vineri, 30 iunie 2017

TEANCUL DE CITITE - IUNIE 2017


Cum îți dai seama că se apropie licența? Teancul tău de cărți nu mai este chiar un „teanc”. Nu-i problemă, încă mă consolez cu ideea că voi avea timp să recompensez după ce se termină toată nebunia asta.
  1. Domnișoara Christina de Mircea Eliade. Ei bine, dacă sunteți de mai mult timp cititori ai acestui blog, știți că eu și autorii români avem o relație complicată. Cu alte cuvinte, tind să fug de ei. Probabil e vreo traumă lăsată de „Ion” sau alte lecturi obligatorii. Nu o să intru mai mult în subiect, dar am menționat asta doar ca să pot spune că e posibil ca această traumă să se vindece. Da, chiar vreau să spun că mi-a plăcut mult „Domnișoara Christina”! Câteodată, pe parcursul lecturii, aproape uitam că citesc ceva scris de un autor român, iar asta pentru mine e un semn bun. Nu știu dacă la această părere bună legată de carte a contribuit și faptul că am citit-o de plăcere și nu pentru că trebuie, dar știu sigur că a fost captivantă și am citit-o cu mare interes, chiar dacă știam cam la ce să mă aștept. 
  2. Într-o pădure întunecată de Ruth Ware. Pentru această carte există o recenzie aici. Pe scurt, povestea nu a fost așa cum mă așteptam eu - în sensul bun. Am dat de suspans, întorsături neașteptate de situație, personaje cu care să pot empatiza și o poveste care să mă țină prinsă în ea până la 4 dimineața. Toate ingredientele asta alcătuitesc, din punctul meu de vedere, o carte pe care o recomand! 

miercuri, 28 iunie 2017

„Într-o pădure întunecată” de Ruth Ware

Imediat ce m-am trezit, mi-am dat seama că era o zi bună pentru alergat în parc, pentru traseul meu cel mai lung, de aproape cincisprezece kilometri. Se simțea mirosul ploii de peste noapte, soarele de toamnă se strecura printre jaluzelele de răchită, aurind cearșafurile, și se vedeau frunzele îngălbenite pe margini ale platanului  de pe stradă. 


Îmi amintesc că am citit acest citat și m-am gândit că nu țin în mână o carte plină de suspans, ci un roman care urmează să-și expună conținutul într-un mod liniștit și plăcut. Am avut dreptate doar pe jumătate. Într-adevăr experiența a fost plăcută, dar în niciun caz liniștită. Această trăsătură a cărții am simțit-o pe propria piele, la 4 dimineața, așteptând să se trezească cineva ca să pot să-mi exprim entuziasmul care te cuprinde atunci când citești o carte foarte bună și trebuie să îi spui asta cuiva! Cui să îi spui asta la 4 dimineața?! Exact...


UNELE PETRECERI SE POT TERMINA FOARTE, FOARTE RĂU...

Acțiunea cărții se învârte în jurul unui grup de persoane care participă la o petrecere a burlăcițelor. Printre aceste persoane se află și Nora, scriitoare de romane polițiste și ultima persoană care s-ar fi așteptat să se afle printre invitații acestui eveniment. Ea și Clare, viitoarea mireasă, obișnuiau să fie cele mai bune prietene până la un moment dat când relația de prietenie a luat sfârșit. Vă puteți imagina cât de ciudat este să ajungi în mijlocul petrecerii date în cinstea cuiva cu care nu ai mai ținut legătura de ani buni.

Încă de la începutul poveștii Nora pare să fie exact ca cititorul, confuză. Multe aspecte ale trecutului Norei și chiar al lui Clare sunt ținute ascunse până când toate informațiile par să explodeze în același timp și să te copleșească. Separat, explicațiile cu privire la comportamentele ciudate și deciziile greșite ce au fost luate în trecut, pot fi acceptate, poate chiar înțelese. Aruncate în același timp, șochează atât cititorul, cât și pe unele personaje. 

Cel mai mult mi-a plăcut felul în care misterele care învăluie povestea sunt descifrate în același timp și de Nora și de cititor. Apoi, nici nu mai zic de jocul specific romanelor polițiste, acela în care toate personajele par să fie la un moment dat vinovate și ești sigur, sigur că X este personajul negativ; apoi mai dai două pagini și ești sigur, sigur, sigur că e Y. Dacă e ceva ce sigur veți experimenta pe parcursul lecturii, atunci asta e paranoia. Felul în care Ruth Ware prezintă faptele nu face decât să adauge din ce în ce mai multe întrebări legate de cauze și efecte.  Într-o parte a cărții toată lumea parte să fie ok, ca apoi să ajungi la partea în care parcă toți au ceva de ascuns, toți au motive să dezvolte o latură negativă și să-și dezvolte o altă personalitate. 

Pe scurt, așa cum spuneam și mai devreme, Nora este invitată la petrecerea burlăcițelor organizată în cinstea lui Clare. Alături de ea se află Nina (veche prietenă a Norei și a lui Clare), Flo (persoana care s-a ocupat de organizarea petrecerii și care pare să fi dezvoltat o obsesie majoră pentru Clare), Tom (prietenul gay și de treabă) și Melanie (proaspăta mămică ce abia așteaptă să se întoarcă acasă la copilul și soțul ei). Evenimentul este organizat într-o pădure întunecată, mai exact în vila mătușii lui Flo. O vilă compusă în majoritate din geamuri, fapt care face ca tot ce se întâmplă în interior să fie privit ca un spectacol pus în scenă pentru oricine ar putea trece prin zonă. Povestea este spusă din perspectiva Norei, dar unele capitole încadrează ce s-a întâmplat la petrecerea burlăcițelor, altele redau faptul că Nora a ajuns în spital, grav rănită. Călătoria constantă dintre cele două perioade ne oferă o imagine de ansamblu care prinde formă abia la final, când beculețul se aprinde și pentru noi și pentru Nora. 

Excluzând suspansul pe care l-am trăit, recunosc că atunci când m-am apropiat de finalul cărții, m-am simțit vinovată pentru acuzațiile aruncate în stângă și în dreapta pe parcursul lecturii. Atunci când toate încep să se lege, ca de fiecare dată, răspunsul pare să fi fost în fața noastră în tot acest timp. Mă rog, eu nu am avut timp să mă gândesc la ce indicii am ratat sau pe care le-am interpretat greșit - eram prea ocupată să îmi stăpânesc impulsul de trece peste anumite fragmente pentru a ajunge la o anumită parte. Sigur știți ce vreau să spun... acel moment în care ochii tăi nu mai au răbdare și se aruncă asupra părții cu rezolvarea misterului. 


Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Beletristică.

marți, 20 iunie 2017

Tristețea din urechi

Trântit de cărți.

Apoi tot zgomotul ia o pauză și nu mai rămâne decât ticăitul inconfortabil care pare să nu mai dispară. Îmi amintește de bătăile inimii și felul în care se aud atunci când dormi într-o anumită poziție. Mă seacă. Parcă atunci când le aud nu fac decât să aștept să se oprească sau să-mi dea un semn că ceva nu este bine. Mă arde o parte a feței pentru că perna s-a încălzit prea tare, dar refuz să mă mișc. Nu, abia ce s-a făcut cât de cât liniște, nu o să o iau de la început. În momente ca ăsta îmi amintesc iar ce bine era înainte: somn liniștit, lipsa oricărei îngrijorări, trântitul în pat fără grija vreunei dureri și lipsa oboselii. Acum toate sunt pe dos. Toate. Evident, nu doar asta s-a schimbat. Aerul e diferit, parcă îmi e greu să-l trag în piept, parcă nici nu încerc prea tare. Nu mă pot abține să nu mă întreb dacă povestea asta se va repeta și mâine și poimâine și tot așa. Poate ceea ce mă deranjează cel mai tare e deznodământul pe care-l aștept, dar de care fug în același timp. Am realizat de curând să nu-mi place să știu. Lasă-mă cufundată în ignoranță și îți voi mulțumi la un moment dat. Oricum, de cele mai multe ori, atunci când știi ceva, știi numai problema, soluția nu o s-o găsești așa de ușor, oricât de bine ai căuta-o. 

E bine că există un mecanism în interiorul meu care încă mai ține frâiele - când își amintește. Pentru supraviețuire trebuie să ai ori mecanismul respectiv, ori o gândire pozitivă. Corect? Sau poate e totul în capul meu. La fel cum și ceremonia s-a întâmplat într-un anumit fel - în capul meu. Mă rog, aici mai apar și pozele, dar ideea e tot aceeași. Coincidență de unghi sau...? 

Noi să fim sănătoși! Suntem toți bine.

joi, 15 iunie 2017

D de la (auto)disciplină

- Nu crezi că motivul ăsta merită așa multă pierdere lăsată în urma lui? Adică uite-te și tu.. numai spații libere și amânări. 
- Știu, chiar încerc să mai elimin din spațiile libere, dar apoi amân dorința. Înțelegi? 
- Și cum te vezi în 10 ani?
- Întrebarea asta a venit de nicăieri.. să o lăsăm pentru mai târziu..
- Vezi, exact ce spuneam!
- Bine! Gata, o să îmi fac o listă. O listă lungă! Și un program! Încărcat (probabil). Așa mă lași în pace?
- Depinde ce se întâmplă după. Poți să organizezi în realitate ce scrii pe foaie?
- Altă dată am reușit, ce ar putea să fie diferit acum?
- Nu știu.. totul? 
- Poate ai și tu dreptatea ta. E ceva în aer, nu mă pot concentra la ce ar trebui. Vreun sfat?
- Nu e ceva în aer, e starea aia pe care Sylvia Plath o descrie foarte bine într-un citat. Cu siguranță în știi. Oricum, ideea e să respiri și să faci ordine - încet și sigur. E bună ideea cu lista, dar apoi e important să te ții de ea. Nu contează că punctul 4 de pe listă pare mai interesant decât punctul 3, tu îl faci pe 3 pentru că acolo ai ajuns! Nu vorbeam noi de importanța etapelor? Desigur, teoria respectivă nu se poate aplica și aici, dar înțelegi tu ideea. 
- De ce nu spui direct că vorbim despre autodisciplină? Îți place să vorbești mult..
- Și ție îți place să mă asculți, de-asta ne tot întâlnim.
- Orice îți place să crezi.