luni, 31 octombrie 2016

Până când mă voi vindeca de tine de Corina Ozon

- Te amo, îi spunea ea.
- Te quiero, îi spunea el.
Iar ea plângea de fiecare dată, pentru că știa diferența semantică. „Te amo” era pentru iubirea deplină față de persoana cu care îți doreai să rămâi toată viața, iar Pedro a mărturisit că „Te quiero” este ceea ce simțea pentru ea. O iubea, dar nu își dorea mai mult.

La începutul anului, mânată de dorința unei lecturi relaxante, am făcut cunoștință cu Zilele amanților. Acum, aproape de finalul anului, Până când mă voi vindeca de tine a menținut cu brio părerea pe care mi-o expuneam în prima recenzie. 

Dacă în Zilele amanților am dat de multe porții de râs, Până când mă voi vindeca de tine a venit cu un stil diferit, dar la fel de plăcut. Cartea este împărțită în zece povestioare, toate pline de realitate. Unele cu finaluri fericite, altele cu finaluri care nu fac decât să continuie tragedia conținutului, dar majoritatea povești în care oamenii se pot regăsi ușor. Probabil ăsta e unul dintre motivele pentru care scrierile acestei autoare îmi plac atât de mult, reușește să descrie povești complicate în cuvinte simple. Pentru a nu se înțelege greșit, nu e vorba de acele cuvinte simple care lipsesc cartea de orice suflet - din contră. Mă refer la genul de cuvinte pe care le poți auzi din gura unei prietene, genul de cuvinte care îți amintesc că nu ai fost - sau că nu ești - doar tu în situația X. 

Pe parcursul lecturii ne lovim de iubiri neîmplinite, iubiri pierdute, iubiri false, toxice, fatale. Cel mai mult mi s-a părut că a ieșit în evidența greșeala întâlnită din ce în ce mai des - obișnuința ca scuză. Sunt sigură că aveți cel puțin un exemplu de cuplu care a rămas împreună de frica unui nou început, pentru că e mai bine așa, pentru că e mai comod așa, pentru că s-au obișnuit. În jurul acestei greșeli, imposibilitatea renunțării la obișnuință, Corina Ozon construiește povești. E cumva amuzant și tragic în același timp să realizezi la cât de multe poate să renunțe un om doar din frica de a părăsi o relație; unii aleg să-și piardă marea iubire, să devină dependenți de o persoană clar neinteresată de o relație, să se sufoce în amintiri dureroase, să aleagă mai puțin decât merită, de frică pierderii acelui „mai mult”. 

Până când mă voi vindeca de tine arată variante ale pierderii unei persoane dragi - variante în care persoana alege să se vindece și variante în care persoana alege să-și trăiască suferința ca o amintire a celui pe care l-a pierdut. E în această carte un cuplu pe care l-am îndrăgit enorm: Vera și Radu. Când veți citi povestea lor o să înțelegeți despre ce vorbesc. Printre mai multe cupluri care aleg varianta greșită și iubirea greșită, Vera și Radu amintesc de iubirea ideală, iubirea care face lumea un loc mai bun și oferă speranță asupra bunătății oamenilor și a capacității lor de a iubi. 

De ce aș recomanda această carte? Pentru că vorbește despre realitatea în care trăim - atât în poveștile cu final fericit, cât și în cele cu final trist. Pentru că citindu-le, oamenii își amintesc că există două variante - că mereu au existat două variante. Pentru că aceste povești pot să deschidă ochii celor care se regăsesc. Pentru că pot alunga ignoranța. Pentru că pot oferi curaj acolo unde este nevoie - curajul de a crede în propriul final fericit, curajul de a face pașii necesari să ajungi acolo. Lectură plăcută!

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Beletristică.

duminică, 30 octombrie 2016

Foiță de înțeles

- Legenda spune că omul avea o curte plină de animale. Din câte am înțeles, le iubea mult - cel puțin așa susțin vecinii. Într-o zi, după ce le-a hrănit pe toate, s-a uitat cum motanul ținea de gât o pisică și o lingea pe cap. Până aici a mai putut răbda omul asemănările. Cică a intrat în casă și a făcut liste peste liste, toate pline de cuvinte fără înțeles pe vremea aia, toate încercând să exprime un concept care l-ar face pe om mai important, capabil de mai mult. Așa s-a ajuns la clișeele din ziua de azi. De-asta nu poate fi nimic explicat - totul e o glumă a unul om singuratic, părăsit, neînțeles, care a refuzat cu încăpățânare să accepte că nu există mai mult. Și nu există mai mult. 
- Și ce se întâmplă dacă legenda este falsă? 
- Ce s-a întâmplat și până acum: nimic. Îți ofer șansa de a mă contrazice. Poți să îți iei cât timp dorești, iar la finalul acestui răgaz să îmi oferi un exemplu concret. Știi ceva? Nici măcar. Poți să-mi oferi și o duzină de minciuni, doar spune-le bine! 

joi, 20 octombrie 2016

Dragă bătrâne,

Încerc de câteva săptămâni să fac acel top 3 pe care ți l-am promis. Nu-mi reușește absolut deloc. Nu pot să găsesc nici măcar un ocupant, de trei nici nu mai spun. Evident, dacă mi-ai fi dat voie să adaug și persoane în acest joc, lucrurile erau mult mai simple. Nu mă înțelege greșit, îți înțeleg motivele. Știu din propria experiență de ce oamenii nu pot fi luați în considerare atunci când vine vorba de asemenea alegeri. Păcat că nu am aflat asta mai devreme! 

Prietena ta, A., parcă încearcă doar să îmi spele creierul - nu cu rea intenție. Crede-mă, mi-ar plăcea să funcționeze abordările ei. Mi-ar plăcea să-mi spele creierul și apoi să-ți fac o vizită așa, reconstruită. Ce vă învață pe voi la școlile alea? Nu-i de mirare că pe vremea întâlnirilor noastre nu știai să-mi faci o cafea cum trebuie. Toată tinerețea ți-ai ocupat-o cu învățarea tacticilor de manipulare - să nu te prind că zâmbești la treaba asta!

Azi e ziua cuiva important. Nu m-am putut abține și am trimis urările de rigoare. Odată cu acestea, mi-am amintit de încăperea verde. Sunt curioasă dacă au zugrăvit-o diferit acum. Parcă mai aud discuțiile despre cum este nepotrivit să folosești orice culoare în mediul respectiv. Să fie totul alb, ce poate să strice?! Încep să cred că doar ne antrenau pentru când vom ajunge la spitalul de nebuni - cică e cald și bine acolo, tu ar trebui să-mi spui mai multe.

Am impresia că alaltăieri m-am întâlnit cu blonda dumitale. O mai ții minte? Încă îmi înflorește un zâmbet pe față atunci când îmi apare în mintea rochia aceea lila cu floricele albe. O adevărată piesă fashion. Oricum, imaginează-ți că tu ți-ai luat o casă cu respectiva domnișoară. Orice fel de casă, oriunde dorești. Acum imaginează-ți că sunteți amândoi în baie și nu vă puteți decide în legătură cu faianța - ce culoare să fie?! Tu ești interesat de preferințele ei, iar ea îți spune hotărâtă că vrea ca faianța să fie albastră. Ce te faci când albastrul nu este printre variantele pe care știi că i le poți oferi? Îi ignori dorința și ții cont doar de preferințele tale? Încerci să afli ce culoare de află pe locul al doilea? Chiar și așa, nu te-ai gândi încontinuu cât stați în casa respectivă, că este aproape ce-și dorește ea? Nu te-ar chinui chestia asta?

Mai devreme am trecut printr-o situație asemănătoare - nu-i plăcut.

alegând culorile greșite,
copila

miercuri, 5 octombrie 2016