luni, 31 iulie 2017

Teancul de citite - iulie 2017


  1. Sub hipnoză de Lars Kepler. Această carte era începută încă din luna iunie, dar cum n-am reușit să o termin, a ajuns în teancul de citite al lunii iulie. Într-adevăr, romanul este interesant, are suspans și cam tot ce îi trebuie unui roman polițist, dar am avut impresia la un moment dat că unele detalii au fost răsucite pe toate părțile numai pentru a avea un număr cât mai mare de pagini. De la crima inițială s-a ajuns la cu totul altceva și parcă am rămas cu prea multe întrebări. Cu toate astea, intenționez să mai citesc romane semnate de Lars Kepler. 
  2. În apărarea drepturilor femeii de Mary Wollstonecraft. Recenzia acestei cărți o puteți găsi aici.
  3. Alegerea de Kiera Cass. Vechea poveste despre cartea amânată mult timp care s-a dovedit a fi foarte bună! Desigur, nu vorbesc despre o capodoperă literară care îți schimbă viața, dar alegând să citesc această carte m-am ales cu o călătorie interesată în care am reușit să empatizez cu personajele și să mă teleportez complet în universul creat de Kiera Cass. Abia aștept să ajung la volumul doi! :)
  4. Fata din tren de Paula Hawkins. Nici nu știu exact ce să spun despre această carte. Am văzut filmul înainte să o citesc și cumva nu mă așteptam să o pot citi până la final, fiind sigură că mă voi plictisi rapid, știind deja acțiunea. Nu a fost cazul. M-am îndrăgostit de stilul Paulei Hawkins! Recomand cartea cu mare drag chiar și celor care au văzut deja filmul! 
  5. Creierul și inteligența emoțională de Daniel Goleman. Această variantă este cea care conține noi perspective, așa se explică numărul foarte mic de pagini. Totuși, chiar și în acest număr mic de pagini, Daniel Goleman oferă multe informații prețioase, explicate foarte bine. 
  6. Clubul morților de Charlaine Harris. Am încercat să citesc cartea asta acum doi ani (parcă așa) și nu se lipea nimic de mine, cu toate că mi-au plăcut mult primele două volume din serie. Luna asta am decis să îi mai dau o șansă și a fost momentul potrivit. Mi-a fost dor de Sookie! Trebuie să recunosc că relația dintre ea și Bill a început să mă calce pe nervi, dar încă mă bucur de acțiune! 
  7. Casa de hârtie de Carlos Maria Dominguez. Așa cum menționam într-o postare de pe Instagram, această carte este dedicată celor pasionați de cărți și de lectură! E nevoie să spun mai mult? 

miercuri, 26 iulie 2017

Î de la întindere

- Gata? Acum se presupune că totul este iertat și dat uitării?
- Nu sunt sigură că treburile astea merg împreună, dar fie cum spui tu. Ca să îți răspund la întrebare: nu, sigur că nu. Doar că s-a mai adăugat puțină înțelegere. Să nu subestimezi niciodată puterea umbrei, dacă știi ce zic.
- Deci acum nu mai e vorba de rațiune?
- Sigur că e vorba și de asta. Nimeni nu a spus că e vorba de găsirea unor noi scuze, dar să fim serioși, de câte ori lucrurile pot să fie albe sau negre?
- De multe! A fost o greșeală, nu poți să negi asta!
- Sigur că a fost, dar cine spune că a fost una făcută cu răutate? Cine spune că nu și-au primit ambele părți pedeapsa? Cine spune că știm noi cine și ce a simțit?! Nu vorbeam noi despre asta și legat de momentele în care ne trezim în povești diferite? Nu ziceam că mereu e vina ambelor părți? Pentru că este. Eu mi-am ales o perioadă proastă în care să mă liniștesc, iar cealaltă parte și-a ales greșit persoana pe care să o suspecteze de.. orice.
- Deci tu nu trebuia să ai dreptul la liniște?!
- Nu înțelegi. Puteam să zic și eu ceva.
- Păi și nu ai zis?
- Am zis, dar trebuia să zic mai mult. Merita să zic mai mult.
- Cred că doar încerci să îi găsești scuze. Eu înțeleg ce vrei tu să spui, dar totul merge și invers. Și ție ți se puteau spune mai multe. Dacă tot era o relație atât de specială și exista o dorință așa mare pentru păstrarea acestei relații, de ce nu ți s-au comunicat ție problemele?
- Mi s-au comunicat, dar cred că la momentul respectiv nu le-am luat în serios. Nu știam de restul. Nu știam că totul poate să fie înțeles atât de greșit și se va ajunge la un atac personal. De-asta câteodată mă gândesc la vremea aia și nu-mi vine să cred cum s-au schimbat lucrurile.
- Și dacă ai avea ocazia să repari toată treaba, ai face-o?
- Probabil.
- Și ți-ar părea rău apoi?
- Probabil.

duminică, 23 iulie 2017

„În apărarea drepturilor femeii” de Mary Wollstonecraft

De fapt, comportamentul și obiceiurile femeilor demonstrează în mod evident că mintea lor nu e prea zdravănă, căci, precum florile plantate în solul prea fertil, le sunt sacrificate puterea și folosul, pentru a evidenția frumusețea, iar frunzele spectaculoase, după ce au încântat ochii mofturoșilor, se ofilesc pe tulpină, date uitării, cu mult înainte de a ajunge la maturitate.

Cartea ar putea să vă provoace fiori de groază - asta nu pentru că face parte din genul horror, ci pentru că este scrisă în 1792 și parcă vorbește despre 2017, dacă știți ce vreau să spun. „În apărarea drepturilor femeii” este o carte scrisă de Mary Wollstonecraft ca răspuns oferit lui Edmund Burke. După ce acesta a publicat scrierea sa intitulată „Reflecții pe marginea Revoluției din Franța”, Mary a publicat cu încrederea primul său text, foarte reușit, dedicat apărării drepturilor bărbaților. În urma acestuia, a urmat romanul de față ce pune accent pe drepturile și imaginea femeii din perioada respectivă (și nu numai).

Conform celor scrise de autoare, femeile erau tratate precum niște vietăți pe care bărbații le pot împodobi după bunul plac, vietăți ce au ca singur scop oferirea plăcerii în orice formă ar fi ea cerută. Cu alte cuvinte, rațiunea femeilor era ignorată în scopul evidențierii frumuseții acestora. Nu știu sigur dacă „ignorată” este cuvântul potrivit, pentru că, dacă e să ne luăm după alți autori ai acelor vremuri, era încă un mister dacă femeia dispune sau nu de rațiune. În același timp, pe lângă privarea de la educație, încă din copilărie, fetele trebuiau să învețe bunele maniere care luau locul educației morale, să-și cunoască foarte bine scopul: fermecarea bărbaților, întreținerea rolului de obiect dezirabil și refuzarea oricărei sarcini ce le-ar putea caracteriza drept persoane capabile din punct de vedere fizic sau psihic. Cu cât o femeie se prezenta mai mult în societate ca fiind slabă, firavă, neputincioasă, cu atât aceasta câștiga mai mult admirația bărbaților, lăsându-i pe aceștia să-și dovedească bărbăția și s-o salveze din orice situație îi oferea vreun grad de dificultate (ceva cunoscut până aici?). Doamne ferește să uit de țelul suprem: căsătoria. Acum sigur ați citit ceva cunoscut. Ca să vă ajut puțin, căsătoria era făcută în funcție de beneficiile materiale sau sociale pe care femeia le poate primi din partea bărbatului. Deci este o carte scrisă în 1792 sau nu? 

Mary Wollsonecraft încearcă în cele 283 de pagini ale acestei ediții să contrazică gândirea acelor vremuri și să demonstreze cât mai clar posibil, că superioritatea bărbatului în fața femeii ține de circumstanțele în care aceștia au crescut - sau mai bine spus, țin de felul în care societatea dorește ca aceștia să crească. În acest scop, Mary compară copilăria fetelor cu cea a băieților. Acestora din urmă le este permis să se aventureze peste tot, să spună ce gândesc, să fie mai puțin interesați de părerea celor din jur și mai mult de propria părere, pe scurt, să își facă o experiență din care să tragă apoi anumite concluzii și să îi creeze un set de valori, principii, cum vreți să le spuneți. În contrast cu băieții, fetele sunt ținute aproape de celelalte persoane de sex feminin, începând ca orice copil să imite comportamentul acestora, adică se se gătească, să fie interesate de îmbrăcăminte și cusut etc. Din cauza faptului că își petrec cea mai mare parte e timpului în casă, fetele încep să fie interesate de jocul cu păpușile, interes care nu ar apărea dacă regulile societății le-ar permite să fie zburdalnice, în loc să fie înăbușite de lenevie

O altă comparație este făcută între femei și bărbații aflați în armată sau cei care fac parte dintre nobili. În toate cele trei cazuri, realitatea este văzută printr-un filtru deformat, rațiunea neavând niciun rol în realizarea scopului dat de cele trei poziții. Femeile, precum bărbații aflați în armată, sunt învățate încă de mici că ele trebuie să se supună și să asculte cerințele primite fără să le analizeze, iar precum nobilii, sunt încurajate să țină cont de bunele maniere cu orice preț, să își reprime sentimentele și să își facă alegerile în funcție de beneficiile pe care le pot primi. 

În clasele de mijloc, ca să continuăm comparația, bărbații sunt pregătiți din tinerețe pentru a avea meserii, iar căsătoria nu este privită ca și cum ar fi marele eveniment al vieții lor, în timp ce femeile, din contră, nu au alt proiect care să le dezvolte abilitățile. (...) Pentru a crește în ochii lumii și pentru a avea libertatea de a trece de la o plăcere la alta, femeile trebuie să se căsătorească în avantajul lor.

În apărarea drepturilor femeii” unește în 13 capitole subiecte care descriu felul în care femeia este văzută în societate, felul în care este portretizată în literatură, asocierile făcute încă din copilărie și modul în care acestea influențează viața de adult, moralitatea ca factor de respingere a ideilor sexuale, efectele dăunătoare ale diferențelor artificiale stabilitate de societate etc. Vă spun din proprie experiență că informațiile din această carte o să vă pară incredibil de familiare și asta nu pentru că ați citit altundeva despre ele, ci pentru că sunt încă valabile în mare parte. 

Țin să menționez și faptul că Mary Wollstonecraft nu transformă femeia într-o victimă care nu are posibilitatea de a scăpa din lanțurile în care este ținută, din contră, vorbește și despre cazurile în care femeile acceptă și chiar repetă ideile pe care societatea le promovează în legătură cu ele sau despre cele care își măsoară puterea în funcție de viclenia de care dau dovadă. Pe lângă asta, autoare mai prezintă și felul în care societatea ar funcționa dacă femeia ar putea să își dezvolte și partea rațională, să fie independentă și să poată trage concluzii din propriile experiențe. Cel mai bun exemplu dat în favoarea schimbării este rolul pe care femeia trebuie să îl îndeplinească atunci când devine mamă. Dacă aceasta este independentă, în cazul decesului soțului său, va putea să își crească mai departe copii, va putea să îi învețe cum să-și dezvolte și ei la rândul lor rațiunea și cum să se descurce. Atunci când aceste lucruri nu sunt posibile, lipsa bărbatului o va lăsa pe mamă alături de niște copii pe care nu știe să îi crească, nu are ce să îi învețe, nu îi poate ghida în nicio direcție. În plus, în loc să își canalizeze iubirea și grija asupra copiilor, mama lăsată singură, fiindcă a fost dependentă de soțul ei, va trebui să găsească altă persoană care să o întrețină din punct de vedere financiar, lucru destul de greu, uneori chiar imposibil. 

În lumina acestor informații, mi se pare tragic felul în care în ultimii 200 de ani nu s-au schimbat prea multe. Și când spun „prea multe” exclud zonele de pe planetă despre care aș putea spune că „nu s-a schimbat nimic”. Recomand această carte pentru îmbogățirea cunoștințelor și - sper eu - recunoașterea greșelilor făcute în trecut, greșeli care sunt încă întâlnite. Știu că această ultimă parte este aproape SF și o schimbare adusă pe acest plan pare în momentul de față ceva imposibil, dar eu zic. 

Recenzie sponsorizată de librăria onlineLibris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Științe umaniste.

Booktube-a-thon 2017


Cam așa arată planurile mele pentru săptămâna care vine!  

joi, 20 iulie 2017

22

- Cică atunci când vezi multe diferențe e bine.
- Și dacă nu ți le mai amintești? Sau poate nici nu sunt - tot ce îmi vine în minte seamănă cu ceva ce s-ar putea întâmpla și acum.
- Cred că observai mai bine din exterior.
- Exact ce vorbeam și alaltăieri cu cineva, toate sunt mai ușoare din exterior.
- Normal.
- Tu ce ai făcut anul ăsta?
- I-am observat pe alții - am colaborat cu exteriorul.
- Și cum te simți?
- Ca și cum interiorul începe să devină gelos și îmi pune bețe-n roate în relația cu exteriorul.
- Nici eu nu puteam să o spun mai bine! Asta ar fi de adăugat pe lista de pregătiri pentru nr. 23, știi ce zic?
- Ce altceva mai conține?
- Cărți, multe cărți.

sâmbătă, 15 iulie 2017

când îți rupi singur(ă) petalele

Cum spuneam și despre brățara aia a prieteniei și revelațiile pe care le-a adus, parcă modelul după care se întâmplă lucrurile e același. Desigur, am mai auzit de treaba asta; chestii care se tot repetă până îți dai seama unde greșești. Acum, întrebarea mea e, până să ajungi pe noul drum, ce faci cu vechiul drum? Sari pur și simplu de pe el fără să te asiguri? Pășești ușor, cu grijă, să nu deranjezi firele de iarbă care-l înconjoară? Sau nu contează pentru că tot acolo ajungi?! 

Când mă gândesc că nu părea să semene cu nimic.. parcă mă apucă râsul. Bine, nu e chiar cum mă așteptam, dar trebuia să îmi dau seama că dacă ar fi așa ușor de recunoscut, toată lumea ar face-o. Cine spunea că toată treaba stă în detalii, bine spunea! Mă gândesc și la ziua de ieri cu felul ciudat de a.. da enter când nu trebuie. Ca acum mulți ani. Genul ăla de perioadă pe care tu ai depășit-o și crezi că toți au depășit-o alături de tine. Ei bine, eu am aflat ieri că nu e așa (genius). Mă rog, nu mă plâng, mai bine mai târziu decât niciodată. Cine știe pe ce drum mă întorceam. Probabil același. 

vineri, 14 iulie 2017

ovo-lacto-prieteneală

- Cine știe pe unde a ajuns brățara prieteniei...
- Câți ani ar trebui să aibă?
- Probabil între 12 și 14 ani. Nici eu nu mai țin minte. Mă simt prost că nu mai țin minte.
- Măcar știi că a existat și probabil încă mai e pe undeva.
- Probabil că este.
- Ce-ți mai amintești din perioada aia?
- Încerc să nu-mi mai amintesc. Deja pot să recunosc un model în toate poveștile astea.
- Care e ăla?
- Se pare că în ambele cazuri eu eram în povestea greșită.
- Și ele nu?
- Ba da, putem să spune că și ele.
- Deci a fost vina ambelor părți?
- Nu este întotdeauna?
- Tu să-mi spui.
- Este. Numai că mi-a luat mie mai mult să-mi amintesc părțile mele de vină. E interesant cum funcționează și amintirile astea. Nu știi niciodată ce mai apare la suprafață.
- A fost ciudată discuția?
- Nu prea. A fost ciudată pentru că nu a fost ciudată. Mă așteptam la cu totul altceva.
- Crezi că a fost mai bine așa?
- De ce să nu fie? Cine-și dorește să realizeze că este încă atât de prins în trecut? Eu nu. Așa că da, a fost foarte bine. Poate ușa a fost deschisă în tot acest timp și eu n-am știut.
- Intri?
- Nu. Nu este genul ăla de ușă.