marți, 30 august 2016

Secretul soțului de Liane Moriarty

Și după ce vor dispărea, va rămâne totuși dragostea. Un sentiment absolut diferit de adorația simplă și totală pe care o trăise ca tânără mireasă pășind spre bărbatul serios și chipeș care o aștepta în fața altarului. Dar știa că, indiferent cât de mult îl ura pentru ceea ce făcuse, ea îl va iubi mereu. O simțea în adâncul inimii ei ca pe un ascuns filon de aur. Întotdeauna va fi acolo.


Așa cum am aflat din indiciile oferite pe spatele cărții, avem de-a face cu un soț care-și îngroapă cel mai întunecat secret într-o scrisoare adresată soției sale. Odată pornită în dezlegarea misterelor presărate de autoare, m-am întâlnit cu noi personaje, noi secrete, noi povești. 

Facem cunoștință cu Cecilia, Tess și Rachel. Trei femei a căror viață urmează să fie tulburată de secrete pe care familia sau partenerii de viață, le ascund. Chiar dacă destinele celor trei par depărtate, drumurile li se întâlnesc, fapt ce ajută cititorul să cunoască personajele din mai multe perspective (un plus din partea mea). 

Dacă Dumnezeu ar fi avut un șef, ea de mult i-ar fi trimis una dintre temutele ei scrisori de reclamație.

Nu știu de ce, pe parcursul lecturii, mi-am imaginat-o pe Cecilia drept o mamă și o soție perfectă - chiar și atunci când povestea spunea altceva. Oricum, Cecilia își iubește copiii, dar nu știe cum să mențină o relație plăcută cu ei, își iubește soțul dar este bântuită de paranoia și, colac peste pupăză, scrisoarea pe care o găsește cu numele ei pe ea, nu îi face viața cu nimic mai ușoară. Odată descoperită, scrisoarea nu face decât să scoată la iveală toate gândurile negre ale Ceciliei, toate insecuritățile și temerile sale. Aceasta alege să ignore rugămintea soțului său de a nu deschide scrisoare și să aibă încredere în propriile instincte, uitând repercusiunile deschiderii cutiei Pandorei.

Tess - mama lui Liam, jumătatea lui Will. Jumătatea lui Will până când află de subita dragoste ce a apărut între acesta și prietena ei cea mai bună. Consecințele aflării acestui secret constau în plecarea lui Tess, alături de Liam, la mama sa. Ajunsă pe meleagurile copilăriei, tânăra este măcinată de tristețe, durerea provocată de trădarea la care a fost supusă și îndulcirea situației cu speranța că lucrurile vor reveni la normal.

Rachel - văduvă, mamă ce și-a pierdut un copil, este pe cale să îl piardă și pe al doilea în favoarea unei mutări la New York. Inima lui Rachel se frânge în momentul în care băiatul său, Rob, o anunță că va pleca alături de soția și copilul lui, în New York pentru doi ani. Iubindu-și nepotul nespus de mult, aceasta încearcă să facă față încă unei pierderi, știind că cei doi ani se vor transforma într-o mutare definitivă. 

Secretul soțului este o carte ce aduce în fața ochilor cititorului consecințele tragice ale păstrării secretelor față de cei dragi. Vinovăția pe care o simte o tabără și dezamăgirea pe care o simte cealaltă, umplu paginile cărții cu numeroase schimbări tragice în vieți până nu de mult normale, fericite, poate chiar invidiate de necunoscători. Sper că nu găsiți situații în care să vă identificați, iar dacă o faceți... lectură plăcută! 

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii se cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Beletristică

miercuri, 24 august 2016

te ia de mână și te duce la dracu

Sunt două. Împart cam tot ce se poate. Una din ele se plimbă ziua, cealaltă se plimbă noaptea. Se chinuie reciproc. Se aleargă, se bat și se mint. Pierd împreună tot mai multe lucruri esențiale. Evident, nu știu să le mai recupereze. Dacă le asculți poveștile, plângi. Dacă le asculți planurile, fugi. Oricum nu poți purta un dialog cu ele, sunt prea agitate - nici nu te vor observa, să nu mai zic de ascultat. 

Le urmăresc de prea mult timp. Știu că după ce mă plimb cu una din ele, cealaltă se va simți trădată și va porni o furtună cumplită. Știu că fiecare are genul ei de furtună, dar ambele te scot de pe drumul principal și te aruncă în primul șanț. Știu că e greu să ieși din șanț. Știu că de multe ori ești nepregătit și rămâi un timp acolo, la adâncime. Știu că la un moment dat ochii ți se vor obișnui cu întunericul și nici nu vei mai simți lipsa luminii. Știu că e cald și confortabil până încerci să te răzvrătești. După asta, Dumnezeu cu mila! 

Umblă vorba că, de curând, au ieșit la un pahar. Cică a fost ciudat și nepotrivit. Cică s-a făcut liniște și frig. Cică s-a umplut aerul de amărăciune - în toate formele ei. Eu nu știu exact, eram în șanț. Ce vă pot spune e că a fulgerat mult și apoi au apărut țurțuri în forme ciudate. Îmi făceam de lucru privind norii - sunt prieteni buni. Din când în când se auzeau vocile oamenilor de deasupra. Multe erau voci de copii. Altele erau zbierete de durere. Apoi ceva mi-a sfâșiat inima și am strigat după ajutor. 

joi, 18 august 2016

Dragă copilă,

Dacă scrisorile ar fi fost singurul nostru mijloc de comunicare, da, septembrie 2013 a fost acum foarte mult timp.  Nu mă pot abține: ce s-a întâmplat cu scrisul tău aranjat? Obișnuiam să recunosc scrisorile tale după scris, acum abia dacă mi-a venit a crede cine este expeditorul. Asta așa, legat de ce îmi spuneai la început. Apoi, copilă, din experiența mea cu dorințele tale, ceva îmi spune că acum mi-ai scrie cu totul altă poveste. Mai vrei să te întâlnești cu personajul despre care îmi povesteai? Mă îndoiesc. Știi la fel de bine ca mine cât de puternic ar fi contrastul acum și cât de neplăcut ar fi trimpul petrecut împreună - nu mă poți contrazice. Gândește-te că era greu și pe vremuri, dar acum?! 

Ca să ating și subiectul ăsta, știi deja că nu mă pot întoarce după cum îmi poftește inima. Mă tot uit - mai nou - la seriale cu ființe supranaturale. În caz că voi da de-o portiță de scăpare, ești prima pe care o voi anunța, stai liniștită. E bine aici, vreme mișto, nici prea cald, nici prea frig, vecini de treabă și nici de muncă nu prea mă pot plânge. Nu mă mai simt așa bătrân în ultimul timp, poate a venit timpul să îmi schimbi apelativul. Sau nu, mai bine nu. 

O cunosc pe M.A. - poți să ai încredere în ea. Ca sfat pentru supraviețuire ar fi să ai răbdare, poate deveni obositoare cu timpul. Nu știu dacă ai observat dar este printre puținii care își mai fac munca plini de entuziasm. Poți să împrumuți de la ea puțină energie pozitivă - sigur îți era dor de îndemnurile astea! Am auzit că ai rămas tot plină de pesimism, cu alte cuvinte, nu ți-ar strica să le molipsești de la M.A. - sper să nu se întâmple invers. Apropo, ea știe de noi? Te rog să nu-mi faci reclamă negativă! 

E adevărat că unele idei ale tale mi-au aruncat palme peste frunte. Totuși, citind mai atent, m-am liniștit când am dat de bazaconii familiare, griji de care te-am mai auzit și umorul de care îmi era dor. Cafeaua o fac la fel ca întotdeauna - nu ți-ar plăcea. Dacă vrei, poți să stai leneșă și lipsită de griji pe fotoliul albastru din sufragerie - dacă îl mai ai. Imaginează-ți că sunt prin zonă și te cicălesc în legătură cu ceva - după asta o să apreciezi mai mult alegerea mea de a pleca. 

parcă din altă dimensiune,
bătrânul.

vineri, 12 august 2016

Dragă bătrâne,

Cum rămâne cu scrisorile respective? Să știi că încă le păstrez. Îți amintești de persoana care mi le-a scris? Eu îmi amintesc exact ce scris avea, ce idei susținea și ce puteam să citesc printre rânduri. Îmi e dor de persoana respectivă și îmi e dificil să accept că nu o mai pot găsi. Probabil aici mi-ai spune că toată treaba face parte din nu știu ce lecție importantă - nu mă mai interesează lecțiile importante, m-am plictisit și am obosit. Ți-aș putea lăsa o listă cu o grămadă de persoane care îmi scriau pe vremuri. Îmi mai scriu și acum - diferit. O să te las să ghicești singur ce au toate în comun. 

Mai știi parcul 1907 și partidele de șah dinaintea examenelor? Și pe ele mi le amintesc foarte bine. În același timp, nu mai dau nici de oamenii ăia doi care le jucau. Crede-mă, i-am căutat peste tot și nimic. Am auzit că au mai fost văzuți - rar, foarte rar. Sunt toate pe cale de dispariție. Poate că până la urmă eu am fost nebună și tu știai de ce ai plecat. Ca idee, oricum nu ai mai avea le ce să te întorci - dar poți să încerci totuși? 

M.A. n-are idee ce poveste încearcă să rescrie. Vorbește despre importanța prăbușirii, apoi începe să facă teoria chibritului. Îmi amintește de cineva. Noroc că ramele ochelarilor ei sunt drăguțe, am pe ce să mă concentrez. Lângă fiecare ușă are câte două vaze cu flori - imaginează-ți asta, apoi râzi de ce ți-ai imaginat. O cunoști? Dacă o cunoști te-aș ruga să-mi spui când vom ajunge la partea în care o să fie și ea „o zi ploiasă” - sau e și asta o șmecherie de-a voastră? Oricum, cafeaua o face mai bună ca tine. Mie tot nu îmi place, dar sigur o face mai bună ca tine. 

Zilele trecute am făcut ordine prin bijuterii și am găsit liliacul - creatura înaripată. Ar fi ciudat să-l agăț de alt lănțișor și să-l port iar? Parcă te și văd cum îți dai o palmă peste frunte. Partea bună e că sunt încă prea leneșă să-mi caut un lănțișor care să se potrivească. Uite ceva ce nu pare să fie pe cale de dispariție - lenea. 

Ultima scrisoare ți-am trimis-o în septembrie, 2013. Tu îți dai seama cât timp a trecut? N-am nici cea mai vagă idee cine urmează să-mi răspundă, iar tu n-ai nici cea mai vagă idee cine îți scrie. Pe scurt: trandafirii au murit, planetele au intrat în vacanță, subiectele s-au înmulțit și eu nu mai citesc horoscopul. Aaa, steaua s-a schimbat între timp. Poți să crezi că îmi amintesc perfect fiecare melodie care a fost vreodată laitmotiv? Tragedia începe când încerc să compar chestii. Pe mine mă sfâșie procesul ăsta, dar ce știu eu?! 

Ella.

miercuri, 10 august 2016

Once upon a different life

- Nu te plătesc ca să știi deja răspunsurile acestor întrebări inutile?
- De fapt, domnișoară, mă plătiți ca să vă pun aceste întrebări inutile și să am răbdare cu dumneavoastră. 
- Ca să vezi ce surpriză! 

- Să o luam de la capăt: de ce ați venit?
- Am fost constrânsă de situație.
- Cred că avem un prieten comun; am înțeles că relația cu dânsul a ajuns prea departe și nu a mai fost capabil să dea dovadă de profesionalism.
- Nu văd ce legătură are asta cu setul de întrebări pe care trebuie să mi-l adresezi. Nu-ți fă griji, profesionalismul tău e în siguranță, relația dintre noi nu o să depășească această oră de tortură săptămânală.
- Am fost rugată să aduc aceast subiect în discuție - face parte din plan.
- Planul cui? Planul tău sau planul prietenului nostru comun?
- Planul dumneavoastră de autocunoaștere. 
- Cu cât te ascult mai mult cu atât realizez că îmi arunc banii pe fereastră - nu mi-ai spus nimic nou până acum.
- Vă rog să îmi spuneți dumneavoastră ceva nou. Să dăm un  titlu acestei „povești”.
- Doamne, îți iei treaba prea în serios. 
- Te rog, un nume.

- Ironia hipopotamului din ibric.