vineri, 26 februarie 2016

Azi, vineri

Abia ce am terminat de vorbit cu ea. Îi e dor de liceu. Nu că ce are acum n-ar mulțumi-o, dar îi e dor de liceu. Mi-am amintit de nota la psiho, de reacția ei și de reacția mea. Contrastul cu ușurința de a accepta relația cu restanțele, este uriaș. Cumva, îmi place mai mult de ea așa. Pare mai umană. 

O să-mi țin promisiunea pe care i-am făcut-o azi. Nu o s-o mai trimit în spații întunecate și pustii. Mi-a luat ceva să-mi dau seama că ea nu s-ar coborî niciodată atât de jos, că nu s-ar baza pe „scopul scuză mijloacele”, că oricât de mult ar vorbi, niciodată nu o face cu răutate, că nu rănește oamenii din plăcere, că nu există situație în care să-mi fi fost rușine că o cunosc.

Globul meu de cristal a intrat în concediu și m-a lăsat să-mi ghicesc singură viitorul. Nici globurile astea nu mai sunt ce-au fost..

Acum că pisica mi s-a întors cu burtica în sus și s-a culcat, mă întorc și eu la Climate. Am impresia că această carte o să fie situată în top pe lângă La răscruce de vânturi.

Sunt cumva over the moon. :)

miercuri, 24 februarie 2016

Momentul nostru infinit de Lauren Myracle

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

Uneori, lucrurile pe care le ascundem... nu sunt ele acele părți din noi care contează cel mai mult? 

Momentul nostru infinit” mă pune într-o situație tare dificilă! Mi-a plăcut ideea cărții, m-am lăsat convinsă de partea cu „una dintre cele mai intense povești de dragoste” și am așteptat mult și bine să ajung la partea care l-a determinat pe David Levithan să o considere așa. În realitate, am citit o poveste de dragoste cu și despre adolescenți în care totul pare să se întâmple mult prea repede pentru a transmite ceva intens - evident, din punctul meu de vedere. Pentru o lectură rapidă, light, fără o încărcătură emoțională deosebită, vă recomand cartea - pentru povestea de dragoste „intensă”, nu.

Personajele principale ale cărții sunt Wren Gray și Charlie Parker. Wren a fost întotdeauna ascultătoare, a trăit strict după regulile impuse de părinții ei și a ignorat cu desăvârșire orice dorință personală. Charlie, în colțul opus, pare să aibă o singură uriașă dorință: Wren. Fiind îndrăgostit de ea încă de când a văzut-o prima dată, Charlie vrea cu orice preț să îi atragă atenția și să își găsească o fărâmă de curaj să-i adreseze câteva cuvinte. Ferm convins că o fată precum Wren nu s-ar uita niciodată la el, consideră că odată cu terminarea liceului - eveniment care este incredibil de aproape - va trebui să-și ia adio de la orice speranță își făcuse. În paralel, Wren folosește ultimele zile de liceu pentru a-și relua frâiele propriei vieți, decizie care schimbă atât destinul ei cât și al lui Charlie.

Miercuri, Charlie trecuse prin ultima zi de școală ca și când s-ar fi aflat într-o negură. Toți ceilalți erau entuziasmați la gândul că vara începea în mod oficial, însă Charlie nu-și dorea să vină vacanța. El și-o dorea pe Wren. Însă, dacă nu avea de gând să prindă curaj și să acționeze - de pildă, să poarte o conversație mai lungă de cinci cuvinte cu ea, în numele lui Dumnezeu! -, era sortit eșecului. Wren urma să își vadă de drumul ei imediat după ceremonia de absolvire de sâmbătă și exista posibilitatea ca Charlie să nu o mai vadă niciodată.

Momentul nostru infinit” te poate plimba prin propriile tale amintiri din liceu și în funcție de amintirile tale poți decide dacă îți va plăcea sau nu cartea lui Lauren Myracle. Este cumva plăcut să citește despre viețile celor două personaje, să le urmărești mișcările stângace și încercările fiecăruia de a-și construi universul în jurul celuilalt. Fie că găsești motive să cataloghezi povestea de iubire a celor doi ca fiind intensă sau nu, timpul petrecut alături de personaje te lasă în final cu un zâmbet dedicat stropului de naivitate specific liceenilor. 

joi, 4 februarie 2016

bucățele din azi

Cred că există persoane cu care ai o legătură imposibil de distrus. Nu contează cine ce face, cine ce spune, cine cu ce greșește, în „zilele bune” ale respectivei relații, este pur și simplu evident că tu și cu X mereu o să fiți legați prin ceva anume. De parcă dintre toate lucrurile pe care le puteți avea în comun, voi le aveți pe cele mai potrivite. E plăcut.

Cred că poți să-ți dai seama de sentimentele pe care le au oamenii față de tine numai după felul în care te privesc. Nu poți falsifica treaba asta și e tare greu de ignorat.

Cred că mereu vei iubi oamenii pe care i-ai iubit - în orice fel. 

Cred că iubirea nu are legătură cu nimic, nu este întreținută de nimic, nu se dezvoltă din cauza/datorită a ceva - doar este. Restul sunt povești.

***

„Plecarea mea neașteptată te-a surprins, desigur. Îți cer scuze, dar n-o regret.”

„Dar, Isabelle, mi-e frică de dragoste, mi-e frică de mine însumi. (...)  Am mai vorbit și noi uneori despre mine, dar nu ți-am spus adevărul. Farmecul persoanelor întâlnite întâia oară îți insuflă speranța că te-ai putea schimba pentru ele, negând un trecut pe care l-ai fi vrut mai fericit.”

„Abia reușesc să înțeleg astăzi cum de am putut adăposti în mine, în același timp, două personaje atât de contradictorii. Ele trăiau pe două planuri diferite și nu se întâlneau niciodată. Îndrăgostitul tandru, dornic să se devoteze, recunoscuse că în viața reală nu va putea găsi femeia iubită. Împotrivindu-se să confunde o imagine adorabilă și vaporoasă cu niște figurante prea grosolane, se refugia în mijlocul cărților și n-o mai iubea decât pe doamna de Mortsauf, pe doamna de Rénal. Cinicul lua masa seara la mătușa Cora și, dacă-i plăcea vecina, o întreținea cu vorbe îndrăznețe și de duh.”

- Climate de André Maurois

***

Finalul zilei de mâine are două variante: sau mă reconstruiește sau mă distruge în proporție de 80%. Acum, noi să fim sănătoși dar paranoia e reală, mă aștept să-mi cadă un țurțure în cap sau ceva așa. Pur și simplu lucrurile nu pot merge bine pentru atât de mult timp fără să te trăsnească ceva - orice. Și apoi, oricum ar ieși lucrurile, nu mă pot supăra. Atât eu cât și karma știm cine a avut doza mai mare de nesimțire. Mhm, asta e atitudinea mea pozitivă. :)