vineri, 31 martie 2017

Teancul de citite - MARTIE 2017


  1. Cum să uiți o femeie de Dan Lungu. Sunt indecisă. Nu pot spune că nu mi-a plăcut deloc, nu pot spune că mi-a plăcut mult. Undeva la jumătate probabil că se află și adevărul. Mă așteptam la o poveste care să se desfășoare după despărțirea unui anume cuplu. În conținutul paginilor găsim și povestea asta, dar nu numai. Tocmai acest „nu numai”, în cazul meu, a furat din plăcerea lecturii. Intram într-un plan și până să pot înțelege personajul, până să pot empatiza, eram scoasă și trimisă în alt plan, cu altă poveste. Chiar dacă toate se leagă la un moment dat, parcă nu este de-ajuns. Pe de altă parte, sunt hotărâtă să mai încerc cărți scrise de Dan Lungu, pentru că are un stil interesant și niște descrieri frumoase, pe care le citești cu drag.
  2. Tânăra mireasă de Madeleine Wickham. Nu eram sigură că stilul cărților din colecția CHIC o să mă mai poată captiva, dar am fost plăcut surprinsă când am realizat că nu prea pot lăsa cartea din mâini. Evident, nu am întâlnit o poveste care să mă impresioneze cu cine știe ce profunzime. Am întâlnit-o pe Milly, o tânără ușor naivă, care din dorința de a ajuta un cuplu de gay, decide să se căsătorească cu unul dintre aceștia, respectivul având nevoie de căsătorie ca să poată rămâne în țară. Problema apare după mulți ani, când Milly este într-o relație cu un băiat care o iubește nespus de mult, iar în consecință, o cere în căsătorie. După un calcul rapid, Milly a noastră ar fi la a doua căsătorie, fără să fi trecut printr-un divorț. De aici începe nebunia! 
  3. Altfel... și totuși Alice de Lisa GenovaS-a blocat fără scăpare la pagina douăzeci și șase, care era toată colorată cu roz. Creierul îi era suprasolicitat și cerșea odihnă. Își imagina cuvintele roz de pe pagină transformându-se, în mintea ei, într-o vată pe băț roz și lipicioasă.
  4. Despre vis de Sigmund Freud. Nu am prea multe de spus despre această carte. Stilul este caracteristic lui Freud, la fel ca și explicațiile date asupra viselor. După ce am citit cartea, am observat mai mulți oameni ușor dezamăgiți de conținutul acesteia. În caz că vă așteptați la un fel de dicționar al viselor, nu asta veți găsi în interior. 
  5. Tunele de Roderick Gordon și Brian Williams. O, Doamne! Cartea aceasta stă pe rafturile bibliotecii mele de 7-8 ani și nu găseam motivația necesară pentru a o citi. Îmi amintesc că de multe ori mi-am aruncat ochii pe prima pagină, am citit câteva rânduri și am închis cartea cu concluzia că nu acela era momentul potrivit pentru a o citi - și poate chiar așa era. Luna aceasta m-am decis să o citesc și a fost cea mai bună decizie! Mi-a plăcut enorm! În timp ce-l urmăream pe Will, personajul principal, prin diversele aventuri petrecute în interiorul celor mai creepy tunele, fiorii de pe șira spinării nu conteneau să-și facă simțită prezența. Dacă v-ar plăcea să vă târâți alături de el în căutarea tatălui său, ne întâlnim acolo - spun eu cu volumul doi în brațe.
  6. Harry Potter și prizonierul din Azkaban de J.K. Rowling. Mai e nevoie să spun ceva? Da, este. În mai apare și volumul patru în ediția nouă de la Arthur! Yep, așa se simte fericirea! :)
  7. Starcross de Philip Reeve. Acum doi ani am citit primul volum al trilogiei, „Larklight”- volum care a ajuns în topul cărților preferate din anul 2015. Sinceră să fiu, volumul al doilea nu a fost la fel de încântător. Parcă spre final autorul s-a grăbit să termine cartea și nu a mai dat destule detalii legate de soluționarea intrigii, doar a anunțat că gata, s-a întâmplat x lucru, în timp ce cititorul se uita în altă parte. Asta, evident, nu fură din părțile bune ale cărții, cum ar fi umorul, acțiunea, personajele (construite sub o viziune care discriminează, dar asta e altă poveste) și ilustrațiile făcute de David Wyatt.

joi, 23 martie 2017

"Altfel... și totuși Alice" de Lisa Genova

În majoritatea cazurilor, cred cu tărie că vizionarea filmului înainte de citirea cărții este o mare greșeală, de multe ori ducând la abandonarea lecturii - în caz că se mai ajunge la partea de lectură. Țin să menționez că de data aceasta nu s-a întâmplat așa. Am văzut filmul „Still Alice” și nu m-a făcut decât mai curioasă în legătură cu conținutul cărții. Pentru cei care sunt în aceeași situație, au văzut filmul și cred că nu mai merită citită cartea, eu sunt aici să vă spun că merită! Sunt nenumărate situații care în film sunt prezentate fără niciun fel de explicație a felului în care s-a ajuns la ele, explicație pe care o găsim, evident, lecturând romanul.

S-a blocat fără scăpare la pagina douăzeci și șase, care era toată colorată cu roz. Creierul îi era suprasolicitat și cerșea odihnă. Își imagina cuvintele roz de pe pagină transformându-se, în mintea ei, într-o vată pe băț roz și lipicioasă.

Cartea mi-a fost recomandată de o prietenă care susținea că inima i-a fost frântă și că nu a mai întâlnit o carte care să o întristeze atât de tare pe parcursul lecturii, precum și multe zile după terminarea ei. Într-adevăr, povestea spusă de Lisa Genova îți dă fiori pe șira spinării, dar nu categoria aceea de fiori pe care îi transmit filmele de groază. Nu, aceștia sunt fiorii unei realități pe care, de cele mai multe ori, nu o conștientizăm. 

Ca să aibă sens ce spun, în cartea „Altfel... și totuși Alice”, Lisa Genova, ne-o prezintă pe Alice Howland, din septembrie 2003, până în septembrie 2005. Doctor în psihologie, profesoară de psihologie cognitivă la Harvard, mamă a trei copii, soție și om împlinit pe majoritatea planurilor, Alice află că suferă de Alzheimer. La începutul acestei călătorii, Alice încearcă să găsească explicații ale scăpărilor de memorie dând vina pe menopauză, oboseală, neatenție sau alți factori ce i-ar putea cauza un stres destul de puternic încât să îi afecteze memoria. Contrastând puternic cu felul în care obișnuia să-și ducă la bun sfârșit sarcinile înainte, personajul nostru descoperă cu stupoare că nu își mai poate ține lecțiile, nu mai poate participa la prezentările unde obișnuia să fie prezentă, nu mai poate nici să își facă porția de alergat fără să apară posibilitatea de a se rătăci.

Revenind la „realitatea pe care nu o conștientizăm”, cred că tocmai acesta este elementul care transformă „Altfel... și totuși Alice” într-o carte care te marchează. Când vorbim despre Alzheimer, ne gândim la efectele acestei boli în general - boala o să îi afecteze la început memoria de scurtă durată, nu o să își mai amintească numele celor cunoscuți, nu o să mai știe unde e etc. - dar Lisa Genova prezintă situații care nu apar în mintea noastră imediat cum auzim numele bolii, situații pe care părem să le așteptăm, dar ne iau prin surprindere. În acest sens, trecem alături de Alice prin momentul realizării nivelului de greutate pe care îl cere lectura, realizând că nu își mai poate aduce aminte rândurile citite decât dacă le colorează cu un marker. Altă situație care mi-a mai dat fiori a fost cea în care Alice, aflându-se în casă, decide să meargă la baie, iar această sarcină devine imposibilă odată ce realizează că nu știe unde se află baia. Felul în care Lisa Genova descrie panica simțită de Alice în momentele sale de nesiguranță, aduce cititorului o față a bolii Alzheimer care a fost mereu acolo, dar spre care nu s-a uitat cu atenție. Poate chiar cu mult mai tragice sunt situațiile în care doar cititorul își dă seama de uitările personajului, acesta din urmă nerealizându-și scăpările și bazându-se cu multă siguranță pe răspunsurile greșite. 

„Altfel... și totuși Alice” prezintă și felul în care se confruntă cu boala cei apropiați persoanei diagnosticate. Atât soțul lui Alice, John, cât și copiii ei, Tom, Lydia și Anna, pot fi la un moment dat judecați pentru reacțiile pe care le au în momentele critice ale lui Alice. De la încercările aproape obsesive ale lui John de a nega exista bolii și de a găsi orice altă explicație, până la insistențele Annei conform cărora mama sa ar trebui să se concentreze mai mult pentru a-și putea aminti anumite lucruri, cititorul are sarcina, uneori dificilă, de a îi înțelege și de a nu-și îndrepta antipatia către aceștia. 

- Lydia, sunt atât de mândră de tine.
- Mulțumesc.
- În caz că uit, să știi că te iubesc.
- Și eu te iubesc, mamă.

Lisa Genova reușește să își cutremure cititorii și să îi scufunde în tragedia emisă de povestea unei persoane care trece de la o viață normală, la o viață în care își neagă boala, urmată de uitarea faptului că ar fi ceva de negat. Încercările lui Alice de a-și evita destinul sunt îmbibate de tristețe și disperare, în același timp lipsite de orice putere în fața inevitabilului. 

Lectură plăcută! 

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Beletristică

miercuri, 8 martie 2017

Teancul de cumpărate (3)

Inițial voiam să dau vina pe sesiune, apoi am realizat că aceste cărți au fost cumpărate după ce scăpasem deja de stres. Hei.. I'm a bookaholic and I regret nothing! :)
  1. Simbolismul rus de Aura Hapenciuc. Recunosc că această carte nu este exact ce mă așteptam eu să fie, atât în ceea ce-i privește conținutul, cât și felul în care îi arată exteriorul. Evident, nu are ce să strice, dar am simțit o urmă de 0,1% dezamăgire atunci când am scos-o din colet. 
  2. Povestea ta a început demult de Mark Wolynn. Semestrul trecut am avut un curs de psihologia familiei care m-a lăsat cu multe întrebări și prea puține răspunsuri, așa că sper să aflu cât mai multe lucruri interesante din cercetările lui Mark Wolynn. 
  3. Băiatul Echo de Matt Haig. După „Un băiat numit Crăciun” am ajuns la concluzia că îmi place foarte mult stilul lui Matt Haig și mesajele pe care le transmite prin intermediul cărților sale. Apoi, plimbându-mi ochii prin librăriile online, am dat de „Umanii”, am devorat-o și l-am așezat pe Matt Haig printre autorii mei preferați, decizând în același timp să cumpăr cât mai multe cărți ale sale. Așa că.. „Băiatul Echo”.
  4. La răscruce de vânturi de Emily Brönte. Nu cred că mai e nevoie să mă explic. E a 11-a ediție și nu regret nimic! 
  5. Când sufletul vorbește prin corp de Hans Morschitzky, Sigrid Sator. Am un piticel pe creier care-mi spune că atunci când o carte pare să aibă potențialul de a fi foarte bună, nu trebuie să o citesc imediat, chiar dacă sunt entuziasmată. Motivul: se termină și nu o mai pot citi încă o dată pentru prima dată, știți ce zic? Cam astea sunt sentimentele mele pentru această carte.
  6. Vântul prin sălcii de Kenneth Gragame. Am mai auzit titlul acesta, dar nu i-am dat cine știe ce atenție până nu am văzut filmul „Magic Beyond Words: The J.K. Rowling Story”, unde micuța Rowling citea cu mult interes „The Wind in the Willows”. 

sâmbătă, 4 martie 2017

P.S.

Pentru că s-a întâmplat să apară întrebarea într-o discuție oarecare.

Să știi că te-ai descurcat bine până la urmă. Ți-ar plăcea să vezi care a fost rezultatul. Știu sigur că și ea s-a descurcat bine. Și el. Și ei. Și ele. Și eu. Dacă a meritat nu pot să îți spun încă, dar promit să fiu atentă la ce o să îți răspund în final. Nu mai ai aceleași pauze și nu ți-ai mai găsit un nou laitmotiv - partea bună e că nici nu îți mai trebuie. Cu cât fac mai multe liste, cu atât am mai multe dovezi că ai renunțat la ce trebuie - și nu, nu e acel „trebuie”, e partea aia cu trebuințele de care ai auzit ieri. Cu alte cuvinte, oricum alegeai, „trebuie” știa mai bine. 

Am auzit de la cunoscuți că încăpățânarea e la același nivel, cărțile sunt tot multe, dar planetele și-au dat demisia. Dacă mă întrebi pe mine, cred că se săturaseră și ele de încăpățânarea ta. Recent mi s-a demonstrat că trăsătura asta e posibil să ajute - poate tu știi ce faci până la urmă. Cred că o să fii de acord cu faptul că ai cam aceleași preferințe. Încă n-ai habar ce e ăla stres, iar eu încep să mă gândesc din ce în ce mai des la ce a spus vânzătoare legat de viața ta. 

Ideea e că ne gândim la tine. Și ea. Și el. Și ei. Și ele. Și eu.