis tu că n-o să-ți mai muți niciodată hainele.
Sau eu ți-am promis că n-o să ți le mai muți? Cum a fost?
Pur și simplu, n-o să-mi fie dor de tine și nu o să schimb locul mobilei prin casă. S-o fac să pară altfel. Altcumva. Altundeva.
N-o să las mușcatele să moară de sete, iau eu... eu în niciun caz n-o să mă îmbăt.
N-o să-mi fie dor de tine și n-o să-ți dau unfriend ca apoi să caut să-ți văd de pe pagina lui Dan check-in-urile.
N-o să merg ca din întâmplare la restaurantul tău preferat să cer un borș de vițel și să te aștept... ca un bou.
Nu te gândi măcar o secundă că o să dau jos ramele alea de pe pereți. Oricum, n-am apucat să punem nimic în ele!
Să nu crezi că n-o să mai merg la Constanța.
Sau că n-o să mai beau Jägermeister din pahare reci.
Sau că n-o să mă mai îmbrac cu tricoul verde. Sau că o să donez cămașa neagră unui om al străzii...
Nu.

N-o să-mi fie dor de tine. Pentru că sunt al dracului de hotărât să te păstrez.


„Sexul cu o femeie pe care nu o iubești nu e altceva decât masturbare asistată.”

„Tu credeai că te lași. Ca alți lași. Treptat. Dacă n-ai țigări trei zile, nu înseamnă că te-ai lăsat de fumat. Dacă nu-l mai vezi un an, nu înseamnă că l-ai uitat...
Credeai că dorul se va acoperi cu un strat gros de timp. Cam de cât viitor ai nevoie să acoperi trecutul?
(...)
Dacă e să te lași de fumat, te lași cu pachetul în buzunar.”


„S-a dus. Te-a rănit. OK. Dar ai grijă să faci diferența corectă între sentiment și resentiment. Dacă nu lupți să scapi de efectele secundare ale despărțirii, poate că îți cam place. Ți se pare că ești interesantă. O eroină romantică. Personaj de roman. Mie mi se pare că ești cel mult emo. Și parcă a trecut moda asta.
Da, există iubiri ca niște povești nemuritoare pentru adulți. Dar astea au cel puțin două personaje. Și amândouă au grijă de ea, că de-aia trăiește nebuna și uneori face pui. Cărora poți să le povestești adevăratele Povești nemuritoare. Cele pentru copii.”

- Radu F. Constantinescu